În vestul României, Programul cultural național Timișoara – Capitală
Europeană a Culturii în anul 2023 se apropie de final. După sute de evenimente
și manifestări culturale, expozițiile se vor termina, dar rămân suficiente
lucruri ce au devenit parte din orașul Timișoara azi, precum Spațiul
expozițional Kunsthalle Bega, cât și expoziția Răsucirea. 5 niveluri pentru
edificarea Banatului Etern, care poate fi vizitată până în luna februarie a
anului viitor. Un proiect interdisciplinar, curatoriat de Călin Dan și Celia
Ghyka, proiect ce și-a propus cartografierea palierelor simbolice pe care
cultura Banatului (provincie istorică împărțită azi între România, Serbia și, o
foarte mică parte, Ungaria) le-a acumulat în timp. În cadrul expoziției,
mediatorul cultural Gavril Pop ne-a făcut o prezentare a proiectului de la
spațiul de artă contemporană Kunsthalle Bega:
Răsucirea. 5 motive pentru edificarea Banatului Etern ar fi
subtitlul, în fine, e de fapt o chestie aparent complicată și super simplă.
Curatorii au pornit, citând cumva povestea peșterii lui Platon și vorbind
despre răsucirea asta a sufletul în încercarea sa de a ajunge la potențialul
său maxim, de fapt un pretext pentru a vorbi despre temele mari ale artei și
ale culturii: viață, moarte, muncă și așa mai departe.
Și subtitlul acesta cu
Banatul e și el, până la urmă, un pretext pentru o colaborare mai îndelungă și
interesantă cu mai multe instituții, în principal muzee de istorie din regiune.
Și ce se întâmplă aici, în acest dublu discurs legat de arta contemporană, plus
casetele acestea pe care cine vine aici poate să le vadă în mijlocul sălii, în
care se observă obiecte de patrimoniu cultural, nu vor să arate altceva decât
cum e istoria, şi că nu există nicio diferență, de fapt, între o lucrare de
artă contemporană și un obiect dintr-un muzeu de istorie. Ambele răspund la
aceleași nevoi pe care le au oamenii vizavi de viața lor de zi cu zi.
Fiecare
obiect ia până la urmă alte forme, în funcție de fiecare ce nevoi are. Nu sunt
etichete în spațiul expozițional pentru că și se dorește cumva a se realiza tot
felul de asocieri libere între obiecte și imagini. Chiar de la început se
vorbește despre imaterialitatea sufletului, despre răsucirile acestea mai
degrabă spirituale. Se vorbește despre răsucirea într-un fel foarte formal,
legat de imagini, cum se compune o imagine, dar foarte, foarte mult se vorbește
despre istorie și despre, de fapt, momentele acestea-cheie, în care se produce
o turnură în istorie. Și ăsta-i un twist, de fapt. Și cum ne raportăm atunci
la istorie și, prin prisma istoriei, cum ne raportăm noi la prezent.
Regiunea Banatului a constituit o parte unitară, componentă a Regatului
Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman, fiind înglobat
spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în Imperiul Austriac. Din 1867 a făcut
parte din partea maghiară a Imperiului Austro-Ungar, fiind împărțit pe linii
etnice între cele trei state naționale ale zonei după Primul Război Mondial.
Aceste influențe istorice se oglindesc în expoziția Răsucirea, în obiectele
de patrimoniu prezentate publicului. Gavril Pop ne-a prezentat un astfel de
obiect, îndrăgit de publicul vizitator:
Lumea e super curioasă, în principiu de obiectele de
patrimoniu. Sunt două furci pentru torsul lânii. Una din ele, cea din spate,
are și o oglindă mică pe ea. Acum, mie îmi place să vorbesc despre obiectul acesta
pentru că, vorbind despre el, putem să aducem la suprafață mai multe straturi
de interpretare. Torcând noaptea, există superstiția asta că acei care
manevrează fibra textilă sau lucrează cu textile au puterea de a modela
destinul. Produceau ghemuri de lână, noaptea. Exista pericolul să intre un
demon în ghem, să blesteme ghemul, să intre în cămașa ta, ceea ce e o chestie
ce n-ar trebui să se întâmple, nu? Și atunci, pe furcă au pus o mică oglindă,
ca să țină spiritele departe.