Tag: reuniunea diplomatiei romane

  • Reuniunea anuală a diplomaţiei române

    Reuniunea anuală a diplomaţiei române

    La
    Bucureşti se desfăşoară, în aceste zile, reuniunea diplomaţiei române – întâlnire care, în acest an, are valenţe
    speciale. Pe de o parte, pentru că are loc în anul Centenarului Marii Uniri,
    iar pe de altă parte, pentru că are între principalele teme de dezbatere primul
    mandat al Bucureştiului la preşedinţia Consiliului UE
    , în prima jumătate a lui
    2019. Reuniunea anuală a diplomaţiei reprezintă o platformă extinsă de
    dezbatere cu privire la subiecte de interes major pentru România, precum
    relaţiile bilaterale şi cele strategice, care se află între priorităţile naţionale,
    alături de cooperarea regională, vecinătatea estică şi diplomaţia economică.


    Prezent
    la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României în
    străinătate, ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că diplomaţia României trebuie să
    rămână un liant fundamental al societăţii. El a amintit că modernizarea ţării a fost posibilă ca urmare a consensului întregii
    clase politice privind obiectivele integrării în NATO şi în UE şi a apreciat că România beneficiază de un nivel de securitate şi
    prosperitate fără precedent.


    Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a precizat, pe de altă parte, că în
    noiembrie Parlamentul va adopta principalele obiective politice ale preşedinţiei
    României a Consiliului Uniunii Europene, în contextul în care, în ceea ce
    priveşte problemele ce vizează Uniunea, există solidaritate la nivelul clasei
    politice din România. Asigurările survin în contextul în care, recent, au
    existat voci care puneau sub semnul întrebării mandatul României, pe fondul
    tensiunilor politice din ţară.
    Într-o conferinţă comună cu omologul său german,
    Heiko Maas, invitat special al reuniunii de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu a mai
    spus că România îşi va desfăşura această preşedinţie sub auspiciile ideii unei
    Europe mai unite, mai integrate, coezive.


    La rândul său, oficialul german s-a
    declarat convins că preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene va fi
    una eficientă şi a precizat că Bucureştiul va beneficia de sprijinul Berlinului
    pe perioada mandatului, amintind, în acelaşi timp, care sunt provocările
    acestuia: Brexitul, cadrul financiar multianual şi subiecte legate de migraţie.
    Heiko Maas s-a referit şi la reforma justiţiei din România şi a subliniat că
    poate fi identificat un echilibru just al separaţiei puterilor. De asemenea, a
    afirmat oficialul german, este necesară identificarea unei linii de compromis
    care poate unii şi coagula societatea.