Tag: Reuniunea Comitetului European al Regiunilor

  • Reuniunea Comitetului European al Regiunilor

    Reuniunea Comitetului European al Regiunilor

    La Bruxelles a avut a loc cea
    de-a 128-a sesiune plenară a Comitetului
    European al Regiunilor (CoR
    ), un organism consultatival Uniunii Europene, format din
    reprezentanţi ai celor 28 de state membre, aleşi la nivel local şi regional.

    Două dintre temele aflate pe agenda reuniunii, integrarea migranţilor şi
    coeziunea socială
    , au fost dezbătute în prezenţa comisarului european
    pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a directorului
    adjunct al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Laura Thompson, si a reprezentantului
    Comitetului consultativ european pentru migranţi, Anila
    Noor
    .

    În acest context, comisarul Avramopoulos a vorbit
    despre importanţa pe care o au autorităţile locale şi regionale şi despre
    sprijinul pe care acestea trebuie să-l primească din partea Comisiei Europene: Toţi ştim că autorităţile locale şi regionale sunt în prima linie când
    este vorba despre integrare. Suntem aici să spunem, din nou, că au sprijinul
    nostru total. Că autorităţile locale şi regionale nu sunt singure, că
    Executivul comunitar le susţine. Comitetul European al Regiunilor şi presedintele său (n.red Karl-Heinz
    Lambertz) au avut, în ultima perioadă, multe iniţiative bune. Sunt încrezător
    în privinţa cooperării noastre puternice pe acestă temă importantă.

    La
    dezbateri au mai fost prezenţi, între alţii, comisarul
    european
    pentru Politică
    Europeană de Vecinătate si Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, şi raportorul Parlamentului
    European privind cadrul financiar multianual, Jan Olbricht.
    Cu cel din urmă, participanţii au discutat despre
    aşteptările pe care autorităţile locale şi regionale le au în ceea ce priveşte
    următorul exerciţiu bugetar al Uniunii.

    Tot cu ocazia acestei reuniuni, a fost
    luată decizia ca România să
    găzduiască, pe 14 şi 15 martie 2019, la Bucureşti, viitor summit al
    autorităţilor locale şi regionale din spaţiul comunitar. CoR le oferă regiunilor şi
    oraşelor posibilitatea de a se implica oficial în procesul legislativ al
    Uniunii, asigurându-se că punctele de vedere şi nevoile autorităţilor locale şi
    regionale sunt respectate. Comisia Europeană, Consiliul Uniunii şi Parlamentul European trebuie să consulte CoR, atunci când elaborează acte legislative în
    domenii care intră în competenţa autorităţilor locale şi regionale.