Tag: reactii proteste

  • După violenţă stradale, contre politice

    După violenţă stradale, contre politice

    Un
    factor nociv, care întreţine conflictele şi dezbină insistent şi cu premeditare
    societatea românească, în dispreţul şi cu încălcarea gravă a atribuţiilor
    constituţionale. Aşa este înfăţişat preşedintele Klaus Iohannis de PSD, într-un
    mesaj-rechizitoriu fără precedent ca duritate chiar şi în relaţiile, departe de
    a fi cordiale, dintre şeful statului şi principalul partid de guvernământ. Dezbinatorul
    este numit preşedintele, despre care PSD susţine că şi-a permis să încurajeze
    protestele de stradă anarhice, antiPSD şi antiguvernamentale. Este evident -
    sună, în continuare, rechizitoriul, unul lipsit, totuşi, de probe – că
    susţinătorii politici ai lui Iohannis s-au implicat în organizare, au încurajat
    un limbaj şi o atitudine dure, obscene, iar unii dintre ei chiar au anticipat
    şi premeditat violenţele de stradă.


    Social-democraţii consideră că, prin
    solicitarea sa expresă ca procurorii să-i ancheteze pe jandarmi pentru
    acţiunile lor, preşedintele îi umileşte şi timorează pe aceştia, slăbind
    nepermis determinarea unor instituţii vitale în intervenţiile pentru apărarea
    ordinii publice. Ulterior, Klaus Iohannis a ieşit public cu un mesaj către
    români, în care si-a reiterat opinia, exprimată imediat după violenţele de
    stradă de vineri, de la mitingul diasporei, că intervenţia Jandarmeriei a fost
    puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor
    veniţi la manifestaţia din centrul Bucureştiului. Atitudinea civică a fost
    aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, tunuri de apă şi lovituri aplicate cu
    exces de zel, a spus Klaus Iohannis. Violenţa şi reprimarea brutală a
    manifestanţilor nu sunt acceptabile sub nicio formă, iar atacarea oamenilor
    nevinovaţi, a jurnaliştilor, a femeilor şi copiilor sunt de neconceput pentru un
    stat european, a continuat şeful statului.


    După guvernarea haotică, iraţională,
    cu legi controversate şi anticonstituţionale şi atacuri la adresa
    magistraţilor, PSD dezvăluie, acum, şi o componentă represivă a
    comportamentului său, acuză Iohannis. Cei care vor să îngenuncheze justiţia şi lupta
    anticorupţie şi-au dorit o diversiune, pentru a construi o tensiune
    nejustificată şi falsă în societate? Ce se va întâmpla mai departe dacă acest
    guvern va continua să trateze proprii cetăţeni de aceeaşi manieră şi să recurgă
    la înăbuşirea prin violenţă a vocilor care se opun întoarcerii în timp a
    României?.


    Zeci
    de români participanţi la proteste au depus plângeri împotriva forţelor de
    ordine, iar procurorii au extins cercetările de la abuz în serviciu şi purtare
    abuzivă şi pentru neglijenţă în serviciu. Ei cercetează şi dacă jandarmii i-au
    lăsat în urmă neprotejaţi pe cei doi colegi care au fost bătuţi de huligani. Din
    fericire, violenţele stradale, amintind de chinurile refacerii democraţiei
    româneşti după comunism, nu s-au repetat. Ciocnirile politice generate de ele
    sunt, însă, abia la început.