Radio România Internațional

Tag: rezervatie

  • Povestea bujorului de stepă din Zau de Câmpie

    Povestea bujorului de stepă din Zau de Câmpie

    Comuna Zau de Câmpie
    din județul Mureș este considerată unicul loc din România și din interiorul
    arcului carpatic unde crește bujorul de stepă. Primele semnalări despre această
    plantă au fost făcute în anul 1846, când
    a fost prezentată la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei
    Transilvaniei, însă rezervația mureșeană a fost înființată acum 99 de ani de
    fondatorul școlii românești de botanică. Ciprian Cenan, custodele rezervației. Rezervația datează din anul 1923 și a fost înființată de către Alexandru
    Borza, care este și întemeietorul Grǎdinii Botanice din Cluj si al geobotanicii
    din România. Atunci a apărut prima parcelă. Apoi, a doua parcelă a fost
    înființată în 1960. Singurul an în care nu s-a putut vizita a fost 2020, anul
    pandemiei. Parcela inițială are două hectare și jumătate, iar a doua parcelă
    are aproximativ un hectar. Pe una dintre ele avem aproximativ 30.000 de bujori,
    în a doua, aproximativ 20.000. Pe lângă bujori, se pot întâlni alte aproximativ
    270 de specii rare și foarte rare de plante.



    Cum decurge vizita
    în rezervație? Ciprian Cenan. Sunt create poteci care trebui
    urmate obligatoriu. Insistăm foarte mult cu asta, pentru a nu se distruge
    plantele și, în special, bujorii. În primii ani, aceștia sunt foarte mici și nu
    se pot observa foarte bine în iarbă. Intrarea este liberă și cam toată lumea
    este foarte încântată, mai ales dacă nimerește în perioada maximă de înflorire.
    Floarea de bujor rezistă aproximativ șapte zile, dar prin suprapunerea etapelor
    de înflorire rezultă o perioadă de vizitare de aproximativ trei săptămâni, cu
    un maximum de înflorire de trei, patru zile. Am avut turiști și din Germania,
    Ungaria. Promovarea o facem în special online. Eu și prietena mea suntem
    fotografi, iar fotografiile noastre pot fi văzute pe pagina de Facebook a
    rezervației, intitulată Rezervația naturală Bujorul de stepă Zău de Câmpie.
    Acolo publicăm cele mai bune fotografii pe care le realizăm. Vă așteptăm în
    sezonul următor să vizitați bujorii. Perioada lor din acest an se apropie de
    final. Și vă așteptăm să descoperiți și minunățiile pe care le avem în zonă.



    Satul Zau de Câmpie
    mai e recunoscut și pentru un monument unic în România: Castelul Calendar sau
    Castelul Ugron. Este o clădire impozantă cu 365 de ferestre, asemenea zilelor
    într-un an, cu patru turnuri, la fel ca numărul anotimpurilor, 52 de camere,
    câte sunt săptămânile dintr-un an, cu 7 terase, cât zilele săptămânii și cu 12
    holuri, care reprezintă lunile anului. Aici puteți găsi și o poveste de
    dragoste sub semnul căreia a și fost construit castelul, o dragoste neîmplinită
    între proprietarul castelului și o prințesă rusă.


    Iată, așadar, o destinație pe care n-ar trebui s-o
    ratați. Anul acesta vă puteți delecta cu fotografiile bujorilor, urmând ca la
    anul să vă creați propriul album pe potecile rezervației. Până data viitoare,
    când vă așteptăm cu o nouă destinație, drum bun și vreme frumoasă!

  • Cheile Tişiţei

    Cheile Tişiţei

    Astăzi vă
    invităm în Munţii Vrancei, într-o rezervaţie naturală, Cheile Tişiţei, aflată
    în Parcul Natural Putna – Vrancea, pe un traseu despre care se spune că ar fi
    canionul Vrancei sau Raiul judeţului. Este o rezervaţie de tip mixt, aici
    impresionând văile săpate în stâncă de apă, bogăţia forestieră şi floristică,
    precum şi fauna.


    Bogdan Vladu,
    fondatorul unui grup care face drumeţie şi care este denumit Hai să
    socializăm, ne spune de ce merită să pornim prin Cheile Tişiţei: Este un traseu de dificultate mică, nu are
    diferenţă mare de nivel. Pe acest traseu poate să meargă oricine, nu
    necesită condiţie fizică şi un
    echipament special, iar peisajele din chei sunt foarte spectaculoase. Traseul
    se desfăşoară pe Valea Tişiţei. De-a lungul traseului, pe stânga şi pe dreapta
    putem observa pereţi de stâncă, diverse cascade în miniatură, create de râu, o
    vegetaţie foarte bogată, văile sunt înguste şi cu multe podeţe pe care
    traversăm râul dintr-o parte într-alta şi peisajele sunt foarte frumoase.
    Traseul poate fi practicat şi iarna, pentru că nu este de dificultate mare, nu
    are pantă abruptă sau zone riscante, unde să fie probleme. Practic, traseul a
    fost înainte un drum pe care a existat o cale ferată pe care se transportau
    lemne, între Lepşa, satul de unde începe traseul, şi Coza, satul unde se
    termină traseul. De la localnici am aflat că drumul acesta feroviar a fost
    construit în timpul celui de-al doilea Război Mondial, de către germani.


    L-am întrebat
    pe Bogdan Vladu cât durează traseul: Dacă
    vrem să facem tot traseul, ţine vreo 12 ore, începe din satul Lepşa şi termină
    în satul Coza, însă noi, în excursiile pe care le organizăm facem cea mai
    spectaculoasă parte de traseu, de la Lepşa până la o zonă numită Tunelul Mare,
    un tunel săpat în stâncă. Traseul pe care îl facem noi are o lungime de
    aproximativ 19 km, dus-întors, în aproximativ 5-6 ore de mers lejer.


    Taxa de intrare
    în rezervaţie este de 3 lei /persoană (sub 1 euro). Odată ajunşi aici, tot ce
    aveţi de făcut este să urmaţi traseul marcat cu triunghi roşu, iar dacă vremea
    este umedă, să vă echipaţi totuşi cu
    încălţări antiderapante, pentru a evita orice posibilă accidentare.


    Aici multe zone
    sunt acoperite de păduri de fag, fiind habitatul pentru numeroase specii de carnivore mari şi urşi
    bruni. Pot fi întâlnite şi numeroase exemplare de capră neagră. Iar iarna pot
    fi văzute numeroase urme ale vidrelor în albia Tişiţei. Dintre speciile
    floristice importante se regăsesc: floarea de colţ, trandafirul de munte,
    izmişoara, carpenul de munte, sânzienele de munte, ciuboţica ursului, papucul
    doamnei, barba ungurului, tulichina. Floarea de colţ poate fi văzută înforită
    în lunile iulie-august.



    În zonă vă puteţi caza la pensiuni sau puteţi
    alege să străbateţi traseul într-o zi, după care să porniţi în zonele vecine şi
    asta pentru că în Lepşa mai sunt alte doua rezervaţii naturale: Rezervaţia
    forestieră Lepşa-Zboina şi rezervaţia geologică şi de peisaj Cascada Putnei.
    Mai pot fi vizitate pescaria din zonă şi Mănăstirea Lepşa.

  • În munţii Apuseni

    În munţii Apuseni

    Situaţi în
    Transilvania, în vestul României, munţii Apuseni nu se remarcă neapărat prin
    altitudine, cel mai înalt vârf nedepăşind mai mult de 1849 de metri, ci prin
    multiplele posibilităţi de petrecere a timpului liber, atracţii naturale
    deosebite, dar şi prin singura comunitate permanentă din România care trăieşte
    la o altitudine de peste 1300 de metri în case din lemn construite acum 200 de
    ani. Este una dintre zonele României în care turismul rural a înflorit. Prin
    urmare, aici, în luna septembrie, se organizează şi un târg naţional al
    ofertelor turistice, târg la care sunt prezenţi proprietari de pensiuni
    turistice din toată ţara.


    Cu amănunte,
    despre eveniment, Alexandru Pal, director al Centrului de cultură Augustin
    Bena, din Alba, unul dintre organizatori: Târgul Naţional de
    Turism Rural Albac, ajuns la cea de-a XXII-a ediţie reuneşte operatorii de
    turism la nivel naţional şi o expoziţie a meşterilor populari veniţi din toată
    ţara. Toată oferta Centrului de cultură Augustin Bena din Alba cuprinde
    foarte multe servicii şi produse culturale-artistice: clase de arte vizuale,
    clasele de dansuri populare, de meşteri populari, seriviciile artistice:
    orchestra de cameră, ansamblul folcloric, de fanfară.


    În zona munţilor Apuseni există foarte
    mulţi meşteşugari, care şi-au învăţat meseria încă de mici copii, în familie.
    Există ateliere de creaţie şi expoziţii cu vânzare cu ocazia unor diverse
    evenimente, spune Alexandru Pal: Cele mai importante
    meşteşuguri sunt cele legate de lemn, arta lemnului, după care avem o clasă
    foarte frumoasă şi interesantă: Şcoala de pictură pe sticlă Maria Laz Poenaru.
    Sunt clase care porduc obiecte calitative, tradiţionale, clase de meşteşugari
    de cusături tradiţionale româneşti.


    În munţii Apuseni vă puteţi petrece
    un sejur întreg, în fiecare zi îndreptându-vă către un alt obiectiv turistic,
    continuă Alexandru Pal, director al Centrului de cultură Augustin Bena. Sunt
    foarte multe. Îi invit pe toţi să ia contact cu judeţul Alba, cu zona munţilor
    Apuseni. O să vă spun doar o parte, fiindcă toate sunt extrem de importante.
    Multe dintre obiective sunt chiar unice în România. Muzeul
    Emilian Achim din Almaşu Mare, Cheile Cibului, Cheile Glodului, Biserica de lemn Sfinţii Trei Ierarhi,
    Dealul cu melci – unic în România, Casa memorială Avram Iancu, Muntele Găina,
    Peştera Gheţarul de la Vârtop, Peştera Coiba Mare, Cascada Vârciorog, Mănăstirea Înălţarea
    Sfintei Cruci din Lupşa, rezervaţia Scăriţa Belioara,
    Peştera Huda lui Papară, Rimetea, Piatra Secuiului, cetatea de la Colţeşti.
    Toate aceste obiective sunt sigur că vor ţine turiştii interesaţi o lungă
    perioadă aproape de judeţul Alba.


    Însă, probabil cel mai apreciat obiectiv
    turistic este Peştera Urşilor. Situată într-un mic sat numit Chişcău, aceasta a
    fost descoperită în anul 1975, după dinamitarea unei cariere de marmură. L-am
    întrebat pe Alexandru Pal, directorul Centrului de cultură Augustin Bena dacă există
    o perioadă în care ar trebui să ne programăm vacanţa. Aşadar, când putem veni? Oricând. Ar fi ideal şi chiar vă invit să veniţi atât
    primăvara cât şi vara, dar mai ales iarna. Toate aceste obiective turistice şi
    chiar turismul cultural din zonă are o altă culoare în diferitele anotimpuri
    ale anului.


    Iar evenimentele se ţin lanţ. Cel
    puţin 65 de manifestări pe an, dintre care cele mai importante sunt Festivalul Naţional
    Strugurele de Aur, Festivalul Alba Jazz,
    Festivalul de muzică folk sau Festivalul concurs Cultură pentru cultură.



    Până data viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă
    destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă.

  • Parcul Natural Putna din Vrancea

    Parcul Natural Putna din Vrancea

    Parcul
    Natural Putna din Vrancea se află în partea central-nord-vestică a Munţilor
    Vrancei, din Carpaţii de Curbură. Se întinde pe o suprafaţă de 38 de mii de
    hectare şi adăposteşte, protejează şi conservă o bogată
    biodiversitate specifică Subcarpaţilor de Curbură. Aici se află carnivore mari,
    amfibieni, reptile, peşti, nevertebrate, dar şi 12 specii de păsări protejate
    la nivel european. Habitatele forestiere, fiind extrem de compacte şi
    inaccesibile, constituie areale ideale pentru carnivorele mari. Parcul dispune
    de mai multe tipuri de habitate naturale: păduri de fag, tufărişuri alpine şi
    boreale, pajişti sau fâneţe montane. Rezervaţia Naturală Tişiţa este cea
    mai importantă arie protejată din acest parc. Se află la 850 de metri
    altitudine şi cuprinde bazinul mijlociu şi inferior al râului Tişiţa. Cheile
    Tişiţei au un aspect de canion, cu pereţi înalţi, dar şi zone de luncă. Cheile
    sunt accesibile datorită căii ferate forestiere. Există şi un sector de
    1,5 km între Tişiţa Mică şi Tişiţa Mare, care este inaccesibil, deoarece
    cheile sunt strâmte de 3 până la 10 metri, şi prezintă multe praguri şi
    repezişuri. În unele locuri, apa este adâncă, în schimb peisajele sunt
    încântătoare, datorită formelor de relief. Rezervaţia naturală măsoară 4,5
    kilometri lungime, fiind una dintre cele mai mari zone protejate de pe
    teritoriul Vrancei. Directorul Parcului Natural Putna, Ion Militaru, ne oferă
    detalii: In Rezervaţia
    Tişita, care este cea mai mare rezervaţie a parcului, are 2700 de
    hectare, se găseşte floarea de colţ la cea mai joasă altitudine din România.
    Găsim aici şi exemplare de papucul doamnei dar şi o specie de fluture
    endemică pentru România, care se întâlneşte în foarte puţine locaţii din
    ţară. Acest fluture este frecvent întâlnit în zona Clujului dar şi aici
    la noi. Ca o curiozitate, în această zonă este adusă în 1981 şi 1983
    capra neagră. După unele cronici s-ar spune că ar fi fost reintrodusă, pentru
    că s-au găsit nişte documente în arhiva Imperiului austro-ungar prin care
    ultimul exemplar de capră neagră împuşcat în Tişita a fost în 1902. Avem multe
    exemplare de ierbivore, mai avem cerbul comun care are caractere genetice
    foarte importante şi foarte bine definite faţă de restul populaţiilor din
    Carpaţi. Aici întâlnim şi o populaţie destul de bogată de vidră, din păcate
    ploile din 2005 au distrus habitatele acvatice, dar din acest an am început
    să intervenim pentru a îmbunătăţi acest habitat prin reintroducerea
    păstravului comun, pentru ca populaţia de vidră să se menţină într-un ehilibru
    optim. De altfel, apele Tişitei sunt pline de păstrăvi. Mai există
    bujorul de munte, liliacul sălbatic şi bulbucul de munte. Carnivorele
    mari sunt ursul, râsul şi lupul, specii importante la nivel european pentru
    care zona a fost declarată sit de importanţă comunitară. Fiind o zonă destul de
    izolată şi ferită de influenţa umană, multe din aceste specii sunt într-o stare
    bună de conservare. Doar două localităţi sunt pe raza parcului.



    O altă rezervaţie naturală, protejată încă din anul 1970 este Groapa cu Pini,
    cu o suprafaţă de 11 hectare. Peştii preistorici sunt o adevărată comoară
    pentru turismul din zonă, dar mai ales pentru specialişti. Ion Militaru: Este o rezervaţie de tip
    fosilifer. În stratele de rocă se pot găsi amprente ale unor specii de foarte
    mult timp dispărute, de peşti, de reptile, de melci. Tocmai de aceea a fost
    declarată rezervaţie, pentru a proteja aceste depozite fosilifere.
    Rezevaţia este usor accesibilă, lângă un traseu turistic. In total, avem 7
    rezervaţii naturale în acest parc. Pădurea Lepsa Zboina are peste 200 de
    hectare, este o rezervaţie floristică, Cascada Putnei este o rezervaţie
    geomorfologică, este o cascadă foarte vizitată de turişti, una din cele mai
    frumoase din ţară. Are circa 80 de metri lungime, iar apa se strânge
    într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri. Mai găsim aici Strâmtura Coza,
    un fel de defileu care în urma unor fenomene naturale s-a retezat o parte, s-au
    tăiat straturile oblic rezultând nişte pasteluri de culori foarte frumoase. Mai
    întâlnim Rezervatia naturală Muntele Goru care este şi cel mai înalt vârf din
    Munţii Vrancei, are 1787 de metri şi este şi singurul loc în care întâlnim
    jneapănul. Si mai este Râpa Roşie, o altă rezervaţie naturală de tip
    peisagistic, geomorfologic în care se văd nişte turnuri ale rocii rezultate în
    urma unor eroziuni.



    Parcul
    Natural Putna a beneficiat de un proiect cu finanţare europeană, tocmai pentru
    a păstra mai bine biodiversitatea din zonă. Proiectul a început în2010 şi a avut trei mari
    direcţii, după cum ne spune Ion Militaru:
    Una dintre ele a fost o inventariere a tuturor bunurilor floristice şi
    faunistice, o cartare a habitatelor forestiere, realizarea unei
    distribuţii a speciilor de importanţă comunitară. O altă direcţie a proiectului
    a fost legată de partea de conştientizare. S-au realizat acţiuni cu copiii,
    elevii, cu factorii interesaţi care administrează diverse zone forestiere. Am
    avut întâlniri şi cu cei care gestionează fondurile de vânătoare astfel încât
    să putem să implementâm legislaţia în vigoare cât mai bine şi să gestionăm
    resursele biotice şi abiotice într-un mod echilibrat. A treia latură a
    proiectului s-a referit la întărirea capacităţii instituţionale prin
    realizarea unor cursuri de perfecţionare a personalului, prin dotarea sediului
    cu diverse echipamente. Valoarea proiectului a fost de 360 de mii de euro şi l-am
    încheiat anul trecut.



    Vizitatorii
    Parcului Natural Putna din Vrancea găsesc aici un minunat colţ de natură,
    localităţile din împrejurimi oferindu-le şi condiţiile pentru petrecerea unei
    plăcute vacanţe.

  • Proiect de dezvoltare a comunităţilor rurale din Delta Dunării

    Proiect de dezvoltare a comunităţilor rurale din Delta Dunării

    Formată la vărsarea Dunării în Marea Negară, în jurul a trei braţe de apă, Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie umedă din Europa. Este singura Deltă declarată Rezervaţie a biosferei, sub egida UNESCO şi ocupă locul trei în lume în privinţa bogăţiei biodiversităţii, după Marea Barieră de Corali şi Arhipelagul Galapagos. Deşi potenţialul turistic este enorm, localnicii de aici sunt prea săraci; nu au canalizare, apă potabilă, locuri de muncă sau asistenţă medicală… O zonă precum Delta Dunării defavorizată, din punct de vedere economic, are nevoie de proiecte de dezvoltare şi de suport din partea autorităţilor. Valorificarea meşteşugurilor, a tradiţiilor deltaice, excursiile pe lacuri şi canale, bucătăria pescărească sunt doar câteva activităţi care ar spori şansele de dezvoltare a Deltei Dunării. Din păcate, oferta serviciilor de calitate este redusă, în primul rând din cauza lipsei infrastructurii, dar şi din cauza lipsei personalului calificat în unitătile existente..




    Si pentru că tot mai mulţi turişti din ţară şi din străinătate sunt interesaţi de vacanţe petrecute în mijlocul naturii, Asociaţia Ivan Patzachin — Mila 23” propune o nouă modalitate de a face turism în Delta Dunării. Un turism responsabil care să stabilească un echilibru între valorificarea economică a patrimoniului local (de biodiversitate, tradiţie locală, comunităţi pescăreşti) şi partea economică care ar însemna un turism de calitate care să aducă bani zonei. Este vorba de proiectul “Lotca Habitat: Pescaturism în Delta Dunării”, un concept nou în România, dar din ce în ce mai răspândit la nivel european. Teodor Frolu, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin — Mila 23”, ne explică în ce constă acest proiect: “Inseamnă un sejur, o experienţă oferită turistului de jumătate de zi sau de o zi pe care o petrece împreună cu pescarul. Merg împreună la pescuit folosind bărcile tradiţionale (lotcile) şi pescuiesc împreună. După cum ştiţi, pescarii au mai multe puncte de pescuit, au în jur de 20-30 de vârşe care sunt răspândite în baltă, deci pescuitul propriu-zis înseamnă şi o plimbare foarte frumoasă prin aceste zone. Apoi cu peştele prins merg împreună şi îl gătesc cu familia pescarului la gospodăria acestuia şi îl transformă în produs cu valoare adăugată, din puncţ de vedere economic, adică într-un produs tradiţional din gastronomia locală. Este un altfel de sejur… va fi memorabil pentru orice turist din România sau din lume”.



    Reprezentanţii Asociaţiei “Ivan Patzaichin Mila 23” au calculat şi câteva beneficii de pe urma acestui proiect. Teodor Frolu: ”In primul rând, scade presiunea pe stocul de peşte pentru că vorbim de o cantitate mult mai mică de peşte care se pescuieşte dar e pusă în circuitul economic, adică este vândută către turist cu o valoare mare, are o valoare adăugată, pentru că este pregătit şi gătit acolo. Deci, pescuind mai puţin, pescarul câştigă mai mult. Al doilea lucru foarte important se referă la faptul că este un serviciu specific de ecoturism, adică pui în valoare o componenţă foarte importantă a tradiţiei locale, a patrimoniului local. Puţină lume ştie că partea de gastronomie se cheamă patrimoniul imaterial al unei zone, este unul dintre valorile acelei zone. Apoi, prin acest proiect, dai o alternativă la pescuit, o altă sursă de venit pentru pescarii din Deltă. Si chiar dacă cantitatea de peşte care pleacă din Deltă a scăzuă, aici avem o comunitate de aproape 1800 de pescari acreditaţi… Dacă măcar un procent dintre ei vor diversifica activitatea economică, e un câştig pentru zonă şi pentru comunitate.”



    Cinci familii de pescari vor face parte din acest proiect. Ei au fost deja identificaţi şi sunt pregătiţi, din această primăvară, să ofere turiştilor posibilitatea de a experimenta viaţa unui pescar din rezervaţie. Lotca a fost proiectată să poată transporta 10 persoane, iar motorul de cinci cai putere poate asigura o autonomie de aproximativ şase ore, la o viteză de opt kilometri/oră. In timpul plimbărilor cu lotcile tradiţionale, turiştii au posibilitatea să observe păsările şi să le fotografieze, o pasiune din ce în ce mai răspândită în Delta Dunării. Si asta pentru că Delta Dunării este paradisul păsărilor şi al peştilor. Delta este vizitată de peste 325 de specii de păsări, dintre care 70 sunt din afara Europei. Aici poposeşte, în fiecare primăvara, pe lângă alte specii de păsări, pelicanul, simbolul Deltei Dunării, care formează cea mai mare colonie din Europa. Delta este cu adevărat spectaculoasă primăvara, spun ornitologii. Acum are loc migraţia, când Delta se umple de păsări venite din Africa sau bazinul mediteranean. Si tot în lunile de primăvară păsările cântă până în luna iunie când se termină sezonul de împerechere. In aprilie-mai, totul se înverzeşte; creşte stuful şi papura, apar nuferii, iar malurile se umplu de flori de primăvară. Reprezentanţii Asociaţiei doresc ca prin acest proiect să creeze un model care să fie apoi replicat în întreaga Deltă. La final se va realiza un film de prezentare a felului în care funcţionează această activitate de pescaturism şi se va face o caravană în alte zece localităţi din Deltă unde vor fi întâlniri şi discuţii cu comunităţile de pescari de acolo astfel încât experienţa pescarilor din Mila 23 să poată fi folosită şi de către alte comunităţi de pescari. Teodor Frolu: ”Noi le dăm o asisţenţă şi aducem experţi care îi pot ajuta să-şi creioneze o ofertă turistică. Le mai punem la dispoziţie trei lotci pe care le-am regândit ca o barcă turistică. Ne dorim ca lotca să devină un fel de gondolă de Veneţia, adică simbolul Deltei. Orice turist care trece pe acolo are măcar o poză lângă gondolă, deci aşa ar trebui şi în Deltă, lotca să devină încet, încet un punct de atracţie în tradiţia locală şi ca serviciu turistic.”



    Proiectul “Lotca Habitat: Pescaturism în Delta Dunării” este finanţat de Agenţia germană de Cooperare Internaţională prin Platforma de Cooperare în domeniul turismului din regiunea Dunării. Proiectul a demarat în octombrie 2014 şi se va finaliza în iulie 2015, iar bugetul total este de 29.320 de euro, din care 25% din contribuţia proprie a Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila23.


  • Parcul Naţional Munţii Maramureşului

    Parcul Naţional Munţii Maramureşului

    Dacă treci prin Maramureş (nord), rămâi impresionat de frumuseţea locurilor şi de ospitalitatea localnicilor. Oamenii de aici sunt neîntrecuţi în arta lemnului. Fiecare biserică are istoria şi povestea ei încrustată în lemn, iar porţile gospodăriilor au ceva aparte. Ele sunt practic simbolul Maramureşului. Au fost, de-a lungul timpul, o provocate pentru toţi meşterii locului care s-au întrecut unul pe altul. Dincolo de sate se întind păduri, munţi şi ape, o natură sălbatică pe care moroşenii ştiu să o protejeze.



    Parcul Natural Munţii Maramureşului a fost declarat în anul 2004 şi are ca scop protejarea biodiversităţii din această zonă. Suprafaţa totală a parcului este de 133.354 de hectare din care 19.000 sunt cuprinse în rezervaţii. In Parcul Natural Munţii Maramureşului au fost identificate 11 tipuri de habitate. 24% din numărul de specii din flora spontană a României au fost identificate aici. De asemenea, fauna atât de vertebrate cât şi de nevertebrate este foarte bine reprezentată. Recent, Specialiştii de la Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) au identificat 137 de zone din 34 de ţări cărora ar trebui să li se acorde o atenţie specială, fiind zone de neînlocuit. Pe această listă figurează şi Parcul Natural Munţii Maramureşului unde trăieşte şoarecele de Tatra.



    Cu detalii vine Cătălina Bogdan, directorul Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului:


    “Acesta este un mamifer mic, rozător, care trăieşte în zonele de munte, în zonele de stâncării umede, păduri de conifere. Este o specie rară cu populaţii izolate, endemice pentru Europa având un areal limitat în Munţii Carpaţi din Slovacia, Polonia, Ucraina şi România. Pe teritoriul României, se estimează că trăiesc aproximativ 500 de exemplare, răspândite în Maramureş, la nordul localităţii Borşa, în Munţii Rodnei, pe valea râului Mara şi în Moldova în judeţele Suceava şi Botoşani. O altă specie cu care ne mândrim este lostriţa. O specie de apă dulce care trăieşte în râurile adânci de munte cu curent puternic. Este o specie specifică bazinului Dunării în care a fost introdusă ca şi în bazinele altor râuri din Europa, în momentul în care populaţiile au intrat în declin. La noi se găseşte în populaţii naturale pe râul Tisa, pe Vişeu şi pe râul Ruscova. Este o specie extrem de valoroasă, considerată periclitată, conform statutului IUCN, şi este una dintre speciile care a stat la baza stabilirii limitelor parcului. O altă specie emblematică pentru zona noastră este cocoşul de mesteacăn. In România populaţia este estimată la 60-80 de perechi. Prezenţa acestei specii a dus la înfiinţarea rezervaţiei faunistice Cornu Nedeii — Ciungii Bălăsânii.”



    În Parcul Natural Munţii Maramureşului există sate ucrainene care, alături de cele româneşti, contribuie la păstrarea biodiversităţii şi a meşteşugurilor şi tradiţiilor populare. “Avem comunităţi care au bine păstrate aceste meşteşuguri. Una dintre ele ar fi localitatea Vişeul de Jos, o comună cu populaţie majoritar românească unde s-au păstrat multe gospodării tradiţionale, iar bătrânii încă mai poartă vestitele costume populare. Aici locuiesc mulţi meşteri populari, lemnari, ţesători, fierari, funcţionează încă vâltori şi horincimi. Tot aici este şi principalul centru de cojocărit din zona Vişeul Ruscova în care încă se lucrează pieptare din piele cu broderii policrome cu ţinte metalice specifice zonei.”



    Unul dintre motivele care au permis păstrarea intactă a patrimoniului natural este, poate, numărul redus de trasee turistice. Satul Repedea este cunoscut pentru poiana unică de narcise care înfloresc în luna mai. Rezervaţia este undeva la înălţime, greu accesibilă, deci puţini turişti se încumetă să ajungă până la ea. La fel de izolată este şi floarea de colţ, declarată monument al naturii încă din 1933 şi care este protejată prin lege. Este greu de cules, pentru că s-a refugiat spre culmi, în compania caprelor negre, printre colţii de stâncă sau prin jgheaburi inaccesibile. In schimb Valea Vaserului care traversează Munţii Maramureşului considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase din Carpaţii Orientali, este căutată de mulţi turişti.



    Râul Vaser, cu o lungime de 60 de km, formează o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poieni şi izvoare de ape minerale. In ultimul timp s-a intervenit în marcarea şi îmbunătăţirea infrastructurii turistice, fiind marcate 11 trasee iar posibilităţile de cazare sunt în continuă creştere în special în zona oraşului Borşa şi a Vişeului de Sus. Aşadar, Maramureşul rămâne o destinaţie ideală pentru toţi cei care caută să-şi petreacă sărbătorile de iarnă într-un sat tihnit, la gura sobei. Cătălina Bogdan:



    ”De multe ori, am auzit turişti spunând că vacanţele în această zonă sunt un fel de întoarcere în timp. Aici se păstrează încă obiceiuri şi tradiţii cu ocazia acestor sărbători de iarnă. De exemplu, în comuna Poienile de sub Munte care este cea mai mare comună ucraineană din judeţ, cel mai reprezentativ colind este Prea Sfânta Fecioară. Are aproape 50 de strofe şi relatează viaţa lui Hristos. Colindul este cântat de bărbaţi şi este acompaniat la vioară. Apoi, în comuna Bistra, cina din ajunul Crăciunului se ia la lumina lumânării, mâncarea fiind de post. Se pregătesc 12 feluri de mâncare care simbolizează cei 12 apostoli şi se aruncă cu boabe de fasole în cele patru colţuri ale camerei simbolizând o recoltă bogată în anul care vine. Avem şi obiceuri de Anul Nou cum ar fi boţul care se face pentru a ghici cine se va însura sau mărita în anul care vine. In noaptea Anului Nou flăcăii şi fetele se adună la o casă, stabilită dinainte, şi fac nişte cocoloaşe din făină de grâu, le fierb şi le înşiră pe masa. Apoi este adusă o pisică flămândă şi este pusă să mănânce iar al cui boţ îl va mânca acea pisică, acela se va căsători, în anul viitor”.


    An de an, turiştii din ţară şi din străinătate aleg să-şi petreacă aici sărbătorile de iarnă, pentru ca Maramureşul încântă şi uimeşte prin tot ceea ce are de oferit.