Tag: Revolutia romana

  • Revoluția română la 35 de ani

    Revoluția română la 35 de ani

    Adesea se vorbește despre mari resetări atunci când un tip de lider câștigă alegerile dintr-o țară mare mondială, așa cum a fost victoria lui Donald Trump în noiembrie 2024 în SUA. Dar mari resetări sunt acelea care au loc atunci când ample schimbări se produc în spații geopolitice mari și importante, așa cum a fost anul 1989 în Europa Centrală și de Est. Atunci, regimurile comuniste din Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, Bulgaria și România au cedat puterea sau au fost înlăturate de furia populară cu violență. Cazul românesc este cel al răsturnării unui regim prin forme violente, cea mai violentă dintre toate schimbările din 1989.

    Îndelung comentată din 1989 încoace, deși mai puțin vizibilă ca în alți ani, Revoluția română continuă să fie, la 35 de ani, principala referință la tot ce îi leagă pe români de cotidian. Moștenirea ei este indiscutabil pozitivă și schimbările survenite de atunci încoace au adus o semnificativă creștere a nivelului de trai, o prezență consistentă în cele mai importante alianțe militare și civile care sunt NATO, Uniunea Europeană și spațiul Schengen. Toate acestea au fost posibile grație sacrificiului celor din decembrie 1989 și al efortului constant depus de cele câteva zeci de milioane de români în cei 35 de ani.

    Istoricii se ocupă de trecut și de la ei aflăm ce s-a petrecut cu omenirea până în timpul prezent. Istoricul Virgiliu Țârău, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, s-a referit la schimbarea din urmă cu 35 de ani și la dificilul parcurs, așa-numita ”tranziție”.

    ”Deși mai avem puțin timp, circa un deceniu, până când vom egala și depăși timpul comunismului est-european, să constatăm că tranziția de la acest regim la cel democratic a fost una deopotrivă scurtă și lungă. Timpul schimbării a fost scurt, intens, revoluționar, cel al transformării și, mai ales, al metabolizării transformării a fost unul prelung, divers și complex. El a avut traiectorii distincte în tranziție la nivel regional și național.

    Ca atare, dacă schimbarea a fost în aparență rapidă, tranziția a fost un proces îndelungat, unul în care transplantarea unui nou sistem pe rădăcini sociale, politice, economice, culturale și de mentalitate din comunism s-a dovedit laborioasă și uneori contradictorie. Lectura momentului schimbării a purtat mereu amprenta contingentului, a conjuncturalului din tranziție, a unui prezent care mereu a condiționat și a afectat înțelegerea trecutului recent, atât în Occident, cât și în centrul și estul Europei.”

    Revoluția română nu poate fi înțeleasă decât în spiritul timpului european de atunci care a produs-o. Ea nu este decât un caz particular al marii resetări din urmă cu 35 de ani care a condus la realitatea de azi, dorită atunci. Virgiliu Țârău.

    ”Evenimentele cumulate ale anului 1989 au dus lumea într-o nouă direcție. S-a spus că a fost un europocentristă, democratică, liberală și integrativă, una în care Europa Estică s-a transformat, renunțând pe cale pașnică sau nu la ordinea politică și la regimurile de putere comunistă. A fost una care a dus la unificarea Germaniei și mai apoi Europei, într-un proiect ambițios: din Portugalia și până statele baltice. Ferestrele deschise atunci au creat premisele unei alte globalizări, dar și a unei lumi care părea a fi depășit realitățile Războiului Rece.”

    În analiza făcută anului 1989 de istoricul britanic Timothy Garton Ash, modurile în care puterea comunistă din țările Europei Centrale și de Est a fost înlăturată s-a făcut pașnic, prin alegeri, sau prin violență revoluționară. Virgiliu Țârău a vorbit despre cel propriu României, revoluția.

    ”Acesta a fost asociat evenimentelor petrecute în Germania de Est, Cehoslovacia și România în ultimele luni ale anului 1989. Această distincție formulată de Timothy Garton Ash era avansată ținând seama mai ales de contestarea puterii comuniste din stradă, a presiunii de jos, care a germinat și a condus la îndepărtarea de la putere a elitelor comuniste. Opacitatea și încremenirea în proiect a bătrânilor Honecker, Husak și Ceaușescu, cecitatea și violența reacțiilor lor, lipsa dialogului în interiorul cercurilor de putere comunistă, dar și a dialogului cu structurile de opoziție, au fost alte ingredente ale acestui al doilea tip al schimbării în concepția lui Garton Ash.

    Protestul, contestarea și răsturnarea politică au fost asociate de căderii Zidului, a preluării de catifea sau a celei sângeroase a puterii care a însoțit schimbarea din 1989.”

    Indeiferent de maniera prin care au ieșit de pe scena istoriei, pașnică sau violentă, regimurile comuniste erau putrede. Virgiliu Țârău.

    ”Dincolo de influențele externe, de jocurile strategice, evidențele istorice ne arată că sistemele comuniste au sucombat din interior, că aceia vinovați de această implozie erau chiar liderii comuniști, incapabili să mai gestioneze un sistem tot mai corupt și tot mai nefuncțional. În esență, nemaifiind viabil și legitim, comunismul a fost abandonat tocmai de cei care îi administrau destinul, aparatcici și tehnocrați deopotrivă.

    Concludent, prin transformarea Continei de Fier într-una de nailon, subversiunea din interior a devenit tot mai consistentă. Lipsa de resurse pentru a rezolva problema datoriilor i-a pus în situația de a negocia și, finalmente, de a preda puterea, atunci când contestarea din stradă nu a mai putut fi gestionată.”

    Revoluția română din 1989 este o parte a marii resetări a Europei Centrale și de Est. Ea a produs efecte pozitive în toate aspectele vieții societăților care în urmă cu 35 de ani se luptau disperate cu mizeria economică și orizontul închis.

  • Revoluția română pentru tineri

    Revoluția română pentru tineri

    Luna decembrie este luna în care, din 1989, românii comemorează momentul căderii regimului comunist, cel care le-a anulat pentru aproape o jumătate de secol drepturile, libertățile și chiar esența de ființe omenești. Comemorează acel decembrie 1989 deoarece revenirea la normalitate s-a făcut prin vărsare de sânge, regimul comunist ieșind din istorie prin violență, așa cum a intrat.

    Încărcătura publică emoțională scade și îndepărtarea temporală contribuie la o raportare din ce în ce mai rece la ce a fost în urmă cu 35 de ani. Noi generații de români privesc la decembrie 1989 cu curiozitatea celui care nu a trăit un timp istoric, cu detașarea celui care nu a fost atins frontal de efecte. Îngrijorător este faptul că mulți tineri de azi nu își reprezintă ce a însemnat regimul politic pe care tinerii anului 1989 l-au aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Și mai îngrijorător este faptul că mulți tineri nu văd nicio problemă în a trăi ce au trăit bunicii și părinții lor. Însă tinerii de acum 35 de ani țin să le spună generațiilor de azi care a fost semnificația a ceea ce au făcut ei.

    Istoricul și scriitorul Alina Pavelescu, din generația care a făcut revoluția din 1989, a scris volumul ”Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o”. Am întrebat-o dacă există un mesaj al anului 1989 pentru posteritate și dacă generația ei a reușit să-l conceapă.

    ”În mod evident, ar fi trebuit să o facem, să ne regăsim și să găsim un sens pentru ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 35 de ani. N-am reușit s-o facem până acum și nu putem decât să sperăm că vom fi mai înțelepți de acum încolo. Aș putea doar să vă ofer mărturia mea personală, a unei persoane care a simțit că are încă o mare încărcătură emoțională față de acest subiect, la 35 de ani. Când spun că această încărcătură emoțională pe care o avem și o simțim încă toți cei care am fost martori direct la Revoluția din 1989 spun că ea este cea care ne împiedică să vedem lucrurile limpede.

    Dar, cel puțin, ne putem spune onest poveștile în așa fel încât oamenii mai tineri decât noi să înțeleagă în ce fel Revoluția din 1989 le-a schimbat, și zic eu că le-a schimbat în bine și viețile lor, și să să-i găsească un sens în locul nostru, dacă noi nu putem să o facem.”

    Alina Pavelescu a simțit că are ceva de spus generației de azi și celor care vin despre anul 1989. Iar maniera de adresare printr-un volum a considerat-o cea mai potrivită.

    ”Eu m-am propus în primul rând să să le stimulez celor tineri gândirea critică. Îmi dau seama că ei se confruntă cu povești diferite și cu versiuni diferite și că, probabil, se întreabă unde este adevărul între toate aceste versiuni? Și atunci, primul lucru pe care l-am făcut am fost să le prezint toate teoriile și ipotezele pe care le-am identificat eu în discursurile despre revoluție, cu argumentele lor pro și contra.

    Dar, recunosc, că în epilogul acestei lucrări nu m-am putut abține să le spun anume că Revoluția din 1989 a fost, într-adevăr, o revoluție pentru că ne-a schimbat radical viețile tuturor. Ei îi datorăm libertatea din ultimii 35 de ani, chiar dacă noi n-am prea știut ce să facem cu această libertate și tot timpul am avut sentimentul că ne-a furat-o cineva de sub nas. Dar chiar și așa, faptul că o avem, că încă n-am pierdut-o, este un lucru pe care îl datorăm Revoluției din 1989 și oamenilor care s-au sacrificat atunci, care s-au așezat în fața puștilor pe stradă, care au murit.”

    Cu abilitățile scriitorului și cu competențele istoricului, Alina Pavelescu a scris despre anul 1989 confruntându-se cu percepții conflictuale și îmbinând exigențe profesionale, amintiri personale și judecăți de valoare.

    ”Un istoric ar trebui să ofere o poveste coerentă și adevărată sau cât sau cât mai aproape de adevăr, cât mai la intersecția dintre adevărul unor evenimente. Nu neapărat el trebuie să dea și lecții sau nu neapărat să dea lecții dincolo de exemplul personal pe care avem cu toții dreptul să-l folosim. Dar mă tem că în estul Europei și în România, unde istoria este mult prea ades terenul unor lupte politice în care identitățile și modul în care ne definim identitățile fac tot timpul obiectul competițiilor politice, istoricii, oricât ar trebui să fie în turnul de fildeș, nu vor reuși niciodată cu adevărat să stea în turnul de fildeș.

    Și atunci, dacă acesta e contextul în care trăim, cred că cel mai onest pentru noi e să ne asumăm acest context și să încercăm să facem lucrurile cât mai bine din perspectiva noastră și din perspectiva contextului în care trăim. Nu cred că ar trebui să ne închidem în turnul de fildeș sau nu cred că turnul de fildeș este o opțiune realistă. În același timp, n-ar trebui nici să-i lăsăm pe alții să transforme materia noastră de studiu, și anume istoria, doar într-un teren pe care se luptă politicienii.”

    Anul 1989 va rămâne, indiferent de cât timp va trece și indiferent de percepții, unul de grație. El este, vrând-nevrând, demarcația între ce este detestabil și ce este bun în această lume.

  • 35 de ani de la Revoluţie

    35 de ani de la Revoluţie

    Au trecut 35 de ani de când Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism din România, moment care a declanşat valul de proteste ce a cuprins apoi Bucureştiul şi alte oraşe ale ţării şi a dus la căderea regimului Ceauşescu, pe 22 decembre 1989. În acest an, ca și în cei care au trecut, în orașul din vestul țării au sunat sirenele pentru a marca momentul, iar mai mulţi revoluţionari au rememorat ziua de 20 decembrie 1989 în care peste 100.000 de oameni s-au adunat în centrul Timișoarei. La Catedrala Mitropolitană a fost zi de doliu, a avut loc o slujbă de pomenire în memoria eroilor Revoluţiei. Coroane de flori au fost depuse în fața Catedralei, iar slujbe de pomenire au avut loc la bisericile din oraș şi la Cimitirul Eroilor.

    La trei decenii şi jumătate de la momentul istoric, evenimentele de la Timişoara au fost marcate de frământările de pe scena politică actuală, iar revoluţionarii timişoreni spun că acestea sunt rezultatul faptului că societatea românească nu a fost capabilă să împlinească toate idealurile din decembrie ’89. Toată țara a marcat zilele acestea Revoluţia Română, iar mulţi dintre cei prezenţi au amintit dorinţa protestatarilor de atunci pentru democraţie şi un drum european al României. În decembrie 1989 şi-au pierdut viaţa 1.142 de oameni, peste 3.000 au fost răniţi grav şi câteva sute de persoane au fost reţinute ilegal şi torturate.

    Într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, președintele Klaus Iohannis afirmă că România se află ‘într-un moment de cumpănă’ şi trebuie să respingă ferm încercările de revizuire a istoriei, care urmăresc ‘întinarea memoriei eroilor României democratice şi mistificarea adevărului despre regimul dictatorial’. ‘Revoluţia din Decembrie 1989 a fost trăită cu teamă, cu multă emoţie, dar mai ales cu speranţă şi curaj, fiind momentul în care România a renăscut şi a arătat întregii lumi că îşi poate crea propriul destin’, a transmis șeful statului. A punctat, totodată, că idealul libertăţii pentru care s-au sacrificat eroii Revoluţiei este acum ‘mai viu şi mai prezent decât oricând’.

    ‘Să nu uităm niciodată câte am realizat de atunci şi cu câte eforturi pentru a avea astăzi o ţară profund ataşată valorilor democratice, care este considerată un partener de încredere al aliaţilor din Uniunea Europeană şi din NATO’, a arătat Klaus Iohannis. El a avertizat, însă, că valorile şi principiile Revoluţiei din 1989 riscă se fie astăzi puse în pericol de ‘discursuri populiste şi ipocrite’.

    Și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia Română, subliniind sacrificiul oamenilor care au luptat pentru democraţie. Liderul CE a subliniat că România şi Europa îşi amintesc sacrificiul românilor. „În urmă cu 35 de ani, românii și-au apărat dreptul de a-și alege propriul destin. Mulți și-au dat viața astfel încât copiii lor să fie liberi și să trăiască în democrație. Astăzi, România și Europa își amintesc sacrificiul lor”, a transmis preşedinta Comisiei.

  • Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989

    Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989

    La Bucuresti a avut loc, sâmbătă, la Cimitirul Eroilor Revoluției, o ceremonie de comemorare a luptătorilor pentru libertate care au murit în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

    Manifestările dedicate Revoluției anticomuniste continuă în acest sfârșit de săptămână cu oficierea mai multor ceremonii religioase și militare la monumentele eroilor din decembrie’89 de la Piața Universității, Piața Romană și Piața Revoluției, dar și la Catedrala Patriarhală și sediile Radio România și Televiziunii Române.

    21 decembrie 1989 este considerată prima zi a Revoluţiei anticomuniste în Bucuresti. La sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv unde a fost discutată situaţia de la Timişoara. Ceauşescu a promis, atunci, mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale, însă acestea au fost întâmpinate cu huiduieli. Mitingul convocat de dictator s-a soldat cu un eşec. Au fost ridicate baricade în centrul capitalei, iar demonstranţii anticomunişti au fost reprimaţi de forţele ordine care au deschis focul, mulţi dintre manifestanţi fiind ucişi sau răniţi. Alţii au fost arestaţi.

    Revoluţia anticomunistă începuse cu o săptămână înainte, la Timişoara, cel mai mare oraș din vestul ţării. Au fost uciși oameni neînarmaţi. Pe 20 decembrie armata a fraternizat cu manifestanții, Timișoara devenind primul oraș din România liber de comunism.

    Poliția politică, Securitatea, s-a dovedit incapabilă să oprească revolta populară care s-a propagat, apoi, în mai multe oraşe importante. Revoltele violente l-au determinat pe Ceauşescu să fugă din capitală.

    Capturaţi la Târgovişte şi judecaţi sumar, Ceauşescu şi soţia sa, Elena, au fost condamnați la moarte și executați imediat în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1989.

    România a fost singura ţară comunistă din Europa în care schimbarea de regim s-a făcut cu vărsare de sânge. Peste o mie de oameni au fost ucişi, aici, în decembrie 1989.

  • 35 de ani de la începutul Revoluției române

    35 de ani de la începutul Revoluției române

    Despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris și s-a vorbit mult și din multe puncte de vedere, cu foarte multă pasiune. S-au spus atât de multe încât pare cîă subiectul a fost epuizat. Însă istoricii vor explica și interpreta mereu semnificațiile unui asemenea proces. Revoluția română din decembrie 1989 este momentul de referință al istoriei recente a României, este punctul 0 pe o axă pe care gradațiile istoriei de ieri-alaltăieri și până azi au fost însemnate.

    Pe 16 decembrie 1989, la Timișoara începea un protest restrâns care va antrena, ca un bulgăre de zăpadă, o avalanșă de demonstrații. Furtuna care a urmat în întreaga țară va duce, pe 22 decembrie, la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului său cu prețul a aproximativ 1150 de morți și a 4100 de răniți. Dintre cei morți atunci la Timișoara, pe 44 regimul a încercat să-i neantizeze: au fost duși la București, băgați în cuptoarele de la crematoriu, iar cenușa lor aruncată în canalul colector din comuna Popești-Leordeni, din sudul Bucureștiului.

    Atunci, la Timișoara, românii s-au ridicat la luptă împotriva a tot ceea ce însemnase politica dusă după anul 1945 și pentru drepturi și pentru un trai mai bun. Pe 16 decembrie 1989, foarte puțini oameni bănuiau ce avea să le rezerve zilele care se apropiau. Jurnalistul Mircea Carp, unul dintre foștii directori ai postului de radio Europa liberă și unul dintre principalii animatori ai săi, își aducea aminte, într-un interviu din 1997 acordat Centrului de istorie Orală din Radiodifuziunea Română, de așteptările febrile pe care le aveau toți.

    ”După cele întâmplate la Braşov în ’87, au urmat anii ‘88-’89, ani în care Cortina de Fier se prăbuşea, ani în care evenimentele se precipitau, în Germania de Răsărit, în Polonia, în Ungaria, în Cehoslovacia. Numai la noi lucrurile păreau să stea neclintit, să nu se mişte nimic. Ceauşescu părea să fie foarte stăpân pe situaţie de aşa natură încât a putut să plece chiar într-o vizită oficială în Iran de unde s-a întors informat fiind că în ţară se întâmplă unele lucruri grave. Dar Ceauşescu, totuşi, nu credea că poziţia lui este periclitată.”

    Europa anului 1989 fierbea, iar apariția Solidarității în arena politică poloneză în primăvară a fost semnalul pentru întoarcerea la viață. Până în decembrie, în întreaga Europă Centrală și de Est, manifestarea vântului schimbării, așa cum spun versurile celebrului cântec al formației Scorpions, nu a mai putut fi oprită. Pentru Mircea Carp, începerea revoluției române la Timișoara a fost o împlinire a unei arzătoare dorințe, dar și un șoc.

    ”A venit decembrie 1989 şi-odată cu aceasta prima scânteie, evenimentele de la Timişoara. Trebuie să spun că ne-au luat prin surprindere în ce priveşte momentul în care aveau loc, pentru că, desigur, noi ne pregătisem şi sufleteşte şi din punct de vedere al organizării programelor asupra unei eventuale schimbări de regim în România. Dar, în sine, ziua de 16 şi ziua următoare de 17 decembrie ’89 au venit pe neaşteptate pentru noi. În ce mă priveşte, eram într-o scurtă permisie, nici măcar nu eram la birou în acele zile. Primul care a transmis pe calea undelor ce se întâmpla la Timişoara a fost colegul meu Sorin Cunea. Începând cu 18 decembrie ne-am organizat şi am început să lucrăm pe echipe şi să lucrăm timp de 24 de ore pe zi. Lucram în echipe de câte 3 sau 4 persoane, non-stop, pregătind toate aceste emisiuni în mare grabă doar pe baza unor informaţii pe care le aveam de la agenţiile de presă din străinătate, de la unii călători din România.”

    Românii care trăiseră atâtea decenii în frică și umilință au avut în posturile de radio în limba română un sprijin moral foarte important. Mircea Carp a spus că în zilele descătușării de la Timișoara, el și stația sa și-au făcut datoria cât de bine au putut.

    ”În momentul în care a început revoluţia sigur că noi am fost pe fază, și celelalte posturi de radio şi Europa liberă, poate în primul rând Europa liberă. Dar, în orişice caz, nu am contribuit efectiv la dezlănţuirea evenimentelor din decembrie prin emisiuni incendiare, prin emisiuni care să încurajeze cât de cât populaţia să se ridice împotriva regimului. Poate că ar fi fost mai bine, poate că ar fi fost mai rău. Punctul meu de vedere este că guvernul american, vorbesc în ceea ce priveşte Vocea Americii sau Europa Liberă, nu ar fi permis în nici un caz o acţiune a posturilor noastre de radio, o acţiune care să ducă la o revoluţie sângeroasă, la o revoluţie care să coste vieţi omeneşti şi distrugeri.”

    Pe 16 decembrie 1989, în urmă cu 35 de ani, la Timișoara începea să se scrie cartea de istorie recentă a României. O carte nouă pe care o vor citi și înțelege și cei care vor vrea să știe de ce este România așa.

  • Jurnal Românesc – 13.12.2024

    Jurnal Românesc – 13.12.2024

    Institutul Cultural Român de la Viena marchează, în perioada 11 decembrie – 14 ianuarie, împlinirea a 35 de ani de la Revoluția română din 1989. Astfel, ICR Viena organizează, la sediul său, o serie de manifestări reunite sub titlul ʺ1989: imaginile unei Revoluțiiʺ. Acestea includ proiecția a două reportaje realizate de televiziunea austriacă ORF în 1989 și 1990 despre România, o expoziție de fotografie și un recital muzical folk-rock. Reportajele au fost realizate de jurnalista Koschka Hetzer-Molden. Născută în Hamburg, ea a locuit în copilărie, timp de 9 ani, în România, unde a absolvit primele două clase. Și-a încheiat cu succes studiile de actorie și regie la Viena. A colaborat cu teatre mari și mici din Hamburg și Viena. A făcut studii de teatru și psihiatrie la Universitatea din Viena, iar din 1972 a fost redactor cultural la ORF, a fost prezentatoare, a realizat reportaje culturale și documentare și a realizat numeroase emisiuni despre România.

    Tot la 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi de la prăbuşirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Muzeul Naţional Cotroceni şi Institutul Cultural Român itinerează expoziţia ’35 de ani şi o zi’ în mai multe ţări europene, în memoria victimelor Revoluţiei române. Expoziţia prezintă portretele unora dintre tinerii care şi-au pierdut, atunci, viaţa, dar şi fotografii reprezentative din timpul evenimentelor din acele zile în Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Sibiu şi Braşov. Expoziţia documentară ’35 de ani şi o zi’ se adresează generaţiei tinere, dar şi celor care sunt tentaţi să romanţeze regimul totalitar comunist şi este prezentată publicului internaţional, până în luna februarie, în Belgrad, Sevilla, Madrid, Budapesta, Seghedin, Londra, Bucureşti şi Iaşi. La Budapesta, vernisajul expoziţiei ’35 de ani şi o zi’, urmat de proiecţia filmului ‘A fost sau n-a fost?’ (r. Corneliu Porumboiu) au fost programate joi, 12 decembrie. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 14 ianuarie, după care va fi prezentată la sediul filialei din Seghedin a ICR Budapesta. La Londra, vineri, 13 decembrie, pe lângă vernisajul expoziţiei ’35 de ani şi o zi’, a fost programată şi proiecţia filmului ‘Libertate’, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul Tudor Giurgiu. Iar la Madrid, expoziţia ’35 de ani şi o zi’, deschisă pe 26 noiembrie, va putea fi vizitată până pe 31 decembrie.

    Comisia de dialog interconfesional a Spaniei din care face parte și Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, Timotei, a transmis un comunicat, marți, pentru a-și manifesta dezacordul față de abrogarea legii privind infracțiunea împotriva sentimentelor religioase din Codul Penal spaniol. Liderii cultelor religioase din Spania amintesc că CEDO garantează prin convenție că statul de drept înseamnă, în egală măsură, pluralism politic și pluralism religios, proclamând libertatea de gândire, conștiință și religie, precum și libertatea de exprimare. Aceste drepturi constituie fundamentele esențiale ale unei societăți democratice. Or, abrogarea articolului împotriva sentimentelor religioase încalcă, de facto și de jure, drepturile și libertățile fundamentale. Totodată, ʺ…acceptarea insultelor, a stereotipurilor, a glumelor dureroase și a ridicolului stau uneori la baza unor comportamente mai grave precum amenințările, atacurile sau alte tipuri de acte violente împotriva credincioșilor și a lăcașurilor de cult care, de fapt, cresc în toată Europa.ʺ – adaugă reprezentanții cultelor religioase, între care și cel ortodox român. Infracțiunea împotriva sentimentelor religioase constă în atacarea, jignirea, insultarea și batjocorirea sentimentelor religioase ale unei persoane sau ale unui grup de persoane. Abrogarea legii care încadrează această infrancțiune a fost justificată ca o modalitate de a fi asigurată o mai mare protecție a libertății de exprimare.

    Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus (Suceava), a susținut trei concerte de colinde tradiționale bucovinene și cântece patriotice în comunități ale românilor ortodocși din Germania – informează basilica.ro. În perioada 5-8 decembrie, tinerii i-au colindat pe românii din Köln, Münster și Mönchengladbach. Recitalurile de colinde au adus multă bucurie și emoție sutelor de români care au participat la slujbe și au asistat la celebrarea tradițiilor autentice românești. Aproximativ 600 de liceeni au fost, de-a lungul timpului, membri ai grupului „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, înființat în 2010.