Africa Centrală… Undeva, foarte departe… În Rwanda… Creștinii ortodocși din partea locului se roagă împreună cu preoții lor. Îi însuflețește Părintele Nectarie, călugăr misionar român. De fel din Tulcea, părintele Nectarie – Alexandru Dima pe numele de naștere – are, la cei numai 30 de ani ai săi, experiențe duhovnicești aparte. Nu întâmplător a primit, la călugărie, numele Nectarie, după cum nici prezența lui pe continentul african nu este rodul hazardului. Îndemnul de a pleca acolo a venit în Muntele Athos, din partea părintelui Damaschin Grigoriatul, de la mânăstirea Grigoriu:
ʺAm ajuns în Africa, Burundi, pe 11 septembrie 2019, în Mitropolia de Burundi și Rwanda. Deci, Mitropolitul meu este negru, e african și păstorește două țări. Acolo, neștiind nici limba swahili, nici limba locală chirunde, am început să învăț swahili. Limba swahili se vorbește cam în 17 țări din continentul african. Continentul african are 56 sau 57 de țări, iar în partea de centru, vest și est se vorbește swahili. Este ca un fel de engleză africană, cum e la noi în Europa engleza, așa este swahili pentru Africa.Am învățat limba aceasta, slujesc și în limba swahili și așa am putut să mă descurc și pe unde am mai călătorit în Africa, în celelalte țări. După o lună de zile, Mitropolitul m-a luat în Rwanda, mi-a spus că ʺe nevoie de tine aici, pentru că în Burundi noi avem o catedrală a grecilorʺ, dar în Rwanda nu aveam nimic. Slujeam Sfânta Liturghie în aer liber, în corturi, în săli închiriate sau pe câmp. Și Mitropolitul mi-a spus că e nevoie de mine aici în Rwanda și cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă pot, să construiesc o biserică.ʺ
Și a construit-o! ʺCatedrala care s-a construit, a fost cumpărat terenul de către Mitropolitul meu Inochentios și pusă doar fundația, atât a putut să facă în 2014, iar de atunci până în 2020 – 2021 nu s-a făcut nimic. Am preluat eu lucrarea și, cu ajutorul lui Dumnezeu, anul acesta am avut și sfințirea, pe 30 octombrie. Am lucrat zi și noapte la această catedrală. Timp de un an și șase luni am lucrat la ea – zidărie, tencuială, pictură. Am adus un pictor, un băiat foarte priceput din Iași, Alexandru, de a pictat biserica în trei luni, continuu a lucrat acest băiat. Și catapeteasma, lemnul, sculptura ce s-a făcut de catapeteasmă, de strane, de amvon sau ce s-a mai lucrat… iconostas, analog… toate astea… am adus un băiat din Congo, priceput în lucrul manual al tâmplăriei. Nu avem mașinării ca să lucrăm foarte rapid și perfect, dar am încercat manual și, cât s-a putut, a ieșit foarte bine.ʺ
Biserica este neîncăpătoare pentru rwandezii care îi calcă pragul, de aceea mulți ascultă, în continuare, slujba în curte. La strană, câteva zeci de copii cântă inclusiv în limba română. Dacă părintele Nectarie a învățat limba swahili, și ei au învățat puțin din limba lui maternă!
ʺDe-a lungul timpului, am cărat foarte mult și am adus din România – veșminte pentru preoți, eu mă îngrijesc de vinul de împărtășanie, de lumânări, de tot ce cuprinde slujirea. Când am ajuns eu, preoții nu aveau vin pentru Sfânta Împărtășanie și slujeau cu suc. Cumpărau suc de la magazin, cel mai ieftin, și făceau Sfânta Împărtășanie sau în loc de tămâie, ca să iasă fum la cădelniță, puneau o bucățică de ceară albă de la bisericile catolice. Era un fum înecăcios ca de locomotivă de tren. Îs foarte săraci! În Rwanda, ortodoxia este din 2012, dar prea puțin s-a lucrat la partea asta. Când am venit eu, în 2019, am preluat totul de la zero. Până acum, avem două parohii mici și catedrala care s-a construit. Când am ajuns, erau undeva la vreo 2.000 de credincioși, botezați de Mitropolitul Inochentios, iar anul acesta – am construit un baptiser în semnul crucii, cu scări, frumos, punem apă și acolo botezăm – din aprilie până acum, recent, am botezat undeva la vreo 3.500 sau 4.000.ʺ
Mulți dintre rwandezii care vin către Biserica ortodoxă o fac, însă, și pentru că, pe lângă sprijinul duhovnicesc, primesc, de asemenea, ajutor material. Când nu slujește, Părintele Nectarie… românul… străbate drumurile Rwandei, ca să-i descopere pe cei în nevoie. ʺCreștinii vin la biserică și din motive de sărăcie, că noi dăruim și Biserica Ortodoxă chiar dăruiește. Eu pun suflet pentru ca la fiecare Liturghie să dăruiesc cât pot, cât de mic să fie, dar să dăruiesc din suflet – o bomboană, un chec, o pâinică, un lapte… Iar în viața mea de zi cu zi, dimineața… astăzi am lipsit (n.red. din cauza interviului !!!)… facem Utrenia, iar sâmbăta și duminica Sfânta Liturghie. După Utrenie, în cursul săptămânii, eu fug pe teren. Plec dimineața și mă prinde seara când se întunecă afară, pentru că mulți mă așteaptă, mulți îmi scriu scrisori… Părinte, am nevoie de casă, Părinte, am nevoie de haine, îmbrăcăminte, am copii bolnavi! Mă concentrez pe o situație, întâlnesc alte situații. Și n-am unde să fug, știți, eu vreau să fug, dar nu pot. De multe ori am simțit că nu mai pot și chiar și săptămâna asta am zis că-i peste puterile mele. Dar n-am încotro!ʺ
Atunci când vine în România, părintele e ocupat să umple, inclusiv din donații primite de la concetățeni, zeci de geamantane pe care le duce, apoi, cu el în Rwanda. Vin de împărtășanie, haine preoțești, policandre, vopsele… și câte și mai câte: ʺCel mai mult am avut 82 de trolere, chiar anul acesta, în aprilie. Erau multe! Când am plecat din București, am escală în Amsterdam și de la Amsterdam direct în aeroportul Kigali, capitala Rwandei. Iar în Amsterdam am escală o oră și jumătate. Deci, vă spun, la 82 de trolere pe care le aveam, noi ne-am îmbarcat în avion, dar avionul a avut întârziere încă o oră și jumătate și foarte glumeață era domnișoara stewardesă – spunea mereu la telefon, prin recepție, ʺne cerem scuze de întârziere, din cauza multor bagajeʺ. Eu nu spuneam nimic, știți cum eram pitit acolo în scaun? Că erau toate ale mele!ʺ
Cine dorește, poate să sprijine misiunea ortodoxă din Rwanda! – face apel părintele Nectarie, amintind de îndemnul unuia din renumiții duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Steinhardt, care spunea că dăruind vom dobândi!, dar, paradoxal, nu din ceea ce ne prisosește, ci, mai degrabă, din ceea ce ne lipsește.
Și, cum Sărbătorile bat la ușă, tot părintele misionar Nectarie, ne adresează și o urare: ʺMă aflu la 8.000 de kilometri de România. Cred că e destul de mare distanța între noi, dar pe această cale vă mulțumesc din suflet că pot să fac public și să transmit românilor noștri creștini de pretutindeni, din România și din diaspora, de peste tot, un gând bun, adică din suflet Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să le umple sufletul de bucurie! Le doresc un an binecuvântat 2023, un an cu împliniri duhovnicești și bucurii, armonie și strânsă familie!ʺ
Şi cum am putea încheia mai potrivit decât cu un fragment de colind românesc în interpretarea – cum altfel – a copiilor Rwandezi!
