La începutul anului trecut, pe
vreme de iarnă, am vizitat pe calea undelor Tabăra de iglu-uri, din staţiunea
Parâng, ajunsă anul trecut la a treia ediţie. O iniţiativă menită să arate cum
se poate supravieţui la temperaturi extreme, într-o construcţie ridicată din
zăpadă, dar şi să promoveze viaţa în natură, după cum am aflat de la Adi
Cîmpeanu, din Petroşani: În 1996 m-am angajat în Legiunea străină,
unde am stat până în 2001, cinci ani, unde am făcut parte din trupele montane
de luptă şi am învăţat cum să fac un iglu tip adăpost. Şi după ce am terminat
cu Legiunea mi-am zis că trebuie să o fac şi la mine în Parâng, unde e sufletul
meu, în zona Văii Jiului. Iniţial am început cu o joacă, mi-am chemat nişte
prieteni ca să îi învăţ şi pe ei până nu îmbătrânesc, fiindcă e păcat să nu
împărtăşesc şi altora din cunoştinţele mele. Apoi, vinerea seara, eram în
Parâng şi m-am trezit că veniseră 15 oameni care urcaseră auzind de această iniţiativă.
A fost o reuşită, iar anul aceasta am zis că e zăpada suficient de mare,
hai să mai fac asta o dată! M-am trezit cu o grămadă de lume care a venit şi a
fost minunat, a fost o reuşită totală!
Şi tot de sezon a fost şi festivalul SlanaFest de la Cluj, din prima
săptămână de februarie. Participant activ la festivalurile de profil, chef Radu
Gârba, ne-a spus ce reţete a pregătit: Am pregătit patru feluri de slănină, dintre
care una cu boia, una cu pastă de usturoi şi ceapă verde pe deasupra, una cu
coriandru şi chimen şi una numai afumată. Am pregătit ca desert ecler cu pastă
de jumări, ecler cu fasole frecată şi bacon, am pregătit o plăcintă sărată cu
şuncă, caşcaval şi slănină şi am mai pregătit praline cu ciocolată, chilli şi
slănină.
În primăvară, ne-am dus la Festivalul de film alpin şi am aflat de la Dan
Burlac, directorul artistic al festivalului, de ce s-a simţit nevoia
organizării unui festival de film alpin: Consider că muntele are nevoie de un astfel
de eveniment de cultură şi educaţie montană, pentru că muntele ne fascinează.
De aceea în toate weekendurile cei care iubesc muntele şi nu numai ei, se duc
mereu pe munte. Şi există o vorbă care mie îmi place foarte mult: să mergi pe
munte este să mergi acasă. Şi
cred că acesta a fost primul îndemn când am creat acest festival dedicat
filmului de munte. Dar nu este numai film, este şi carte, este şi
fotografie, şi concursuri sportive, este cultură şi educaţie montană în toată
complexitatea ei.
Am poposit şi în şcoli, de această dată cu teatrul radiofonic. Ne-a
povestit despre proiectele realizate de redacţia Teatru radiofonic a radioului
public, Manuella Popescu, coordonator proiect: Putem spune că avem un nou
proiect în cadrul redacţiei. Se numeşte Ora de teatru radiofonic în şcoli.
Ne-am gândit să atragem şi publicul tânăr, pentru că noi mai avem un proiect în
redacţia Teatru radiofonic, care se numeşte Radio Fiction Desk, în care
mergem în licee. De această dată, Ora de teatru radiofonic în şcolile primare
înseamnă că mergem cu o audiţie. Şi ne-am gândit să mergem cu Mituri şi
legende, Zeii din Olimp, un scenariu radiofonic de Sanda Socoliuc, în regia lui
Vasila Manta. Şi de fiecare dată, le povestim elevilor de clasele a V-a, a
VI-a, a VII-a, depinde de la şcoală la şcoală, despre cum se face o producţie
de teatru radiofonic, ce înseamnă un microfon, ce înseamnă o înregistrare şi
avem şi o surpriză pentru ei, un actor invitat. Mircea Constantinescu a fost
prima oară invitat, iar în aprilie, Anne Marie Ziegler. Ei povestesc ce
înseamnă să fii actor, ce înseamnă să vii la teatru radiofonic, ce înseamnă să
poţi intra în pielea unui personaj de fiecare dată şi cât de mult iubesc ei
teatrul radiofonic, pentru că aceşti actori îşi dăruiesc foarte mult sufletul
şi o parte din viaţa lor, aici, în studiourile teatrului radiofonic.
Dar am explorat şi limitele imaginaţiei, alături de creatorii din cadrul
Cenaclului Planetar. La relansare am aflat puţin despre istoria acestui
cenaclu de la scriitorul Constantin Pavel, iniţiatorul lui: Am zis
hai să facem un cenaclu. Şi se punea problema unde să îl facem. Şi am găsit
până la urmă înţelegere la un profesor de istorie, la liceul Tehnometal, cum se
numea atunci,acum Doamna Stanca. Am pus anunţuri peste tot, mi-am anunţat
prietenii şi au venit. Era o sală de clasă mai micuţă, cum sunt cele de liceu,
am venit îmbrăcat cu costum albastru, cu cravată, cămaşă, cu o geantă Diplomat
şi când m-au văzut copiii ăştia a fost senzaţional. După care s-a creat un grup.
Promitem şi anul acesta să vă
conducem în zone inedite pentru descoperiri surprinzătoare!
