Tag: Regina-mama Elena

  • Regina-Mamă Elena a fost reînhumată

    Regina-Mamă Elena a fost reînhumată

    Peste 1.000 de oameni au asistat, sâmbătă, la ceremoniile dedicate reînhumării Reginei-Mamă Elena de la Curtea de Argeș. Slujba de înmormântare a fost oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab, iar ceremonia îngropării a avut loc în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.



    La ceremonia au asistat Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall). Au fost trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară a intonat Imnul Național (prima strofă și refrenul) și Imnul Regal (prima strofă și refrenul).



    Rămăşiţele pământeşti ale Reginei-mamă Elena, care a murit în 1982, la Lausanne, în Elveţia, au fost reînhumate alături de cele ale fiului ei, Regele Mihai I.

  • Retrospectiva săptămânii 13.10 – 19.10.2019

    Retrospectiva săptămânii 13.10 – 19.10.2019

    Negocieri pentru formarea noului Guvern de la Bucureşti


    Preşedintele României, Klaus
    Iohannis, l-a desemnat pe Ludovic Orban, liderul PNL, să formeze un nou
    Executiv, după consultări cu partidele parlamentare în urma demiterii prin
    moţiune de cenzură a cabinetului Viorica Dăncilă. Ludovic Orban a avut consultari cu formatiunile
    reprezentate in Legislativ care au susţinut moţiunea de cenzură, pentru a-şi
    asigura numărul de voturi necesare la învestire, 233 din totalul de 465. El s-a
    întâlnit cu reprezentanţii ALDE, UDMR, PRO România, PMP, USR.

    Deputaţii
    minorităţilor naţionale şi-au anunţat susţinerea pentru viitorul cabinet. Până acum, cea mai bine conturată rămâne ideea unui guvern
    monocolor constituit de liberali. Ludovic Orban trebuie să prezinte, până
    săptămâna viitoare, structura cabinetului şi numele candidaţilor propuşi să
    conducă ministerele. Social-democraţii au anunţat că nu vor merge în
    Parlament pentru a asigura cvorumul la vot pentru formarea noului guvern de la
    Bucureşti.

    Pe 10 octombrie, Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură
    contra Executivului PSD condus de Viorica Dăncilă, care a declarat că Guvernul
    său pleacă cu datoria îndeplinită şi a făcut apel către preşedinte, pe care îl consideră artizanul acestui haos,
    să numească rapid un guvern capabil. PNL, care a iniţiat moţiunea, prin
    preşedintele său Ludovic Orban, a precizat că România are nevoie de proiecte
    serioase şi de un Guvern care să dea dovadă de corectitudine. Bătălia politică de
    zilele acestea este cu atât mai aprigă cu cât luna viitoare au loc alegerile
    prezidenţiale, iar Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă figurează printre
    candidaţi.



    Acord pentru Brexit


    Liderii celor 27 de ţări
    membre ale Uniunii Europene, între care şi preşedintele Klaus Iohannis, au
    aprobat, joi seara, la Bruxelles, noul acord pentru Brexit şi au invitat
    Comisia Europeană, Parlamentul şi Consiliul Uniunii să adopte toţi paşii
    necesari pentru ca acest acord să intre în vigoare pe 1 noiembrie. Documentul
    prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice
    europene, însă întreg teritoriul vamal al Marii Britanii se va desprinde de cel
    comunitar, pentru evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între Irlanda şi
    Irlanda de Nord şi menţinerea, astfel, a acordului de pace din Vinerea Mare.

    Premierul britanic Boris Johnson declara că acordul convenit reprezintă o
    înţelegere reciproc avantajoasă atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru
    Regatul Unit şi a cerut parlamentarilor britanici să voteze înţelegerea. În
    cazul ratificării textului de către Parlamentul britanic, documentul poate fi
    aprobat de către legislativul european în plenara de săptămâna viitoare.



    Repatrierea reginei-mamă Elena a României


    Regina-mamă Elena a fost repatriată,
    vineri, pentru a fi reînhumată în necropola regală de la Curtea de Argeş (sud)
    alături de fiul ei, Regele Mihai. Regina Elena, soţia principelui Carol al
    II-lea şi mama ultimului suveran al ţării, şi-a trăit ultimii 34 de ani din viaţă în exil în Italia şi
    Elveţia. A murit în 1982 şi a fost înmormântată la Lousanne. Descendentă din
    familia regală a Greciei, Regina Elena s-a căsătorit cu principele Carol al
    României în 1921, dar şapte ani mai târziu avea să divorţeze în urma
    infidelităţii soţului său, viitorul rege Carol al II-lea.

    Regina Elena s-a
    dedicat educaţiei unicului său fiu, Mihai, căruia în timpul celor şapte ani cat
    a domnit ca rege i-a fost cel mai apropiat consilier şi confident. În timpul
    războiului, Regina Elena a intervenit de mai multe ori pe lângă generalul
    Antonescu cu scopul de a uşura soarta evreilor vizaţi de politica antisemită a
    guvernului. A fost motivul pentru care Memorial Yad Vashem î-a acordat postum,
    în 1993, titlul de Drept între popoare, un titlu care se acordă persoanelor
    care au militat pentru salvarea evreilor de la exterminare.

    Ultimul
    suveran al românilor, regele Mihai I, a încetat din viaţă pe 5 decembrie 2017,
    la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. A fost şi ultimul din cei patru suverani
    din dinastia de origine germană Hohenzollern-Sigmaringen, instalată pe tronul
    de la Bucureşti în 1866 şi care a construit România modernă.



    Laura Codruţa Kövesi, validată la sefia Parchetului European


    Fosta şefă a DNA din România, Laura Codruţa
    Kövesi, a fost validată ca procuror-şef european de Conferinţa Preşedinţilor
    din PE, formată din liderii grupurilor parlamentare şi preşedintele
    Legislativului comunitar. A fost ultimul pas formal în procedura de numire, iar
    Parlamentul a anunţat că Laura Codruta Kövesi îşi poate începe mandatul de
    şapte ani la şefia Parchetului European.

    Acesta va fi un organism independent,
    responsabil pentru investigarea şi aducerea în justiţie a infracţiunilor
    împotriva intereselor financiare ale Uniunii. Laura Codruţa Kövesi este prima
    persoană care ocupă funcţia de procuror-şef european, pe care a obţinut-o în
    ciuda opoziţiei exprimate de guvernul social-democrat român în exerciţiu.



    Mircea Geoană este
    noul secretar general adjunct al NATO


    Mircea Geoană este, de joi, adjunctul
    secretarului general al NATO, funcţie pe care a preluat-o de la americanca Rose
    Gottemoeller. Mandatul acesteia a reprezentat o premieră, întrucât a fost prima
    femeie din istoria de 70 de ani a Alianţei care a ocupat o astfel de funcţie. Si
    mandatul lui Mircea Geoană reprezintă o premieră, întrucât diplomatul român
    este prima persoană din Europa Centrală şi de Est care ajunge adjunct al
    secretarului general. El este
    fondatorul și președintele Institutului Aspen
    România. A fost anterior președinte al Senatului României, ministru de Externe
    și ambasador al României în SUA.

  • Repatrierea Reginei Mamă Elena

    Repatrierea Reginei Mamă Elena

    Regina celor
    patru exiluri – astfel este supranumită Regina-Mamă Elena, repatriată, zilele acestea în România, ţara sa de adopţie pe care nu o va mai
    părăsi niciodată. Osemintele Reginei au fost aduse din Elveţia pentru a fi
    reînhumate în necropola regală de la Curtea de Argeş, din sudul României,
    alături de fiul ei, Regele Mihai I, dar şi de celelalte capete încoronate ale
    ţării – Carol I, Ferdinand I şi Carol II, precum şi Reginele Elisabeta, Maria
    şi Ana. Primul exil al Elenei are loc în 1910, când întreaga familie a
    Principesei născute pe 3 mai 1896 este obligată să părăsească Grecia natală, ca
    urmare a unei lovituri de stat îndreptate împotriva bunicului ei, Regele George
    I al elenilor.


    Şapte ani mai târziu, în 1917, după abdicarea tatălui său
    Constantin I, familia Elenei este, din nou, forţată să părăsească regatul
    Greciei şi să se stabilească în străinătate. În 1921, Elena se căsătoreşte cu
    viitorul rege Carol II al României şi îl naşte pe unicul său fiu, Mihai, dar
    şapte ani mai târziu divorţează în urma infidelităţii soţului său. Or, al
    treilea exil i-a fost impus
    Reginei-Mamă chiar de Carol
    II, astfel că Alteţa Sa Regală pleacă spre finele anului 1931 în Germania. Se
    mută, apoi, în Italia, unde rămâne până în 1940.


    Cel de-al patrulea şi ultim exil
    începe în ianuarie 1948, când Regina Elena pleacă definitiv din România
    împreună cu fiul ei, Regele Mihai I, obligat să abdice sub presiunile şi
    ameninţările noii puteri comuniste instaurate la Bucureşti. Regina îşi petrece
    ultimii ani ai vieţii în Italia, apoi în Elveţia, aproape de familia fiului
    său. Regina se stinge din viaţă pe 28 noiembrie 1982 şi este înmormântată în
    cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne. Într-un cuvânt, istoria zbuciumată a Familiei
    Regale din Grecia și mai apoi aceea a Familiei Regale din România i-au adus
    Reginei-Mamă Elena un destin tragic.


    Însă cei care au avut onoarea de a o
    cunoaște spun că Regina era un exemplu de integritate, demnitate, onoare și
    înțelepciune. Avea o personalitate fascinantă, era discretă, elegantă, cu un
    rafinat simț al umorului. De la ea au deprins Regele Mihai și fiicele acestuia
    credința profundă în Dumnezeu, dragostea pentru familie și compasiunea pentru
    sărmani. În anii ’40, mama regelui
    Mihai I a salvat numeroşi oameni de furia naziştilor. A fost motivul pentru
    care Memorialul Yad Vashem i-a acordat postum, în 1993, Reginei-Mamă Elena
    titlul de Drept Între Popoare, un titlu care se acordă persoanelor
    ce au militat pentru salvarea evreilor de la exterminare.


    Regina-Mamă Elena s-a opus, în egală măsură, abuzurilor ocupaţiei
    sovietice din România şi a încercat din răsputeri, alături de fiul ei, căruia
    îi era cel mai apropiat consilier şi confident, să păstreze ţara în lumea
    liberă. A fost, din nefericire, martora prăbușirii României. Acum, la 3 decenii
    de la căderea regimului comunist, Regina Elena revine definitiv în ţara de
    adopţie.