Tag: resurse umane

  • Calificări suplimentare pentru salariați din Regiunea Vest

    Calificări suplimentare pentru salariați din Regiunea Vest

    Proiectul este derulat pe o perioadă de 24 de luni de către
    Centrul de resurse și formare profesională PRO VOCAȚIE- în calitate
    de beneficiar și Episcopia Caransebeșului – în calitate de partener. Obiectivul
    general al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare a unui
    număr de 651 angajați din regiunea Vest prin programe de formare profesională
    corelate cu nevoile pieței muncii. Creșterea nivelului de calificare se va
    realiza prin îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții
    pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal,
    actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă
    și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare
    profesională și validarea competențelor dobândite anterior.



    Proiectul a fost prezentat de către părintele Olimpiu Silaghi,
    inspector eparhial în cadrul Biroului de Proiecte și Patrimoniu al Episcopiei
    Caransebeșului, alături de Amalia Ciobanu, manager de proiect Pro Vocație și
    Georgeta Jurcan, președintele Asociației Centru de Resurse și Formare
    Profesiuni Sociale Pro Vocație. Părintele Casian Rușeț, consilier cultural al
    Episcopiei Caransebeșului a transmis cuvântul Preasfințitului Părinte Lucian:


    Ținând cont de criza
    resursei umane pe care județul Caraș Severin o resimte în contextul migrației
    și a depopulării, considerăm că implicarea Episcopiei Caransebeșului în
    proiecte în care sunt vizate specializarea și calificarea resursei umane este
    un dat pe care Biserica trebuie să și-l asume. Valoarea ființei umane pe de-o
    parte, dar și necesitatea valorificării ființei umane în contextul unor noi
    specializări, care se impun într-o societate și într-un județ care se
    depopulează, nu este altceva decât firescul pe care Episcopia Caransebeșului
    și-l asumă implicându-se în astfel de proiecte
    , a spus părintele Casian.


    Este adevărat că
    proiectele care sunt focusate pe resursa și capitalul uman încă nu sunt
    suficient de bine asumate la nivelul întregii societăți, drept pentru care prin
    instituția Bisericii și prin toate ramificațiile acestei instituții, noi
    considerăm că putem pune în evidență necesitatea calificării și recalificării
    pentru a gestiona cât mai bine nevoile pe care județul și comunitățile noastre
    le au în contextul actual
    , a mai subliniat părintele consilier.


    Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin
    Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020, iar valoarea totală a
    cofinanțării proiectului este de 4.172.786,99 lei.




  • Planul de acțiune UE pentru combaterea rasismului

    Planul de acțiune UE pentru combaterea rasismului

    Pentru unii
    cetățeni ai Uniunii Europene, discriminarea rasială și etnică este realitate de
    zi cu zi. Aceasta poate lua mai multe forme: de la încălcarea dreptului la
    tratament egal, până la ura etnică. Rasismul dăunează societății în multe
    moduri. În modul cel mai direct, acest lucru se traduce în faptul că unele
    persoane care trăiesc în Uniunea Europeană se confruntă cu discriminarea, ceea ce le afectează
    demnitatea umană, oportunitățile pe care le au în viață, prosperitatea, starea
    de bine și, adesea, inclusiv siguranța personală. Pentru a combate acest
    fenomen complex, Comisia Europeană a lansat în 2020 un plan de acțiune. În
    2021, au început să se vadă efectele acestei strategii. Pentru prima oară în
    istoria sa, Comisia Europeană a numit prima coordonatoare antirasism: Michaela
    Moua.

    Christian Wigand, purtător de cuvânt: Rasismul sau orice
    formă de discriminare nu pot exista în Uniunea Europeană, această discriminare
    fiind pe baza rasei, a originilor etnice sau a religiei. Președinta Comisiei
    Europene, Ursula von der Leyen, a exprimat foarte clar acest lucru și a spus în
    mod repetat că trebuie să vorbim despre rasism și în Uniunea Europeană. Desigur,
    nu începem de la zero și avem un cadru legal puternic și funcțional, însă
    există inegalități în Uniunea Europeană și trebuie să facem eforturi mai mari
    pentru a le rezolva. Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune ambițios
    pentru combaterea rasismului, care propune un număr de măsuri de implementat la
    nivelul Uniunii, dar și la nivel național. Printre primii pași în direcția
    aceasta, la nivelul Uniunii Europene, am putea menționa primul summit pentru
    combaterea rasismului, pe care l-am organizat în luna martie, iar, mai aproape
    de prezent, în luna mai, am numit primul coordonator antirasism, a cărui
    activitate se va concentra pe aceste probleme. Desigur, continuăm să lucrăm și
    la cadrul legal, să adoptăm decizii pentru combaterea rasismului și xenofobia
    și monitorizăm îndeaproape dacă statele membre țin cont de aceste legi. De
    asemenea, la nivel național am lansat un număr de proceduri de constatare a
    încălcării obligațiilor. În acest sens, sunt șapte state în care vrem să fie
    respectată legislația.


    În acest context,
    Comisia Europeană își reformează strategia de resurse umane. Christian Wigand,
    purtător de cuvânt:

    Vrem să fim un exemplu ca instituție. În
    acest moment pregătim totul, avem o nouă strategie a resurselor umane, iar unul
    dintre elementele cheie ale acesteia va fi o diversitate și o incluziune mai
    mare. Un exemplu mai concret ar fi că încercăm să atragem candidați mai diverși
    la testele de selecție. De asemenea, în luna noiembrie, Comisia Europeană a
    hotărât să creeze un birou special pentru diversitate și incluziune, care
    lucrează îndeaproape cu Comisarul pentru Egalitate, Helena Dalli. Astfel,
    Comisia va atrage talente cât mai diverse și va fi inclusivă și în interesul
    instituției.


  • Cursuri finanţate din fonduri europene  pentru managerii din turism

    Cursuri finanţate din fonduri europene pentru managerii din turism

    S-a vorbit
    mult despre calitatea serviciilor oferite pe litoralul românesc şi despre
    faptul că atitudinea sau gradul de pregătire a personalului face mari
    deservicii turismului.


    Dar nu s-a pus foarte mult accent pe
    situaţia personalului de conducere din unităţile de cazare ori din agenţiile de
    turism şi pe cât de pregătiţi sunt ei.


    Un proiect finanţat din fonduri europene
    vine să întâmpine această lacună.


    Cei care au o afacere în domeniu pot
    beneficia de cursuri gratuite de dezvoltare a competenţelor de management în
    turism.


    Concret, oamenii pot învăţa cum să
    devină manageri mai buni, spune Elena Luiza Oprea, manager agenţie de turism şi
    responsabil în cadrul proiectului:




    Obiectivul este de a
    perfecţiona personalul din management şi din departamentele de Resurse Umane
    dar şi antreprenorii din turism. Bineînţeles, pe lângă aflarea de noi
    informaţii în domeniul ospitalităţii, sunt şi noi ocazii de a crea legături cu
    colegii de breaslă, de a se conecta cu mediul de afaceri de pe litoral dar şi
    cu tendinţele noi din ţară şi din străinătate.




    În cadrul cursurilor şi work shop-urilor,
    organizate la Constanţa, managerii vor dobândi cunoştinţe noi care să îi ajute
    să-şi dezvolte afacerile, spune
    Elena Luiza Oprea:




    Este vorba de managementul ospitalităţii,
    managementul destinaţiei, educaţie financiară, managementul resurselor umane, marketing
    şi branding, toate adaptate pe domeniul turismului. Robert Similea, Corina
    Martin, Grabriel Constantin – aceştia ar fi doar câţiva dintre trainerii
    acreditaţi pentru cursurile Hospitality Management Academy. Cursurile sunt
    gratuite şi se acordă diplomă acreditată ANC şi diplomă recunoscută în Uniunea
    Europeană.





    Până acum, 4
    grupe au absolvit aceste cursuri iar pe 10 mai, va începe cursurile o nouă
    grupă.


    Pot
    participa la cursuri şi reprezentanţi ai agenţiilor de turism dar şi angajaţi
    cu responsabilităţi de management şi resurse umane:




    Sunt anumite coduri CAEN acceptate în
    proiect, coduri de turism, în principal hoteluri, pensiuni, vile, capacităţi de
    cazare dar şi agenţii de turism sau servicii turistice. Grupele se vac pentru
    minim 14 cursanţi şi maxim 30, pentru că se doreşte o anumită calitate a
    cursurilor şi, în momentul în care ai foarte mulţi cursanţi este mai dificil să
    interacţionezi cu fiecare în parte.




    Programul se derulează în regiunile Sud
    Est, Centru şi Sud Vest, în cadrul unui proiect implementat de Hospitality
    Management Academy, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul
    Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.








  • Criza forţei de muncă şi lucrătorii străini

    Criza forţei de muncă şi lucrătorii străini

    În condițiile scăderii
    demografice și ale emigrării unui număr foarte mare de români, după cum era
    previzibil, pe piața forței de muncă din România a apărut un deficit. Deficitul
    acesta crescând de la an la an, țara noastră a ajuns în situația de a importa
    personal care să ocupe posturile vacante, momentan aflându-se pe locul doi în Uniunea Europeană în rândul ţărilor cu
    cea mai mare cerere pentru muncitori din afara spaţiului UE, după Cehia. Majoritatea
    cetățenilor străini angajați în România în 2018 provin din Vietnam (35%),
    urmează Turcia, Nepal, Serbia, Sri Lanka, China și Moldova. Criza cea mai acută a forței de muncă se resimte în
    următoarele domenii: restaurante, construcția de nave și structuri plutitoare,
    comerț cu ridicata, îmbrăcăminte și încălțăminte și lucrări de construcții ale clădirilor
    rezidențiale și nerezidențiale. Întâmplător sau nu, acestea sunt, și parțial,
    domeniile unde activează românii stabiliți de mai mulți ani în țări ale UE și
    nu numai. Aici s-ar afla și una din explicațiile deficitului, pe lângă altele
    legate de situația învățământului românesc, subliniază eurodeputata S&D
    Maria Grapini
    , la rândul său femeie de afaceri: Trebuie să
    specificăm că această criză a forței de muncă apare la nivelul funcțiilor de
    execuție, nu la nivelul celor care necesită studii superioare. Din nefericire,
    se resimte închiderea școlilor profesionale realizată cu mai mulți ani în urmă,
    deși între timp învățământul dual a început să funcționeze. A fost adoptată și
    legea uceniciilor la locul de muncă. Dar încă nu s-a ajuns la numărul cerut de
    lucrători. Companiile mele activează în domeniul textil, iar acolo e o criză
    extraordinară în activitățile pentru care se formau clase speciale în școlile
    profesionale, cum ar fi țesătoria și vopsitoria. Nu mai vorbesc de meserii
    precum cele de electrician, strungar, sudor etc.



    Importăm, în special, muncă necalificată,
    susțin și reprezentanții firmelor de consultanță și de resurse umane, cum
    este și Dana Ionescu, care precizează că acest import nu e deloc ieftin. Dana
    Ionescu, global mobility manager în cadrul ADECCO România: Nu este deloc mai
    ieftin să aducem cetățeni străini în loc să angajăm cetățeni din România.
    Există niște restricții pentru anumite categorii de lucrători cu privire la
    salariu. Dacă un român poate fi angajat primind salariul minim pe economie, un
    cetățean străin pentru care se obține un aviz de muncă trebuie neapărat să fie
    remunerat cu salariul mediu pe economie. Se adaugă costul formalităților: plata
    firmei de consultanță, traducerea documentelor, taxele notariale și alte taxe.



    Indiferent de cauzele crizei și de costurile ei, angajatori români vor un număr din ce în ce mai mare de
    lucrători străini
    , apelând la guvern pentru eliberarea mai multor avize de
    muncă. Specialista în resurse umane, Dana Ionescu ne oferă detalii: Din datele centralizate ale Agenției Naționale Pentru Ocuparea Forței
    de Muncă a rezultat că din totalul locurilor vacante înregistrate în primul
    trimestru al acestui an, puse la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unei
    slujbe și înregistrate ca primind indemnizație de șomaj, 31.464 de locuri de
    muncă au fost declarate în mod repetat ca nefiind ocupate de către angajatori.
    Tocmai datorită acestui deficit a apărut necesitatea majorării considerabile de
    la an la an a contingentului de cetățeni străini care pot fi angajați pe
    teritoriul României. Acest contingent se aprobă prin hotărâre de guvern la
    începutul anului pentru ca pe parcurs, să se mai modifice pentru a se extinde.


    Anul
    acesta, contingentul aprobat de guvern pe tipuri
    de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă a crescut cu 55%
    față de perioada similară din 2017. Inițial, pentru 2018, acest contingent
    fusese de 7.000 de lucrători, în luna august hotărându-se suplimentarea lui
    până la un număr-record, aflăm tot de la Dana Ionescu: Pentru categoria de lucrători permanenți, contingentul a fost dublat de
    la 4.000 la 8.000, iar pentru cei detașați contingentul a fost majorat de mai
    mult de 4 ori: de la 1.200 la 5.200. Rămâne de văzut dacă până la finele anului
    nu va fi nevoie să se majoreze încă o dată acest contingent.


    Pe lângă soluțiile școlarizării corelate cu nevoile pieței și a aplicării
    legii uceniciilor la locul de muncă, încurajarea revenirii în țară a românilor
    plecați e luată în discuție. Aici, însă, apar alte impedimente, consideră
    eurodeputata Maria Grapini: Există o foarte mare neîncredere. Când am
    mers eu în Spania, m-am întâlnit cu reprezentanți ai românilor de acolo. Nu au
    încredere în sustenabilitatea locului de muncă. Nu au ridicat problema
    nivelului salariului, ci în existența pe termen lung a locului de muncă. Cei
    care au plecat nu mai vor să se întoarcă, tocmai pentru că nu au această
    certitudine a stabilității slujbei. Cred că ne trebuie niște politici publice
    mai bine focusate pe acest aspect.



    Până
    atunci, importul de personal e o soluție din ce în ce mai aplicată.
    Simplificarea legislației pentru aducerea forței de muncă din străinătate este
    deja discutată. Se ia în considerare, de asemenea, eliminarea acestei prevederi
    privind salariul mediu pe economie, fiindcă, odată stabilit salariul minim de
    către guvern, piața ar trebui să fie cea care decide nivelul salariului pentru
    angajați în funcție de pregătirea acestora. Rămâne de văzut, dacă aceste
    intenții se vor concretiza prin acte normative.

  • Programul Operaţional Capital Uman (POCU)  2014-2020

    Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020

    Investiția în capitalul uman a
    fost întotdeauna cea mai profitabilă. Programul Operațional Capital Uman (POCU) stabilește prioritățile
    de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în
    domeniul resurselor umane contribuind la atingerea obiectivului general al
    Acordului de Parteneriat (AP 2014‐2020) ‐ implicit al Fondurilor Europene
    Structurale și de Investiții din România
    , şi anume, de a reduce disparităţile
    de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.
    Aproximativ 2 milioane de euro vor fi investite in perioada urmatoare în
    capitalul uman din Oltenia printr-un proiect implementat de UGIR 1903. Cum se
    va realiza acest lucru aflăm de la Silvia Hanc, partener in proiect:


    Prin
    susținerea înființării și funcționării a unui număr de 37 denoi întreprinderi,
    mici și mijlocii, cu profil nonagricol în zona urbană. Vom acorda subvenții în
    valoare de 40 000 de euro, în două etape. 30 000 de euro intr-o primă etapă ca
    să poată fi începută afacerea și diferența de 10 000 euro după un an de
    funcționare. Intenționăm prin aceste firme să cream minim 2 noi locuri de
    muncă. La finalul proiectului vom avea un minim de 37 de noi firme cu minim 74
    de noi locuri de munca.


    Dincolo de
    înființarea noilor firme vor fi instruiți să devina antreprenori peste 300 de persoane.


    Vor
    beneficia de aceste cursuri de antreprenoriat minim 350 de personae, din
    categoria șomerilor, studenților, angajați, toți cei care doresc să deprindă
    competențe antreprenoriale. La sfârșitul acestor cursuri vor prezenta un mic
    plan de afaceri, pe baza caruia va primi punctaj și diploma. Dintre aceștia, 10%, minim 37 dintre ei, vor
    putea participa la concurs. Mai este o condiție, vom avea un minim de 2 firme
    deschise in fiecare dintre cele 5 județe ale Olteniei.


  • Retrospectiva săptămânii 23.10 – 29.10.2017

    Retrospectiva săptămânii 23.10 – 29.10.2017


    Propuneri de modificare a Codului fiscal


    Guvernul român a analizat, joi, în primă lectură, proiectul de modificare a Codului fiscal. Ministrul de finanţe, Ionuţ Mişa, a prezentat principalele măsuri pe care executivul doreşte să le adopte anul viitor. El a anunţat că impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10%, nu doar pentru veniturile din salarii, ci şi pentru cele din pensii, chirii, dobânzi, activităţi agricole. În ceea ce priveşte activităţile independente – medici, avocaţi, jurnalişti, notari, scriitori, artişti – aceştia nu vor mai plăti contribuţii sociale raportate la sumele obţinute din aceste activităţi, ci ele vor fi calculate la nivelul salariului minim pe economie. De asemenea, de la 1 ianuarie, angajatorii vor plăti o taxă de 2,25%, după mutarea contribuţiilor sociale la angajaţi, denumită “contribuţia asiguratoare pentru munca”. Mişa a anunţat şi câteva modificări care vor încuraja mediul de afaceri. Pentru 450.000 firme cu cifra de afaceri sub un milion de euro, se va institui un impozit de 1% pe cifra de afaceri faţă de impozitul de 16% pe profit cât se plăteşte acum. O altă măsură anunţată de ministrul Finanţelor este implementarea, începând cu 2018, a Directivei europene pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaţionale. Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a informat că Executivul doreşte ca de la 1 ianuarie 2018 salariul minim brut pe economie să crească la 1900 de lei de la 1.450 lei în prezent. Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că va creşte şi pensia minimă la 640 lei şi se va mări şi indemnizaţia pentru creşterea copilului la 1250 de lei. Ea a mai anunţat reducerea contribuţiei la Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,7%.



    Vizită la Bucureşti a comisarului european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger


    Comisarul european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger, a afirmat, joi, la Bucureşti, că există premise ca România să se încadreze, în acest an şi în 2018, în ţinta de deficit de 3%. El a făcut această declaraţie după o întâlnire la Parlament cu membrii comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene şi pentru buget, finanţe, bănci. Pe de alta parte, Gunther Oettinger a spus că în discuţiile despre următorul cadru financiar al UE, România joacă un rol important pentru că în prima jumătate a anului 2019 va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene



    Modificarea legilor justiţiei, prezentată de ministerul de resort


    Ministrul român de resort, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, în premieră, în faţa membrilor Comisiei parlamentare speciale, pachetul legislativ privind modificarea Legilor Justiţiei. Coaliţia aflată la guvernare a decis ca pachetul să fie promovat ca iniţiativă parlamentară, nu ca proiect al Guvernului. Iniţiativa, avizată deja negativ de Consiliul Superior al Magistraturii, este una controversată, care prevede inclusiv reducerea competenţelor DNA, care nu ar mai putea investiga judecătorii. Alte schimbări vizează modul în care sunt numiţi procurorii şefi şi înfiinţarea unei unităţi speciale de urmărire a infracţiunilor comise de magistraţi. Toader a anunţat că propune ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie autonomă, care să nu se afle nici în subordinea CSM, nici a Ministerului Justiţiei. El a mai precizat că, în termen de 6 luni, trebuie adoptată o lege specială pentru această instituţie. Totodată, în privinţa răspunderii magistraţilor, ministrul Toader a precizat că judecătorii vor răspunde patrimonial pentru erorile săvârşite cu rea-credinţă. Instanţa supremă a cerut Parlamentului să trimită proiectul de modificare a Legilor înapoi la Ministerul Justiţiei, pentru că documentul nu ar fi beneficiat de transparenţă şi, mai important, a încălcat dispoziţiile legale care reglementează mecanismul de elaborare şi adoptare a actelor normative. Proiectul de lege va intra, de săptămâna viitoare, în dezbaterea Comisiei parlamentare speciale, apoi va fi trimis Camerei Deputaţilor, iar votul decizional va fi dat de Senat. Pe de alta parte, zilele trecute în România a intrat în vigoare Legea recursului compensatoriu, care prevede că la 30 de zile executate în penitenciar, în condiţii necorespunzătoare, deţinutii beneficiază de şase zile considerate executate. Potrivit ministrului Justiţiei, în urma aplicării actului normativ, au fost eliberate aproape 530 de persoane, iar peste 3.300 au vocaţie la liberare condiţionata. Deţinuţii care şi-au executat integral pedepsele, dar au procese pe rol la CEDO, ar putea fi despăgubiţi de Statul român cu sume între 5 şi 8 euro pentru fiecare zi de închisoare făcută în condiţii improprii



    O noua ediţie a Târgului Internaţional Indagra, la Bucureşti


    România are un potenţial imens în agricultură, care trebuie valorificat în mod inteligent şi durabil, pentru ca ţara să devină o forţă în acest domeniu. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis ,joi, la deschiderea celei mai importante manifestări cu profil agricol organizate anual în Bucureşti – Târgul Internaţional Indagra. Seful statului a mai spus că România trebuie să iasă din cercul vicios prin care exportă materii prime, deci implicit subvenţii, şi importă produse cu valoarea adăugată ridicată, remarcând că în prima jumătate a anului importurile de produse agroalimentare au crescut cu 17% faţă de anul trecut, în timp ce exporturile au crescut doar cu 4,5%. El a amintit că până în 2020, prin Politica Agricolă Comună, România beneficiază de fonduri europene de circa 20 de miliarde de euro.