Radio România Internațional

Tag: razboiul de independenta

  • În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR

    În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR

    Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a
    deschis la finalul lunii septembrie expoziția În jurul Atacului de la Smârdan.
    Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR, expoziție ce va putea
    fi vizitată până la finalul lunii februarie 2024. Despre ce aduce în fața
    publicului expoziția, am stat de vorbă cu muzeograful Erica Ioja:


    Expoziția noastră reunește lucrări
    dedicate independenței României, obținută în urma participării acesteia la
    Războiul Ruso-Turc din anii 1877-1878. Într-adevăr, expresia artă istorică
    este cum nu se poate mai potrivită pentru a descrie această categorie de
    execuții plastice. Însă, în contextul Războiului de Independență, aceasta aduce
    ceva în plus. Dacă până la acest eveniment arta a ilustrat la timpul trecut
    episoade din istoria țării, ei bine, de această dată vorbim de imortalizarea
    istoriei în curs de înfăptuire, a istoriei la timpul prezent, de către artiștii
    care s-au aflat la fața locului, care au văzut cu proprii ochi și care au trăit
    pe propria piele acest moment crucial al dobândirii independenței.



    De ce este intitulată expoziția În jurul
    Atacului de la Smârdan, nume preluat de la celebra operă a pictorului național
    Nicolae Grigorescu (1838-1907)?


    Nucleul expoziției este dat de operele
    aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, semnate de
    pictorii de front ai Războiului de Independență. Cel mai cunoscut tuturor,
    desigur, ne este Nicolae Grigorescu, cu monumentalul tablou Atacul de la
    Smârdan, de asemenea semnat tot de acesta, un portret în mărime naturală a
    unui dorobanț, respectiv un studiu în acuarelă pentru un militar roșior călare.
    Mai avem o serie de lucrări în desen și în ulei semnate de Sava Henția, unul
    dintre protejații lui Carol Davila, șeful Serviciului medical al Armatei
    Române. Iconografia lui Henția este remarcabil de diversă, de la scene mai
    dramatice sau mai hazlii privind aspecte ce țin mai curând de ceea ce se
    petrece în spatele frontului, până la imagini cu personalul sanitar român ori
    portrete emoționante ale prizonierilor turci.

    Apoi, pentru că discutăm de un
    eveniment cu rezonanță, am inclus în expoziție o tipologie bogată de moduri în
    care lupta pentru independență s-a păstrat în conștiința publică de-a lungul
    timpului. … Despre Atacul de la Smârdan s-au spus multe și ar mai fi cel
    puțin tot pe atât de spus. Grigorescu nu a fost de față la lupta de la Smârdan,
    însă primind de la Primăria Capitalei comanda de a picta tocmai acest subiect,
    el s-a folosit de schițele și desenele pe care le-a realizat, asistând la
    încleștările de forță de la Plevna și Rahova. În albumul care însoțește
    expoziția am punctat și această fațetă a istoriei tabloului. Cum autoritățile
    au dezbătut îndelung comanda și cum s-au achitat de angajamentul față de artist
    la ceva vreme după ce acesta finaliza lucrarea. În egală măsură, execuția
    pânzei a durat șapte ani. După unii istorici de artă, ar fi existat presiuni și
    intervenții ca pictorul să urmeze o anumită direcție artistică, ceea ce,
    previzibil, i-a displăcut profund și, cel mai probabil, l-au și determinat să
    întârzie. Cu toate acestea, odată finalizat și expus, tabloul a atras un public
    numeros încă din prima clipă, cristalizându-se astfel treptat în mentalul
    colectiv, ca simbol al luptei poporului român pentru emanciparea de sub
    dominația otomană.



    Cum l-a influențat pe Grigorescu participarea
    la Războiul de Independență? Eugenia Ioja:


    Este lesne de imaginat că experiența
    războiului dramatică pentru oricine de altfel, a fost pentru pictor deosebit de
    marcantă. Mai evidentă însă este transformarea care a avut loc în limbajul său
    artistic. Dacă lucrările de dinainte de război arată o predilecție pentru
    culoare, precipitarea inerentă frontului îl obligă să apeleze la avantajele
    oferite de banalul creion, de altfel mult mai facil de mânuit când nenumărate
    scene se petrec cu repeziciune și trebuie consemnate din câteva mișcări. Iar
    Grigorescu nu s-a limitat la a surprinde aspectul conflictual, desfășurarea
    luptelor și spectaculozitatea războiului. Participarea la acest eveniment i-a
    adus, de fapt, o generoasă plajă de subiecte care i-au suscitat interesul. … Există
    o marcă personală în lucrările cu această temă, o trăire intimă pe care
    pictorul a inserat-o mai mult sau mai puțin vădit. Acestea nu sunt exclusiv
    imagini ale războiului, ci și ale trăirilor generate de un astfel de context,
    dar pe care le-a ticluit cu mult meșteșug printre tușele de ulei.


  • Ziua de 10 mai în istoria României

    Ziua de 10 mai în istoria României

    Până în 1948, pe 10 mai era marcată și celebrată ziua națională, simbol al independenței și unității României indisolubil legată de monarhie, prilej de sărbătoare publică. Povestea zilei de 10 mai a început în 1866 când, sosit de curând pe teritoriul Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit noul domnitor al statului după lovitura de stat care a înlăturat dictatura personală a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Momentul era unul foarte delicat din punct de vedere diplomatic, căci unirea Principatelor fusese recunoscută pe plan european doar pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Drept pentru care în februarie 1866, Imperiul Otoman — sub a cărui suzeranitate ne aflam — a și solicitat puterilor europene luarea unei decizii în sensul anulării unirii. Ce s-a întâmplat în continuare aflăm de la istoricul Alin Ciupală.



    Atunci, oamenii politici ai momentului au trebuit să găsească rapid o soluție pentru a depăși această criză. Prin urmare, Ion Brătianu și alți oameni politici din generația revoluției de la 1848 s-au deplasat la Paris pentru că o soluția nu putea veni decât de la cel mai puternic om al Europei: împăratul Franței. Și-atunci, Napoleon al III-lea a sugerat această soluție care s-a dovedit foarte bună pe termen lung. Strict din punctul de vedere zilei de 10 mai, în 1866 momentul n-a fost marcat în mod festivist. Dincolo de ceremonia organizată cu acest prilej, criza politică era atât de mare încât toate energiile se îndreptau spre ea. Venirea lui Carol I în țară n-a fost suficient. El trebuia recunoscut pe plan european de puterea suzerană, căci Principatele Unite erau încă sub suzeranitatea otomană. Astfel, bucuria publică legată de evenimentul de pe 10 mai a trecut în plan secund.




    Cu totul altfel au stat lucrurile 15 ani mai târziu când România — devenită independentă în urma războiului ruso-turc din 1877-1878 — s-a proclamat regat, iar Carol I a fost încoronat rege pe 10 mai 1881. Alin Ciupală:



    Din acel moment, ziua de 10 mai va căpăta o cu totul și cu totul altă amplitudine. Se va stabili chiar o formulă a marcării acestui eveniment. Toată ziua de 10 mai era încărcată de diverse manifestări. Începea cu o slujbă religioasă la Catedrala Patriarhiei la care participau membrii casei regale, ai guvernului, diverși reprezentanți diplomatici la București. După aceea, avea loc poate cel mai important eveniment, o paradă publică, cea mai importantă manifestare a bucuriei care aduce laolaltă familia regală și cetățenii României: defilarea militară condusă de regele Carol I. După încheierea paradei militare, urma o serbare la Șosea, care poate fi descrisă fără să greșim ca fiind populară. Iar ziua se încheia cu un bal oferit de familia regală la Palat unde erau invitați protipendada, membri ai guvernului, ai corpului diplomatic și parlamentari. Deci, ziua era plină și foarte bine organizată.


    Ritualul instaurat de Carol I pentru a marca ziua de 10 mai a fost perpetuat de succesorul său, regele Ferdinand, mai ales că, după Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918, această zi a căpătat o importanță și mai mare. Tot istoricul Alin Ciupală ne povestește:



    Reprezenta momentul de reunire a tuturor românilor. La București, după 1918, vor fi reprezentate și provinciile unite cu România după Primul Război Mondial. În plus, regina Maria, în perioada interbelică până în anii 1930, a avut un rol foarte important în organizarea zilei de 10 mai. Iar prezența ei publică, foarte dorită de români, a subliniat faptul că era vorba, mai ales, de o sărbătoare populară. Cel care a transformat evenimentul de la 10 mai într-o ocazie de a vorbi mai mult despre personalitatea sa, transformându-l mai degrabă într-o oportunitate de proslăvire a suveranului a fost regele Carol al II-lea. În timpul domniei sale, el a fost foarte preocupat de o anume formă a cultului personalității. Iar ziua de 10 mai îi oferea ocazia perfectă pe care n-a ratat-o. Avem numeroase dovezi în acest sens, inclusiv cinematografice. Se păstrează mai multe jurnale de actualități din vreme aceea care surprind festivitățile de 10 mai de pe vremea lui Carol al II-lea. De altfel, merită subliniat faptul că primul jurnal cinematografic de știri a fost realizat tot cu prilejul unui 10 mai: cel din 1914. Din păcate, el nu s-a păstrat în integralitatea sa.



    Evident, intrarea României în cel de-al doilea război mondial n-a mai lăsat loc pentru festivism cu ocazia zilei de 10 mai. Iar abdicarea forțată a regelului Mihai în 1947 și instalarea deplină a comunismului au dus la desemnarea altei zile naționale. În plus, comuniștii au avut grijă ca, din istoria oficială, să șteargă cu totul menționarea zilei de 10 mai, atât de indisolubil legată de monarhie. S-a mers până acolo cu falsificarea istoriei, încât până și ziua proclamării independenței — lucru întâmplat pe 10 mai 1877 — era marcată pe 9 mai, în timpul regimului comunist.