Tag: retele 5 G

  • Comisia Europeană recomandă o abordare comună la nivelul UE în privința securității rețelelor 5G

    Comisia Europeană recomandă o abordare comună la nivelul UE în privința securității rețelelor 5G

    Comisia Europeană recomandă o serie de etape și măsuri operaționale menite să asigure un nivel ridicat de securitate cibernetică a rețelelor 5G în întreaga Uniune. Recomandarea vine după ce, la începutul lunii, Parlamentul European a dat o rezoluţie referitoare la amenințările la adresa securității în legătură cu prezența tehnologică în creștere a Chinei în blocul comunitar.

    Rețelele de a cincea generație (5G) vor forma viitoarea structură fundamentală a societăților și a economiilor noastre, conectând miliarde de obiecte și de sisteme, inclusiv în sectoare critice – cel energetic, al transporturilor, al serviciilor bancare și al sănătății, dar și sisteme de control industrial care conțin informații sensibile și care sprijină sistemele de siguranță. Procesele democratice, cum ar fi alegerile, se bazează din ce în ce mai mult pe infrastructuri digitale și rețele 5G. Apare, astfel, necesitatea de a trata toate vulnerabilitățile, iar recomandările Comisiei înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai sunt cu atât mai pertinente.

    Recomandările reprezintă o combinație de instrumente legislative și de politică menite să protejeze economiile, societățile și sistemele democratice comunitare. Având în vedere că veniturile la nivel mondial generate de rețelele 5G sunt estimate la 225 de miliarde de euro în 2025, tehnologia 5G reprezintă un atu esențial pentru ca Europa să concureze pe piața mondială, iar securitatea sa cibernetică este crucială pentru asigurarea autonomiei strategice a Uniunii.

    Vicepreședintele Andrus Ansip, responsabil cu Piața Unică Digitală, a subliniat că este vital ca infrastructurile 5G din Uniunea Europeană să fie complet protejate împotriva vulnerabilităților tehnice sau juridice:

    Trebuie să protejăm viaţa privată a tuturor, secretul afacerilor noastre, trebuie să protejăm toate aspectele vieţii nostre odată ce vom fi conectaţi prin reţelele 5G. Ei bine, avem acum câteva preocupări specifice legate de unii producători. Toată lumea ştie că mă refer la gigantul chinezesc Huawei. Pentru că, după cum ştim cu toţii, în 2017, China a lansat un nou document privind informaţiile, conform căruia toţi producătorii – fie ei de software sau de hardware – trebuie să colaboreze cu serviciile secrete chineze. Ar trebui să fim îngrijoraţi de acest lucru sau nu? Eu cred că ar trebui!

    Iar comisarul Julian King, responsabil de Uniunea Securității, a adăugat:

    Vorbim aici despre infrastructura digitală crucială pentru Europa şi despre faptul că deciziile luate la nivel naţional de un stat membru sau de altul au implicaţii la nivelul întregii Europe. De aceea, propunem un proiect comun. El este urgent, este în derulare, deciziile se iau acum şi în anul următor şi au în vedere sporirea securităţii cibernetice şi, în special, reţelele 5G.


  • Pregătirea UE pentru intensificarea competiţiei economice la nivel global

    Pregătirea UE pentru intensificarea competiţiei economice la nivel global

    Creșterea economică, sporirea numărului de locuri de muncă, dar și a competitivității sunt printre obiectivele fixate în cadrul summitului european de primăvară care a avut loc la Bruxelles.

    Consiliul European de primăvară este, în mod normal, dedicat problemelor economice, însă în acest an pe ordinea de zi s-a aflat și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în condițiile în care premierul Theresa May a solicitat o amânare a acesteia. Dincolo de chestiunea Brexitului, șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene au abordat și o serie de probleme economice, legate atât de piața internă – un element cheie al competitivității și dezvoltării – cât și de relațiile comerciale cu terți, accentul fiind pus pe China în condițiile în care luna viitoare va avea loc un summit Uniunea Europeană – China.

    Președintele Consiliului European, Donald Tusk: Liderii au discutat despre cum poate fi cel mai bine pregătită Uniunea Europeană pentru a face față unei concurențe economice globale în creștere. Măsurile trebuie luate pentru întreaga piață comună și baza industrială europeană, care reprezintă un element cheie pentru crearea de locuri de muncă. Am căzut, de asemenea, de acord că este nevoie de o politică comercială deschisă și fermă. În acest context Consiliul European cere reluarea discuțiilor cu privire la instrumentul de achiziții publice. Vrem să întărim capacitatea europeană de a face față furtului de tehnologie și amenințărilor cibernetice și așteptăm recomandările Comisiei cu privire la securitatea rețelelor 5 G. Am discutat, de asemenea, despre prioritățile pe care le vom avea la summitul de luna viitoare cu China. Obiectivul nostru este să ajungem la o relație echilibrată care asigură competiție corectă și acces egal pe piețe. În acest context, sperăm să convingem China să accepte subvențiile industriale ca pe un element crucial al reformei Organizației Mondiala a Comerțului. În plus, liderii au fost clari că sunt hotărâți să abordeze schimbările climatice cu ambiție și ca pe un obiectiv urgent. Miniștrii noștri vor intensifica munca pentru Strategia pentru Climă a Uniunii Europene și implementarea obiectivelor stabilite de Acordul de la Paris; vom reveni la această problemă în iunie.


    Tot în zona relațiilor externe, liderii europeni au reiterat, la 5 ani de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Federația Rusă, că Uniunea Europeană continuă să sprijine suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și condamnă violarea, de către Rusia, a reglementărilor internaționale. Rusia nu a fost menționată explicit și în cel de-al patrulea capitol al concluziilor summitului, cel privitor la asigurarea unor alegeri corecte și la combaterea dezinformării. Cu toate acestea, Moscova a fost acuzată în trecut atât că ar fi încercat să influențeze procesul electoral din țări occidentale, inclusive state membre ale UE, cât și că ar purta campanii de dezinformare online.


  • Concluzii după reuniunea Consiliului European

    Concluzii după reuniunea Consiliului European

    Reuniunea de la sfârşitul săptămânii trecute a şefilor de stat şi de guvern
    a fost urmărită cu un interes sporit din cauza evoluţiilor legate de dosarul Brexit
    şi, mai ales, de incertitudinile date de ultimele decizii din Camera Comunelor.


    Pe lângă acest subiect fierbinte pentru viitorul Uniunii Europene, Consiliul
    European a avut pe agenda ultimului său summit oficial de dinaintea alegerilor
    europarlamentare şi alte teme importante, structurate pe patru mari domenii.
    Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a oferit o sinteză a
    discuţiilor pe care le-au avut şefii de stat şi de guvern:

    Liderii au discutat
    despre cel mai potrivit mod de pregătire a Uniunii Europene legat de creșterea
    concurenței economice la nivel global. Aceasta înseamnă consolidarea pieței
    unice europene și a bazei industriale, care este esențială pentru crearea de
    locuri de muncă. De asemenea, am convenit asupra necesității unei politici
    comerciale deschise și determinate. În acest context, Consiliul European a
    solicitat reluarea discuțiilor privind instrumentul privind achizițiile
    publice. Vrem să consolidăm capacitatea europeană de a face față amenințărilor
    la furtul de tehnologie și în ceea ce priveşte securitatea cibernetică și
    așteptăm cu nerăbdare recomandarea Comisiei privind securitatea rețelelor 5G. Am
    discutat, de asemenea, despre prioritățile summitului de luna viitoare cu
    China. Scopul nostru este să ne concentrăm pe realizarea unei relații
    echilibrate, care să asigure o concurență loială și un acces egal pe piață. În
    acest context, sperăm să convingem China să includă subvențiile industriale ca
    element esențial al reformei Organizaţiei Mondiale a Comerţului.


    Summit-ul Uniunea Europeană – China va fi găzduit la 9 aprilie de Franţa.
    În context, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, declara că
    Uniunea Europeană are cu China relaţii bune, dar nu excelente
    ,
    subliniind totodată faptul că în relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi
    China există o asimetrie şi că asimetriile creează dezechilibre.

    Referitor la
    combaterea schimbările climatice, Consiliul European şi-a reafirmat angajamentul
    față de acordul de la Paris și a subliniat necesitatea de a intensifica
    eforturile pentru a lupta împotriva încălzirii globale. O importantă temă a
    fost cea legată de asigurarea unor alegeri libere şi corecte, precum şi de
    lupta împotriva dezinformării. Schimbul de informații este esențial în acest
    context și înființarea recentă a sistemului de alertă rapidă reprezintă un
    important pas înainte.

    De asemenea, Consiliul European a îndemnat platformele
    online şi reţelele de socializare să respecte codul de bune practici
    pentru a
    proteja astfel sistemele democratice de amenințări pe termen lung generate de
    dezinformare, ca parte integrantă a consolidării rezistenței Uniunii Europene împotriva
    amenințărilor hibride.