Tag: romanii de peste hotare

  • Jurnal românesc – 14.09.2016 UPDATE

    Jurnal românesc – 14.09.2016 UPDATE

    Astăzi a fost ultima zi în care cetăţenii români din străinătate s-au mai putut înscrie în Registrul Electoral, până la ora 24:00 a ţării în care locuiesc, în perspectiva alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, peste 10 de mii de solicitări au fost validate. Dintre acestea, peste 7.200 se referă la votul prin corespondenţă, iar circa 2.800 la votul în secţii. Vor fi înfiinţate cinci secţii suplimentare, în urma solicitărilor făcute de minim 100 de alegători, în Republica Moldova, la Bardar, Căuşeni, Carabetcova şi Soroca, şi în Spania, la Tarancon. Sunt şanse să se atingă acest prag şi în Marea Britanie, la Luton, de unde, până la ora 9:00 a zilei de miercuri, au fost primite peste 90 de solicitări. Ministerul de Externe aminteşte că, la cinci zile de la expirarea termenului de înscriere în Registrul Electoral, cetăţenii români care s-au înscris cu opţiunea de vot prin corespondenţă pot verifica online, la adresa www.registrulelectoral.ro, dacă au fost înregistraţi. După înscrierea în Registrul Electoral, alegătorii care au optat pentru a-şi exercita votul prin corespondenţă vor primi acasă, prin Poşta Română, cu confirmare de primire, cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, documentele necesare votării. MAE precizeaza că alegătorul care a confirmat primirea documentelor necesare votării prin corespondenţă nu îşi poate exercita dreptul de vot în cadrul unei secţii de votare.



    Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului privind Legea salarizării unitare pentru personalul plătit din fonduri publice, care prevede, între altele, acordarea unui spor de 15% celor cu titlu de doctor. Executivul susţine că un astfel de act normativ ar putea genera interpretări şi o aplicare subiectivă. În plus, Guvernul reclamă că textul referitor la majorarea cu 10% a salariului pentru cei din instituţii de stat ar avea un impact financiar care nu poate fi acoperit din buget. Curtea a admis, în schimb, sesizarea Executivului în privinţa majorării salariilor pentru angajaţii din Ministerul Transporturilor. Potrivit CCR, actul normativ discriminează alte categorii de funcţionari şi vine în contradicţie cu principiul egalităţii în drepturi, reglementat de Legea fundamentală.



    Ministerul Finanţelor Publice vrea să suplimenteze cu 500 milioane lei plafonul pentru “Prima Casă”. Ministerul vizează elaborarea, în premieră, a unei strategii pe termen mediu pentru acest program. Anca Dragu, ministrul de resort, precizează ca strategia va fi corelată cu “Strategia locuirii”, elaborată de Ministerul Dezvoltării şi aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparenţa şi predictibilitatea solicitată atât de beneficiarii programului, cât şi de dezvoltatorii de locuinţe şi de instituţiile de credit.



    Eurodeputatul Mircea Diaconu, Vice-Preşedinte al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie a Parlamentului European, a fost desemnat ca raportor pe subiectul “Anul European al Patrimoniului” 2018. “Cu eforturi substanţiale şi cu sprijinul colegilor, am reuşit să convingem Comisia Europeană de importanţa unui an european dedicat patrimoniului cultural. Comisia Europeană nu prevede, însă, un buget pentru acest proiect, sugerând finanţarea sa din programul Europa Creativă, principala sursă UE pentru sectoarele culturale şi creative din Europa”, spune dl. Diaconu. Mircea Diaconu a depus deja cu succes patru amendamente privind bugetul general al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2017, cerând, printre altele, instituirea garanţiilor bugetare necesare pentru activităţile pregătitoare prevăzute în contextul Anului European al Patrimoniului cultural (2018). “România are un bagaj patrimonial uriaş, care este nefolosit, uitat, neadministrat. Mă voi lupta, în următoarele luni, pentru o finanţare adecvată pentru Anul European al Patrimoniului, cu speranţa că acest proiect va stimula şi ţara noastră”, a spus Mircea Diaconu.

  • Jurnal românesc – 12.09.2016 UPDATE

    Jurnal românesc – 12.09.2016 UPDATE

    În România, peste 3 milioane de elevi au început pe 12 septembrie, un nou an şcolar, a cărui structură a fost uşor modificată faţă de anul trecut. Cursurile vor dura 35 de săptămâni, semestrul întâi se va încheia la 3 februarie 2017, iar al doilea va începe pe 13 februarie şi se va încheia la 16 iunie. De asemenea, vacanţa de iarnă a fost stabilită pentru perioada 24 decembrie – 8 ianuarie, iar cea intersemestrială între 4 şi 12 februarie. Programul “Şcoala Altfel” a fost flexibilizat, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului. Una dintre noutăţile următorului an şcolar este aceea că elevii vor avea un statut propriu. Drepturile elevilor sunt structurate în 5 categorii: drepturi educaţionale, drepturi de asociere şi exprimare, drepturi sociale, recompense şi alte drepturi. Totodată, Ministerul Educaţiei a decis că, în calculul mediei de admitere în învăţământul liceal, ponderea mediei claselor V – VIII va reprezenta 20%, în comparaţie cu 25% cat este in prezent.



    Ziua de 12 septembrie este una de sărbătoare nu doar în şcolile din ţară, ci şi în cele din comunităţile româneşti de pretutindeni a declarat într-un mesaj deputatul social-democrat Angel Tîlvăr, fost ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. Mai mult ca oricând, este important să subliniem importanţa acestor forme de învăţământ de peste hotare în promovarea identităţii lingvistice şi culturale şi în conservarea tradiţiilor româneşti, peste tot în lume, a mai spus Tîlvăr. Este important, se arată în mesaj, să acordăm întregul nostru sprijin românilor de peste hotare care se mobilizează, adesea cu eforturi substanţiale, pentru ca limba, obiceiurile şi spiritualitatea noastră să poată fi transmise copiilor şi tinerilor români din aceste comunităţi.



    Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, până pe 12 septembrie, au fost validate 9116 cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Dintre acestea, 6673 sunt pentru votul prin corespondenţă, iar 2443 pentru votul în noi secţii de votare. Ministerul de Externe de la Bucureşti îi îndeamnă pe românii din străinătate să se înscrie în Registrul Electoral pentru a participa la alegerile legislative din 11 decembrie. 14 septembrie este ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării pot depune cererile pentru înscrierea în Registrul Electoral. Aceştia trebuie să menţioneze dacă optează pentru votul prin corespondenţă sau pentru votul în secţia de votare. Campania electorală se va desfăşura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie.



    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni în Guvernul de la Bucureşti, Maria Ligor, s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din Canada, ocazie cu care a reamintit importanţa votului prin corespondenţă. Oficialul a prezentat măsurile întreprinse deja şi avute în vedere pentru perioada imediat următoare, vizând creşterea profesionalismului, transparenţei şi eficienţei Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Discuţiile au evidenţiat interesul pentru cooperare în domeniul educaţiei universitare, afacerilor, promovării artiştilor români, fundamentării şi evaluării consecinţelor politicilor publice vizând comunităţile române din exteriorul ţării. Maria Ligor s-a întâlnit şi cu ministrul canadian al imigraţiei, refugiaţilor şi cetăţeniei, John McCallum, cu care a discutat despre perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale, inclusiv prin ridicarea vizelor pentru cetăţenii români şi consolidarea cooperării UE-Canada.

  • AEP: Clip de informare privind votul prin corespondență

    AEP: Clip de informare privind votul prin corespondență

    Autoritatea Electorală Permanentă a realizat un clip de informare pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate care optează să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare din acest an.



    AEP reamintește că pentru alegătorii români care au domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate, votul prin corespondență va fi utilizat în premieră la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 2016. Acest tip de vot reprezintă o alternativă echivalentă a votului la secția de votare și se exercită prin intermediul serviciilor poștale.



    AEP a realizat și a publicat un clip informativ cu descrierea procedurilor și a formalităților care trebuie îndeplinite de cei care își vor exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în afara țării:







    Reprezentanții AEP au declarat, într-un comunicat, că îi asigură pe toți românii cu drept de vot că va derula în continuare o amplă campanie de informare, astfel încât cetățenii să-și cunoască drepturile electorale, să știe cum să și le exercite și să se poată informa corect în legătură cu orice subiect care are legătură cu participarea lor în alegeri.



    Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să se înscrie în Registrul electoral, de la 1 aprilie 2016 încolo, cu opțiunea pentru votul prin corespondență, în baza unei cereri scrise datate și semnate, depuse personal sau transmise prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care anexează o copie a pașaportului cu mențiunea statului de domiciliu, respectiv o copie a actului de identitate.

  • Întrevederea ministrului Angel Tîlvăr cu ambasadorul Ucrainei în România

    Întrevederea ministrului Angel Tîlvăr cu ambasadorul Ucrainei în România


    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, 4 iunie, cu ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer. Întâlnire se înscrie în dorinţa ambelor părţi de promovare a dialogului axat pe problematica minorităţilor naţionale şi de identificare a unor posibilităţi de cooperare.



    Ministrul delegat a evidenţiat interesul deosebit pe care Bucureştiul îl are pentru comunitatea românească din Ucraina şi a abordat tema vizitelor recente efectuate în Ucraina, punctând dorinţa românilor de acolo de a-şi păstra identitatea românească. Oficialul român s-a interesat de evoluţia reformei teritorial-administrative din Ucraina şi de implementarea acesteia în zonele locuite compact de români. De asemenea, ministrul delegat a accentuat importanţa accesului la educaţie şi mass-media în limba română pentru toţi românii din Ucraina.



    Ambasadorul Teofil Bauer a recunoscut importanţa comunităţii româneşti ca factor de stabilitate în Ucraina şi a subliniat că reformele aflate în desfăşurare în Ucraina ţin cont şi de situaţia minorităţilor. De asemenea, a mulţumit pentru sprijinul acordat de România în această perioadă şi a subliniat rolul pozitiv al dialogului permanent, care poate contribui la consolidarea relaţiilor bilaterale.

  • Întrevederea ministrului Angel Tîlvăr cu ministrul Educației din Portugalia

    Întrevederea ministrului Angel Tîlvăr cu ministrul Educației din Portugalia

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a avut o întrevedere cu ministrul educației şi ştiinței, Nuno Crato, în ultima zi a vizitei oficiale în Portugalia. Cei doi oficiali au discutat despre sistemele de educație dintre cele două țări, iar accentul a fost pus pe predarea limbii române în Portugalia, respectiv a limbii portugheze în România.



    Demnitarul român a propus ca şi în Portugalia să existe cursuri de limbă, cultură şi civilizație românească, şi a evocat succesul pe care aceste cursuri îl au, în ceea ce priveşte păstrarea identității lingvistice şi culturale a românilor. Ministrul Angel Tîlvăr a dat, în acest sens, exemplul Spaniei, Italiei şi Belgiei.



    În cadrul discuţiei, demnitarul roman a precizat: “Cursurile de cultură şi civilizație românească reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente prin care statul român şi comunitățile de români contribuie la păstrarea identității naționale şi a legăturilor cu România”. În acest context, ministrul Nuno Crato a salutat propunerea şi a anunţat că, în perioada următoare, echipe tehnice se vor întâlni şi vor stabili detaliile.



    Cei doi oficiali au mai discutat despre programele care implică schimburile de experienţă la nivelul studenților, dar şi despre proiectele comune pe care le pot accesa românii şi portughezii. Ministrul delegat Angel Tîlvăr a subliniat importanţa colaborării la nivel academic pentru intensificarea relaţiei bilaterale.

  • Jurnal românesc – 01.06.2015

    Jurnal românesc – 01.06.2015

    “Politicienii au obligaţia de a găsi rapid o soluţie pentru votul diasporei. E o dovadă de respect” — a declarat, duminică, preşedintele român, Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni — marcată în 2015 pentru prima dată la 31 mai. Şeful statului a subliniat că va fi mereu garantul asigurării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor românilor şi a precizat că se lucrează la un proiect de constituire unui Consiliu Consultativ al românilor din afara graniţelor. Pe de altă parte votul pentru diaspora este tema principală a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului pe care opoziţia liberală intenţionează să o depună pe 5 iunie.



    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut întâlniri cu Înaltul Comisar pentru Migrație, Pedro Calado şi cu viceprimarul oraşului Lisabona, Carlos Manuel Castro, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Portugalia. La întâlniri au participat ambasadorul României şi ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia. Înaltul Comisar pentru Migrație a apreciat contribuția pe care comunitatea românească o are în mediul antreprenorial, reliefând și elemente relevante care atestă nivelul ridicat al românilor în sistemul de educație portughez. În discuția cu viceprimarul orașului Lisabona, demnitarul român a solicitat sprijin pentru buna desfășurare a unui program finanțat de statul român şi numit “Școala românească de sâmbătă”, în sensul utilizării gratuite a spațiului în care se desfășoară proiectul. Vă reamintim că în prima zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Portugheză Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire cu elevii şi cadrele didactice de la “Şcoala de sâmbătă”, proiect finanțat de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni şi organizat de Asociația “Comunitatea Românească din Lisabona”. 18 cadre didactice predau în limba română, conform programei româneşti, celor o sută de elevi proveniți din familii de români din ţara noastră şi Republica Moldova. Angel Tîlvăr a dialogat cu autoritățile portugheze şi despre posibilitatea de a le oferi românilor din Portugalia servicii religioase în limba maternă. În continuarea vizitei, pe 1 iunie, demnitarul român a participat la “Ziua Românilor din Portugalia” – unde au fost prezenţi peste 4000 de români de pe ambele maluri ale Prutului. În discursul său, ministrul delegat a precizat: “Limba română se aude peste tot unde sunt români. Ea sună la fel – în aceleași cuvinte – și pe Valea Mureșului, și pe Valea Timocului, și în Munții Pindului, și în codrii de fag care înconjoară Cernăuții, și pe Nistru, și pe Tibru, Pad, Tamisa, Hudson sau Taju. Limba română este limba dorului de țară al celor plecați. Este limba iubirii pentru rădăcini a celor născuți departe, pe toate cele cinci continente. Ne leagă dragostea față de ceea ce este românesc. Iubim mărțișorul și ia. Iubim obiceiurile și tradițiile noastre vechi de când lumea. Iubim poezia lui Eminescu și poveștile lui Creangă. Iubim ritmurile Rapsodiei Române și forma Păsării Măiastre. Și în toate ne regăsim cu tot ceea ce este românesc.” — a spus Angel Tîlvăr. Demnitarul român s-a întâlnit cu reprezentanți ai asociațiilor şi cu alţi reprezentanţi ai comunității din Portugalia, şi a dialogat despre proiectele derulate de DPRRP. Discuțiile s-au axat pe nevoia de a modifica procedurile de finanțare nerambursabilă a proiectelor. În discuțiile purtate cu profesori şi reprezentanți ai studenților români s-a evidențiat preocuparea acestora pentru studiul culturii şi civilizației țării noastre. ”România se mândreşte cu voi şi vă invit ca împreună să contribuim la promovarea imaginii țării” a subliniat ministrul delegat Angel Tîlvăr.



    Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, duminică, la Bucureşti, pe moştenitorul Coroanei britanice, Prinţul Charles. Alteţa sa Regală vine frecvent în România, unde deţine şi proprietăţi imobiliare. Prinţul este pasionat de arhitectura medievală saxonă din centrul ţării — cetăţi, biserici fortificate şi case construite în stil autentic – dar şi de natură. Să nu uităm că prinţul de Wales este preşedinte de onoare al Fundaţiei MIHAI EMINESCU — pornită din Marea Britanie – şi s-a arătat preocupat de păstrarea patrimoniului şi a diversităţii culturale încă din anii ‘80.

  • Vizita ministrului pentru românii de peste hotare în Portugalia

    Vizita ministrului pentru românii de peste hotare în Portugalia

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, va efectua, în perioada 30 mai – 2 iunie 2015, o vizită oficială în Republica Portugheză.



    În cadrul vizitei, demnitarul român va avea întrevederi cu ministrul pentru Educație și Științe, Nuno Crato, cu Înaltul Comisar pentru Migraţie şi Dialog Intercultural, Pedro Calado, cu viceprimarul orașului Lisabona, Carlos Manuel Castro, și va avea întâlniri cu reprezentanții asociațiilor românești.



    De asemenea, în contextul vizitei, ministrul delegat va participa la Școala de sâmbătă și la cea de-a patra ediție a Zilei românilor din Portugalia”, eveniment organizat la Lisabona, în grădinile Muzeului Orașului (Museu da Cidade).



    Vizita va constitui un bun prilej de consolidare a relaţiilor în plan bilateral, pe toate palierele de cooperare, a comunicat MAE.

  • Libera circulaţie a lucrătorilor români în străinătate

    Libera circulaţie a lucrătorilor români în străinătate

    Procesul de transpunere a Directivei 2014/54/UE privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulaţii a lucrătorilor, precum şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate au fost principalele subiecte discutate de ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, la întâlnirea cu Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.



    Directiva 2014/54/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulaţii a lucrătorilor are drept scop asigurarea unei mai bune aplicări la nivel naţional a drepturilor cetăţenilor UE de a lucra într-un alt stat membru. Termenul de transpunere a prevederilor acestei directive în legislativa naţională a statelor membre este 21 mai 2016.



    Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate a fost adoptat recent de către Senatul României. Această propunere legislativă are drept scop îmbunătăţirea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţii de mediere a forţei de muncă în străinătate şi, totodată, stabilirea unor măsuri de gestionare şi coordonare a mobilităţii forţei de muncă în străinătate şi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale.



    Una dintre principalele concluzii ale întrevederii a fost cea legată de importanţa conlucrării între instituţiile statului român cu competenţe în ceea ce îi priveşte pe românii care trăiesc şi muncesc peste hotare.