Revoluţiile au fost evenimente excepţionale în istorie, iar anul 1848 a fost unul cu totul special în istoria Europei. Epoca revoluţiilor moderne inspirate de Revoluţia franceză din 1789 poate fi rezumată prin cuvântul “emancipare”. În secolul al 19-lea, odată cu apariţia statului naţional, cuvântul-cheie a fost “modernizare” şi de el s-a legat întregul proiect de libertate economică, politică şi socială. Ţările Române, aflate de aproape 4 secole sub control otoman, au avut prima zvâcnire de eliberarea de sub turci în anul 1821. În 1848, revoluţia condusă de fiii elitelor europenizate la Paris, a fost o continuare logică a ideilor care animaseră modenirzarea.
Anul 1848 în Principatele Române a scos pe scena istoriei şi câteva femei a căror prezenţă a avut o influenţă consistentă în formarea conştiinţei naţionale şi a modernizării. Una dintre cele mai prezente femei în revoluţie a fost considerată mult timp Ana Ipătescu. Istoricul Georgeta Penelea-Filitti a arătat care au fost meritele sale în tumultoasa vară a anului 1848 din Bucureşti.
“Ana Ipătescu a fost una dintre doamnele care au coborât în stradă şi care au reuşit să dinamizeze populaţia Bucureştiului. Revoluţia a avut momente de succes şi momente de pierdere în sensul că, la un moment dat, guvernul provizoriu a fost arestat. Pe urmă, coloneii care arestaseră guvernul, au fost la rândul lor arestaţi. În toate mişcările de stradă, populaţia Bucureştiului care urmărea evenimentele şi care nu prea înţelegea ce se întâmpla, avea nevoie de un conducător, de un şef de cartier, să spunem aşa. Ana Ipătescu, soţia lui Grigore Ipătescu, a fost una dintre acele femei.”
Dar figura feminină care a marcat cu adevărat spiritul revoluţionar paşoptist românesc a fost Mary Grant, de origine scoţiană, viitoarea soţie a politicianului şi publicistului Constantin A. Rosetti. Georgeta Penelea-Filitti a vorbit despre împrejurările în care Mary Grant a venit în Muntenia şi l-a cunoscut pe viitorul ei soţ.
“Maria Rosetti, sosită ca guvernantă în familia Odobescu la Bucureşti, se căsătoreşte cu C.A. Rosetti. Trebuie să amintim de mişcarea mazziniană, din care soţii Rosetti făceau parte. Corespondenţa dintre cei doi soţi este încântătoare. Dincolo de cuvintele de tandreţe pe care le schimbă cei doi sunt şi multe chestiuni politice. Ei se adresau unul altuia cu formula “tovarăşe” şi “tovarişca”. Ei au călătorit foarte mult în străinătate, la un moment dat îşi botează un copil la Nisa, naşul fiind un cizmar. Îi dau un nume românesc, Mircea, dar îi dau şi un nume franţuzesc. Pe cizmar îl Charlemagne şi i-au dat şi fiului lor acest nume.”
Efervescenţa spiritului public european ajunsese până în îndepărtatele Principate Române, iar dorinţa acerbă de eliberare cuprinsese toate clasele sociale. Asemenea altor rezidenţi străini, Maria Rosetti se implică puternic în susţinerea ideilor paşoptiste şi nici în urma înfrângerii revoluţiei nu renunţă la convingerile sale. Mai mult, Maria Rosetti devine întruparea revoluţiei române, chiar România în persoană. Pictorul Constantin Daniel Rosenthal pictează două tablouri celebre având-o pe ea drept model: “România revoluţionară” şi “România rupându-şi cătuşele”. Georgeta Penelea-Filitti.
“Nu e singura străină care odată venită în Ţările Române se identifică cu idealurile poporului prin relaţiile pe care le-a avut în străinătate, prin pledoariile pe care le-a ţinut, prin ajutorul efectiv dat revoluţionarilor. Cei de la Bucureşti au fost urcaţi pe un vas prăpădit de pe Dunăre pentru a fi duşi în Imperiul otoman. Ea a alergat pe malul Dunării să încerce să ia legătura cu ei, dar n-a reuşit. Încet-încet, Maria Rosetti, a devenit un adevărat simbol al revoluţiei. Fiind prietenă cu pictorul Constantin Daniel Rosenthal el a pictat un tablou în care ea este reprezentată cu tricolorul în mâini, simbol al libertăţii şi al revoluţiei române.”
Maria Rosetti continuă să se pună în serviciul ideilor modernizatoare deoarece emanciparea naţională avea mare nevoie de energia ei. Din nou, istoricul Georgeta Penelea-Filitti: “Ea a continuat să activeze şi după revoluţie. Revoluţionarii au fost exilaţi şi au dus o campanie de informare a Europei asupra realităţilor româneşti, unică în istoria românilor. Printre exilaţi s-a aflat şi C. A. Rosetti, soţul ei, care a lipsit până în jurul anului 1858. În acest răstimp, Maria Rosetti n-a stat degeaba. Pe lângă soţul ei care, odată revenit în ţară întemeiază unul dintre cele mai importante ziare ale spiritului public românesc, este vorba despre “Românul”, are la rândul ei un ziar care s-a numit “Mama şi copilul”.
Această femeie a făcut timp de aproape o jumătate de secol educaţie. Este cuvântul-cheie care întăreşte şi personalizează un popor. Era vorba despre sfaturi date mamelor în privinţa creşterii copiilor, cum să-i educe. Spunea chiar cum să-i spele, aborda chestiuni de igienă, de relaţii civilizate între părinţi. Le spunea acestora din urmă să nu se certe în faţa copiilor, să fie blânzi, să le răspundă copiilor la toate întrebările chinuitoare pe care aceştia le pun la vârste mici. Răbdarea mamei era foarte importantă. În privinţa igienei, dacă la oraş era o pătură socială subţire, receptivă, la ţară lucrurile stăteau foarte prost din sărăcie, ignoranţă, superstiţie. Maria Rosetti, pe lângă ziarul pe care l-a scos, a făcut călătorii prin ţară încercând un fel de propagandă pentru creşterea copiilor deoarece educaţia însemna pregătirea din timp a societăţii viitoare. Se va spune că eforturile ei nu s-au prea văzut, dar ar fi fost şi mai rău dacă nu ar fi existat una ca ea. Ea nu a fost singură, au mai fost şi alte femei poate fi amintită şi Constanţa Dunca.”
Femeile revoluţiei au fost la înălţimea timpurilor, asemenea bărbaţilor de stat. Ele au scris pagini de istorie atunci când obstacolele de tot felul păreau a fi de netrecut.
