Radio România Internațional

Tag: retete

  • De Revelion

    De Revelion

    Dacă până în urmă cu 35 de ani, după căderea regimului comunist, românii marcau, în mod tradiţional, trecerea în Noul An printr-o petrecere organizată acasă sau cel mult la un restaurant, acum sunt foarte mulţi cei care merg în cluburi sau, pur şi simplu, ies în stradă cu o sticlă de vin spumant, pentru a urmări focurile de artificii de la miezul nopţii.

    La restaurante, meniurile sunt tot mai variate şi cuprind atât preparate tradiţionale, cât şi internaţionale. În staţiunile montane, în staţiunile balneoclimaterice sau chiar şi în hoteluri de pe litoralul Mării Negre, deschise şi în timpul iernii, sunt pachete speciale pentru Revelion. Indiferent dacă Revelionul este marcat acasă sau la un restaurant, petrecerea începe, de obicei, după ora 21 şi se încheie spre dimineaţă, iar pe masa festivă de Revelion sunt aduse pe rând aperitive reci şi calde, felul principal, iar la final desertul, toate acestea fiind stropite cu băuturi alcoolice şi non-alcoolice.

    Desigur, nu lipsește vinul spumant, servit la trecerea în Noul An. Pe lângă bradul de Crăciun, în casa în care este organizată petrecerea de Revelion trebuie să fie ramuri de vâsc, o plantă semiparazită care se dezvoltă pe crengile copacilor, dar despre care se spune că aduce noroc.

    Pe platourile cu aperitive reci de la începutul mesei de Revelion se află preparate care se servesc în perioada Crăciunului, precum slănină, şuncă, muşchi file, cârnaţi, aproape toate afumate sau semiafumate, la care se adaugă brânzeturi. Tot pe masa de Revelion, organizată acasă, îşi fac loc piftia, din porc sau din carne de pasăre, ouăle umplute şi salata boeuf.

    Ouăle umplute sunt, de fapt, jumătăţi de ou care, după fierbere, sunt umplute cu pateu de ficat, acoperite cu maioneză şi ornate cu frunze de pătrunjel. După ce au fost lăsate la fiert până se fac tari, ouăle se taie pe jumătate, iar gălbenuşurile sunt amestecate cu pateul de ficat şi cu puţin piper măcinat, rezultând astfel umplutura.

    Salata boeuf este un amestec de carne fiartă de vită, de castraveți murați în saramură, de gogoșari murați în oțet, de boabe de mazăre, de cartofi și de morcovi fierți. Carnea de vită și toate legumele, cu excepția boabelor de mazăre, trebuie mărunțite, după care se amestecă într-un castron împreună cu maioneză, cu puțin piper măcinat și cu sare după gust. Salata este apoi modelată pe un platou astfel încât să arate ca un tort, iar deasupra ei se întinde un strat subțire de maioneză. La final, se ornează cu felii subţiri de gogoşari şi castraveţi, cu rondele de morcov şi cu rondele de albuș provenite de la un ou fiert.

    După aperitive, în meniul de Revelion al unor restaurante poate fi inclus şi un preparat din peşte, însă tradiţionaliştii preferă mâncărurile pe bază de carne de porc. precum sarmalele, friptura şi cârnaţii, serviţi cu diferite garnituri. Tradiţia de a mânca preparate pe bază de carne de porc este întâlnită în mai multe ţări precum Spania, Austria, Germania, Italia sau Ungaria. În multe ţări se servesc purceluşi de lapte, iar în Austria pe masa de Revelion se află purceluşi de marţipan, iar toate acestea pentru că tradiţia de a mânca de Anul Nou preparate din carne de porc se bazează pe credinţa că porcul simbolizează progresul şi prosperitatea.

    De pe masa festivă de Revelion, la restaurante nu lipsesc tortul, prăjiturile sau salata de fructe, însă în mod tradiţional se serveşte cozonac umplut cu cremă de nuci sau cu rahat. Specifică mesei de Revelion organizată acasă este plăcinta cu răvaşe. Aceasta este umplută cu brânză dulce și stafide, dar ea conține și bileţele de hârtie, pe care sunt scrise diferite mesaje. Fiecare mesean care va servi această plăcintă va descoperi o predicţie pentru anul care tocmai a început

  • Preparate dulci de sărbători

    Preparate dulci de sărbători

    La târgurile de Crăciun din orașele României putem observa o diversificată ofertă de dulciuri. Turta dulce se prezintă în diferite forme și culori,  datorită inventivității micilor producători. La târgurile de Crăciun mai întâlnim kürtőskalács sau cozonacul secuiesc, specific sud-estului Transilvaniei, care a devenit un produs extrem de popular la festivaluri și la târguri, inclusiv la târgurile de Crăciun.

    Aluatul cozonacului secuiesc este obținut din făină de grâu, lapte, ouă, unt care se frământă împreună cu drojdia și care se lasă la dospit circa jumătate de oră, Aluatul se întinde pe un sul de lemn, uns cu puțin ulei pentru ca să nu se lipească. Colacul se coace la jar, iar după ce siropul de zahăr sau mierea cu care este uns se întărește, peste el se presară nucă măcinată și scorțișoară.

    Cozonacul este unul dintre preparatele specifice marilor sărbători ale românilor, mirosul acestuia fiind asociat cu Paştele şi cu Crăciunul. Referiri la existența acestui produs în spațiul românesc găsim în “Cartea de bucate boiereşti”, apărută în secolul al 19-lea, având doi autori ascunşi după iniţialele numelor lor, dar despre care s-a aflat că sunt Mihail Kogălniceanu (om politic de orientare liberală) şi Costache Negruzzi (om politic şi scriitor).

    De la cozonacul simplu, îndulcit doar cu zahăr, s-a ajuns și la alte variante. În Transilvania, cozonacul este umplut cu nucă sau cu mac, inspirat probabil de la plăcintele tradiţionale cu mac ale austriecilor şi maghiarilor. În exteriorul arcului carpatic, acolo unde influenţa turcească s-a simţit şi în gastronomie, cozonacul a fost umplut cu rahat şi cu stafide.

    În postul Crăciunului, în gospodăriile tradiționale este pregătit un desert pe bază de aluat, întâlnit sub numele de „Cămăşile lui Iisus“. Avem nevoie de făină, de o cană de grâu, de scorțișoară, de nucă măcinată, de zahăr sau de miere și de coajă rasă de lămâie. Făina este amestecată cu apă călduță și cu puțină sare pentru a obține un aluat mai tare. Se întinde o foaie subțire, din care se taie pătrate care se coc pe plită, pe ambele părți.

    Se pregătește un sirop din zahăr fiert în puțină apă în care se adaugă nuca măcinată, puțină scorțișoară și coajă rasă de lămâie. Între straturile de aluat așezate rând pe rând între care se pune nucă măcinată sau grâu fiert și se toarnă siropul. Deasupra se presară nucă macinată. În mod tradițional, acest desert este servit în Ajunul Crăciunului.

     

  • Ghiveci de toamnă

    Ghiveci de toamnă

    În România întâlnim mai multe moduri de a pregăti acestl fel de mâncare în care sunt puse laolaltă multe dintre legumele toamnei şi anume ghiveci. Poate tocmai din acest motiv, cuvântul “ghiveci” este folosit în vorbirea curentă nu doar în sens gastronomic, ci şi pentru a exprima o situaţie nedefinită, cu multe elemente disparate sau pentru a spune cuiva că a făcut un lucru prost, expresia folosită fiind “ai făcut un ghiveci!”

    În mod obişnuit, la ghiveci se pun cartofi, ceapă, varză, dovlecei, morcovi, conopidă, ţelină şi ardei gras. Pentru a obţine 8-10 porţii, avem nevoie de un kg de cartofi, de jumătate de kg de morcovi, de o varză albă mică sau de o conopidă, de vreo jumătate de kg, de o ţelină, de 5 cepe de mărime potrivită, de câţiva căţei de usturoi, ulei, bulion sau suc de roşii, sare, piper.

    După ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina, tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa o putem căli uşor în ulei, apoi o transferăm într-o cratiţă cu apă, unde adăugăm, pe rând, celelalte legume. Atunci când legumele sunt fierte, turnăm suc de roşii sau punem o lingură de bulion şi usturoiul tocat mărunt şi apoi lăsăm compoziţia pentru jumătate de oră în cuptor, la foc mic. De menţionat este faptul că nu trebuie să amestecăm legumele în vas deoarece, fiind fierte, acestea se pot sfărâma. În final, adăugăm sare şi eventual piper după gust.

    Se consumă imediat, după ce se presară frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. La aceste legume poate fi adăugată şi carne de pui sau de porc. În acest caz, mai întâi punem la fiert carnea, tăiată cubuleţe, pe care o spumăm, după care urmăm etapele pe care deja le-am prezentat.

    Există ghiveci făcut numai cu legume şi cu ulei, care mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi reţete de ghiveci cu ciolan de porc, ba chiar şi cu peşte sau variante în care se pune carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie.

  • Raci fierţi în vin

    Raci fierţi în vin

    Racul (Astacus astacus) este o delicatesă care, în mod tradiţional, se pune la fiert şi se consumă cu mujdei de usturoi. Racii care urmează a fi preparaţi trebuie să fie, obligatoriu, vii, cei inerţi fiind îndepărtaţi. Racii trebuie spălaţi sub jet de apă pentru a li se curăţa urmele de mâl de pe ei. Se pune la fiert o oală cu apă, cu una-două linguri de sare, iar după ce apa clocoteşte, acolo sunt aruncaţi racii. Se ţin pe foc între 5 şi 10 minute până ce capătă culoarea roşie, fiind lăsaţi apoi să se răcească în apa în care au fiert.

     

    În afară de varianta populară, racii pot fi fierţi şi în vin. Se curăţă o ceapă, un morcov, care se taie felii, o ţelină mică, de asemenea, tăiată felii şi se pun la fiert într-o oală în care am turnat un litru de vin alb, de preferinţă demidulce. După ce dă în fiert şi se îndepărtează spuma, în mod similar se pun şi racii la fiert. La final se adaugă puţin cimbru măcinat şi se mai dă într-un clocot. După ce se lasă să se răcească în vinul în care au fiert, racii pot fi consumaţi, de asemenea, cu mujdei de usturoi.

    De la raci este consumată carnea din coadă şi cea din cleştii mari, bineînţeles trecută prin mujdei de usturoi sau prin alte sosuri. Este o carne bogată în proteine şi cu foarte  puţine grăsimi.

     

    O variantă îmbunătăţită faţă de racii cu mujdei de usturoi este aşa-numita „scordolea de raci”. Scordolea este un cuvânt venit din Grecia (skordalia) şi naturalizat prin partea de sud a României. Atunci când pe malul Dunării, la Brăila, se vorbea despre scordolea de peşte, era vorba despre piureul de cartofi, amestecat cu usturoi pisat şi ornat cu jumătăţi de miez de nucă, care acoperea, pe un platou, bucăţi de peşte afumat. Altfel, are acelaşi sens, de sos de usturoi, combinat cu rasol, legume fierte şi, mai ales, raci fierţi.

    Pentru a-l pregăti, avem nevoie de două felii de pâine, de nuci, de o căpăţână de usturoi, de ulei, oţet şi sare. Înmuiem feliile de pâine, fără coajă, după care le stoarcem şi şi le frecăm cu puţin oţet până obţinem o pastă. Adăugăm ulei, exact ca la maioneză, precum şi câteva nuci mărunţite, potrivim de sare şi amestecăm până când capătă consistenţa unei smântâni mai groase, care este servită împreună cu cozile de raci.

  • Produse dobrogene pentru „Cârstovul viilor”

    Produse dobrogene pentru „Cârstovul viilor”

    La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis la 14 septembrie, în calendarul ortodox este marcată „Înălţarea Sfintei Cruci”. Tot în această zi este şi „Cârstovul viilor”, ziua în care, conform tradiţiei populare, începe bătutul nucilor şi culesul viilor. După cules urmează, desigur, tescuirea strugurilor şi punerea mustului în butoaiele sau în damigenele pregătite în acest scop. De cele mai multe ori, mustul este asociat cu pastrama de oaie, pregătită pe grătar, însă acesta poate fi băut şi alături de o bucată de plăcintă cu brânză, dulce sau sărată.

     

    În Dobrogea, sunt întinse suprafeţe cu viţă-de-vie, dar există şi plăcinte specifice care „merg” foarte bine cu mustul şi cu vinul. Plăcinta dobrogeană este unul dintre produsele româneşti recunoscute la nivelul Uniunii Europene, Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Poate fi făcută cu umplutură de brânză dulce sau de brânză sărată, cu foile dispuse în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, cu foile de aluat cu umplutura deasupra, încreţite cu mâna, ca atunci când mototolim o coală de hârtie.

     

    Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de brânză dulce sau sărată şi, cum această reţetă provine din lumea crescătorilor de oi, se foloseşte preponderent brânză şi iaurt de oaie. Mai avem nevoie de 6 ouă şi, desigur, de foi subţiri de plăcintă. Amestecăm brânza cu trei ouă, iar umplutura o punem pe foaia de aluat.

     

    Conform tradiţiei, această plăcintă este coaptă întotdeauna într-o tavă rotundă şi, după ce am rulat foile de plăcintă, sulurile sunt puse capa la cap în tavă, în spirală, pornind de la marginea tăvii. După ce tava a stat în cuptorul încins circa un sfert de oră, atât cât să înceapă să se rumenească, turnăm peste plăcintă jumătate de kg de iaurt gros, amestecat cu 3 ouă.

     

    Se lasă tava în cuptor încă vreo 20 de minute, după care plăcinta poate fi servită imediat împreună cu un pahar de iaurt gros. Iar dacă această plăcintă este pregătită în apropierea podgoriei, atunci este foarte posibil ca ea să fie coaptă într-un cuptor tradiţional din lut, de pe vremea copilăriei bunicilor.

     

    Plăcinta dobrogeană nu este singurul produs cu Indicaţie Geografică Protejată din această regiune a României. Mai există „Salata cu icre de ştiucă de Tulcea”, precum şi „Scrumbia de Dunăre afumată”. Afumat şi sărat, acest produs ar putea fi consumat, ca şi pastrama, alături de un pahar de must, dar mai ales alături de un vin alb şi sec, de o foarte bună calitate, care se obţine în podgoriile din nordul Dobrogei.

     

     

  • Mâncăruri cu bame

    Mâncăruri cu bame

    În pieţele din România pot fi cumpărate bame în stare proaspătă. Acest Bamele pot fi găsite şi în magazine, în stare congelată sau conservate, în borcane. Din aceste bame se fac mâncăruri care nu sunt pe placul unora deoarece, dacă nu sunt gătite bine, bamele lasă o zeamă mucilaginoasă. Din acest motiv, înainte de a fi gătite, bamele trebuie opărite timp de câteva minute în borş combinat cu apă sau în apă cu puţin oţet şi cu sare. După opărire, bamele trebuie clătite în mai multe ape până la dispariţia acelui suc mucilaginos.

    Cultivate încă din secolul 12 înainte de Hristos în Egiptul antic, bamele (în latină Abelmoschus esculentus sau Hibiscus esculentus, în engleză – Okra) sunt prezente astăzi în bucătăria mediteraneană, în special în Grecia şi Turcia. Ele s-au răspândit în Orientul Mijlociu, în Africa de Nord, mai târziu în America şi în India. Fructele acestei plante care se prezintă sub forma unei tufe de circa 1,5 metri înălţime, cu multe ramificaţii, sunt consumate atunci când sunt tinere.

     

    Pentru cei care nu le cunosc, să spunem că bamele sunt legume de culoare verde şi au forma unei capsule alungite, cu 5 muchii. În interiorul capsulei se află seminţele, dispuse pe 5 rânduri. Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai gustoase şi mai fragede. Din acest motiv, bamele trebuie culese înainte ca ele să ajungă la maturitate, atunci când capsula devine fibroasă, iar seminţele din interior sunt din ce în ce mai tari. Având un conţinut ridicat de substanţe proteice şi de grăsimi, seminţele de bame ajunse la maturitate sunt folosite, totuşi, în bucătăriile orientale, la diferite preparate culinare. Mai mult decât atât, prin prăjirea şi măcinarea seminţelor de bame se obţine un înlocuitor al cafelei, cunoscut din perioada Egiptului antic.

     

    Bamele pot fi folosite în mâncăruri, în combinaţie cu alte legume şi cu carne. În cantitate mică, bamele pot fi adăugate şi la ghiveciul de legume. De asemenea, bamele sunt conservate împreună cu ceapa şi cu ardeii graşi, putând fi servite astfel ca aperitiv.

     

    Putem combina bamele, pe care în prealabil le-am opărit, cu ceapă şi roşii. Tocăm mărunt 2 … 3 cepe pe care le călim în ulei. Peste ele întindem un strat de bame, cantitatea fiind de circa un kg, apoi un strat de roşii, tăiate felii, circa jumătate de kg, precum şi mărar tocat mărunt. Adăugăm apă şi lăsăm amestecul la fiert circa 15 minute, după care punem vasul în cuptor, la foc mic, pentru jumătate de oră.

     

    În mod asemănător, bamele pot fi pregătite şi combinate cu carne de pui. Tocăm mărunt o ceapă pe care o călim uşor în ulei. Adăugăm un piept de pui, tăiat în cubuleţe şi, după ce carnea s-a rumenit puţin, turnăm un pahar cu apă şi lăsăm carnea să fiarbă înăbuşit. După 15 minute adăugăm un kg de bame, pe care le-am pregătit anterior, trei roşii tăiate în cubuleţe, completăm cu apă, amestecăm şi lăsăm la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră. Spre final adăugăm piper măcinat şi sare. După ce am luat vasul de pe foc, presărăm frunze tocate de pătrunjel.

     

     

  • Ardei copţi

    Ardei copţi

    Un deliciu gastronomic al verii îl reprezintă ardeii copţi. Aceştia pot fi pregătiţi şi prezentaţi în mai multe variante. Prepararea salatei de ardei copţi nu este complicată. Trebuie aleşi ardei graşi mai mari şi mai drepţi pentru a putea fi copţi uniform.

     

    După ce au fost spălaţi, ardeii sunt puşi la copt pe o tablă încinsă, pusă pe aragaz la foc mediu. Ardeii trebuie rotiţi pe toate părţile pentru a se coace uniform şi nu trebuie lăsaţi prea mult pe plită pentru pentru a nu se înmuia foarte tare. După ce s-au copt, ardeii trebuie săraţi şi puşi pentru un sfert de oră într-un castron acoperit pentru ca pieliţa să poată fi îndepărtată uşor. Nu este indicată spălarea ardeilor copţi deoarece îşi pierd gustul.

     

    Pot fi serviţi ca atare, după ce au fost înmuiaţi într-un sos alcătuit din ulei, oţet şi apă, iar deasupra lor sunt presarate frunze de pătrunjel, tocate mărunt, atât pentru aromă, cât şi pentru aspectul estetic. Oţetul poate fi înlocuit cu zeamă de lămâie. Ardeii copţi pot fi serviţi, de asemenea, alături de salata de vinete. La prezentarea pe platou, ardeii copţi au codiţa înfăşurată într-o folie de staniol exact ca pulpele de pui.

     

    Pentru a scăpa de cotoare şi de seminţe, ardeii copţi pot fi combinaţi cu vinetele coapte. Avem nevoie de 2 kg de vinete şi de un kg de ardei kapia roşii, de dimensiuni cât mai mari. Coacem vinetele, îndepărtăm coaja şi lăsăm pulpa la scurs. La fel procedăm şi cu ardeii, păstrând doar pulpa pe care o lăsăm, de asemenea, la scurs. Tocăm vinetele şi pulpa de ardei şi le amestecăm. Adăugăm şi o ceapă tocată, după care putem pune şi puţină maioneză şi omogenizăm. Această salată se serveşte întinsă pe felii de pâine.

     

    Ardeii copţi pot fi combinaţi cu smântână sau cu brânzeturi. De exemplu, câlim uşor în ulei o ceapă tocată mărunt, după care adăugăm pulpa de la 5-6 ardei kapia copţi, tăiată în fâşii mici şi, după câteva minute, punem şi două roşii, tăiate cubuleţe. Lăsăm acest amestec la foc mic pentru câteva minute, după care punem piper măcinat şi puţin cimbru uscat şi mărunţit.

     

    Amestecăm şi punem treptat câteva linguri de smântână, iar spre final brânză telemea, dată pe răzătoare sau brânză de burduf, în bucăţi mici. Amestecăm timp de câteva minute până când brânza se topeşte, luăm vasul de pe foc şi presărăm frunze tocate de pătrunjel. Acest preparat se serveşte imediat, eventual cu mămăligă.

     

     

  • Delicatese din cireşe

    Delicatese din cireşe

    A venit vremea primelor dulceţuri din acest an! Primele fructe aflate din abundenţă în pieţele din România sunt cireşele. Din cireşe de culoare roşu închis sau de culoare albă se pot face dulceţuri. Avem nevoie de cantităţi proporţionale de cireşe, fără codiţe şi fără sâmburi, şi de zahăr.

     

    Punem cireşele în vasul în care va fierbe dulceaţa, le acoperim cu zahăr şi le lăsăm la rece pentru două-trei ore, timp în care fructele vor lăsa zeamă. Adăugăm puţină zeamă de lămâie şi punem vasul la foc mic. Amestecând din când în când, mărim treptat intensitatea focului şi, pe măsură ce ajunge la temperatura de fierbere, la suprafaţă apare o spumă pe care o îndepărtăm. Compoziţia trebuie menţinută pe foc, eventual băgată în cuptor, până când dulceaţa devine vâscoasă, iar acest lucru poate fi verificat punând o linguriţă de dulceaţă pe o farfurie.

     

    Dacă, după răcire, lichidul se îngroaşă, atunci dulceaţa a fiert suficient şi poate fi luată de pe foc. Dulceaţa trebuie turnată apoi în borcane lăsându-se un spaţiu de circa două degete, se pun capacele, iar borcanele sunt supuse procesului de sterilizare. Se poate obţine astfel dulceaţă de cireşe obişnuite, de cireşe albe sau de cireşe amare, ultima variantă fiind considerată o delicatesă. Spre deosebire de cireşele dulci, cele amare sunt mai mici şi cu un gust acrişor-amărui.

     

    Foarte rapid poate fi pregătită şi o prăjitură cu cireşe. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt sau de margarină, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de un caston cu cireşe fără sâmburi.

     

    Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun cireşele, iar tava se lasă in cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Peste prăjitură se poate presăra zahăr pudră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.

     

    Şi lichiorul de cireşe, în special cel din cireşe amare, se prepară foarte uşor. Avem nevoie de circa 3 kg de cireşe şi de un kg de zahăr. Cireşele şi zahărul se aşează în straturi, într-o damigeană, fructele fiind lăsate la macerat timp de câteva zile. Nu se pune dopul pentru ca să nu se facă presiune în interior. După ce fructele au lăsat zeamă, iar zahărul s-a topit, în damigeană se toarnă alcool alimentar, iar după două săptămâni cireşata poate fi consumată.

     

     

  • Mâncăruri şi preparate din praz

    Mâncăruri şi preparate din praz

    Asemănător cu ceapa verde, dar ceva mai mare, prazul (leek – engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree – germană, porro – italiană) este cultivat în special în Oltenia, ajungând să se identifice cu această provincie. Pe lângă utilizarea în bucătărie, prazul și-a găsit loc și în expresii ale limbii române precum “a mânca praz”, echivalentă cu “a spune minciuni” şi “adio şi-un praz verde” atunci când este exprimată indiferenţa cuiva faţă de cineva, față de un obiect sau de o situaţie.

     

    Din combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov, ţelină şi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim doar cartofi şi puţin unt, atunci se poate obţine o supă sau chiar o supă-cremă de praz. Pentru a pregăti o supă, avem nevoie de jumătate de kg de praz, de jumătate de kg de cartofi și de puțin unt. Prazul se curăță și se spală, se taie mărunt și se călește în unt încins și apoi se stinge cu puțină apă sau cu supă de carne. Cartofii se curăță, se taie în cubulețe și se adaugă în oala în care fierbe prazul, unde se lasă circa 20 de minute. Supa se servește cu crutoane.

     

    Prazul este folosit la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline şi sos tomat. Avem nevoie de 4 … 5 fire de praz, 200 de grame de măsline, ulei, sare şi pastă de tomate. În primul rând, trebuie curăţat prazul şi tăiat în rondele cu o grosime de 3 … 4 centimetri. Prazul poate fi călit uşor în puţin ulei şi apoi pus la fiert în puţină apă cu sare.

     

    Măslinele trebuie fierte separat, câteva minute, în una sau două ape, pentru a mai scoate sarea din ele. Măslinele sunt adăugate apoi în cratiţa în care fierbe prazul, se adaugă o lingură de pastă de tomate şi sare după gust. Este o mâncare care se poate realiza în circa o jumătate de oră şi care, de obicei, se serveşte rece. Dacă nu aveţi răbdare, o puteţi mânca imediat după ce aţi preparat-o.

     

    Prazul fiert în apă cu sare poate fi folosit şi ca bază pentru alte mâncăruri cu carne de pui sau cu peşte. De exemplu, pentru peşte cu praz la cuptor avem nevoie de 4 … 5 fire de praz, care trebuie curăţat, tăiat în rondele subţiri şi fiert în puţină apă cu sare, împreună cu un ardei gras, tăiat de asemenea, mărunt. În oala în care au fiert aceste legume trebuie adăugată o lingură de pastă de tomate, puţin ulei, busuioc şi mărar tocat mărunt, piper şi sare după gust. Se pune această compoziţie într-o tavă, iar deasupra ei, file de peşte. Se introduce la cuptor şi se lasă 20 … 30 de minute până când peştele capătă o culoare arămie.

     

     

  • Preparate din scrumbie

    Preparate din scrumbie

    De câteva zile s-a intrat în postul Paştelui, o perioadă de 7 săptămâni în care, cu excepţia unor zile când este dezlegare la peşte, credincioşii ortodocşi consumă doar mâncăruri din vegetale. Se folosesc varza murată sau prunele uscate, orezul, cartofii, dar şi vegetale care apar în perioada primăverii precum ştevia, loboda, urzicile şi prazul. Şi orezul poate fi folosit în pregătirea mai multor mâncăruri de post.

     

    În ziua de Bunavestire (25 martie) şi în cea de Florii există însă dezlegare la peşte. De aceea, vă prezentăm modul în care se pot obţine preparate din scrumbie, o specie care nu poate fi crescută în regim de acvacultură, fiind capturată sezonier, din martie până în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre.

     

    Este o specie care trăieşte în Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre, pentru a depune icrele. Acest peşte cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o lungime medie la maturitate de circa 30 de centimetri. În afară de Marea Neagră, acest peşte poate fi întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din America de Nord.

     

    Cel mai popular preparat este scrumbia la grătar, care este servită împreună cu mămăligă. O altă variantă este scrumbia pregătită în cuptor. Pentru că este un pește sezonier și pentru a putea fi consumat şi în afara perioadei de migraţie, scrumbia poate fi conservată prin afumare sau prin marinare. De altfel, „Scrumbia de Dunăre afumată” este unul dintre produsele alimentare românești  protejate în Uniunea Europeană.

     

    Scrumbia utilizată ca materie primă pentru acest produs protejat este pescuită în mod tradițional numai pe Dunăre, începând de la vărsarea acesteia în Marea Neagră până în apropiere de Galați. Afumarea la rece este un procedeu tradițional pentru că scrumbia de Dunăre este un pește foarte gras, iar afumarea la rece valorifică cantitatea mare de grăsime a peștelui. Procesul durează minimum nouă ore, la o temperatură de maximum 35 de grade Celsius. Afumarea se face cu rumeguș uscat din lemn de esență tare, iar la final peștele capătă o culoare arămie.

     

    Un preparat specific este salata de scrumbie afumată. Scrumbia se curăţă de piele şi oase, se mărunţeşte şi se amestecă cu ceapă roşie tăiată rondele, cu castraveţi muraţi, feliaţi şi storşi pentru a îndepărta surplusul de saramură. În acest amestec mai pot fi adăugate măsline, puţin ulei de măsline, piper măcinat şi frunze tocate de pătrunjel.

     

    O salată asemănătoare cu scrumbie afumată se poate obţine dacă folosim cartofii fierţi în coajă, pe care îi tăiem în cubuleţe şi îi amestecăm cu file de scrumbie, cu ceapă tăiată solzişori, cu ţelină dată pe răzătoare şi cu frunze de pătrunjel tocate mărunt. Amestecul este stropit cu zeamă de lămâie, este adăugată maioneză şi, după omogenizare este întins pe un platou, putând fi servit ca un aperitiv.

     

    În mod similar, putem face o salată din rondele de scrumbie marinată în oţet. Scrumbia marinată poate fi consumată la circa o săptămână după ce a fost preparată, sub forma unui aperitiv de sezon, cu salată verde, ridichi şi ceapă verde.

  • Ciorbă de burtă

    Ciorbă de burtă

    Una dintre cele mai populare ciorbe, întâlnită în oferta marii majorităţi a
    pensiunilor şi restaurantelor din România, este cea de burtă. Dacă vă deplasaţi
    pe şoselele din România, puteţi mânca mititei şi ciorba de burtă în aproape
    toate popasurile de la marginea drumului. Ciorba din burtă de vită provine din
    bucătăria turcească, însă s-a răspândit în Balcani. În Bulgaria se numeşte şkembe ciorba, dar conţine şi carne de porc sau de
    miel, în Serbia poartă numele de skembici şi este pregătită cu multă boia de ardei, dulce şi iute, la fel ca şi în Cehia sau Ungaria.


    Ciorba de burtă este atât de apreciată
    încât în magazinele româneşti sunt oferite spre vâmzare nu numai pachete cu
    burtă curăţată, numai bună de pus în oală, ci şi preparatul final, congelat sau
    pus în conservă. Există şi o Pentru cei care, din diferite motive, evită să
    mânânce o astfel de ciorbă, există şi alternativa de a înlocui burta de vită cu
    carne de pui, variantă care, în meniurile din România, poartă numele de ciorbă
    rădăuţeană, fiind inventată, se pare, la Rădăuţi.


    Pentru a prepara ciorba de burtă avem
    nevoie de circa 2 kg de burtă de vită, zarzavat de supă, adică un morcov, o rădăcină
    de pătrunjel, una de ţelină şi una sau două cepe, un ardei gras sau capia, de
    culoare roşie, smântână, 2 ouă,
    usturoi, oţet, foi de dafin, piper boabe, sare. În primul rând, burta de vită
    trebuie curăţată foarte bine, după care se pune la fiert într-o oală cu o
    capacitate de 4 … 5 litri şi se adaugă legumele, de asemenea, curăţate. Puţin
    mai târziu se adaugă ceapa sau cepele. Se lasă la fiert, la foc potrivit, iar
    spre final se adaugă vreo 10 boabe de piper şi 2 … 3 foi de dafin.

    După ce a
    fiert, burta de vită trebuie scoasă din zeamă, lăsată să se răcorească şi apoi
    tăiată în şuviţe precum tăiţeii. Zeama în care a fiert burta de vită
    trebuie strecurată şi turnată în oală. Tot aici sunt adăugate şi legumele
    fierte, dar care, în prealabil, au fost pasate. Introducem în oală şi şuviţele
    de burtă de vită, precum şi ardeiul, tăiat, de asemenea, în bucăţi mici.
    Ardeiul poate fi înlocuit cu un gogoşar în oţet, tăiat în bucăţi mici.
    Compoziţia este lăsată să fiarbă până se înmoaie ardeiul capia. Separat, se
    amestecă gălbenuşul cu smântâna şi cu vreo două linguri de oţet din vin, iar
    acest amestec este turnat în oală, după ce oprim focul. Se adaugă sare după gust. După ce este pusă în farfurii,
    ciorba de burtă poate fi dreasă cu smântână, mujdei de usturoi şi, eventual,
    oţet. Ciorba de burtă poate fi consumată împreună cu un ardei iute. Tăiat în
    bucăţi foarte mici, ardeiul iute poate fi pus direct în ciorbă.

  • Ciorbă de burtă

    Ciorbă de burtă

    Una dintre cele mai populare ciorbe, întâlnită în oferta marii majorităţi a
    pensiunilor şi restaurantelor din România, este cea de burtă. Dacă vă deplasaţi
    pe şoselele din România, puteţi mânca mititei şi ciorba de burtă în aproape
    toate popasurile de la marginea drumului. Ciorba din burtă de vită provine din
    bucătăria turcească, însă s-a răspândit în Balcani. În Bulgaria se numeşte şkembe ciorba, dar conţine şi carne de porc sau de
    miel, în Serbia poartă numele de skembici şi este pregătită cu multă boia de ardei, dulce şi iute, la fel ca şi în Cehia sau Ungaria.


    Ciorba de burtă este atât de apreciată
    încât în magazinele româneşti sunt oferite spre vâmzare nu numai pachete cu
    burtă curăţată, numai bună de pus în oală, ci şi preparatul final, congelat sau
    pus în conservă. Există şi o Pentru cei care, din diferite motive, evită să
    mânânce o astfel de ciorbă, există şi alternativa de a înlocui burta de vită cu
    carne de pui, variantă care, în meniurile din România, poartă numele de ciorbă
    rădăuţeană, fiind inventată, se pare, la Rădăuţi.


    Pentru a prepara ciorba de burtă avem
    nevoie de circa 2 kg de burtă de vită, zarzavat de supă, adică un morcov, o rădăcină
    de pătrunjel, una de ţelină şi una sau două cepe, un ardei gras sau capia, de
    culoare roşie, smântână, 2 ouă,
    usturoi, oţet, foi de dafin, piper boabe, sare. În primul rând, burta de vită
    trebuie curăţată foarte bine, după care se pune la fiert într-o oală cu o
    capacitate de 4 … 5 litri şi se adaugă legumele, de asemenea, curăţate. Puţin
    mai târziu se adaugă ceapa sau cepele. Se lasă la fiert, la foc potrivit, iar
    spre final se adaugă vreo 10 boabe de piper şi 2 … 3 foi de dafin.

    După ce a
    fiert, burta de vită trebuie scoasă din zeamă, lăsată să se răcorească şi apoi
    tăiată în şuviţe precum tăiţeii. Zeama în care a fiert burta de vită
    trebuie strecurată şi turnată în oală. Tot aici sunt adăugate şi legumele
    fierte, dar care, în prealabil, au fost pasate. Introducem în oală şi şuviţele
    de burtă de vită, precum şi ardeiul, tăiat, de asemenea, în bucăţi mici.
    Ardeiul poate fi înlocuit cu un gogoşar în oţet, tăiat în bucăţi mici.
    Compoziţia este lăsată să fiarbă până se înmoaie ardeiul capia. Separat, se
    amestecă gălbenuşul cu smântâna şi cu vreo două linguri de oţet din vin, iar
    acest amestec este turnat în oală, după ce oprim focul. Se adaugă sare după gust. După ce este pusă în farfurii,
    ciorba de burtă poate fi dreasă cu smântână, mujdei de usturoi şi, eventual,
    oţet. Ciorba de burtă poate fi consumată împreună cu un ardei iute. Tăiat în
    bucăţi foarte mici, ardeiul iute poate fi pus direct în ciorbă.

  • Guiaş ardelenesc

    Guiaş ardelenesc

    Pentru promovarea unei destinaţii turistice sau, pur şi simplu, a unei localităţi, unii întreprinzători recurg la organizarea unor festivaluri cu diferite tematici. Recent, în localitatea gorjeană Tismana a fost orgnizat un festival al sarmalelor şi piftiilor. Şi în Transilvania sunt organizate astfel de festivaluri gastronomice, la care sunt pregătite mâncăruri specifice locului, precum guiaşul sau toros. Guiaşul este comparabil cu o tocană, iar toros, pregătită şi de vecinii din Ungaria care îi spun “toros kaposzta” este o mâncare care se obţine punând straturi de varză murată şi de carne de porc, de obicei costiţă.



    Guiaşul se obţine din carne de porc împănată cu grăsime, pe lista ingredientelor adăugându-se ceapă, morcovi, cartofi, o ţelină, ardei iute, usturoi, cimbru, mărar, piper şi sare. Ceapa, tăiată solzişori, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm carnea de porc, tăiată în cubuleţe. După câteva minute, în acelaşi vas se pun morcovii şi ţelina, mărunţite, precum şi câţiva căţei de usturoi, pe care i-am zdrobit. După câteva minute în vas se toarnă apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit. După ce carnea este aproape gata, în vas se adaugă cartofii, tăiaţi în cuburi şi se lasă să fiarbă în continuare.



    Spre final se adaugă mărar, tocat mărunt, cimbru, piper măcinat, iar în cazul în care vrem să obţinem o mâncare mai condimentată, un ardei iute, tocat mărunt. Se sărează după gust. Mâncarea se serveşte caldă cu salată de murături şi, de ce nu?, alături de un pahar de vin roşu, demisec.



    Există şi guiaş cu carne de vită. Avem nevoie de un kg de carne de vită, pe care o tăiem în cubuleţe. Îndepărtăm cartilajele şi pieliţele şi o condimentăm cu piper negru măcinat, boia dulce şi iute şi sare. Turnăm circa un sfert de litru de ulei într-un vas de fontă, în care călim 5 … 6 cepe, tăiate solzişori, 4 ardei graşi, tăiaţi suviţe, 3 morcovi şi 3 rădăcini de păstârnac, toate mărunţite şi 2 … 3 căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. După ce legumele s-au înmuiat, stingem cu apă, adăugăm cartofi, tăiaţi în cuburi şi carnea de vită. Lăsăm să fiarbă la foc mic, iar spre final, punem cimbru uscat, măghiran, iar dacă este cazul, piper şi sare.

  • Guiaş ardelenesc

    Guiaş ardelenesc

    Pentru promovarea unei destinaţii turistice sau, pur şi simplu, a unei localităţi, unii întreprinzători recurg la organizarea unor festivaluri cu diferite tematici. Recent, în localitatea gorjeană Tismana a fost orgnizat un festival al sarmalelor şi piftiilor. Şi în Transilvania sunt organizate astfel de festivaluri gastronomice, la care sunt pregătite mâncăruri specifice locului, precum guiaşul sau toros. Guiaşul este comparabil cu o tocană, iar toros, pregătită şi de vecinii din Ungaria care îi spun “toros kaposzta” este o mâncare care se obţine punând straturi de varză murată şi de carne de porc, de obicei costiţă.



    Guiaşul se obţine din carne de porc împănată cu grăsime, pe lista ingredientelor adăugându-se ceapă, morcovi, cartofi, o ţelină, ardei iute, usturoi, cimbru, mărar, piper şi sare. Ceapa, tăiată solzişori, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm carnea de porc, tăiată în cubuleţe. După câteva minute, în acelaşi vas se pun morcovii şi ţelina, mărunţite, precum şi câţiva căţei de usturoi, pe care i-am zdrobit. După câteva minute în vas se toarnă apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit. După ce carnea este aproape gata, în vas se adaugă cartofii, tăiaţi în cuburi şi se lasă să fiarbă în continuare.



    Spre final se adaugă mărar, tocat mărunt, cimbru, piper măcinat, iar în cazul în care vrem să obţinem o mâncare mai condimentată, un ardei iute, tocat mărunt. Se sărează după gust. Mâncarea se serveşte caldă cu salată de murături şi, de ce nu?, alături de un pahar de vin roşu, demisec.



    Există şi guiaş cu carne de vită. Avem nevoie de un kg de carne de vită, pe care o tăiem în cubuleţe. Îndepărtăm cartilajele şi pieliţele şi o condimentăm cu piper negru măcinat, boia dulce şi iute şi sare. Turnăm circa un sfert de litru de ulei într-un vas de fontă, în care călim 5 … 6 cepe, tăiate solzişori, 4 ardei graşi, tăiaţi suviţe, 3 morcovi şi 3 rădăcini de păstârnac, toate mărunţite şi 2 … 3 căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. După ce legumele s-au înmuiat, stingem cu apă, adăugăm cartofi, tăiaţi în cuburi şi carnea de vită. Lăsăm să fiarbă la foc mic, iar spre final, punem cimbru uscat, măghiran, iar dacă este cazul, piper şi sare.

  • Sarmale şi piftie

    Sarmale şi piftie

    Fiecare regiune sau zonă a României are preparate şi mâncăruri specifice sau care poartă influenţa tradiţiilor gastronomice din regiuniel apropiate. În zona Gorjului întâlnim o combinaţie unică, cel puţin pe teritoriul României: sarmale cu piftie. Pentru a se mândri cu această combinaţie unică, gorjenii organizează la sfârşitul acestei săptămâni, în comuna Peştişani, Festivalul sarmalelor şi piftiilor. Bucătari pricepuți își vor expune creațiile ce vor fi jurizate de specialiști în cadrul unui concurs culinar, cele mai gustoase sarmale și piftii fiind premiate de organizatori și de sponsori. Publicul va avea, de asemenea, la dispoziție standuri unde se va servi tradiționala combinație sarmale cu piftii, preparate tradiționale ce fac deliciul tuturor meselor gorjene.



    Tradiția unui festival al răciturilor a fost întemeiată în Gorj de Radu Ciobanu, un profesionist al industriei ospitalității. În calitate de preşedinte al filialei Gorj a Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural, Radu Ciobanu a iniţiat Festivalul răciturilor, cele mai multe ediţii fiind organizate în localitatea Tismana. Cea mai recentă, a fost organizată în 2019 la Peştişani, în memoria lui Radu Ciobanu. Începând cu anul acesta, Primăria comunei Peștișani a completat răciturile cu sarmale, această combinație culinară fiind specifică zonei Gorjului.



    Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară, sarmalele îşi au originea în bucătăria turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu carne de vită sau cu orez şi stafide, celelalte popoare au diversificat reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte.



    Piftia este una dintre mâncărurile specifice Sărbătorilor de iarnă, fiind nelipsită de pe masa de Crăciun sau de Anul Nou. Piftia se face cu carne de găină, de gâscă, de porc, de viţel sau chiar cu peşte, condiţia fiind ca zeama în care a fost fiartă carnea să se transforme în gelatină. Pe vremea când industria alimentară nu producea gelatină la plic, aceasta se obţinea prin fierberea unor oase de vită, de porc sau de pui.



    Deoarece în zona Gorjului sunt şi păstrăvării, vă propun o reţetă de piftie de păstrăv. Pentru a obţine gelatină, se pun la fiert unul sau două capete de crap şi după ce au fiert circa jumptate de oră se strecoară zeama şi se pune din nou la fiert împreună cu două cepe, cu doi morcovi, cu câţiva căţei de usturoi pisat şi cu câteva boabe de piper. Dacă păstrăvii au fost daţi cu sare şi ţinuţi câteva ore la rece, nu mai este nevoie să adaugăm şi sare în zeamă.



    Spălăm păstrăvii de sare şi îi punem la fiert, la foc mic, în zeama în care am pus şi legumele. După circa 15 minute, pot fi adăugate şi felii de ciuperci champignon. Se mai lasă 10 min la fiert, tot la foc mic pentru ca să nu desfacă păstrăvii. Îi luăm cu grijă şi îi punem într-un vas, fie întregi, fie în bucăţi mai mari, după care turnăm zeama peste ei. După ce compoziţia s-a răcit, punem vasul în frigider pentru câteva ore bune. Se porţionează şi se serveşte rece, iar în cazul Gorjului împreună cu câteva sarmale fierbinţi.