Tag: Revolutia din octombrie

  • Evenimentele de acum un secol care au schimbat lumea

    Evenimentele de acum un secol care au schimbat lumea

    Acum o
    sută de ani se petrecea ceea ce istoria a reţinut ca fiind Revoluţia din
    Octombrie, deşi 7 noiembrie este data la care ea s-a petrecut. Este vorba,
    desigur, de trecerea la calendarul gregorian ce avea atunci loc în Estul
    Europei. Comuniştii, câştigătorii evenimentelor de acum un secol, au introdus
    modificarea de calendar în primul lor an la putere. Astfel, lovitura lor de
    forţă care ajunsese să-şi facă un renume cu luna octombrie, a ajuns să fie
    sărbătorită la 7 noiembrie. Anul 1917 a fost unul teribil pentru Europa
    cuprinsă de război şi cutremurător pentru Rusia. Lovitura comuniştilor
    bolşevici nu a fost îndreptată împotriva ţarului pentru că Nicolae al ll-lea
    fusese înlăturat de la putere în prima fază a revoluţiei republicane din Rusia,
    declanşată în februarie, la începutul anului.

    Sub conducerea lui Lenin,
    comuniştii au acaparat puterea prin lovitura de forţă din 25 octombrie/7
    noiembrie, refuzând orice colaborare cu celelalte partide ale Rusiei din 1917.
    A urmat războiul civil, câştigat de bolşevicii care au pus mâna total pe fostul
    imperiu ţarist. Din 7 noiembrie 1917 nimic în lume nu mai putea fi ca
    înainte. Atunci a început împărţirea
    totală a lumii între cele două sisteme politice cu principii opuse,
    capitalismul şi comunismul. Până la al doilea război mondial, regimul comunist
    s-a consolidat în Rusia, devenită un stat federal cu mai multe republici
    unionale în componenţa sa. După dispariţia lui Lenin, puterea în noul regim
    sovietic a fost acaparată de Stalin, dictatorul crud, absurd, criminal care a
    trecut inclusiv la extinderea geopolitică a regimului. În timp ce Hitler
    acapara statele vecine, înaintea celui de al doilea război mondial, Stalin
    făcea acelaşi lucru în Estul Europei. În urma Pactului de neagresiune semnat de
    Berlin şi Moscova, cele două puteri ce păreau mai degrabă antagoniste, şi-au
    împărţit Polonia iar sovieticii au ocupat cele trei republici baltice. Tot în
    1940, în urma unui ultimatum, Stalin a luat şi Basarabia românească. Înfiinţată
    de bolşevici în 1917, după preluarea puterii în imperiul ţarist, Armata Roşie
    şi-a continuat opera de extindere a graniţelor statului sovietic. În timp ce o
    serie de state au intrat total în componenţa colosului sovietic, celor pe unde
    a trecut Armata Roşie în drumul ei spre Berlin li s-a impus un regim comunist
    susţinut armat de Moscova.

    Divizarea ideologică a omenirii a ajuns la paroxism,
    odată cu intensificarea represiunii în statele supuse regimului comunist.
    România a cunoscut acest proces din ultimele zile ale celui de al doilea război
    mondial. Deşi se consideră că instalarea comunismului în ţările Estului
    european începe cu lovitura de stat de la Praga, din februarie 1948, se uită
    că, în România, un guvern controlat de comunişti fusese instalat încă din
    martie 1945. Experienţa comunistă, terifiantă şi sângeroasă, a durat în Estul
    Europei până în 1989 şi în spaţiul sovietic, fost ţarist, până la sfârşitul lui
    1991. O privirea atentă şi specializată dezvăluie numeroase diferenţe între
    regimurile comuniste din Est, în cele patru decenii de funcţionare. Fiecare
    dintre ele a cunoscut mişcări de contestare ca şi represiuni staliniste dintre
    cele mai dure. În Germania de Est, Ungaria şi Polonia au existat revolte
    populare în timp ce, în România, s-a luptat cu arma în mână, în grupuri de
    partizani. România a reuşit să obţină retragerea trupelor sovietice de pe
    teritoriul său, în timp ce în celelalte ţări, inclusiv în Germania, acestea au
    staţionat până după căderea sistemului sovietic. În schimb, România a intrat
    sub regimul dictatorial constituit de Nicolae Ceauşescu, regim care a devenit
    tot mai dur, în timp ce regimurile comuniste din alte state comuniste se
    relaxau, admiţând o serie de reforme şi concesii, mai ales în lumina feformelor
    Gorbaciov de la Moscova. De aceea, şi căderea comunismului a fost mai dură în
    România. În Decembrie 1989, românii au ieşit în stradă, în mijlocul represiuni
    sângeroase, pentru a determina căderea comunismului, a dictaturii Ceauşescu.
    Revoluţia bolşevică, un eveniment malefic pentru milioane de oameni, a devenit
    un moment istoric de care ne amintim doar la centenar, când constatăm că tot ce
    se putea spune despre el, s-a spus. Și oricum nu ne face plăcere să ne amintim
    de aşa ceva.