Tag: relatia cu diaspora

  • Jurnal românesc – 08.11.2016

    Jurnal românesc – 08.11.2016

    Guvernul a decis, marţi, să conteste la Curtea
    Constituţională a României legea privind majorarea salariilor medicilor şi
    profesorilor cu 15% de la 1 ianuarie 2017, a anunţat premierul Dacian Cioloş.
    El a explicat că nu s-a cerut un punct de vedere de la executiv pentru aceste
    majorări salariale, aşa cum cere procedura, şi nu a avut loc o dezbatere
    transparentă asupra proiectului. PSD, iniţiator al legii, consideră că sunt
    bani suficienţi pentru aceste majorări, care au fost susţinute şi de UDMR, ALDE
    şi Grupul minorităţilor naţionale. PNL, în schimb, nu a susţinut această lege
    şi nu a participat la votul final.




    Primarii vor
    putea angaja consilieri personali pentru relaţia cu diaspora, potrivit unei
    iniţiative legislative adoptate tacit de Camera Deputaţilor şi trimise spre
    dezbatere Senatului, care este for decizional în acest caz. Iniţiativa
    legislativă a fost semnată de 23 de deputaţi şi senatori PNL, PSD şi
    neafiliaţi. Proiectul prevede că primarii comunelor, oraşelor, municipiilor
    reşedinţă de judeţ, primarul Bucureştiului, precum şi fiecare dintre primarii
    de sector vor putea angaja, în limita numărului maxim de posturi aprobate, câte
    un consilier personal în relaţia cu diaspora. Iniţiatorii arată că prin această
    iniţiativă se urmăreşte realizarea ‘unei legături extrem de strânse între
    românii de pretutindeni şi România”. Unul dintre elementele cele mai
    importante care pot favoriza o astfel de legătură este implicarea românilor din
    diaspora în dezbaterile politice privind viitorul ţării, dar şi în procesul
    politicii de administraţie locală.




    Executivul a
    anunţat că a sesizat Curtea
    Constituţională asupra Legii care permite ca datoriile salariaţilor reţinute la
    angajator să nu mai fie executate şi la bănci, prin conturile de salarii, act
    adoptat recent de Parlament. .Legea stabileşte că executorii judecătoreşti vor
    trebui să se asigure că veniturile obţinute din contracte de muncă nu vor mai
    fi poprite la bănci dacă datoriile pentru care au fost emise titluri executorii
    au fost reţinute la angajator. Executivul consideră că normele preconizate de
    legea menţionată sunt imprecise sau, după caz, lapidare, ceea ce poate conduce
    la eventuale confuzii în interpretare şi aplicare şi, prin urmare, la afectarea
    drepturilor şi intereselor părţilor din executarea silită.




    Ministrul de interne Dragoş Tudorache, a
    discutat, luni, cu ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, despre
    implementarea deciziei autorităţilor de la Ottawa de a ridica vizele impuse cetătenilor
    români. Ambasadorul canadian a subliniat că decizia a venit ca urmare a măsurilor
    luate de partea română şi a bunei colaborări pe plan bilateral. Cei doi
    oficiali şi-au exprimat aprecierea faţă de cooperarea între cele două ţări
    anterioară semnării Acordului Economic şi Comercial UE – Canada (CETA), care
    deschide perspectivele unor schimburi comerciale între oamenii de afaceri din
    statele UE şi Canada.




    Guvernul român a virat Republicii
    Moldova o contribuţie financiară nerambursabilă, în valoare de 3 milioane de
    euro, pentru finanţarea a 83 de grădiniţe – a anunţat Ministerul Dezvoltării
    Regionale. Banii au fost alocaţi în baza Programului de cooperare încheiat în
    acest an, între cele două state. Şi tot luni, Ministerul Dezvoltării a informat
    că au fost contractate, spre a fi donate, primele 96 de microbuze destinate
    transportului de elevi din unităţile de învăţământ de stat din Republica
    Moldova. .Este vorba despre 95 de microbuze de tip 16+1 locuri şi 1 microbuz
    destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipat pentru un
    numar de 2 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante necesare.