Tag: restrictii Olanda

  • Jurnal românesc – 25.01.2021

    Jurnal românesc – 25.01.2021

    ***Toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa pe cale aeriană sau maritimă din ţările spaţiului european sunt obligate să prezinte, la îmbarcare, o declaraţie pe propria răspundere prin care se angajează să se autoizoleze pentru 7 zile după sosire, transmite ministerul român de Externe. Această măsură vine în completarea obligativităţii prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

    Ţările cuprinse în spaţiul european sunt cele care alcătuiesc Uniunea Europeană, la care se adaugă Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia. Exceptaţi de la aceste restricţii sunt lucrătorii transfrontalieri, transportatorii şi călătorii care sosesc pe cale rutieră sau feroviară. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris şi ale Consulatelor General al de la Strasbourg, Marsilia şi Lyon. Datele de contact ale acestora se găsesc pe site-ul mae.ro.

    ***Persoanele care se deplasează în Olanda, pe cale aeriană sau maritimă, din zone de risc, inclusiv din România, trebuie să prezinte un test rapid privind noul coronavirus, efectuat cu maximum 4 ore înainte de plecare, anunţă Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Testul radid poate fi de tip antigen sau LAMP – amplificare izotermă mediată prin buclă, iar obligativitatea prezentării acestuia este valabilă şi în cazul pasagerilor aflaţi în tranzit.

    MAE român precizează că aceasta este o măsură suplimentară faţă de obligaţia aplicabilă persoanelor cu vârsta de peste 13 ani, care intenţionează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau rutieră în Olanda şi care trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul olandez.

    De asemenea, suplimentar celor două teste, toate din persoanele din categoria menţionată care călătoresc pe cale aeriană în Olanda trebuie, obligatoriu, să completeze o declaraţie de sănătate. Persoanele care sosesc din state terţe, altele decât cele membre ale UE, trebuie să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere. Totodată, transportatorii de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii care sosesc pe cale aeriană sau maritimă deţin cele două teste în lipsa cărora se refuză îmbarcarea.

    România este inclusă de autorităţile olandeze în zona portocalie, ceea ce atrage recomandarea fermă ca toţi cei care soesc din ţara noastră se să autoizoleze timp de 10 zile. Românii pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României la Haga, ale cărei date de contact se găsesc pe pagina haga.mae.ro.

    ***Accademia di Romania la Roma prezintă publicului italian, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, un material documentar realizat de specialiști ai Muzeului Național de Istorie a României, care evocă prin imagini de arhivă și obiecte de patrimoniu paralelismul istoric al proceselor de unificare și formare a statului național în peninsula italică și în spațiul carpato-danubiano-pontic.

    Accademia transmite că risorgimento-ul, mişcarea ideologică şi literară care a condus la formarea Italiei moderne, nu a fost doar un eveniment italian, ci unul european, aşa cum reiese şi din discursul pe care ministrul şi diplomatul român Dumitru Brătianu l-a ţinut la Paris, în 1847. Risorgimento-ul a reprezentat pentru români un potențial de modelare care nu s-a încheiat dincolo de limitele înguste ale statelor mari și mici ale Peninsulei dinaintea unirii. La fel ca italienii față de dușmanii libertății, independenței și unității italiene, românii au trăit o experiență similară față de trei imperii decadente, dintre care unul, Austria, oprima ramuri ale ambelor popoare.

    Ca și în cazul Italiei, Europa politică și opinia europeană trebuiau să recunoască existența unei naționalități cu o individualitate marcată în fiecare ramură a vechii Dacii romane, a spus atunci politicianul român. Filmul despre Unirea Principatelor Române poate poate fi urmărit pe pagina de Facebook a Accademiei di Romania la Roma.

    ***Un material video în care actorul portughez Nuno Pinheiro citeşte poveştile Moș Ion Roată și Unirea și Moș Ion Roată și Cuza Vodă de Ion Creangă, a fost difuzat pe rețelele de socializare ale ICR Lisabona, cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Reprezentanţa culturală românească în spaţiul lusitan informează că traducerea în portugheză a integralei prozelor lui Creangă este opera de o viață a lui José Fonseca e Silva şi a Simonei Vermeire și reprezintă una dintre cele mai temerare și trudnice aventuri de traducere din limba română realizate vreodată în Portugalia. Înregistrarea cu Nuno Pinheiro poate fi urmărită pe paginile de Facebook şi Instagram ale ICR Lisabona.

  • TAROM: Test negativ antigen COVID-19 pentru cursa RO361 Bucureşti OTP – Amsterdam AMS

    TAROM: Test negativ antigen COVID-19 pentru cursa RO361 Bucureşti OTP – Amsterdam AMS

    Pasagerii cursei TAROM RO361 București OTP – Amsterdam AMS, de sâmbăta, trebuie să prezinte la îmbarcare un test negativ antigen COVID-19, anunță compania pe pagina sa de Facebook.




    Conform ultimelor decizii emise de autoritățile olandeze vă comunicam faptul că toți pasagerii care intenționează să călătorească spre AMS au nevoie de un test antigen negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 4 ore înainte de îmbarcarea către aceasta destinație, anunţă compania TAROM.



    TAROM menționează faptul că prezentarea testului antigen este obligatorie începând din 23 ianuarie 2021 (00:00 local Amsterdam), fiind necesară și pentru pasagerii de tranzit. În cazul în care pasagerii nu prezinta un test negativ antigen COVID-19, accesul este restricționat.



    Vă informam că TAROM va opera zborul RO361 București OTP – Amsterdam AMS de mâine, 23 ianuarie 2021, cu amendamentul că pasagerii trebuie să prezinte la îmbarcare testul negativ antigen COVID-19, a explicat Tarom.


    De asemenea, reprezentanții TAROM precizează că, în contextul în care cele mai recente măsuri anti-COVID-19 sunt discutate în prezent în parlamentul olandez, aceste informații pot fi modificate și, în cazul în care se impun măsuri noi sau se modifică cele menționate, pasagerii vor fi informați.

    Sursa: Comunicat TAROM