Tag: Romania-Franta

  • Parteneriat strategic româno-francez

    Parteneriat strategic româno-francez

    Încă din secolul al 19-lea, Parisul era opţiunea numărul unu pentru elitele româneşti care-şi trimiteau fiii la studii în Occident. Tot în Franţa s-au refugiat mulţi revoluţionari paşoptişti români, după ce mişcarea lor înnoitoare a fost zdrobită de reacţiunea internă, sprijinită de trupele de invazie otomane şi ţariste.

    Istoricii spun că susţinerea fermă a împăratului francez Napoleon al III-lea a fost decisivă pentru Unirea Principatelor Române, în 1859. Loc predilect de azil a fost Franţa şi pentru militanţii anticomunişti scăpaţi de dictatura din ţară, instalată de armata sovietică de ocupaţie. Sculptorul Constantin Brâncuşi, eseistul Emil Cioran ori dramaturgul Eugene Ionesco sunt celebrităţi, deopotrivă , mondiale, franceze şi româneşti.

    Mass-media şi opinia publică din Hexagon au vibrat, emoţionate, la Revoluţia română anticomunistă din 1989, soldată cu peste o mie de oameni ucişi. După restaurarea democraţiei la Bucureşti, relaţiile bilaterale româno-franceze au devenit tot mai cordiale şi mai strânse şi au culminat, în 2008, cu încheierea unui Parteneriat Strategic. Între timp, în septembrie 2006, Bucureştiul găzduise, în premieră absolută,  şi un Sommet al Francofoniei.

    Luni seară, la Paris, premierii români, Marcel Ciolacu, şi francez, Michel Barnier, au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, cu accent pe componenta economică şi de apărare. Cei doi şefi de guvern au stabilit că investiţiile în domenii-cheie, precum IT, aeronautică şi energie, sunt esenţiale.

    Dublarea volumului comerţului bilateral în cei 16 ani de Parteneriat Strategic, tendinţa sa ascendentă şi relaţii economice cu tradiţie, precum Dacia Renault, reprezintă argumente solide pentru a continua cooperarea într-o formă consolidată – a declarat prim-ministrul Ciolacu, citat de corespondentul Radio România la Paris.

    Şeful guvernului de la Bucureşti a apreciat cooperarea solidă în materie de securitate, precum şi faptul că, prin decizia peşedintelui Emmanuel Macron, Franţa şi-a asumat rolul de naţiune-cadru a Grupului de Luptă NATO în România, imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, element esenţial pentru consolidarea poziţiei Alianţei pe flancul estic. A fost evidenţiată şi dorinţa Franţei de a-şi spori prezenţa militară în România, care se ridică în prezent la 800 de militari.

    Premierul Ciolacu i-a mulţumit omologului Barnier şi pentru susţinerea constantă a Franţei privind integrarea completă a României în Spaţiul Schengen, de liberă circulaţie, precum şi aderarea la OCDE, o prioritate majoră a guvernului de la Bucureşti.

    Anul viitor, România şi Franţa vor aniversa 145 de ani de relaţii diplomatice şi sunt în pregătire numeroase evenimente care vor prezenta bogăţia celor două culturi şi interacţiunile dintre ele.

  • Fed Cup: România, învinsă de Franța (2-3)

    Fed Cup: România, învinsă de Franța (2-3)

    România a pierdut întâlnirea cu Franța din semifinalele Fed Cup. Echipa Franței și-a asigurat locul în finală după ultima partidă, cea de dublu, în care perechea Kristina Mladenovic / Caroline Garcia a învins cuplul Monica Niculescu / Simona Halep, scor 5-7, 6-1, 6-4 .



    Reprezentantele României au început bine partida și au fost primele care s-au impus contra serviciului. Imediat, Mladenovic și Garcia au făcut rebreak-ul (2-2), însă tot româncele au reușit din nou break-ul, în finalul setului câștigat cu scorul de 7 la 5.



    Perechea franceză a părut mult mai proaspătă în setul al doilea și s-au distanțat la 5-1, după două break-uri consecutive. Niculescu și Halep au recuperat din distanță în următoarele două game-uri, dar adversarele au terminat setul învingătoare(3-6).



    La fel ca în prima partidă a zile dintre Halep și Garcia, setul decisiv a fost unul echilibrat, până la scorul de 4 la 4. Perechea din Hexagon a fost cea care a reușit să spargă echilibrul în al nouălea game, iar apoi să câștige setul și meciul pe propriul serviciu.




    România avea nevoie de o singură victorie pentru a juca finala Fed Cup împotriva Australiei, înaintea celui de-al patrulea meci dintre Irina Begu și Pauline Parmentier. Însă, sportiva franceză a adus victoria țării gazde în trei seturi (6-3, 2-6, 6-2) și a restabilit egalitatea în semifinala de la Rouen.



    Partida a debutat cu un prim set dominat de jucătoarea franceză. De un singur break a avut nevoie Pauline Parmentier pentru a câștiga cu 6 la 3 primul act al partidei, după 40 de minute.


    Situația din teren s-a inversat în cel de-al doilea set, după un prim break câștigat la 0 de Irina Begu în cel de-al patrulea game. Cu un ritm de joc superior adversarei, Begu a reușit un al doilea break și a încheiat setul învingătoare, 6 la 2 pentru jucătoarea noastră.



    După o pauză de vestiar, Parmentier a început setul decisiv cu un break și a păstrat distanța față de reprezentanta României de-a lungul întregului act. Din nefericire, Irina Begu s-a accidentat la scorul de 5-2 pentru jucătoarea franceză, iar victoria i-a revenit lui Pauline Parmentier, scor 6-2 în ultimul set al partidei.


  • Fed Cup: Simona Halep aduce a doua victorie în fața Franței (2-1)

    Fed Cup: Simona Halep aduce a doua victorie în fața Franței (2-1)

    Prima și cea mai așteptată partidă a zilei le-a adus față în față pe reprezentata gazdelor, Caroline Garcia și pe actualul număr 2 mondial, Simona Halep, iar cele două au oferit un spectacol de zile mari în atmosfera incendiară din sala Kindarena de la Rouen (Franța).



    Halep a început jocul cu patru game-uri pierdute în fața sportivei franceze, dar a revenit spectaculos în meci, câștigându-le pe următoarele cinci și servind pentru set. Cu ambele jucătoare aflate în formă maximă, jocul s-a încins iar meciul a ajuns în tiebreak. Halep a avut o șansă de a își adjudeca primul capitol al partidei, dar setul i-a revenit Carolinei Garcia după 70 de minute de joc, scor 8 la 6 pentru jucătoarea din Hexagon în tiebreak.



    Al doilea set a fost împărțit în calupuri de câte trei game-uri. Primele i-au revenit româncei, apoi Garcia și-a adjudecat, la rândul său, trei game-uri consecutive. De trei șanse a avut nevoie Simona Halep să închidă al doilea set în al nouălea game, scor 6-3.



    Setul decisiv a fost unul mult mai echilibrat în care ambele jucătoare și-au adjudecat serviciul până în al optulea game (scor 4-4). Au urmat primele două duble greșeli din meci pentru Caroline Garcia, iar Halep s-a impus pe serviciul adversarei. Jucătoarea noastră a profitat de șansă și a încheiat setul (6-4) și meciul după aproape trei ore de joc.



    Urmează a patra partidă a întâlnirii de la Rouen, în care Irina Begu o va înfrunta pe reprezentanta țării gazde, Pauline Parmentier.




  • Fed Cup: Franța – România 1-1

    Fed Cup: Franța – România 1-1

    România și Franța se află la egalitate la finalul prima zi a întâlnirii di semifinalele Fed Cup. Primul meci disputat, sâmbătă, la Palatul Sporturilor Kindarena din Rouen, le-a adus față în față pe Simona Halep și Kristina Mladenovic. Jucătoarea franceză a luptat umăr la umăr cu Halep în prima parte a primului set, iar upă primele șase game-uri, cele două sportive se aflau la egalitate, 3-3.



    De la acest scor, Simona Halep a controlat meciul și după o oră şi 40 minute a încheiat partida, cedând un singur game, scor final (6-3, 6-1).



    În al doilea meci al zilei, favorita Caroline Garcia a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, tot în două seturi (6-3, 6-3). Sportiva franceză s-a distanțat la trei game-uri chiar din startul partidei. Buzărnescu a reușit break-ul pentru 3-4 în favoarea franțuzoaicei, însă Garcia a câștigat următoarele două game-uri. În cel de-al doilea set, românca a condus cu 3-2, dar a trebuit să se recunoască învinsă după alte patru game-uri consecutive câștigate de Caroline Garcia.

  • România – Franţa, parteneriat strategic intensificat

    România – Franţa, parteneriat strategic intensificat

    Vizita de stat
    de marţi, din România, a
    preşedintelui francez François Hollande a acoperit toată diversitatea relaţiei bilaterale şi
    europene: legăturile politice şi economice strânse, cooperarea în domeniul
    noilor tehnologii sau al culturii, precum şi preocuparea pentru viitorul
    Europei. În baza Parteneriatului strategic care leagă cele două ţări,
    preşedinţii Klaus Iohannis şi François Hollande au convenit să extindă
    colaborarea sporită existentă,deja, la nivelul ministerelor de Externe şi la
    cele ale Apărării.

    În plan economic, liderul de la Elysée a inaugurat,
    împreună cu premierul Dacian Cioloş, o fabrică Airbus de elicoptere. Deschiderea acestei fabrici de
    lângă Braşov, în centrul
    ţării, va face ca relaţia tradiţională româno-franceză din domeniul aeronautic
    să treacă la un nou nivel – a declarat preşedintele Hollande. Potrivit
    acestuia, elicopterul Super Puma H215 care va fi produs aici va face din
    România un furnizor al unei importante componente a conceptului de apărare
    europeană comună. La rândul său, premierul Dacian Cioloş a punctat că guvernul de la Bucureşti analizează
    posibilitatea de a cumpăra elicoptere de intervenţie şi militare fabricate la
    această fabrică: Este o investiţie importantă pentru Braşov şi pentru această regiune de
    peste 50 de milioane de euro care creează 350 de locuri de muncă noi ce se
    adaugă la cele 160 de locuri de muncă, deja, existente pentru partea de
    reparaţii elicoptere şi care dincolo de investiţia ca atare pune România pe
    harta producătorilor de elicoptere din lume cu un produs nou.

    Când
    francezii şi românii se
    apucă să facă lasere, sunt cei mai buni din lume – a afirmat preşedintele
    François Hollande, care a vizitat împreună cu omologul Klaus Iohannis, la
    Măgurele, lângă Bucureşti, Institutul şi Centrul de Cercetare care va găzdui
    cel mai puternic laser din Europa. Liderul român a profitat, totodată,
    de organizarea unui forum de afaceri româno-francez pentru a le transmite, din nou, investitorilor din
    Hexagon că pot avea încredere în economia românească: În planul investiţiilor în România,
    Franţa este pe unul dintre locurile fruntaşe, cu investiţii directe de peste 7
    miliarde de euro. Faptul că firmele franceze investesc şi transferă tehnologie
    în economia noastră arată că, pentru investitorii francezi, România oferă
    garanţii de stabilitate şi este o resursă de prosperitate.

    În plan
    european, Bucureştiul şi Parisul vor continua să conlucreze pentru binele
    Uniunii Europene. La capitolul securitate, preşedintele Klaus Iohannis a
    declarat că România sprijină ideea de apărare comună europeană, apreciind că o
    armată a Uniunii nu ar dubla sau slăbi NATO. După ce, ani la rând, Franţa s-a opus
    aderării României la spaţiul Schegen, preşedintele François Hollande a apreciat, la rândul lui, că trebuie discutată posibila
    contribuţie a României la securitatea zonei de liberă circulaţie.