Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării, adunarea
reprezentativă a românilor basarabeni, vota unirea cu Regatul României. Actul
era considerat o reparaţie a raptului teritorial din 1812 şi, în cadrul
instabil al primului război mondial, s-a dovedit a fi cea mai bună soluţie
politică. Rămasă singură pe frontul de est după ieşirea Rusiei din război,
România ceruse pacea şi urma să facă faţă pe de-o parte ocupaţiei Puterilor
Centrale, pe de alta evacuării armatei ruse cuprinse de febra revoluţionară.
Doctorul
în medicină Daniel Ciugureanu a fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători
ai unirii Basarabiei cu România. Fiul său, Gheorghe Ciugureanu, a acordat un
interviu Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1993 în care
a vorbit despre tatăl său. Provenit dintr-o veche familie de boieri moldoveni
din zona Hotin, Ciugureanu a obţinut titlul de doctor în medicină al
Universităţii din Kiev. În timpul studenţiei a înfiinţat cercul cultural
Deşteptarea împreună cu istoricul Ştefan Ciobanu, cu scriitorul Alexe Mateevici, cu
inginerul Nicolae Codreanu şi alţi naţionalişti. În 1993, Gheorghe Ciugureanu
îşi amintea din spusele tatălui său care era componenţa politică a Sfatului Ţării al
Basarabiei care urma să aibă rolul decisiv al unirii provinciei cu România: În anul 1917 a participat la
înfiinţarea Sfatului Ţarii, adică Parlamentul fostei Republici Moldoveneşti,
care şi-a ţinut prima şedinţă în ziua de 25 noiembrie 1917. În şedinţa din 27
noiembrie 1917 a proclamat autonomia Republicii Democratice Moldoveneşti, însă
rămânând în compunerea Imperiului Rus. Compoziţia Sfatului Ţării era cam de
felul acesta: în afara de câteva fracţiuni politice mai puţin însemnate,
constituite mai mult pe baze etnice, cum a fost Uniunea Germanilor, Uniunea
Găgăuzilor, Evreilor şi ucraineni şi polonezi, erau de fapt două fracţiuni
politice importante care se înfruntau. Era aşa-zisa fracţie ţărănească, condusă
de Ion Inculeţ, secondat de Pantelimon Erhan si Pantelimon Halippa, şi alţii
care militau pentru autonomia Basarabiei, însă rămânând în cadrul Imperiului
Rus. Blocul Moldovenesc îl avea ca lider pe Daniel Ciugureanu, urmat de
Buzdugan, Anton Crihan, Ştefan Holban, Dimitrie Bogoz si alţii.
Unirea nu a fost ceva care să meargă
uşor, deşi mulţi basarabeni aveau convingeri naţionaliste. Perioada de anarhie
care a urmat instaurării puterii sovietice la Petrograd a fost în măsură să
provoace o mare nelinişte. Gheorghe Ciugureanu: În prima fază, puterea era în mâna fracţiei ţărăneşti, Ion
Inculeţ a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării, iar executivul era condus de
Pantelimon Erhan care activa cumva sub oblăduirea guvernului central de la
Petrograd pe vremea aceea. Prima fază a fost de la prima şedinţă din 25
noiembrie 1917, până la 14 ianuarie 1918. În această perioadă şi înainte de
formarea Sfatului Ţării, dar în special în aceasta perioadă, s-a accentuat
invazia dezertorilor ruşi de pe frontul moldovenesc. Această dezertare în masă
s-a produs ca urmare a revoluţiei care a început în Rusia. Îîn drumul lor
spre ţară treceau prin Basarabia dedându-se la jafuri şi la crime, fiind
secondaţi şi de pleava locală. Situaţia a ajuns intolerabilă pentru că ei erau
manevraţi de comisarii poporului şi au dezlănţuit o adevărată vânătoare
împotriva capilor mişcării patriotice româneşti. In acest fel a fost ucis
Simion Gurafa care, în paranteză fie spus, este naşul meu. A fost ucis la via
lui Hodorogea, un alt mare patriot român, de o bandă de dezertori. Tatăl meu
atunci a trebuit să se ascundă, să dispară de pe firmament, pentru că altfel ar
fi fost bineînţeles una dintre primele victime.
În faţa pericolului evident al
distrugerii totale, fruntaşii basarabeni au cerut sprijinul armatei române în
vederea instaurării ordinii. Cu toate acestea, basarabenii nu au cedat fără
proteste în faţa acţiunilor armatei române. Gheorghe Ciugureanu: Criza ajunsese la vârful ei. În
luna ianuarie 1918, la începutul lunii, în gara Chişinău au fost masacraţi
voluntarii ardeleni care veniseră în
Basarabia să-i ajute pe basarabeni în lupta lor împotriva acelor bande. Acele
acţiuni a avut ca urmare o consfătuire secretă a capilor Blocului Moldovenesc,
aflat în momentul acela în opoziţie, consfătuire care s-a ţinut în casa
inginerului Nicolae Codreanu şi care a fost prezidată de tatăl meu. La această reuniune s-a
hotărât trimiterea unor emisari la Iaşi, la guvernul român de la Iaşi, ca să ceară ajutorul
armatei române pentru stăvilirea acestor masacre şi crime. Emisarii Blocului
Moldovenesc au ajuns la Iaşi, au înmânat o cerere a Blocului Moldovenesc de a
trimite un corp de armată română şi a avut un efect fulgerător. Imediat, a doua
zi, cu mari sacrificii, un corp de armată care lupta pe linia Carpaţilor a fost
detaşat de acolo şi, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, a fost trimis în
Basarabia. Acest corp de armată a intrat în Basarabia cam în ziua de 9
ianuarie, deci imediat după 3 zile a şi trecut Prutul şi s-a îndreptat spre
Chişinău. În acel moment, s-a produs o intervenţie cu totul insolită a Sfatului
Ţării si a executivului din Basarabia sub forma unei telegrame de protest
adresată guvernului României de la Iaşi, semnată de Ion Inculeţ şi
contrasemnată de Pantelimon Erhan, şeful executivului, prin care se protesta în
termeni extrem de energici împotriva intrării armatei române în Basarabia.
Unirea Basarabiei cu România din martie 1918,
deşi nu a fost împărtăşită iniţial de toţi basarabenii, a fost cea care a adus
pacea, după 4 ani de război sângeros.
