Tag: refacerea naturii

  • Prima lege a UE privind refacerea naturii

    Prima lege a UE privind refacerea naturii

    Documentul stabilește obiective și obligații specifice, obligatorii din punct de vedere juridic, pentru refacerea naturii în fiecare dintre ecosistemele enumerate – de la cele terestre la cele marine, de apă dulce și urbane.

    Regulamentul urmărește să atenueze schimbările climatice și efectele dezastrelor naturale. Acesta va ajuta UE să își îndeplinească angajamentele internaționale în materie de mediu și să refacă natura în Europa. Noile norme vor contribui la refacerea ecosistemelor degradate din habitatele terestre și marine din statele membre și la consolidarea securității alimentare.

    Documentul acoperă o serie de ecosisteme terestre, costiere și de apă dulce, forestiere, agricole și urbane, inclusiv zone umede, pășuni, păduri, râuri și lacuri, precum și ecosisteme marine, inclusiv ierburi marine și paturi de bureți și corali. Până în 2030, statele membre vor acorda prioritate siturilor Natura 2000 atunci când vor pune în aplicare măsurile de refacere.

    Conform calendarului şi în funcţie de realităţile fiecărui stat membru, Uniunea Europeană trebuie să refacă habitatele degradate în trei paşi până în 2050. Primul termen este pentru 2030, când deja trebuie să fie refăcute 30 de procente, apoi 60 de procente până în 2040 şi cel puţin 90 de procente până în 2050.

    Printre măsurile de restaurare se numără şi cele referitoare la refacerea populaţiei de insecte polenizatoare, a căror scădere ameninţă securitatea alimentară şi biodiversitatea. Măsurile sunt şi pentru terenurile agricole, de la păşuni până la terenuri arabile. Statele membre trebuie să îmbunătăţească cel puţin doi din cei trei indicatori propuşi, în speţă populaţia polenizatorilor, stocul de carbon din sol sau creşterea diversităţii peisagistice, cum ar fi perdelele forestiere sau delimitarea parcelelor cu arbori, tufişuri sau alte cordoane naturale.

    Regulamentul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va deveni direct aplicabil în toate statele membre.

  • Refacerea naturii

    Refacerea naturii

    Parlamentul
    European şi Consiliul au adoptat recent un regulament privind refacerea
    naturii. Acest regulament stabileşte norme cu privire la refacerea
    ecosistemelor, pentru a asigura refacerea biodiversității și a rezilienței
    naturii, pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Refacerea ecosistemelor
    contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii de atenuare a schimbărilor
    climatice și de adaptare la acestea, dar şi la respectarea angajamentelor
    internaționale ale Uniunii Europene. Despre acest subiect ne vorbeşte
    Virginijus Sinkevičius, comisar european pentru mediu, oceane şi pescuit.


    Această lege este inițiativa de bază a
    pilonului Green Deal al Uniunii Europene privind natura și biodiversitatea și
    este intrinsec legată de pilonul privind climatul. Este prima propunere legală
    a Uniunii Europene privind natura, din ultimii 30 de ani. Aceasta reprezintă
    legea climei Uniunii Europene pentru biodiversitate și succesul uneia depinde de
    succesul celeilalte. Comisia a lucrat îndeaproape cu toți actorii implicați și
    a ascultat cu mare atenție toate problemele ridicate. Mai mulți europarlamentari
    au subliniat că este nevoie de o flexibilitate suplimentară, în special în
    privința unor prevederi care nu au fost suficient de clare și care ar putea,
    astfel, să împiedice activitățile economice. Mai multe state membre au ridicat
    probleme similare. Recunoaștem acest lucru și, în consecință, am arătat
    deschidere pentru a reexamina și îmbunătăți anumite prevederi și pentru a spori
    claritatea, asigurându-ne că propunerea reflectă realitatea actuală. Aceasta nu
    se referă doar la refacerea naturii în sine. Este vorba despre asigurarea unui
    mediu locuibil în care bunăstarea generațiilor actuale și viitoare este
    garantată, unde pământul și mările continuă să aibă capacitatea de a ne furniza
    bunurile și serviciile de care viața și economia noastră depind în totalitate.
    Este vorba despre viețile noastre. Este vorba despre noi și cei care vin după
    noi.