De
la revolta românilor, care l-au înlăturat pe Ceauşescu, dictatorul comunist, au trecut
28 de ani. Unii îşi amintesc totul, alţii vor să uite ce a fost atunci. Şi sunt
mulţi tineri care nu au ce să îşi amintească pentru că erau foarte mici în 1989, ori s-au născut pur şi simplu după 22 decembrie 1989. Ei bine, a fost odată, a
fost în realitate, au fost nişte vremuri în care românii mureau de foame şi din alte
lipsuri, dar trebuiau să-şi cânte falsa şi nereala fericire. Au fost vremuri în
care nu aveai nimic voie, decât să faci ce îţi spunea regimul comunist. Nu
aveai voie să ieşi din ţară, să călătoreşti şi să te întorci, sau să nu te
întorci, în funcţie de intenţii şi posibilităţi. Un singur partid exista în România,
partidul comunist, deşi existau alegeri şi un fel de parlament, cu o singură
cameră. Exista şi un guvern pus de Ceauşescu. Exista şi un Ceauşescu, Nicolae,
şef al partidului comunist şi a tot ce era şi trăia în România.
Ajutat de
structurile statului, mai ales de uriaşul aparat al partidului comunist, şi de
poliţia sa politică secretă, legendara Securitate, Ceauşescu a exercitat o
putere totală şi discreţionară din 1965, când a devenit al doilea lider
comunist care conducea România, şi până în decembrie 1989, când a fost
înlăturat de la putere, judecat sumar şi executat la fel de grăbit. Atunci a
fost Revoluţia din decembrie 1989, revolta românilor sătui de tot ce însemna
dictatura Ceauşescu în România. Comuniştii au preluat puterea în România şi
asupra României la sfârşitul celui de al doilea război mondial. De fapt nici nu
se terminase războiul, în martie 1945, când trupele sovietice ce intraseră în
ţară şi comuniştii români au impus un guvern condus de Petru Groza, politician
capitalist supus total comunştilor. Evenimentele aveau loc cu trei ani înaintea
loviturii de la Praga din februarie 1948, considerată a fi prima măsură a URSS
de supunere a Estului european.
Regimul comunist din România a crescut, s-a
extins şi s-a întărit, ajungând să domine total în momentul în care liderul
său, Gheorghe Gheorghiu Dej, a murit. A venit în locul său, oarecum
suprinzător, un tânăr de la care se aştepta mai mult curaj şi viziune. Chiar a
mimat reforma până şi-a consolidat poziţia apoi a construit o dictatură de tip
stalinist, cum dispăruseră din Europa de Est. Nu şi dictatura lui Nicolae
Ceauşescu care a rezistat până românii s-au revoltat masiv şi au ieşit în
stradă, în faţa forţelor de opresiune. Totul a început la Timişoara, pe 15
decembrie, cu proteste paşnice. Pe 17 decembrie 1989, la Timişoara se trăgea cu
armament de război împotriva civililor neînarmaţi. Au urmat zile de eroism
adevărat, voinţa timişorenilor revoltaţi neputând fii stăvilită.
Joi, 21
decembrie, a adus generalizarea revoltei. Ceauşescu a organizat un miting, la
Bucureşti, menit să îi atragă sprijinul popular, ca pe vremuri. Până la urmă,
zecile de mii de participanţi aduşi cu forţa la acest ultim act al dictaturii
s-au întors împotriva regimului, semnându-i dispariţia. Noaptea s-au dus
adevărate lupte în centrul Bucureştiului, mulţi demonstranţi fiind împuşcaţi
sau călcaţi de vehicule militare. Vineri, în dimineaţa zilei de 22 decembrie,
pe fondul unei linişti funeste, coloane întregi de bucureşteni, mai ales
muncitori din uzine, au ocupat centrul Bucureştiului, determinând căderea
regimului comunist. Imaginile zilei de 22 decembrie 1989, ne arată, la miezul
zilei, un elicopter decolând de pe sediul central al partidului comunist,
evacuându-i în mare grabă pe cei ce fuseseră, până atunci, stăpânii României,
Elena şi Nicolae Ceauşescu. În seara aceleiaşi zile au fost capturaţi, peste
alte trei zile, chiar de Crăciunul anului 1989, au fost judecaţi, condamnaţi la
moarte şi executaţi. Aceasta a fost Revoluţia Română din decembrie 1989, lupta
şi jertfa supremă a românilor pentru libertate, demnitate şi dreptate.