Tag: Rugby Europe Championship

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Delegaţia României a câştigat cinci medalii la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori şi cadeţi de la Antalya. La juniori, echipa feminină de sabie, compusă din Rosemarie Benciu, Amalia Covaliu, Catinca Dumitru şi Anastasia Fusea, a urcat pe cea mai înaltă treapta a podiumului. La sabie masculin, Vlad Covaliu a câştigat argintul, la fel ca Emma Şonţ, la spadă feminin. În întrecerile cadeţilor, Amalia Covaliu a obţinut medalia de argint la sabie, iar Natalia Constantin a câştigat bronzul la spadă.

    Echipa de rugby a României a pierdut semifinala competiţiei continentale Rugby Europe Championship, pe care a disputat-o duminică, în deplasare, împotriva Georgiei. Echipa din Caucaz s-a impus categoric, cu 43 la 5. Georgia şi-a adjudecat, cu acest prilej, şi Cupa Antim Ivireanu, trofeu pus în joc în meciurile directe dintre ele cele două echipe. În cealaltă semifinală, Portugalia a fost învinsă de Spania, cu scorul de 42-31, sâmbătă, la Lisabona.

    Astfel, Georgia şi Spania se vor bate pentru trofeu, iar România şi Portugalia vor lupta pentru locul al treilea, în finalele programate sâmbătă, 15 martie. Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în ediţia actuală a competiţiei, în faza grupelor, la Botoşani. S-au impus lusitanii, cu 34 la 6. Vă amintim că, prin calificarea în semifinalele Rugby Europe Championship după victoriile din grupă cu Germania şi Belgia, România s-a calificat la Cupa Mondială din 2027, care se va desfăşura în Australia.

    În weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a 29-a a campionatului Superligii române de fotbal, penultima din sezonul regulat. Vineri, la Clinceni, Oţelul Galaţi a învins Unirea Slobozia cu 1-0, iar la Sfântu Gheorghe, Sepsi OSK a încheiat la egalitate, 1 la 1, cu CFR Cluj. Sâmbătă, FC Botoşani a realizat surpriza etapei, trecând în deplasare de Universitatea Cluj cu 1-0, iar Universitatea Craiova s-a impus, tot cu 1-0, în jocul disputat pe teren propriu cu Farul Constanţa.

    Duminică, la Iaşi, Politehnica a dispus de Petrolul Ploieşti cu 1-0, iar derby-ul etapei, disputat între echipele bucureştene Rapid şi FCSB, s-a încheiat fără gol. Luni, ultimele două întâlniri ale etapei: Gloria Buzău cu UTA şi Dinamo Bucureşti cu Hermannstadt. În clasament, pe primul loc se află FCSB, cu 53 de puncte. Urmează Universitatea Craiova, cu 52.

     

     

  • Săptămâna sportivă – 17.02.2025

    Săptămâna sportivă – 17.02.2025

    România a ocupat locul 2 în Grupa B a competiţiei Rugby Europe Championship, al doilea eşalon valoric al sportului cu balonul oval de pe continent după Turneul celor 6 Naţiuni. Stejarii au ratat câştigarea grupei după ce au fost învinşi sâmbătă, la Botoşani, de Portugalia cu 34 la 6. Semifinalele vor avea loc pe 1 martie. România va juca in deplasare cu Georgia, iar Portugalia va întâlni, pe teren propriu, Spania. Intrarea între primele patru echipe din întrecere le-a asigurat Stejarilor calificarea directă la Cupa Mondială din 2027.

    Trecem la handbal, pentru că în weekend au avut loc jocuri în competiţiile europene feminine. În Liga Campionilor, Grupa A, sâmbătă, Gloria Bistriţa-Năsăud a fost învinsă, acasă, de echipa franceză Metz cu 34 la 28, iar duminică, CSM Bucureşti s-a impus în Norvegia, la Storhamar, cu 32 la 21. În clasament, cu o etapă înaintea finalului fazei grupelor, CSM se află pe locul 3, iar Gloria, pe 7. În ultima rundă, cele două echipe se vor întâlni în meci direct, la Bucureşti. CSM şi-a asigurat calificarea în barajul pentru sferturile de finală. Bistriţencele au nevoie de o victorie în ultimul joc, cuplată cu o înfrângere a echipei norvegiene Storhamar la liderul grupei, Metz. În Grupa B, Rapid nu a jucat, întrucât echipa cu care ar fi trebuit să se întâlnească, şi anume gruparea norvegiană Vipers Kristiansand, s-a retras din competiţie. Feroviarele ocupă locul 7 şi, pentru a se califica în barajul pentru sferturile de finală, trebuie să nu piardă în ultima etapă, la Podgorica, cu Buducnost.

    În EHF European League, ambele echipe române care au jucat sâmbătă au obţinut victorii. În Grupa A, Dunărea Brăila a dispus, în deplasare, de echipa spaniolă Elche cu 32 la 29, iar etapa viitoare va juca Danemarca, la Ikast. în Grupa B, SCM Râmnicu Vâlcea a învins, acasă, formaţia germană Borussia Dortmund, cu 32 la 27, şi va întâlni, duminică, pe teren propriu, gruparea norvegiană Larvik. Ambele formaţii române conduc în grupele din care fac parte.

    Cupa României la baschet masculin a fost câştigată de formaţia CSO Voluntari. Gruparea din Ilfov s-a impus duminică, în finala cu CSM CSU Oradea, jucată pe terenul bihorenilor, cu 93 la 83. Echipa din Voluntari a câştigat astfel a treia Cupă a României din istoria sa, după victoriile din 2021 şi 2022. Orădenii au disputat până acum opt finale şi le-au pierdut pe toate.

    Mai departe, fotbal. În weekend au avut loc partide contând pentru campionatul Superligii române, etapa a 27-a. Vineri, Hermannstadt s-a impus la Sfântu Gheorghe cu 3-2, iar Universitatea Craiova a trecut, acasă, de Oţelul Galaţi cu 2-1. Sâmbătă, UTA a câştigat, la Ploieşti, în faţa Petrolului cu 1-0, iar Farul a trecut, la Bucureşti, de Dinamo cu 2-0. Duminică, jocul de la Iaşi, dintre Poli şi CFR Cluj s-a terminat la egalitate, 1 la 1, apoi FCSB a învins, în deplasare, Gloria Buzău cu 2-0. Ultimele două meciuri ale etapei, luni: Universitatea Cluj cu Unirea Slobozia şi Rapid Bucureşti cu FC Botoşani. În clasament conduce FCSB, cu 49 de puncte. Urmează Craiova, cu 48.

  • Sport Club RRI: Rugby

    Sport Club RRI: Rugby

    Sezonul internațional de primăvară, în rugby-ul european, s-a încheiat. Irlanda a câștigat, pentru al doilea an la rând, Turneul celor 6 Națiuni. În al doilea eșalon valoric continental, European Rugby Championship, s-a impus Georgia, iar România a ocupat locul 4.

    “Stejarii” au fost învinși, în finala mică, duminică, la Paris, de echipa Spaniei cu 40 la 33. România a marcat cinci eseuri: câte două prin Marius Simionescu și Jason Tomane și unul prin Adrian Mitu. Echipa iberică a fost mai bună, iar românii nu au putut decât să constate că le este din ce în ce mai greu să rămână în prima parte a clasamentului diviziei secunde a Europei.

    În ediția 2024 a Rugby Europe Championship, România s-a prezentat cu o nouă conducere tehnică, avându-l în frunte pe francezul David Gérard. Acesta l-a înlocuit pe Eugen Apjok, primul antrenor român al echipei naționale din ultimii ani, al cărui bilanț cu echipa la Cupa Mondială din toamnă i-a determinat plecarea. “Stejarii” au făcut parte din Grupa B. Au învins în primul joc, în deplasare, formația Poloniei, cu 20 la 8. Scorul relativ strâns în comparație cu jocurile din anii trecuți împotriva polonezilor i-a îngrijorat un pic pe specialiști, la fel ca și evoluția din jocul următor. Românii au trecut, la București, de Belgia cu 33 la 18, dar au greșit mult, iar apărarea a fost extrem de permeabilă. Câștigarea grupei s-a decis tot la București, unde Portugalia i-a învins pe “Stejari” cu 49 la 24.

    Locul secund ocupat în grupă a obligat echipa României să dispute în deplasare jocul cu Georgia, câștigătoarea Grupei A. La Tbilisi, gazdele au învins cu 43 la 5, marcând 7 eseuri. Cu acest succes, georgienii au câștigat și Cupa Antim Ivireanu, trofeu pe care cele două echipe și-l dispută din 2002. România a ajuns astfel să joace în finala mică a competiției în compania Spaniei, la fel ca anul trecut. Doar că, în 2023, la Badajoz, deci în deplasare, “Stejarii” i-au învins pe spanioli, iar acum, la Paris… au pierdut.

  • Sport Club RRI: Rugby

    Sport Club RRI: Rugby

    Ediția 2024 a Rugby Europe Championship, a doua ca valoare din Europa după Six Nations, se apropie de final. În acest an, la competiție au luat startul 8 echipe împărțite în două grupe. În grupa A au fost trimise Georgia, Spania, Țările de Jos și Germania, iar în grupa B au fost repartizate Portugalia, România, Belgia și Polonia. Grupa A a fost câștigată de Georgia cu 14 puncte, urmată de Spania cu 9 puncte, Țările de Jos cu 6 puncte și Germania cu 0 puncte.

     

    Portugalia a câștigat grupa B cu 11 puncte, urmată de România cu 9 puncte, Belgia tot cu 9 puncte și Polonia cu 0 puncte. În faza grupelor, unica surpriză a fost victoria Belgiei împotriva Portugaliei cu 10-6 în grupa B. Pentru semifinalele competiției s-au calificat Georgia, Spania, Portugalia și România, în timp ce celelalte 4 competitoare vor juca pentru locurile 5-8.

     

    În semifinale s-au întâlnit Georgia cu România și Portugalia cu Spania. În prima semifinală, România a întâlnit Georgia la Tbilisi, în capitala Georgiei, meci încheiat cu victoria categorică a echipei din Caucaz, scor 43-5, la pauză 10-0. Punctele României au fost marcate dintr-un eseu al centrului Fonovai Tangimana, în minutul 71. În a doua semifinală jucată la Lisabona, în Portugalia, gazdele au învins Spania cu 33-30, la pauză 13-20. În meciurile pentru faza play-out, Țările de Jos au învins Polonia cu 54-7, iar Germania a trecut de Belgia cu 21-11.

     

    Toate cele 4 finale se vor juca pe 17 martie la Paris, pe stadionul Jean-Bouin. Pentru locurile 7-8 se întâlnesc Polonia și Belgia, iar pentru locurile 5-6 joacă Țările de Jos cu Germania. Pentru bronz se vor duela România cu Spania, iar pentru primul loc se vor înfrunta Georgia cu Portugalia. Meciurile pentru locurile 3-4 și 1-2 sunt reeditări ale meciurilor din ediția 2023.