Tag: război comercial

  • Interviu cu eurodeputatul Iuliu Winkler

    Interviu cu eurodeputatul Iuliu Winkler

    Eurodeputatul PPE Iuliu Winkler (UDMR) a acordat un interviu amplu postului nostru de radio în timpul primei sesiuni plenare de toamnă a Parlamentului European.



    Am discutat cu domnia sa despre criza energetică, folosirea energiei ca armă de către Rusia, energia verde, tranziţia energetică justă, acordurile comerciale ale UE cu Noua Zeelandă, Australia, Chile şi Mexic, creşterea preţurilor, creşterea inflaţiei, Anul european al tineretului, ocuparea forţei de muncă după pandemie, războiul din Ucraina, războiul comercial cu Rusia, războiul propagandei, aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE.



  • UE şi diferendele comerciale

    UE şi diferendele comerciale

    Comisia Europeană ia măsuri prin care
    Uniunea Europeană să îşi poată proteja interesele comerciale, în pofida
    paraliziei sistemului multilateral de soluţionare a litigiilor din cadrul
    Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a apreciat comisarul pentru comerț, Phil Hogan.

    În condițiile în care Organul de apel este
    eliminat din ecuație, am pierdut un sistem aplicabil de soluționare a
    litigiilor, care a fost un garant independent al faptului că normele OMC sunt
    aplicate în mod imparțial. Modificările pe care le propunem ne vor permite să
    ne apărăm întreprinderile, lucrătorii și consumatorii, ori de câte ori
    partenerii noștri nu respectă normele, a explicat comisarul Hogan. Din
    decembrie 2019, Organul de apel al OMC este nefuncţional pentru că, timp de
    aproape doi ani, Washingtonul a refuzat să facă numiri de judecători în această
    instanţă.

    Europarlamentarul Iuliu Winkler explică: În 11 decembrie, ca urmare a pensionării a doi membri, instanţa a devenit
    incompletă, deci nu se pot face apeluri la deciziile OMC. Prin această metodă
    foarte simplă, Statele Unite au reuşit să bulverseze întregul sistem mondial de
    comerţ bazat pe reguli – UE este în profund dezacord cu această metodă. Noi,
    UE, considerăm că OMC este garantul sistemului comercial global bazat pe
    reguli, iar în afara regulilor evident că nu se poate acţiona decât pe poziţii
    de politici de putere, ceea ce este profund primitiv, inacceptabil în secolul
    XXI.

    În acest context a
    apărut propunerea de modificare a regulamentului existent de asigurare a
    respectării normelor – un temei juridic al UE pentru adoptarea contramăsurilor
    comerciale – potrivit căruia, un litigiu trebuie să parcurgă în întregime
    procedurile OMC, inclusiv în faza de apel, înainte ca Uniunea să poată
    reacţiona. În condiţiile în care lipsa unui organ de apel funcţional permite
    membrilor OMC să se sustragă de la obligaţiile care le revin şi să scape de
    aplicarea unei hotărâri cu efect juridic printr-un simplu apel faţă de un
    raport al unui grup special, crearea poziţiei de Responsabil cu aplicarea
    dispoziţiilor în materie comercială a fost gândită de Comisie ca o măsură necesară.
    Pentru că există diferende comerciale, explică eurodeputatul Iuliu Winkler:

    Nu este singura dispută pe care o avem cu
    SUA, ştiţi foarte bine acele tarife pe care noi le considerăm ilegale, ilegale
    din perspectiva regulilor OMC, deci iată din nou importanţa OMC-ului, pe care
    SUA le-au impus faţă de companii europene, faţă de UE, în domeniul oţelului şi
    al aluminiului. Există şi alte probleme. După cum, dacă mă întrebaţi de China,
    da, avem diferenţele noastre şi în ceea ce priveşte China. Anul 2019 a fost un
    an bun în relaţia noastră cu China pentru că am reuşit să semnăm primul acord
    din istoria relaţiilor bilaterale comerciale şi anume acordul pe indicaţii
    geografice.

    Avem angajamente politice din partea partenerilor noştri chinezi la
    cel mai înalt nivel că în anul 2020 China este favorabilă încheierii acordului
    bilateral de investiţii. În acelaşi timp, avem semnale din partea Camerei de
    Comerţ a UE în China că atmosfera generală legată de investiţiile străine, de
    siguranţa investiţiilor străine, de transferul tehnologic, de protecţia
    drepturilor de proprietate intelectuală, se înrăutăţesc, din păcate, în China
    şi nu se ameliorează. Ceea ce înseamnă că există o mare diferenţă între
    declaraţii şi fapte. Aceste lucruri înseamnă diferende, nu înseamnă un război
    comercial, nu suntem în război nici cu SUA, nici cu China.

    De la crearea OMC, UE s-a numărat între
    principalii utilizatori ai sistemului litigiilor.


  • Se poate evita un război comercial americano – european?

    Se poate evita un război comercial americano – european?

    Printre temele aflate în atenţia Parlamentului European,
    săptămâna trecută, s-a aflat şi situaţia creată de intenţia Statelor Unite de a
    impune noi taxe vamale pe o serie de produse europene, de la avioane… la brânză.
    Washingtonul se bazează pe hotărârea luată de Organizația Mondială a Comerțului
    care a dat dreptate administrației americane cu privire la acordarea, în
    Europa, de subvenții în favoarea companiei Airbus. În acelaşi timp însă,
    Organizaţia Mondială a Comerţului are în studiu plângeri depuse de partea
    europeană pentru subvenții încasate de producătorul de avioane Boeing în
    Statele Unite.

    Europarlamentarul român Iuliu Winkler, membru al grupului PPE şi
    vicepreşedinte al Comisiei pentru Comerţ Internaţional a Parlamentului European
    (INTA), ne descrie contextul acestei dispute:

    Traversăm o perioadă de volatilitate extremă în comerţul global.
    Această volatilitate are numeroase cauze. În primul rând, atitudinea
    protecţionistă către care a îndreptat preşedintele Donald Trump politica
    externă şi politica comercială a Statelor Unite, apoi războiul comercial dintre
    Statele Unite şi China, Brexitul… În acest context avem cele două dosare de la
    Organizaţia Mondială a Comerţului: un dosar de subsidii neregulamentare pentru
    Airbus şi unul paralel al producătorului Boeing.


    Statele Unite au informat că vor impune tarife vamale
    suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru vinul franţuzesc,
    whisky-urile din Scoţia şi Irlanda precum şi pentru brânzeturile de pe întregul
    continent. În replică, Executivul de la Bruxelles a avertizat că va riposta
    dacă Washingtonul îşi va pune în practică intenţiile. Vicepreşedintele Comisiei
    pentru Comerţ Internaţional a Parlamentului European, Iuliu Winkler, spune însă
    că nu trebuie să se ajungă acolo:


    Trebuie
    găsită o soluţie negociată. Cel mai sănătos pentru companiile ambelor blocuri,
    Uniunea Europeană şi Statele Unite, cel mai sănătos pentru economiile noastre
    ar fi să găsim o soluţie negociată, pentru că în momentul în care, dacă la 18
    octombrie, aşa cum este preconizat, Statele Unite impun noi taxe vamale, pe
    produse foarte diverse, produse alimentare, produse industriale, pe aeronavele
    Airbus, atunci o asemenea măsură americană, în mod obligatoriu, impune
    contramăsuri din partea Uniunii Europene. Măsuri şi contramăsuri… Asta nu
    înseamna altceva decât intensificarea războiului comercial.

    Noi, în Comisia pentru
    Comerţ Internaţional a Parlamentului European, credem că în lumea comerţului global
    trebuie să negociezi în permanenţă, iar interesul pe care îl cauţi trebuie să
    fie interesul economic, deci, până la urmă, interesele cetăţenilor sunt cele
    care trebuie să prevaleze. Într-un război comercial cu tarife comerciale reciproc
    impuse şi care escaladează, de fapt, cel care plăteşte factura până la urmă
    este cetăţeanul, cel care cumpară produse şi servicii mai scumpe. Sunt afectate
    şi companiile ambelor părţi implicate în război, pentru că ele vor avea
    profituri reduse şi astfel sute de mii de locuri de muncă, în Uniunea Europeană,
    dar şi în Statele Unite, pot fi puse în
    pericol.

  • Relaţiile comerciale UE – China

    Relaţiile comerciale UE – China

    Nimeni nu mai poate evita China, când vine vorba de relaţii comerciale. Uniunea Europeană este pentru China cel mai mare partener comercial, în timp ce China este cea mai mare sursă de importuri pentru piaţa europeană, iar anual au loc discuţii la nivel înalt, în cadrul Dialogului economic şi comercial.



    Discuțiile – la care Uniunea Europeană a fost reprezentată de comisarul pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, şi al cărei interlocutor chinez a fost viceprim-ministrul Consiliului de Stat, Liu He, responsabil de relațiile cu Uniunea Europeană și cu Statele Unite – au acoperit o gamă largă de chestiuni strategice, având ca temă generală Valorificarea oportunităților oferite de globalizare” — potrivit unui comunicat al Comisiei. Dialogul a avut şi rolul de a pregăti viitorul summit Uniunea Europeană-China, care va avea loc la Beijing, săptămâna viitoare.



    Summit-ul se desfăşoară pe fondul războiului comercial declanşat de Statele Unite împotriva tuturor partenerilor comerciale, cărora le-a majorat recent taxele la importul de oţel şi aluminiu, stârnind reacţii dure atât din partea europenilor, dar şi a canadienilor şi chinezilor, care au răspuns şi ei cu taxe mărite impuse mărfurilor americane.



    Europenii şi chinezi au convenit să-şi prezinte oferte reciproce de acces pe piață, cu ocazia viitorului summit, pentru a da un impuls politic acordului cuprinzător Uniunea Europeană-China, atât în ceea ce privește liberalizarea investițiilor, cât și protejarea lor. Vicepreședintele Comisiei Jyrki Katainen:



    Am avut o discuţie foarte bună pe tema dialogului economic şi commercial la nivel înalt între Uniunea Europeană şi China. Am discutat deschis, în mare parte, despre probleme importante cum ar fi consolidarea şi revitalizarea relaţiilor bilaterale. Sunt convins că discuțiile pe care le-am purtat cu noul meu omolog, Liu He, au fost utile pentru a pregăti terenul în vederea unui summit reușit Uniunea Europeană – China în domeniul economic și comercial. Sunt deosebit de încântat de progresele înregistrate în cadrul negocierilor privind investițiile și aștept cu interes un schimb de oferte în cadrul summitului.”



    Au fost făcute progrese pentru găsirea unei soluții privind extinderea accesului pe piață a cărnii de vită și de pasăre, care reprezintă o prioritate pentru ambele părți. La viitorul summit, vor fi pregătite pentru semnare mai multe documente privind protejarea mediului, între care un memorandum de înțelegere privind economia circulară și reciclarea deşeurilor, precum și un parteneriat privind oceanele, care să includă activitățile de pescuit şi exploatarea controlată a resursei piscicole mondiale. Acordul privind o acțiune comună în domeniul mediului este pregătit de mult timp, însă China a refuzat să se angajeze, în ultimul moment, la summitul de anul trecut. Alt domeniu de cooperare în relaţiile dintre cele două părţi se referă la conectivitate, economia digitală şi securitatea cibernetică.