Tag: revolutia industriala

  • Impactul celei de-a patra revoluții industriale asupra ordinii mondiale

    Impactul celei de-a patra revoluții industriale asupra ordinii mondiale

    Privind retrospectiv, fiecare dintre revoluțiile industriale anterioare a
    avut un impact major asupra ordinii mondiale, fie prin consolidarea acesteia
    (precum prima revoluție industrială), fie prin schimbarea ierarhiei (precum cea
    de-a doua revoluție industrială).

    Profesorul Florin Bonciu propune o abordare
    pragmatică a impactului celei de-a patra revoluții industriale asupra arenei
    globale, într-un articol publicat în numărul din decembrie 2019 al revistei Romanian
    Journal of European Affairs
    . Autorul concluzionează că acest proces complex
    va avea atât efecte benefice, cât și consecințe mai puțin pozitive. Chiar dacă
    dezvoltarea economică va beneficia de avantajele tehnologice, există riscul
    creșterii inegalităților dintre state.

    De asemenea, stabilitatea internațională
    poate fi supusă presiunii prin apariția unor noi instrumente economice și
    militare. Din punct de vedere al participării politice, a patra revoluție
    industrială va influența regulile de funcționare a procesului democratic. Din
    acest motive, profesorul Florin Bonciu argumentează faptul că este necesar ca
    statele să pună accentul pe dezvoltarea capitalului uman, astfel încât să
    profite de avantajele celei de-a patra revoluții industriale.


    Articolul poate fi citit integral online la adresa: http://rjea.ier.gov.ro/wp-content/uploads/2019/11/Art.-3-Florin-Bonciu.pdf




    (Ionuț-Mircea Marcu, Expert, Institutul European din România