Tag: Romanian Networking Even

  • Şefa LSRS Olanda, despre construcţia şi consolidarea unei comunităţi

    Şefa LSRS Olanda, despre construcţia şi consolidarea unei comunităţi

    Ilinca Berinde are 22 de ani şi este coordonator al filialei Olanda
    a Ligii Studenţilor Români din Străinătate. S-a născut la Iaşi şi, deşi a fost
    la un pas să plece la studii în Marea Britanie aşa cum făceau la acea vreme
    majoritatea colegilor de generaţie, a ales Regatul Ţărilor de Jos. A urmat
    cursurile Universităţii din Amsterdam la specializarea ştiinţe sociale, pentru
    ca apoi să se orienteze către phihologie clinică, ale cărei taine le
    desluşeşte, în prezent, în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ. Spune că
    nu i-a fost dificil să se obişnuiască în Olanda, deşi înţelege că temperamentul
    olandezilor le-ar putea crea unora dificultăţi de acomodare.

    Nu
    pot să spun că mie personal mi-a fost dificil, dar înţeleg de ce unora care vin
    din România ar putea să le fie dificil să se obişnuiască în Olanda pentru că
    stitul de viaţă şi caracterul oamenilor de aici e mult diferit faţă de modul în
    care suntem noi obişnuiţi în România. Olandezii, ca şi popor, sunt foarte reci,
    nu sunt ca în România unde oamenii sunt calzi, au sentimentul acesta al
    comunităţii. Ei sunt mult mai distanţi. Pe de altă parte, se străduiesc să te
    facă bine primit, se străduiesc să te ajute, dar pentru mulţi caracteristica
    asta a lor de a fi reci şi distanţi e o bariară în a comunica cu ei, de aceea e
    mult mai dificil să-ţi faci prieteni olandezi decât alte naţii aici în Olanda.





    Ilinca
    este membru al LSRS Olanda din 2018. Spune că s-a ataşat foarte mult de
    organizaţia pe care a ajuns să o conducă şi care, în prezent, numără 25 de
    membri. Anual, Liga organizează o serie de activităţi menite să îi ajute pe
    tinerii români să păstreze tradiţiile şi cultura românească în condiţiile în
    care LSRS Olanda şi-a stabilit drept misiune să construiască şi să consolideze
    comunitatea românească de acolo. Cap de
    afiş pentru filiala LSRS Olanda este Romanian Networking Event.

    Cred
    că cel mai important eveniment din LSRS Olanda este Romanian Networking Event,
    pe care înainte de pandemie îl organizam anual la Ambasada României de la Haga,
    în care aduceam profesionişti români, stabiliţi în Olanda, din diferite
    domenii, să stea de vorbă pe diferite teme cu studenţii români. Am avut un
    Romanian Networking Event pe diferenţele dintre dintre sistemele educaţionale
    dintre cele două ţări, am avut unul pe valori şi integrarea valorilor europene
    în cultura românească, lucruri care ar putea să fie de interes pentru studenţi
    şi pentru care există profesionişti români care lucrează în Olanda sau
    activează într-un anumit fel în domeniul respectiv.




    Pandemie
    a fost cuvântul care s-a strecurat destul de des în dialogul purtat cu Ilinca.
    Am întrebat-o, aşadar, cum a fost afectată activitatea filialei.




    Ce-a
    fost dificil e că, în contextul pandemiei şi al faptului că facultăţile s-au
    mutat online, mare parte din studenţi au decis să rămână în România şi atunci
    conectarea cu ei devine mai dificil, pentru că în momentul în care este
    pandemie şi trebuie să-i adaptezi stitul de viaţă nu-şi mai stă neapărat gândul
    la o organizaţie din Olanda. E un pic mai dificil să ne conectăm cu oamenii cu
    care în mod normal am face-o, fie ei voluntarii noştri sau chair noii studenţi
    români.

    În al doilea rând, cred că dificil este să organizezi activităţi care
    să prindă în mediul online, pentru că frumuseţea LSRS-ului este exact
    experienţa asta de a fi într-o comunitate, de a-ţi face prieteni, de a sta de
    vorbă cu oameni cu care împărtăşeşti nişte caracteristici comune, iar exprienţa
    poate nu mai este la fel în mediul online, plus că majoritatea lumii după şase
    luni de cursuri online, de evenimente, e cam sătulă de ce se poate întâmpla în
    online şi atunci asta devine o dificultate, cum păstrezi atmosfera, cum
    păstrezi ideea de comunitate , chiar dacă nu putem să fim împreună fizic.




    Ilinca
    Berinde nu intenţionează, momentan, să se întoarcă în România, dar nu spune nu
    unei repatrieri mai ales că, pe terme lung, îşi doreşte să ajungă prima femeie
    preşedinte al României.




    Îmi
    doresc să-mi termin studiile şi să profefez o perioadă în Olanda sau undeva în
    străinătate, pentru că sunt conştienţă de faptul că îmi oferă o oportunitate de
    dezvoltare, cel puţin în prima parte a carierei, mai bună, dar pe un orizont de
    timp mai lung, mai în glumă mai în serior, spun că eu vreau să fiu prima femeie
    preşedinte al României, pentru că îmi doresc să iau parte activ la dezvoltarea
    României şi la crearea de oportunităţi în special pentru tineri în România,
    deci mă gândesc ca la un moment dat să mă întorc.