Tag: revista vacante la tara

  • Comuna Măgureni, judeţul Prahova

    Comuna Măgureni, judeţul Prahova


    Revista “Vacanţe la ţară” și ANTREC România au continuat, anul acesta, tradiţia anilor precedenţi, decernând premiile “Margareta de Aur”, a XVII-a ediţie. Marele premiu a fost atribuit unui complex din comuna Măgureni, judeţul Prahova. La Măgureni, la numai 29 km de Ploiești, reședința de județ, și 12 km de Câmpina, al doilea municipiu din județ ca mărime, vă puteţi bucura de natură, istorie şi tradiţii.



    Comuna este situată într-o zonă de șes, înconjurată de mici dealuri, majoritatea împădurite. În comuna Măgureni se află două monumente istorice de arhitectură, ambele aflate în satul cu acelaşi nume: Măgureni – biserica “Sfânta Treime” (1671-1674, refăcută la mijlocul secolului al XIX-lea, în 1839 și în 1995) și ruinele conacului Drăghici Cantacuzino. Biserica păstrează parțial pictura originală (de la brâu în jos) a celebrului pictor Pârvu Mutu, realizată între 1693 și 1694. Picturile sunt impresionante prin desenul remarcabil și coloritul variat, prin frumusețea și expresivitatea lor. În biserica de la Măgureni, aureolele sfinților sunt realizate din tablă aurită, pentru a spori realismul compoziției. Catapeteasma, realizată la Viena, pe care o putem vedea astăzi în biserică este cea originală din lemn de păr sculptat în stil brâncovenesc și învelit în foiță de argint. Pe catapeteasmă se găsește vulturul bicefal, simbolul cantacuzinilor.



    Conacul Drăghici Cantacuzino, cunoscut si sub numele de “Micul Trianon”, este astăzi în ruine. Pot fi văzute doar zidurile exterioare, urme ale unor ziduri interioare şi urme ale bolţilor ce acopereau pivniţele. Conacul a fost proiectat ca un palat în stil eclectic francez, cu 365 de dormitoare, ce aveau să fie completate de o suită de grădini şi fântâni după modelul celor de la Versailles şi a început să fie construit în anul 1911, de către George Grigore Cantacuzino. Lucrările nu au fost terminate, deoarece Grigore Cantacuzino a murit în anul 1913. Zona a fost ocupată, în 1916, de armata germană care a folosit învelitoarea de alamă a palatului în confecţionarea de obuze. Ulterior, clădirea s-a deteriorat în timp, ajungând în stadiu de ruine, fiind folosită în filmarea unor cadre de război.



    La Măgureni, puteţi descoperi Satul banului, complexul premiat, organizat cu multă pasiune şi în urma unei serioase munci de cercetare de Răzvan Dobre, care ne-a povestit “Am creat locul ăsta, care a primit şi Marele Premiu, Margareta de Aur de anul acesta, încercând să aduc în primplan cultura moşnenilor (n.r. ţărani liberi), dar şi locurile mele natale şi locurile de pe Valea Proviţei. Eu, la Satul banului am încercat să dezvolt o gospodărie moşnenească, cu toate elementele unei gospodării tradiţionale, după criteriile moşnenilor. Am făcut o casă, care se cheamă Casa mare, am făcut anexa gospodărească pentru animale şi fânarul, am creat un pătul, am creat “atelierul de tâmplărie a lui tataie”, aşa cum îl ştiam noi din copilărie.”



    Mai trebuie menţionat că acest loc se laudă cu absenţa semnalului GSM şi cu lipsa televizoarelor, la care se adaugă slow-cooking autentic, reţetele reinventate aici necesitând şi până la trei zile de preparare, fiind, unele, gătite în faţa sobei şi nu direct la foc, precum, de exemplu, o ciorbă de fasole cu gutui, din reţetarul bunicilor. Cu speranţa că veţi da curs sugestiei noastre de călătorie, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie.




  • Satul Bisoca, judeţul Buzău

    Satul Bisoca, judeţul Buzău

    Astăzi vă
    invităm să vă bucuraţi alături de noi de o zonă premiată recent pentru
    păstrarea tradiţiilor locale: mergem în satul Bisoca, din comuna cu acelaşi
    nume, din nordul judeţului Buzău.


    Aici, ca şi în
    alte localități de munte, natura creează adevărate capodopere. Pe lângă
    priveliștile senzaționale, care în sine reprezintă potențial turistic, Bisoca
    are și multe obiective ce merită să
    fievizitate. Putem începe cu mitul care plutește
    pe marginea așa-numitei Mese a lui Bucur, o lespede uriașă, aproximată la 150
    de tone, de unde se spune că ar fi plecat ciobanul Bucur cu oile înspre câmpie,
    punând bazele unei localități ce avea să devină Bucureștiul de mai târziu. Pe
    urmă ar fi Rezervația naturală forestieră, botanică și geologică Lacurile
    Bisoca, întinsă pe aproximativ 10 ha, importantă mai ales pentru pădurea de
    Pinus sylvestris, dar și pentru cele patru lacuri, Lacul Rotund și Lacul Sec,
    rămase fără apă între timp, Lacul Limpede și Lacul Negru, păstrate până în ziua
    de azi. Ar mai fi apoi Podu` ăl Mândru, cel mai înalt deal al comunei, de
    unde se poate vedea în zare chiar Râmnicul, muntele de sare din satul Sări.


    Şi cum Revista
    Vacanţe la ţară și ANTREC România au continuat tradiţia anilor precedenţi,
    decernând premiile Margareta de Aur, a XVII-a ediţie, am invitat-o pe Aura
    Cășaru, reprezentantă a Asociaţiei Zestrea Bisoceană să ne vorbească despre Căsuţa
    Zestrea Bisoceană, care a fost premiată pentru păstrarea tradiţiei locale:

    De curând am transformat o căsută bătrânescă într-un spaţiu
    expoziţional. Am adunat obiecte vechi din sat donate de bătrâni, am
    recondiţionat casa şi am adus-o la viaţa pe care o ştim, cei tineri, din
    poveşti, cei mai în vârstă, din realitatea trăită la ţară.


    Acum vizitatorii
    ce se opresc la Bisoca pot descoperi tot mai multe despre traiul patriarhal. Ne
    spune mai multe Aura Căşaru:

    Avem o curte foarte mare, unde avem
    această căsuţă, amenajată tradiţional şi, de asemenea, grajdul l-am transformat
    într-un loc de vizitat, în care am amplasat diferite obiecte, precum daracul
    (n.r. unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată
    dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport),
    războiul de ţesut şi alte obiecte ce ţin de găspodărie şi de modul în care se
    interacţiona cu animalelel în viaţa de zi cu zi. Sunt obiecte care au câte o
    poveste. De exemplu, daracul, donat de tanti Miuţa şi nea Nicu, este locul unde
    oamenii din sat mergeau să îşi dărăcească lâna, se făceau programări, pentru că
    era singurul din zonă şi se lucra zi şi
    noapte, iar în locul în care era amplasat daracul se spuneau cele mai frumoase poveşti
    şi era un loc în care oamenii se întâlneau şi socializau.


    Aura Căşaru
    intenţionează ca tradiţia să fie dusă mai departe şi prin organizarea de
    ateliere meşteşugăreşti de ţesut, cusut, încondeiat ouă, astfel încât suntem
    siguri că vom mai auzi de Bisoca.


  • Botiza

    Botiza

    Astăzi vă invităm într-o
    comună ruptă parcă din alt timp: Botiza. Situată în nordul României, în judeţul
    Maramureş, Botiza este unul dintre cele mai vestite locuri din ţară, aici venind turişti din toate colţurile lumii. Iar
    alegerea noastră este stimulată de faptul că la sfârşitul săptămânii trecute,
    Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural împreună cu
    revista Vacanţe la ţară au acordat un Premiu special pentru îmbinarea
    tradiţiei maramureşene cu confortul contemporan unei pensiuni de aici.


    Maria Balea, repezentanta
    pensiunii premiate ne-a spus cum îi întâmpină pe turişti: În primul rând cu
    multă dragoste, căldură, cu mâncăruri tradiţionale: pâine de casă, sărmăluţe,
    cârnaţi, plăcinte, ciorbe, totul este gătit din gospodăria proprie, cu
    tradiţii, o pensiune tradiţională, să se simtă ca şi acasă.



    Şi după ce ne-a tentat cu
    atmosfera şi cu gastronomia pensiunii pe care o reprezintă, Maria Balea ne-a
    spus şi ce pot vizita turiştii veniţi aici: În primul rând
    mănăstiri, muzeul din Sighetul Marmaţiei, Cimitirul vesel, obiceiuri, stâna de
    oi.


    Iată
    o îmbinare între turismul rural şi cel cultural oferită de comuna Botiza, loc
    în care lumea modernă îşi împarte spaţiul cu o lume arhaică şi cu peisaje
    încântatoare.


    Locuitorii Botizei sunt
    foarte mândrii de bisericile lor. Din străbuni s-a transmis tradiţia
    conform căreia, dacă un sat şi-a pierdut biserica, un alt sat vecin, mai bogat, le dăruia
    sătenilor
    biserica proprie sau una nouă. Aşa s-a întâmplat în sec al XVII-lea când Botiza a primit
    de la Vişeul de Jos o biserică din lemn. Prima datare
    este 1353, aici existând un frumos lăcaş de cult cu hramul
    Sf. Paraschiva, construit în sec. XIII la Vişeul
    de Jos şi adus pe locul actual la 1899. Ca element distinctiv, pe
    uşa
    bisericii este pictată Moartea cu coasa. Biserica de lemn din Botiza se
    distinge prin valoroasele icoane pictate pe lemn de meşterii locali ce datează
    din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost declarată monument istoric încă din
    1955.

    O
    altă
    atracţie turistică este mănăstirea
    de pe Valea Sasului cu hramul Schimbarea la faţă. Mănăstirea
    Botiza este în drumul dintre Botiza şi Poienile Izei, aici
    putându-se admira şi o icoană făcătoare de minuni adusă de la muntele Athos.


    În multe privinţe,
    pare că timpul s-ar fi oprit in loc. Şi în ziua de azi, oamenii folosesc
    aceleasi tehnici pentru potcovitul cailor ca în trecut, aici existand cinci
    ateliere în care pot fi văzute obiceiurile de demult. Botiza este
    foarte cunoscută şi datorită covoarelor vegetale confecţionate
    din lână. Până la stadiul finit al acestora, lâna este hecelată,
    toarsă, vopsită şi ţesută. Culorile se obţin din scoarţă
    de arin, din coji de ceapă sau coji de cireş. Botiza este una dintre
    puţinele localităţi care se pot lăuda cu un muzeu în care turiştii
    pot admira covoare vegetale şi obiecte vechi de artizanat, muzeu
    înfiinţat de preoteasa Victoria Berbecaru.


    Traseele din zonă sunt
    accesibile tuturor. Pot fi organizate drumeţii la stâna de oi, pentru cei
    dornici să guste din produsele specifice: caş, urdă, balmoş (o mămăligă fiartă
    în zer) şi alte produse specifice. În plus, plimbările de agrement în aer liber
    oferă celor dornici posibilitatea de a descoperi activităţile de sezon din
    agricultura locală: arat, săpat, cosit, greblat, făcut clăi, cules, toate
    făcute manual.


    Conştienţi de
    atractivitatea zonei, oamenii din Botiza au iniţiat şi un festival folcloric
    care se desfăşoară în luna august, intitulat sugetiv Păntru mândra din
    Botiza, festival ce atrage
    anual tot mai mulţi vizitatori. Cu această ocazie este prezentat şi costumul
    popular în cadrul concursului Cel mai frumos si autentic costum
    popular. Un alt concurs este şi cel în care are loc alegerea celei mai
    frumoase mândre din Botiza, de unde vine şi numele Festivalului.



    Cu speranţa că veţi da
    curs invitaţiei noastre de a vizita Botiza, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă
    destinaţie.