Ne reîntâlnim la Radio România
Internațional cu Janneke Vos de Groot, o olandeză naturalizată în România.
Locuiește în Oarba de Mureș – un sat din vestul României. Este jurnalistă și
lucrează pentru presa olandeză încă din 1985. Este și scriitoare și a lucrat ca
prezentatoare și ca redactor-reporter la radio și la televiziune. Are o pasiune
pentru scris și a publicat nu mai puțin de șapte cărți, cea mai recentă fiind
lansată acum câteva luni, la sfârșitul anului 2022, în luna noiembrie. În afară
de această pasiune pentru scris, îi place și să picteze și să crească cai. De
altfel, deține o fermă la Oarba de Mureș, unde crește împreună cu soțul său o
rasă specială de cai, alături de oi franceze și oi românești.
Volumul publicat recent se numește Zondagskind, în traducere Copilul de duminică, o carte pe care a lansat-o în orașul
său natal, Appingedam, din nord-estul Olandei. Despre ce este vorba în această
carte, care este scrisă în olandeză, pentru un public care nu e familiarizat în
totalitate cu România?
Primele
șase cărți pe care le-am scris erau mai mult despre România, despre tot felul
de obiceiuri și ce s-a întâmplat cu noi după ce ne-am mutat aici și e o poveste
foarte personală, dar tot din România, despre România. Ultima carte este mai
mult despre copilăria mea în Appingedam, în provincia Groningen, în nordul
Olandei, dar este și un fel de paralelă cu viața de zi cu zi de aici, din
România. Asta este linia roșie care merge prin toată cartea. Trebuie să vă zic
un pic mai mult despre Groningen: este o zonă în nordul Olandei unde sunt mai
multe probleme. Despre Olanda de obicei toată lumea zice că e foarte ordonată,
foarte curată, e foarte organizată și așa mai departe. Dar totuși în partea
nordului, mai ales în Groningen, încă de când eram eu copil erau mai multe
probleme cu oamenii care nu-și găseau de lucru, cu oamenii care nu erau în
stare să câștige destui bani pentru o familie, erau probleme cu mai multă lume
care nu găsea o locuință potrivită. Culmea este că acolo, în zona respectivă,
era foarte mult gaz care a fost exploatat și din cauza asta în zona respectivă
acum avem multe probleme cu cutremurele. Oamenii de acolo nu prea au încredere
în stat, în legi, în viață în general, în viitor. Și asta este ceva care am
văzut și aici în România. Niciodată n-o să uit că primele cuvinte pe care le-am
învățat aici sunt asta e viața, nu
avem ce să facem și nu avem putere să ne ridicăm, să îndreptăm lucrurile. Iar
asta este, de fapt o similaritate între România – unde sunt acum și unde m-am
stabilit acum aproape 17 ani – și zona de unde vin, unde m-am născut.
Și totuși, Janneke Vos de Groot vorbește
în cartea sa și despre noroc și miracole, niște concepte care sunt, de
asemenea, familiare pentru noi, românii.
Într-un fel
e bine, pentru că în Olanda mulți oameni nu sunt credincioși în sensul că merg
la o biserică, dar sunt și mulți care nu mai sunt creativi, sunt mulți care
sunt foarte realiști și cred doar în fapte și, într-un fel, nici asta nu-i
bine. Și în România am găsit mai mulți oameni care cred și în miracole. Asta
mi-a plăcut foarte mult, pentru că miracole 100 % există. Dar dacă inviți un
preot să-ți binecuvânteze mașina ca să nu ai accident, asta e un fel de
spiritualitate și un fel de miracole în care pur și simplu eu nu cred. Trebuie
să conduci preventiv, atât te ajută. În România lumea e mult mai spirituală, dar
câteodată oamenii nu simt că au și puterea să schimbe ceva în viața de zi cu
zi.
Ce ar schimba Janneke Vos de Groot
dacă ar putea, pentru ca lucrurile să meargă mai bine în România?
Birocrația.
Birocrația este un dezastru în țara asta. Birocrația e mare, birocrația te
costă foarte mult timp, dar birocrația înseamnă nu numai vorbe, o procedură
care costă foarte mult timp, este și ceva care este atât de complicat, pe oamenii
care sunt întreprizători, tineri sau foarte tineri, îi macină, pur și simplu îi
macină și asta nu e bine, pentru că atunci țara asta nu poate să se dezvolte
niciodată.
Ce e acel ceva ce nu trebuie pierdut,
ceva prețios care trebuie păstrat în România, în opinia invitatei noastre?
Este un fel
de autenticitate. E foarte important și pentru România să ne dezvoltăm în
sensul economic, în agricultură trebuie să avem parcele mai mari, trebuie să
producem mai mult. Totuși, sunt în anumite zone din țara asta – ca în
Transilvania, de exemplu- sate care sunt deja sub protecție UNESCO. Asta e ceva
ce trebuie să păstrăm foarte, foarte bine, trebuie să avem grijă de ele. Pentru
că, în ziua de azi, în Europa, dar și la nivel mondial – mai ales după pandemia
de covid, dar și acum, cu războiul din Ucraina – am învățat care este, de fapt,
sensul vieții, care este cel mai important lucru ce contează cu adevărat. Și
cred că multă lume, mai ales în Occident, a deschis ochii față de ceea ce este esențial:
avem un adăpost, o casă și mâncare pe masă – asta e cel mai important. Și asta
vreau să păstrez, pentru că spiritul acesta îl găsesc la țară, la Oarba de
Mureș, unde mai ales generațiile mai în vârstă sunt foarte mulțumite cu puțin
și asta e o lecție de viață pentru întreaga lume.