Tag: Romanian Start Up Days

  • Jurnal românesc – 03.05.2023

    Jurnal românesc – 03.05.2023

    În perioada 26-29 aprilie, o delegaţie a Comisiei pentru românii de
    pretutindeni din Senatul României, alcătuită din preşedintele Claudiu Târziu şi
    vicepreşedintele Vasilică Potecă, s-a aflat într-o vizită de lucru în Spania,
    ţară unde trăiesc peste 1,1 milioane de români. În cadrul întâlnirii pe care
    senatorii români au avut-o, la Valencia, cu părintele Dumitru Daniel Toadere,
    tema principală a discuţiilor s-a centrat pe necesitatea urgentă a
    identificării unui spaţiu nou destinat lăcaşului de cult, astfel încât slujbele
    religioase să se poată desfăşura într-un cadru adecvat şi încăpător. La
    Barcelona, reprezentanţii Comisiei pentru românii de pretutindeni au discutat
    cu Consulul General, Manuel Pleşa, despre îmbunătăţirea cadrului legislativ în
    vigoare şi despre situaţia comunităţii româneşti din Catalonia. În cadrul
    întrevederii cu reprezentanţii mediului asociativ românesc, au fost semnalate
    dificultăţile întâmpinate de comunitate, birocraţia excesivă şi sufocantă, gravele
    probleme ale sistemului de sănătate şi ale celui de învăţământ. Tot la
    Barcelona, senatorii români au discutat cu părintele-paroh Aurel Bundă, căruia
    i se datorează înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Spania, dar și cu
    enoriaşii români, despre importanţa esenţială a afirmării şi păstrării
    identităţii naţionale în Spania şi oriunde în lume, dar şi despre problemele
    presante ale comunităţilor româneşti din Spania.




    România participă și în acest an la Târgul Internațional de Carte de
    la Salonic, în perioada 4-7 mai. Prezența românească este asigurată de către
    Uniunea Elenă din România, cu sprijinul Ambasadei și al Fundației Culturale
    Elene. Dintre prezentările de carte care vor avea loc la standul României
    menționăm: romanul Temă pentru acasă, de acad. Nicolae Dabija,
    romanul Viața începe vineri, de Ioana Pârvulescu, Biserica
    Sfânta Sofia – Bisericile Înțelepciunii lui Dumnezeu în lume, coordonator
    Konstantinos Mygdalis (6 mai), Istorii mai vechi și mai noi despre case,
    scriitori și evenimente culturale. Mic dicționar subiectiv, autor Claudia
    Voiculescu sau romanul Adevărurile celorlalți, de Nikos Themelis.
    Totodată, va avea loc și prezentarea Dicționarului neogrec-român de
    expresii idiomatice uzuale de Ștefan Dumitru și a Antologiei bilingve de
    poezie greacă contemporană Casa poeziei Takis Sinopoulos,
    evenimente care se vor desfășura, vineri, la Biblioteca Centrală.






    40 de start-up-uri și companii inovatoare românești vin la Romanian
    Start-Up Days, un eveniment organizat, pe 5 mai, la Washington, în Cosmos Club,
    de Ambasada României în SUA. Inițiativa, dedicată relațiilor și interacțiunii
    dintre companiile românești și oficialii americani și investitori, este menită
    să prezinte cel mai bun ecosistem antreprenorial românesc. La eveniment vor lua
    parte, de asemenea, reprezentanți ai Camerei de Comerț a Statelor Unite,
    Departamentului Comerțului și Departamentului de Stat. Romanian Start-Up Days
    oferă start-up-urilor și companiilor oportunitatea de a-și prezenta ideile și
    produsele unui public divers de investitori, lideri din industrie și potențiali
    parteneri. Evenimentul – primul dintr-o serie care își propune să promoveze
    talentul românesc în materie de afaceri de succes – include prezentări,
    workshop-uri și sesiuni de networking concepute pentru a ajuta startup-urile să
    câștige vizibilitate și să stabilească conexiuni pe piața din SUA. Companiile
    românești care participă la Romanian Start-Up Days reprezintă o gamă largă de
    industrii – tehnologie, sănătate, energie regenerabilă, comerț electronic și
    bancar.




    Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu și Accademia di Romania
    din Roma – reprezentanța Institutului Cultural Român, organizează în perioada 5
    – 28 mai o expoziție de arhitectură vernaculară inedită pentru spațiul italian,
    intitulată Case vechi. Case contemporane. Vernisajul expoziției va avea
    loc vineri, la Galeria de Artă – Accademia di Romania în Roma. Potrivit
    organizatorilor, expoziția reprezintă o incursiune în peisajul satului
    românesc, văzut prin raportul tradițional/actual, cu numeroase implicații
    culturale ce țin de elementele obiective, rezultate din urmărirea fenomenului
    pe viu, precum și de elemente subiective, ce țin de background-ul și de
    abordările multiple ale celor ce vin în contact cu acest fenomen. În 2022 a fost
    organizată prima ediție a workshopului Arhitectura vernaculară între
    tradițional și contemporan, în cadrul căruia profesori de arhitectură și
    studenți din România și Italia au lucrat pe două studii de caz selectate dintre
    gospodăriile muzeului ASTRA, au explorat tipuri de locuire similare din alte
    țări și au propus modele de reutilizare a unor astfel de gospodării adaptate
    exigențelor omului contemporan. Acesta a fost și punctul de plecare al
    expozițieide la Roma. Vernisajul include și o prezentare a volumului cu
    lucrările profesorilor și studenților care au participat la workshop.