Cunoscutul scriitor
și eseist român Andrei Oișteanu a propus ca strada din București pe care se
află ambasada Belarus să primească numele lui Roman Protasevici. Societatea
civilă și cea politică s-au mobilizat să răspândească inițiativa. Un grup de
europarlamentari români au dus inițiativa și la Strasbourg. Profesorul Oișteanu
a prevăzut clar efectul. Schimbarea neutrului, deși frumos, nume al străzii din
Tuberozelor în Roman Protasevici ar aduce imaginea dizidentului răpit în
fiecare pas bucureștean al diplomației din Belarus. Parcă vedem numele
dizidentului apărând pe orice corespondență sau act al ambasadei din București
și poate și din alte țări. Este o
reacție plină de imaginație a societății civile din România la incredibilul act
de terorism comis de Belarus.
Într-o perioadă cu îngrijorări pandemice și
multiple crize, inclusiv economică și morală, evenimentul riscă să fie tratat
fără înțelegerea deplină a gravității sale. Astfel, se creează precedente grave
cum sunt multe ivite în spațiul fost sovietic, specializat în politica faptului
împlinit, fapte care afectează cursul democratic al vieții internaționale. Să
ne amintim, la 23 mai, am aflat că un avion civil care zbura de la Atena la
Vilnius a fost interceptat de avioane militare în spațiul aerian al
Belarusului, pe traseul său declarat, și forțat să aterizeze la Minsk. A fost
vehiculată o amenințare cu bombă, dar când avionul a aterizat în Belarus, la
bordul lui nu a fost descoperită nicio bombă, ci un cunoscut contestatar al
regimului de la Minsk și partenera lui.
Roman Protasovici s-a născut după ce
președintele Lukașenko a preluat puterea în Belarus, în perioada tulbure de
după dispariția Uniunii Sovietice. La
numai 25 de ani a participat la organizarea demonstrațiilor civice din
august trecut, împotriva realegerii șefului statului belarus. Este momentul în
care l-am văzut pe președintele Lukașenko ușor speriat, cu un Kalașnikov în
mână, și grupuri de demonstranți hăituiți de grupuri și mai mari de polițiști. Deși
mai tânăr decât regimul său, Protasovici a fost declarat dușman personal de
președintele Lukașenko. Plecare din Belarus era inevitabilă, acum, însă, după
acest act de piraterie aeriană, Roman Protasovici a ajuns în mâinile dușmanilor
săi declarați. Comunitatea internațională asistă acum la apariția sa cu ochii
învinețiți și cu afirmații opuse convingerilor sale.
Povestea deturnării
avionului Ryanair de către Belarus este cusută cu ață grosolană și albă dar
este și foarte periculoasă. Este evident că statul Belarus a intenționat, de
fapt, să îl captureze pe cetățeanul care se opune conducerii oficiale din
această țară, dar în acest scop au fost utilizate o serie de mecanisme
internaționale foarte sensibile. Invocarea unei amenințări false cu bombă este
de condamnat în orice situație, mai ales când vine din partea unui stat. Mai
mult, interceptarea militară, fără niciun argument, a unui avion civil nu are
nicio justificare în legislația internațională. Sunt foarte multe interese și
principii morale afectate de o acțiune de acest fel. Din păcate, comunitatea
internațională s-a dovedit încă o dată inertă și dezinteresată. În locul unor
acțiuni rapide, urgente, care să rezolve problema prin revenirea la situația
anterioară, s-a început letargic, cu o serie de proteste, cu acțiuni comune
amânate, cu ezitări și ridicări de umeri. În cel mai bun caz, după ani buni,
vom afla de condamnări și ceva impuneri de despăgubiri.
Până atunci, însă,
precedentul belarus riscă să devină o practică internațională cu efecte dintre
cele mai grave. Odată scăpați de sub tirania unui regim, dizidenții nu vor fi
în siguranță. În schimb, lumea democratică va fi tot mai slabă în afirmarea
principiilor sale, iar brațul tiraniei va fi mai lung decât brațul legii. Lumea
democratică nu a fost în stare să îl protejeze pe tânărul dizident Roman
Protasovici și nici să demonstreze că fapte precum cele care au dus la
arestarea sa prin deturnare și răpire nu pot fi acceptate. Ceva este greșit în
reacția ONU, a Uniunii Europene și a Statelor Unite și pentru asta românii,
care știu ce este o dictatură comunistă, au reacționat într-un mod specific, de
teamă că uităm și repetăm istoria într-un mod mult mai grav.