Libertatea presei este un drept al societăţii româneşti câştigat în urma
revoluţiei din 1989. La mai bine de 25 de ani de la evenimentul care avea să
pună capăt regimului comunist, principalele probleme care afectează libertatea
presei din România sunt politizarea excesivă, mecanismele corupte de finanţare
a presei, aservirea agendei editoriale intereselor patronale, infiltrarea redacţiilor
şi contaminarea agendei publice de către agenţi ai serviciilor de informaţii.
ActiveWatch a lansat, săptămâna trecută, cel mai recent raport cu privire
la libertatea presei în România în pentru intervalul 2014-2015. Transformarea presei
în instrument de propagandă politică a fost mai vizibilă ca oricând, mai ales
în anii electorali. Răzvan Martin, unul dintre autorii raportului, vorbeşte
despre situaţia înregistrată anul trecut, potrivit analizei efectuate de
ActiveWatch: În 2014, fiind an electoral, s-au inflamat
spiritele. Asta a scos la iveală mult puroi mediatic. Bătălia politică s-a
mutat, ca de fiecare dată, şi în spaţiul media. Din nou, politicienii au
investit masiv în presă, sperând că propaganda mediatică favorabilă şi
atacurile la adresa adversarilor politici le va garanta succesul electoral, aşa
cum s-a întâmplat şi în 2004, şi în 2009. Cei care au investit cel mai mult în
presă au pierdut din nou. Candidatul outsider a reuşit să câştige în ciuda
unei prese în general ostile. Se vorbeşte de ani de zile pe la colţuri despre
corupţia din presă. Foarte rar ies în spaţiul public dovezi despre mecanismele
corupţiei. În ultimele luni, dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie ne-au
scos la iveală mecansimele prin care atât presa locală, cât şi o parte a presei
naţionale este finanţată de către baroni sau de către politicieni sau oameni
de afaceri, prin mecanisme ilicite, de multe ori din bani publici.
Presiunile asupra jurnaliştilor, a instituţiilor de presă sau a cetăţenilor care îşi exercită dreptul
la libera exprimare venite din partea unor instituţii ale statului sunt, de
asemenea, o problemă importantă care reiese din concluziile raportului privind
libertatea presei. Multe dintre atacurile la persoană apărute în presa
românească, mai ales în televiziune, se produc chiar între jurnaliştii
diferitelor trusturi de presă, în funcţie de viziunile politice sau de
interesele economice ale posturilor respective. Răzvan Martin: Am spus că agenda publică, în contextul acestui an electoral, dar şi în
ultimii ani, este dominată de voci partizane care se războiesc într-o
confruntare zgomotoasă. Foarte multe atacuri la persoană s-au transformat, din
critici ale unor jurnalişti la adresa unor demnitari sau politicieni în atacuri
asupra altor jurnalişti. Avem, aşadar, o bătălie politică transformată la noi
în bătălie mediatică. Sunt jigniri şi insulte fără precedent între oameni din
presă. Folosesc această sintagmă pentru că nu îi pot numi jurnalişti. Chiar
în justiţie avem o avalanşă de cazuri în care jurnalişti dau în judecată alţi
jurnalişti pentru aceste atacuri, insulte şi calomnii. Se acţionează în
justiţie şi pentru a intimida alţi jurnalişti. Mai ales companiile mari de
presă ameninţă cu procese jurnaliştii care îşi permit să le critice, beneficiind
de o forţă financiară disproporţionată în raport cu aceşti jurnalişti,
majoritatea independenţi. Avem şi cazuri în care presa este folosită pentru a
pune presiune pe justiţie.
Infiltrarea redacţiilor de agenţi sub acoperire ai serviciilor de
informaţii a fost reconfirmată în 2014, după cazuri similare petrecute cu doi
ani în urmă. Subiectul a intrat în prim-plan agenda publică şi în 2015. În
lunile iunie şi iulie ale anului trecut, Guvernul şi Parlamentul României au
avut o primă tentativă de a îngrădi dreptul la anonimitate în comunicaţiile
electronice a utilizatorilor de telefonie mobilă şi Internet, în pofida
protestelor venite din partea societăţii civile. Răzvan Martin explică gravitatea
acestor probleme: Dacă vorbim de presiuni din partea statului
asupra presei, cea mai gravă situaţie, din perspectiva noastră, este
reconfirmarea existenţei unor agenţi sub acoperire ai serviciilor în redacţii.
În 2012, am avut un caz similar, confirmat şi asumat atunci de SRI. De data
aceasta, avem un om de presă – sau fost ziarist – care ne-a mărturisit că a
fost, de fapt, agent sub acoperire. După mărturisirea lui, au apărut cel puţin
două alte mărturii ale unor jurnalişti care au povestit cum s-a încercat
racolarea lor de serviciile secrete. Aceasta este o situaţie extrem de gravă,
care afectează esenţa libertăţii presei. Gândiţi-vă că aceşti agenţi sub
acoperire pun în pericol relaţia jurnalistului cu sursele şi supraveghează acele
redacţii în care sunt prezenţi. Discuţiile dintre jurnalişti devin astfel
accesibile celor din servicii, subiectele pe care le discută şi le pregătesc nu
mai sunt parte a secretului profesional, ci devin proprietatea structurilor de
informaţii. La fel de gravă cred că este influenţarea agendei
publice de către aceşti agenţi sub acoperire, infestarea agendei publice şi
canalizarea ei pe anumite subiecte. Am avut anul trecut două iniţiative de legi
pe care le-am botezat legi big brother, care puneau în pericol grav drepturi
şi libertăţi fundamentale şi care au beneficiat de un sprijin mediatic
consistent din partea presei tradiţionale, am spune. Principalele voci critice
împotriva acestor iniţiative legislative în spaţiul public au venit din zona
unor ONG-uri pentru drepturile omului.
În 2014, România s-a situat pe locul 52 în clasamentul internaţional anual
privind libertatea presei, realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere, în
declin cu şapte locuri faţă de anul precedent.