Tag: reguli de circulatie

  • Guvernul a aprobat regulile de circulaţie pentru conducătorii de trotinete electrice

    Guvernul a aprobat regulile de circulaţie pentru conducătorii de trotinete electrice

    A doua decizie luată astăzi în şedinţa de Guvern promovată de
    MAI e cu privire la circulaţia pe drumurile publice. S-au înregistrat foarte
    multe accidente pe drumurile publice cu trotinete şi această ordonanţă
    defineşte toate normele de conduită pentru conducătorul de trotinetă electrică,
    astfel încât să evităm tot ceea ce ţine de periculozitatea folosirii trotinetei
    electrice ca mijloc de transport şi pentru a preveni accidentele din trafic.
    Astfel, pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice,
    conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani’ a declarat
    Marcel Vela, marţi seară, la finalul şedinţei de guvern.




    Pentru
    cei care folosesc trotineta şi au sub 16 ani, adică între 14 şi 16 ani, este
    obligatorie casca de protecţie. Este interzis transportul pasagerilor pe aceste
    mijloace de transport şi, totodată, ca zone de folosinţă sunt pistele care au
    destinaţia de piste de biciclete sau pe sectoarele de drum unde viteza maximă
    admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km la oră. Trotinetele
    electrice nu pot depăşi viteza de 25 de km/h şi, evident, această ordonanţă
    completează definiţia trotinetei, pentru a fi foarte clar, atunci când se foloseşte,
    în ce parametri ai actului normativ se încadrează cel care foloseşte
    trotineta, a completat ministrul Afacerilor Interne.

    Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare.

  • Bucureştiul pe trotinetă

    Bucureştiul pe trotinetă

    În luna septembrie, liderul mondial în micromobilitate, a anunţat că
    utilizatorii săi au depăşit 100 milioane de călătorii, o premieră mondială
    pentru o astfel de platformă. Rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât
    pragul a fost atins în mai puţin de şase luni de la înregistrarea cifrei de 50
    milioane în aprilie 2019.
    Mersul pe trotinetă închiriată cu aplicaţia de mobil, pentru că despre aceasta
    este vorba, face parte din
    viaţa urbană a Europei, din Paris la Berlin, iar acum este şi la Bucureşti.


    Luca Mateescu, Manager Operațiuni al platformei de micromobilitate în
    cauză, ne-a spus de unde a venit această idee: S-a lansat undeva în
    2017, în San Francisco, de către fondatorii Toby Sun şi Brad Bao, care s-au
    gândit la o metodă de a revoluţiona transportul urban şi au venit cu acest
    concept de micromobilitate. Avem şi alte produse, însă produsul de bază este această
    trotinetă electrică, pe care o vedeţi şi în România. A fost o iniţiativă de
    succes în cele peste 120 de oraşe în care s-a lansat, deci clar industria este
    în dezvoltare şi micromobilitatea este o soluţie viabilă pentru problema
    traficului urban, iar, după cum ştim cu toţii, Bucureştiul are o problemă
    masivă, la nivel de top european şi top internaţional privind dificultatea
    traficului. Deci, cumva puteam
    anticipa că va fi o iniţiativă bună.


    Şi tot Luca Mateescu ne-a
    explicat despre ce este vorba de fapt: Noi folosim un model dockless,
    adică omul poate găsi o trotinetă oriunde în Bucureşti, sperăm noi, în maxim
    500 de metri de locul în care se află şi nu trebuie decât să folosească
    aplicaţia noastră, care se descarcă pe IOS sau Android, deschide aplicaţia, se
    înregistrează şi deblochează trotineta şi o poate folosi pe baza aplicaţiei. Scanează
    un cod pe care îl are trotineta şi apoi nu face decât să apese pe un buton şi
    trotineta merge automat, undeva la 24 de kilometri la oră, cel mult. Utilizatorii
    trebuie să aibă obligatoriu peste 18 ani. E un mijloc de transport foarte
    simplu şi ajungi practic şi ecologic la destinaţia pe care ţi-o doreşti.


    Poate vă întrebaţi după ce reguli de circulaţie mergeţi pe o astfel de
    trotinetă: Luca Mateescu Noi avem un standard internaţional pe care
    îl recomandăm. Este puţin mai mult decât o bicicletă. Noi recomandăm să meargă
    pe partea dreaptă a carosabilului, este cel puţin obligatoriu să respecte
    regulile de circulaţie, pentru noi recomandarea este doar să parcheze pe
    totuar, dar fără să creeze un inconvenient pentru pietoni. Şi un alt aspect
    important pe care îl recomandăm noi este purtarea de cască. Undeva la 80% din
    accidente sunt mult mai uşoare dacă se poartă cască. Este un mijloc de transport
    destul de sigur, pentru că este destul de lent, iar dacă utilizatorul este
    precaut numărul de accidente este foarte mic, este la nivel statistic un mijloc
    de transport foarte sigur, dar important este acest respect pentru conduita în
    trafic, pe care noi o promovăm. În curând o să facem şi cursuri, avem tot felul
    de iniţiative privind conduita în trafic, în care distribuim şi căşti, plus că
    atunci când te înregistrezi în aplicaţia noastră ţi se explică exact care este
    o conduită potrivită, prin nişte mesaje interactive care îţi explică ce
    înseamnă folosirea corectă a unui astfel de mijloc de transport.


    Statisticile arată că una din patru călătorii cu trotineta înlocuieşte o
    deplasare cu maşina şi că utilizatorii au evitat peste 40 milioane de kilometri
    de trafic rutier. Vine cu detalii Luca Mateescu: Este o soluţie pe
    care bucureşteanul şi-o doreşte, s-au înregistrat deja sute de mii de
    călătorii, o parte dintre acestea, respectiv 150 de mii sunt declarate ca fiind
    realizate prin lăsarea maşinii acasă, deci deja 150 de mii de drumuri au
    înlocuit maşina, ceea ce este extraordinar pentru Bucureşti.


    Şi pentru că este vorba despre o companie internaţională, ea funcţionează
    pe baza bunelor practici observate oriunde în lume, ceea ce este un clar
    avantaj, după cum ne-a spus Luca Mateescu: Noi facem schimb de bune practici
    între ţări. Odată ce o bună practică se consolidează undeva, după aceea o
    aplicăm la nivel global. Cumva ne şi avantajează acest lucru şi avem şansa ca
    în decurs de o lună ce merge pe o piaţă să aplicăm şi în piaţa noastră.
    Desigur, în România este o companie românească. De ce? Pentru că ideea este să
    ne adaptăm la piaţa românească, dar ne folosim de grupul de suport
    internaţional, de la nivel de IT, la nivel de test, de alte particularităţi.
    Cand ceva e bun, îl aplicăm şi în Bucureşti.


    Încotro ne îndreptăm? Este un proces de învăţare, fiind o
    industrie atât de nouă lumea este precaută în a înţelege. Există o curbă de
    învăţare şi în ceea ce înseamnă şi ceilalţi participanţi la trafic, adică
    şoferii, pentru ei trotinetiştii sunt o noutate. Bucureştiul, după cum ştiţi,
    nu are o infrastructură completă pentru biciclişti, pe care am folosi-o în mod
    normal şi noi, aşa că şi cei pe trotinetă şi şoferii sunt participanţi în
    aceleaşi condiţii la trafic. De asta recomandăm atât şoferilor, cât şi
    utilizatorilor noştri să fie extrem de precauţi. La fel, la nivel de parcări,
    noi atragem atenţia cum se parchează, dar lumea uşor, uşor va învăţa cum să
    trateze parcarea unei trotinete, mai ales pentru că noi vrem să fim atât de
    flexibili încât să ne lăsăm utilizatorii să parcheze destul de liber. Vedem o
    adopţie din ce în ce mai bună, o învăţare a ceea ce înseamnă conduita cu
    trotinetele, o folosire mult mai uşoară a aplicaţiei, adică, dacă era o noutate
    acum trei luni, astăzi chiar toată lumea ştie ce trebuie să facă dacă îşi
    doreşte să ia o trotinetă. Este o industrie care evoluează.



    Este o nouă cultură de micro-mobilitate şi o
    nouă opţiune de deplasare prin oraş într-un mod plăcut, durabil şi sigur.

  • Călătorești cu mașina în Ungaria? Vezi ce recomandări face Poliția Română

    Călătorești cu mașina în Ungaria? Vezi ce recomandări face Poliția Română

    Călătorești cu mașina în Ungaria? Este important să ştiţi:

    Poliția Română vă reamintește că trebuie să cunoașteți și să respectați regulile de circulație din statul în care vă deplasați, oriunde alegeți să călătoriți.

    În Ungaria, luați în considerare faptul că există diferențe între legislația rutieră română și cea maghiară în ceea ce privește reținerea și restituirea permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare și imobilizarea vehiculului folosit.

    Informații complete aici: www.politiaromana.ro