Tag: reconstructia Ucrainei

  • Redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei

    Redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei

    Cancelarul
    german Olaf Scholz a găzduit, la Berlin, împreună cu preşedinta CE, Ursula von
    der Leyen, o conferinţă de reconstrucție a Ucrainei, la care au
    participat oficiali ai UE și experţi internaţionali. Reuniunea a avut ca scop
    găsirea unor modalităţi de a modela viitorul Ucrainei nu doar pentru lunile
    viitoare, ci şi pentru anii care vin, a declarat cancelarul german. Pentru
    a face faţă acestei provocări, a spus el, este nevoie de cooperare între
    investitorii privaţi şi de stat din întreaga lume.

    Olaf Scholz a subliniat că, numai comunitatea internaţională poate ajuta
    această ţară – şi asta într-un efort comun.

    Conferinţa internaţională a
    experţilor privind reconstrucţia Ucrainei prevede un nou Plan Marshall pentru
    secolul XXI, iar ţările europene se vor implica într-o acţiunie coordonată, a mai spus cancelarul german.

    La rândul
    său, preşedinta CE a vorbit despre ajutorul oferit de statele
    membre Ucrainei.

    Ursula
    von der Leyen: Europa a
    sprijinit Ucraina încă din prima zi fără oprire. Nu putem să egalăm niciodată sacrificiile pe care le fac ucrainenii în
    fiecare zi, dar putem să fim alături de ei. Am introdus cele mai dure sancțiuni
    împotriva Rusiei. În general, statele membre ale Uniunii Europene și
    instituțiile financiare europene au oferit Ucrainei asistență de peste 19
    miliarde de euro, și asta fără asistență
    militară. Lucrăm
    din greu pentru a crește accesul Ucrainei la piața noastră unică. Pentru că
    acest lucru creează venituri pentru Ucraina. Și în plus, europenii și-au
    deschis inimile și casele pentru peste 8 milioane de ucraineni care au fugit de
    bombele lui Putin și pentru 4 milioane care au cerut protecție temporară în
    statele noastre membre. Și aș dori să mulțumesc milioanelor de cetățeni care
    oferă cu noblețe ajutor vecinilor atunci cand au nevoie. Aceasta este Europa în
    cea mai bună formă.

    Șefa executivului european a descris gradul de distrugere din Ucraina drept cutremurător.

    Banca Mondială estimează costul pagubelor la 350 de
    miliarde de euro. Partea ucraineană, în schimb, vorbeşte despre 750
    de miliarde de dolari, necesari în vederea reconstrucţiei.

    Este nevoie de parteneri puternici, precum SUA, Canada, Japonia,
    Marea Britanie, Australia şi alte ţări, precum şi de instituţii ca Banca
    Mondială. Fiecare euro, fiecare dolar, fiecare liră, fiecare yen reprezintă o
    investiţie în Ucraina, dar şi în valorile democratice din întreaga lume,
    a mai spus
    Ursula Von der Leyen.

    Ea a reiterat importanța integrării eforturilor de reconstrucție ale Ucrainei ca parte a parcursului său către Uniunea Europeană.

    Conferința de
    la Berlin a reprezentat un alt pas important în seria de evenimente globale
    care demonstrează sprijinul neclintit al CE și al comunității internaționale
    față de Kiev, în contextul războiului de agresiune
    neprovocat și nejustificat al Moscovei.

    Mii de oameni au fost ucişi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat invazia Ucrainei
    în luna februarie, un act pe care ţările occidentale l-au condamnat ca fiind o
    acaparare imperialistă a teritoriului, dar pe care Moscova îl prezintă ca pe o
    operaţiune militară specială.