Tag: salina

  • Stațiuni balneare în județul Vâlcea

    Stațiuni balneare în județul Vâlcea

    Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât, pachetele turistice sunt pregătite inclusiv pentru sărbătorile de iarnă. Pe lângă băile vindecătoare, vă puteți bucura și de alte activități în apropiere.

    Este o zonă căutată pentru prevenție, tratament și recuperare, agrement și petrecere a timpului liber, după cum am aflat de la  Monica Gheorghiu, directoarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea.

    „Județul Vâlcea este foarte căutat pentru cele patru stațiuni ale sale: Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora și Ocnele Mari. Importantă, fără doar și poate, este Călimănești-Căciulata, care dispune de o frumoasă salbă de hoteluri, parcuri, schituri, ape termale și alei de promenade, care sunt din ce în ce mai preferate de turiști.

    De asemenea, aici se află cele mai multe piscine cu ape geotermale din România, iar, în timpul liber, drumețiile în Parcul Național Cozia sau vizitele la mănăstirile renumite, Cozia, Turnu, Ostrov, Stânișoara, completează programul turiștilor care petrec timp de calitate aici, în stațiune. Stațiunea Călimănești-Căciulata este cunoscută pentru apele sale minerale și proprietățile lor curative, încă din cele mai vechi timpuri.

    De exemplu, se știe că apele au fost folosite pentru prima dată de călugării mănăstirii și sunt atestate documentar încă din 1520. Se spune chiar că domnitorul Mircea cel Bătrân s-a tratat la bătrânețe cu apele minerale de la Călimănești și, de asemenea, Franz Josef, regele Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentele apelor de la Căciulata. Stațiunea este indicată nu numai pentru afecțiuni ale aparatului digestiv, ci și ale aparatului urinar sau afecțiuni reumatismale, degenerative, neurologice și ginecologice.”

    În stațiunea Călimănești-Căciulata găsim cea mai mare bază de tratament balneoclimateric din România. Sunt peste 5.000 de locuri de cazare în complexele cu bazele de tratament, unde pot fi trataţi simultan aproximativ 1.500 de pacienți.

    De asemenea, în cursul anului 2024, până în luna septembrie, stațiunea a fost vizitată de peste 191.000 de turiști. Astfel, datele statistice o poziționează pe locul doi în România la numărul de sosiri în destinație.

    „Bazine termale, parcuri, croaziere cu vaporașul, evenimente socioculturale, le veți găsi pe toate într-o stațiune de excepție, pe care o recomandăm și noi în toate anotimpurile, iar dezvoltarea continuă aici. Putem să le transmitem ascultătorilor că se construiește un complex sportiv la Seaca, un alt ștrand și un parc-pădure care vor completa oferta turistică.

    De asemenea, putem vorbi de Băile Olănești, o altă stațiune importantă în județul Vâlcea. Pe lângă afecțiuni ale aparatului digestiv și ale rinichilor, aici se tratează și afecțiunile respiratorii cauzate de boli profesionale, provocate de expunere la noxe sau substanțe toxice sau alergii. În Băile Olănești, întâlnim doi factori naturali de cură care se armonizează foarte bine climatic și topoclimatic.”

    Pe lângă factorul hidromineral, reprezentat de apele minerale din această zonă, Băile Olănești ocupă un loc fruntaș în România în ce privește numărul de izvoare, debitul total, dar și varietatea compoziției și concentrația apelor minerale, spune Monica Gheorghiu, directoarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea.

    „În această stațiune, se găsesc peste 35 de surse hidrominorale, atât izvoare naturale, cât și ca rezultat al unor lucrări de foraj. Un număr de 15 izvoare sunt captate pentru cura internă, două izvoare pentru cura externă, iar patru sonde sunt folosite în balneație.

    De asemenea, să nu uităm că aici ne aflăm ca poartă de intrare în Parcul Național Buila-Vânturarița, unde turiștii pot să facă numeroase trasee de drumeție și vizite la schiturile din zonă, care sunt adevărate „meteore” ale României. Iezer, Pahomie, Pătrunsa sunt locuri spectaculoase amplasate într-un cadru natural deosebit de frumos.

    De asemenea, trecem la Băile Govora, o altă stațiune importantă pentru județul Vâlcea, unde se tratează cei care suferă de astm sau bronșită, deci, tratamentele pentru aparatul respirator sunt bine puse la punct aici. Este situată, într-o zonă foarte frumoasă, într-o depresiune subcarpatică, înconjurată de dealuri, acoperită de păduri de stejar, pin și fag, la o altitudine de aproximativ 400 de metri.”

    La Băile Govora, climatul este continental moderat, cu veri puțin răcoroase și ierni blânde. Astfel, clima ajută la prevenirea sau tratarea bolilor de plămâni.

    „Este o stațiune importantă pentru noi prin varietatea și caracterul terapeutic al apelor bogate în clor, iod, brom sau cele în magneziu, calciu și sulf.

    De asemenea, se află într-o zonă unde nu există polenuri alergogene, umiditatea fiind relativ constantă. Se creează, astfel, condiții minunate pentru desfășurarea activităților de tratament. Totodată, se află pe drumul care duce către Mănăstirea Horezu, către zona Horezu, o bogată vatră etnofolclorică din județul Vâlcea și locul de unde a pornit povestea ceramicii de Horezu.

    Pe de altă parte, recomandăm Ocnele Mari, o altă stațiune de interes local, care este din ce în ce mai căutată de turiști, cel puțin în perioada sezonului estival, prin ștrandurile cu apă sărată și nu numai, poseda atracții turistice de mari interes.

    Pe lângă ștrandurile cu apă sărată, avem salina de la Ocnele Mari, care se înscrie în categoria de obiective turistice cu rol terapeutic, datorită acestui factor natural care este prezent din abundență: sarea. Este locul ideal, unde turiștii se pot bucura de efectele terapeutice ale acestui mineral.”

           

    Pachetul de Crăciun pentru o cameră dublă la o unitate hotelieră de trei stele din Călimănești-Căciulata este 2834 de lei (570 euro). Aceste acoperă trei nopți de cazare în perioada 24-27 decembrie pentru doi adulți și micul dejun. De asemenea, sunt incluse dejunul tradițional, o cină festivă cu DJ, o întâlnire cu Moș Crăciun, un program de colinde și acces gratuit la Aquapark.

     

  • Atracții turistice în județul Bacău

    Atracții turistice în județul Bacău

    Deși cunoscut mai
    ales datorită stațiunii balneoclimaterice Slănic Moldova, județul Bacău are
    foarte multe atracții turistice și se pretează aproape tuturor formelor de turism.
    Vom cunoaște cele mai interesante obiective din zonă, pornind din orașul Bacău
    spre zona de munte a județului.


    Municipiul Bacău,
    reședința județului cu același nume, a fost atestat documentar pentru prima
    dată acum 615 ani, în anul 1408. De-a lungul timpului, orașul a fost locuit de
    diverse etnii, iar influențele culturale diverse s-au reflectat în arhitectura
    și tradițiile locale. Totuși, dezvoltarea semnificativă a așezării s-a
    înregistrat în secolul al XIX-lea, odată cu apariția industriei în zonă, mai
    ales cea textilă și a lemnului.

    În general, Bacăul are o viață culturală
    diversificată, cu numeroase instituții culturale, de la teatre, muzee,
    biblioteci, până la galerii de artă. Bacău Jazz Festival, Bacău Fest, Bacău
    Music & Film Festival și Bacău Street Art Festival sunt doar câteva dintre cele
    mai așteptate evenimente anuale ale orașului.

    Romulus Dan Busnea, inspector de
    specialitate la Serviciul public județean pentru promovarea turismului, spune
    că, deși nu este atât de cunoscută, întreaga zonă poate fi destinația ideală de
    vacanță a tuturor turiștilor.

    Județul Bacău are, într-adevăr,
    un potențial în creștere de dezvoltare a turismului rural, agroturistic,
    balnear, de agrement, cam tot ce înseamnă forme ale turismului românesc. Există
    o serie de obiective importante în județul Bacău, începând cu municipiul Bacău
    care are o serie de complexe muzeale de artă, de etnografie. Există și două
    case memoriale. Una este a poetului George Bacovia, iar alta e a pictorului
    Nicu Enea. Acestea au fost reintroduse în circuitul turistic după o serie de
    renovări. Avem Observatorul Astronomic care are o dotare excepțională, unică în
    țară.


    La muzeul de
    Istorie Bacău se pot admira obiecte arheologice, documente istorice și costume
    tradiționale, în timp ce Muzeul de Artă expune o colecție valoroasă de pictură
    și sculptură. Alături de icoane realizate în secolele XVIII – XIX, puteți vedea
    capodopere ale picturii românești, realizate de Grigorescu, Petrașcu, Tonitza
    sau Pallady. Un alt obiectiv ar putea fi Teatrul de Vară Radu Beligan, unul
    dintre cele mai vechi teatre de vară din România.

    Romulus Dan Busnea, ghidul
    nostru de azi, ne invită să cunoaștem și celelalte atracții ale județului.

    Dacă ne îndreptăm spre zona Văii Trotușului, care a fost foarte frumos
    denumită o Vale a Luarei, venind dinspre Bacău, putem vizita Muzeul George
    Enescu, filiala de la Tescani, care se află într-un conac. Coborând pe această
    vale a Trotușului, ajungem în orașul Comănești, unde se poate vizita Palatul
    Ghica. În comuna Dofteana, există Castelul Ghica. Între ele, există orașul
    Dărmănești, unde se află Rezervația Naturală Nemira și barajul și lacul de
    acumulare Poiana Uzului. Dărmăneștiul chiar a fost distins cu premiul
    concursului Destinația Anului, având în vedere că la Dărmănești se desfășoară
    și un mare festival internațional de jazz, blues și rock, în fiecare an, chiar
    la poalele Munților Nemira, pe stadionul Uzu.


    În apropiere de
    orașul Dărmănești, se află stațiunea Târgu Ocna. Este cunoscută pentru apele
    sale minerale sărate, care au proprietăți terapeutice. Aici se află și muzeul
    Vasile Pârvan, dedicat arheologiei și istoriei locale, cu colecții de obiecte
    arheologice și etnografice care ilustrează evoluția culturii și civilizației
    din zona Târgu Ocna și împrejurimi.

    Romulus Dan Busnea, inspector de
    specialitate la Serviciul public județean pentru promovarea turismului, ne
    recomandă și o vizită la a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi
    din România.

    Putem vizita monumente istorice precum mănăstirea
    și Monumentul eroilor de pe dealul Măgura, dar și cunoscuta mină de sare,
    salina de la Târgu Ocna. Aceasta este plină de vizitatori, pentru că are ce
    oferi din punct de vedere al agrementului și al terapiei. La suprafață, lângă
    salină, este deschis până spre septembrie și un ștrand cu apă sărată. Această
    bază de agrement cuprinde mai multe spații pentru copii, jocuri sportive pentru
    adulți, sală de teatru, sală de cinema, muzeu. Așadar, turiștii pot petrece mai
    multe ore în salină. Se pot face sejururi de tratament. Turiștii se cazează în
    hotelurile din Târgu Ocna, dar și din stațiunea Slănic Moldova, cunoscută ca
    Perla Moldovei. Astfel, și cei din Slănic Moldova pot veni ca să beneficieze de
    tratamentul din salină.


    Apele minerale ale
    celor 20 de izvoare din Slănic Moldova provin din straturile de ape subterane,
    fără substanțe toxice și fără poluare. Calitatea acestora a fost recunoscută de
    specialiști și monitorizată constant. În centrul stațiunii veți vedea și
    clădirea cazinoului, construită in 1894, un monument de patrimoniu cu o valoare
    istorică deosebită. Nu trebuie ratată nici rezervația naturală Cheile Tișiței, o
    zonă protejată și cunoscută pentru peisajele spectaculoase și traseele de
    drumeție.

    De asemenea, în Slănic Moldova se tratează o gamă
    diversificată de boli: digestive, respiratorii, de nutriție sau de metabolism.
    Izvoarele minerale sunt bogăția stațiunii Slănic Moldova. Ele au fost
    recunoscute și medaliate de-a lungul timpului. Avem și aici baze de tratament
    și de agrement, avem pârtia de schi Nemira, avem o fermă deosebită situată la o
    altitudinea de 900m, lângă care se află și o mănăstire interesantă. Locul în
    care este amplasată este extraordinar.

    Pe de altă parte, la fermă, se
    organizează anual printre puținele evenimente de acest gen din zona Moldovei:
    Răvășitul Oilor. E aproape o zonă unică. Pe parcursul câtorva kilometri se
    desfășoară festivaluri tradiționale ale obiceiurilor de iarnă, unul dintre cele
    mai mari fiind cel de la Bacău, iar celălalt care a atras și turiști străini a
    fost cel de la Comănești.


    Festivalurile se desfășoară în Bacău, Moinești,
    Comănești, Târgu Ocna și în Slănic Moldova. Este o reunire a tuturor
    ansamblurilor din zonă cu dansuri și jocuri tradiționale, începând cu jocul
    ursului, jocul caprei ș.a.m.d. Este o explozie de culoare și de sunet, o
    manifestare foarte interesantă, care are loc pe parcursul zilelor de sărbătoare
    din preajma Crăciunului și până în Revelion inclusiv. Pe lângă localnici,
    participă și turiști veniți special în zonă pentru a filma și chiar pentru a
    participa la aceste evenimente de excepție.


    Veți găsi numeroase
    pensiuni tradiționale în județul Bacău. Iar aproape toate promovează
    gastronomia românească autentică: sărmăluțele moldovenești, bulzul tradițional
    sau delicioșii papanași cu brânză. Pentru a explora toate atracțiile turistice
    vă puteți adresa centrelor naționale de promovare și informare turistică. De
    asemenea, proprietarii pensiunilor vă pot fi ghizi locali, ospitalitatea
    acestora fiind deja recunoscută.


  • SPA 100% românesc

    SPA 100% românesc

    Primăvăra aduce cu sine dorinţa de împrospătare, aşa că vă invităm să descoperiţi tratamente SPA specific româneşti. Vom cutreiera ţara de la mare, la munte, căutând factori de cură naturali, dar şi creativitatea locală, bazată pe utilizarea plantelor din zonele respective.



    Ioana Marian, fondatoarea platformei desprespa.ro, ne-a ghidat în acest periplu:

    “Eu cred că acum este momentul perfect ca oamenii să caute un mix de relaxare, revitalizare, pentru că avem nevoie, în această perioadă. Şi le-aş sugera să încerce nişte tratamente SPA care chiar sunt unice în lume, se pot face doar în ţara noastră, pornesc de la istoria locului respectiv şi au la bază ingrediente locale: plante, sare, argile, nămoluri, ape termale, ape minerale. Este un mix între toate aceste bogăţii şi avantajul este că nu le poţi face decât în SPA-urile respective şi numai în ţara noastră.



    Cu intenţia de a ne purta prin toată ţara, pentru a descoperi cele mai ofertante SPA-uri, Ioana Marian ne-a tentat cu o serie de oferte:

    Aş propune să începem cu litoralul, tuturor ne este foarte dor de malul mării acum. Şi aş începe cu un ritual SPA pe care îl puteţi face în Eforie Nord, care se numeşte “Romanian Organic Body Experience, începe cu un scrub cu săruri marine şi busuioc, apoi se face un masaj corporal cu ulei de struguri şi busuioc şi la final urmează o împachetare cu alge marine şi iederă. Iar rezultatul este că o să vă simţiţi energizat, pielea o să fie zveltă şi elastică. Un alt ritual este tot pe litoral, în zona Mamaia Nord-Năvodari, este un ritual Hamam, care începe cu o baie în aburi, urmează o exfoliere cu germeni de grâu, zahăr brun şi apă de rozmarin, care se petrece pe masa aceea caldă, de marmură, deci este o experienţă foarte plăcută. Urmează o baie în aburi, apoi o împachetare cu pulbere din seminţe de struguri din podgoriile locale şi , la final, un masaj cu scoici al tălpilor. Iar efectul întregului ritual este de relaxare, deconectare şi linişte interioară.



    Ioana Marian ne-a invitat apoi în vestul ţării: “Aş continua cu un oraş. Lângă Cluj am ales două ritualuri, pentru că au atât de multe! Ritualul se numeşte “Puritate pe lunca Mureşului, durează două ore, începe cu o exfoliere cu sare de la salina Praid, combinată cu plante terapeutice locale şi ulei, urmează o împachetare cu argilă albastră de Raciu, care este unică în lume prin cele 41 de minerale şi oligoelemente pe care le conţine şi este combinată cu apă de izvor. Iar la final este un masaj cu ulei de lavandă. Per total ritualul are un efect calmant, contribuie la îngrijirea pielii şi la o relaxare profundă. Al doilea ritual, “Prospeţimea munţilor Apuseni, durează tot două ore, şi cuprinde o îmbăiere cu plante medicinale din munţii Apuseni, adică găsim muguri de brad, păducel, pelin, salvie, sunătoare, o împachetare cu mască de argilă albă, de data aceasta, care este bogată în calciu. Ei o amestecă cu miere şi lăptişor de matcă. Şi urmează un masaj energizant cu ulei de mentă, ca să simţim prospeţimea munţilor Apuseni şi per total ritualul are un efect revitalizant, este şi cicatrizant şi regenerator.



    Ioana Marian ne-a invitat să descoperim România cu ajutorul acestor ritualuri: “Mi-aş dori tare mult ca ascultătorii să facă asta, să încerce să îşi ia câteva zile de vacanţă, în care pur şi simplu să se oprească în diverse centre SPA din ţară şi să încerce aceste ritualuri sau altele, pentru că sunt foarte multe! Aş continua cu o staţiune montană, cu Poiana Braşov, unde puteţi să faceţi ritualul “Poiana cu soare, care cuprinde un masaj aromatic cu pernuţe calde cu flori de fân, afin, margarete şi clopoţei, aceste pernuţe se aplică în timpul masajului pe diverse zone ale corpului, iar tehnicile de masaj detensionează musculatura şi aceste uleiuri esenţiale, de la aceste plante medicinale acţionează subtil, dar eficient şi în profunzime. V-aş mai da un exemplu dintr-o staţiune balneară, în care avem ocazia să combinăm o baie termală minerală, cu concentraţie mare de sulf, cu un masaj energetic. Se întâmplă la Băile Herculane şi ritualul se numeşte “Hercules is me, este un ritual bărbătesc, pentru revitalizare. Dar au şi varianta de doamne, care include un circuit de saune, în care tot aşa combină mai multe ierburi locale, busuioc, salvie, rozmarin, cimbrişor şi urmează, după aceea, un masaj cu miere. Iar acest ritual se numeşte “ritualul Afroditei.



    Şi, ca de obicei, în luna iunie ni se pregătesc surprize cu ocazia Zilei mondiale a stării de bine (Global Wellness Day).

    Ioana Marian: “Global Wellness Day, în a doua sâmbătă a lunii iunie, anul acesta va fi în 11 iunie, în care invităm toţi ascultătorii să participe. În mai multe centre SPA, în care vom oferi tot felul de experienţe, atât tratamente SPA, mini-terapii SPA mai bine zis, cât şi tot felul de exerciţii, de respiraţie, de stretching, de yoga, fiecare ce consideră că poate să ofere şi diverse activităţi, diverse workshopuri wellness. O să publicăm acest program, cel mai probabil în luna mai, astfel încât să puteţi să vă programaţi din timp.



    Încredinţaţi că starea de bine poate reprezenta încă una dintre atracţiile României, promitem să încercăm pe propria piele cât mai multe dintre propunerile interlocutoarei noastre.




  • Basilica Minor Cacica

    Basilica Minor Cacica

    Comuna se
    află la 18 km de orașul Gura Humorului și la 40 de km de orașul Suceava, loc
    unde, în jurul anului 1780, au fost descoperite zăcăminte de sare. În anul 1798
    s-a dat în exploatare o salină, aducându-se muncitori și tehnicieni din
    diferite provincii ale Imperiului Habsurgic, mai ales din Galiția, cei mai mulți
    fiind de etnie polonă. În anul 1810 a fost sfințită o bisericuță de lemn la
    Cacica. Istoria acesteia o aflăm de la preotul paroh Anton Mărăndescu.

    Actuala biserică există din anul 1904. Înaintea acestei biserici a fost
    construită o biserică din lemn, de dimensiuni mai mici, în anul 1810. Cu ocazia
    construirii vechii biserici, a fost adusă și o icoană făcătoare de minuni
    neagră, care mai poartă denumirea și de Madonna Nera. Aceasta a supraviețuit
    unui incendiu. În iconografia bizantină, mereu, Sfânta Fecioară Maria este
    reprezentată cu pruncul în brațe. În anul 1903 s-a sfințit piatra de temelie a
    actualei biserici, iar în anul 1904 biserica a fost terminată cu ajutorul
    finanțărilor din Polonia. Biserica este construită în stil neogotic, în formă
    de cruce, cu arc frânt, în formă de săgeată. Este o adevărată bijuterie.



    Biserica este
    construită din piatră și din cărămidă roșie. La înălțimea de 30 de metri, pe
    turlă, este montat un balcon circular, susținut pe zidurile turlei de numeroase
    coloane din piatră terminate în formă de turnulețe, redând parcă forma unor
    capele. Din punct de vedere arhitectural, se evidențiază în mod deosebit
    vitraliile situate în cele 5 ferestre ale prezbiteriului. Ele reprezintă cele cinci
    mistere de slavă ale rozariului. Valoroase sunt și cele două ferestre uriașe
    laterale din navele transversale, din sticlă colorată. Vizitatorii vor vedea,
    totodată, un perete, pe care sunt expuse mai multe obiecte.

    Preot paroh Anton
    Mărăndescu: În centru, se află cea mai mare inimă, în semn de
    recunoștință după război. A fost adusă și prezentată tocmai fiindcă Dumnezeu
    i-a ajutat pe acești creștini să scape cu bine de război. În jurul acestei
    inimi, sunt diverse reprezentări ale părților corpului de care au suferit
    oamenii, dar care s-au vindecat în mod miraculos. În cursul anului se slujește
    în limba română. Există, însă, evenimente speciale ca pelerinajul foarte mare
    din perioada 14-15 august, când liturghiile se țin în limbile ucraineană și
    germană.


    Marele Jubileu din
    anul 2000 a adus acestui sanctuar o recunoaștere de excepție. La cererea
    episcopului de Iași, Mons. Petru Gherghel, din 17 ianuarie 2000, biserica din
    Cacica a fost recunoscută public de către papă prin conferirea titlului de
    Basilica Minor. În ziua de 14 martie 2000, Ioan Paul al II-lea, a cărui statuie
    se află în curtea bisericii, a conferit acest titlu bisericii din Cacica. În
    spatele bisericii, turiștii vor avea o altă surpriză, spune preotul paroh Anton
    Mărăndescu.

    Este o grotă care prezintă aparițiile Maicii Domnului
    de la Lourdes. Oamenii au început să sape, fiindcă dealul amenința biserica și
    s-au gândit să toarne beton. Apoi, a apărut ideea genială de a construi o grotă
    în numele Maicii Domnului. E o reprezentare a apariției acesteia la Lourdes.


    Acum patru ani, autoritățile
    au acordat comunei Cacica statutul de stațiune turistică de interes local.
    Principalele atracții sunt salina, Basilica Minor și biserica ortodoxă. Toate
    obiectivele se pot vizita într-o zi.


    Ați ascultat o
    rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din
    cadrul Guvernului României.


  • Tratamente balneare la Băile Govora

    Tratamente balneare la Băile Govora


    Vă invităm azi într-una
    dintre cele mai mari stațiuni balneare din România: Băile Govora. Situată în
    sudul României, în județul Vâlcea, este recunoscută pentru proprietățile
    curative ale apelor. Vom afla care sunt procedurile de tratament cele mai
    solicitate, dar și câteva dintre principalele atracții turistice din
    împrejurimi.


    Staţiunea
    Băile Govora este în plină dezvoltare. De la an la an, apar pensiuni noi și
    cochete. De altfel, recent a fost pusă în circuitul turistic și o fostă vilă de
    protocol a fostului dictator al României, Nicolae Ceaușescu, spune Mihai
    Mateescu, primarul stațiunii Băile Govora. Edilul staţiunii ne prezintă câteva
    dintre motivele pentru care n-ar trebui să ocolim această destinaţie de
    vacanţă.

    Este singura stațiune turistică din România și, se pare din Europa, cu
    un echilibru al ionilor pozitivi și negativi. Aici se poate face o aeroterapie
    unică, care va crea un confort deosebit celor care vor veni atât pentru
    tratament, cât și pentru agrement.. În al doilea rând, aș menționa apele
    noastre minerale, care contribuie la ameliorarea și chiar vindecarea astmului
    bronșic. Din acest punct de vedere stațiunea Băile Govora se situează pe
    primele locuri în Europa. Pe parte de agrement, aș menționa că avem 7000 de
    metri de alei în parcul balnear construit de arhitectul peisagist francez A.
    Pinard.

    Apoi, este o destinație pentru toate categoriile de turiști în privința
    turismului monahal. Ne aflăm la mică distanță de o serie de mănăstiri cu
    profundă rezonanță istorică și ecleziastică. Totodată, la zece km se află
    Salina Ocnele Mari, situată la 200 de metri sub nivelul mării. Recomandăm și
    una dintre cele mai importante zone viticole din România, Drăgășani. Îi invit
    cu tot dragul pe toți cei care ascultă Radio România Internațional să cunoască
    frumusețile orașului Băile Govora, împrejurimile și istoria acestuia, și să
    beneficieze de apele noastre tămăduitoare.


    Una
    dintre opțiunile de cazare în Băile Govora poate fi Hotel Palace. Clădirea vă
    va cuceri cu siguranță, întrucât, arhitectural, este o îmbinare a stilurilor eclectic
    și art nouveau, cu elemente de arhitectură neo-românească. A fost conceput ca
    un hotel de lux, iar, în prezent, procedurile de terapie oferite aici îi duc
    renumele mai departe. Alina Rusăndoiu, directoarea Hotelului Palace, din Băile
    Govora:

    Este un monument istoric, construit în perioada 1911-1914, într-un loc
    minunat, care are peste 100 de ani de tradiție balneară. A fost primul hotel cu
    bază de tratament din România, construit după planurile arhitectului
    francez Ernest Doneaud. În vederea unei
    construcții cât mai ușoare, pereții au fost făcuți din plută. Clădirea are 365
    de goluri, reprezentând uși și ferestre, cifra simbolizând numărul zilelor
    dintr-un an. Este un loc de excepție cu profil terapeutic respirator și
    reumatismal.


    Hotelul a fost renovat
    în 2013. După doi ani, în 2015, s-a inaugurat un centru SPA modern. Alina
    Rusăndoiu: Are mai multe zone de relaxare. Oferim o
    zonă Kneipp, două saune, una cu infraroșii și una cu aburi, hamam, shock
    shower, ice bucket, piscine atât pentru copii cât și pentru adulți, dar și jacuzzi.
    Pe partea de SPA ne mândrim cu masaje terapeutice care contribuie la relaxarea
    turiștilor. De exemplu, avem masaj împotriva stresului, Oriental Touch sau
    Expressive Beauty. Totodată, facem și împachetări cu nămol sapropelic. Pe lângă
    această ofertă de relaxare, venim în întâmpinarea turiștilor și cu recomandări
    de vizitare. Pe lângă parcul din Băile Govora, recomandăm cea mai înaltă șosea
    din România, cu o altitudine de 2145 de metri, Transalpina, denumită și .


    Elena
    Rădescu, asistent medical principal în balneofizioterapie, confirmă faptul că stațiunea
    Băile Govora își păstrează locul în topul global, datorită factorilor
    terapeutici naturali: ape minerale și climă. Datorită acestor
    factori naturali, stațiunea este profilată în recuperarea din afecțiunile
    respiratorii, dar și din cele ale aparatului locomotor. Dintre afecțiunile
    respiratorii aș menționa bronșitele cronice, asmatiforme, bronșitele tabagice,
    astmul bronșic, bronhopneumopatia obstructivă cronică. Nu trebuie uitate nici
    afecțiunile ORL, rinita alergică, rinosinuzita, procesele inflamatorii
    sinusale, faringita, amigdalitele și laringitele. Pe de altă parte, aș putea
    spune că această stațiune a crescut foarte mulți copii. Sunt copii care se
    prezintă cu afecțiuni respiratorii cronice, dar și cu o imunitate scăzută a
    aparatului respirator. Prin terapiile cu ape minerale, sub formă de inhalații,
    ei nu numai că se recuperează, dar devin și mult mai rezistenți în fața
    virozelor respiratorii. Crește toleranța la efort și rezistența mucoaselor
    aparatului respirator la temperaturile scăzute din sezonul rece.


    Nu puțini sunt cei care
    vin an de an la Băile Govora pentru a se relaxa, vindecându-se în același timp.
    Unii străbat distanțe considerabile, spune Elena Rădescu, asistent medical
    principal în balneofizioterapie, care ne vorbeşte despre rezultatele
    terapiilor.

    Este vorba despre un pacient care vine din
    California de două ori pe an la Băile Govora, pentru un tratament
    balneofizical. Acest pacient s-a recuperat cu rezultate foarte bune din punct
    de vedere respirator, dar și al aparatului locomotor, datorită perseverenței și
    consecvenței sale. Sunt patru, cinci ani consecutivi de când se prezintă la
    tratament. Este foarte important să spunem că nu e suficientă o singură cură de
    tratament. Pentru a avea rezultate bune, pacientul e bine să se prezinte cel
    puțin trei ani consecutiv.


  • Slănic Prahova

    Slănic Prahova

    Tratament, mină
    de sare şi chiar şi un muzeu al sării sunt punctele de referinţă atunci când ne
    gândim la destinaţia pe care v-o propunem astăzi: Slănic Prahova. Situată la
    numai 100 de kilometri nord de Bucureşti, staţiunea poate fi o excelentă
    destinaţie atât pentru un sejur mai lung, cât şi pentru un scurt popas.


    Staţiunea are
    izvoare cu ape minerale tămăduitoare. Izvoarele de aici au fost utilizate încă
    din 1885, an în care oraşul a început să se dezvolte, în timp ce lacurile Baia
    Baciului, Baia Roşie, Baia Porcilor sau Lacul Verde sunt folosite în special
    pentru tratarea unor boli reumatismale, având în vedere concentraţia mare de
    sare a acestora. Astfel, puteţi beneficia de o ofertă largă de proceduri de
    tratament, precum: băi cu ape minerale calde şi reci, electroterapie, aplicări
    de nămol cald.


    Dar în oraşul
    Slănic turiştii sunt diverşi, de la persoane în vârstă, care doresc tratament,
    până la persoane tinere care doresc distracţie şi relaxare şi familii cu copii,
    ne-a spus Edi Vişinoiu, responsabil cu
    vânzările al unui complex hotelier din zonă, şi ne-a lansat o invitaţie: Dacă doriţi o oază de linişte şi pace vă invităm la noi. Slănic este
    un oraş foarte frumos, aveţi mina de sare pe care o puteţi vizita, la
    complexurile noastre aveţi cazare şi masă, distracţie, piscină cu apă dulce,
    ştranduri cu apă sărată, locuri de joacă pentru copii, oferim şi închiriere de
    ATV-uri, un pachet foarte complex. Cu ATV-urile se poate merge prin Slănic, se
    poate merge şi în zona împădurită, şi până la Cheia, dacă se închiriază pe o
    perioadă mai lungă.



    La Slănic
    Prahova există un adevărat munte de sare a cărui exploatare a fost făcută până
    în 1972, iar de atunci zona este destinată circuitului turistic şi
    tratamentului medical sub supraveghere. Mina poate fi vizitată în fiecare zi,
    mai puţin lunea. Adâncimea maximă a minei este de 217 metri, iar camerele sale
    în formă trapezoidală măsoară 55 de metri înălţime, suprafaţa totală a minei
    fiind de aproximativ 80.000 de metri pătraţi. Înălţimea unei săli este de 70 m, iar
    circuitul se desfăşoară în jurul enormului pilon ce susţine mina. Temperatura
    constantă de 12 grade Celsius tot timpul anului, un aer puternic ionizat şi
    lipsa factorilor alergeni creează un microclimat benefic pentru tratarea
    afecţiunilor respiratorii. Într-una din cele 14 camere este amenajat un muzeu,
    denumit de autorul său, sculptorul Justin Năstase, Sala
    Genezei. Aici se pot admira busturile sculptate în sare ale lui Traian şi
    Decebal, dar şi alte elemente reprezentative ale popoarelor dac şi roman. De
    asemenea, sunt expuse în coridoarele salinei bustul marelui poet român Mihai
    Eminescu şi un bazorelief, sculptat în peretele de sare, care îl reprezintă pe
    Mihai Viteazul. În mină sunt amenajate terenuri de sport (fotbal, volei),
    utilizate pentru antrenamente şi pentru evenimente sportive, dar şi spaţii
    pentru proiecţii cinematografice.


    Muzeul Sării
    este un alt obiectiv turistic. Amplasat în apropierea salinei, muzeul prezintă
    evoluţia metodelor de extracţie a sării de la începuturi şi până în prezent.
    Muzeul a fost inaugurat la 13 mai 2003 şi expune documente privind istoria
    prelucrării sării, unelte şi utilaje, cristale de sare şi planşe geologice.



    Cu speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre,
    vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie.

  • Salinas de Rumanía

    Salinas de Rumanía


    Rumanía es uno de los mayores productores de sal del mundo y la explotación de la sal es un oficio muy antiguo. Las salinas son un atractivo turístico cada vez más conocido y las propiedades del aire salino han conllevado la creación de la espeleoterapia y la climatoterapia, unos tratamientos bajo tierra, en cuevas y minas de sal. Hoy entraremos en algunas de las salinas más conocidas de Rumanía. Iniciamos nuestro viaje en el distrito de Bacău, en la localidad turística de Târgu Ocna. La explotación de la sal en su forma actual comenzó en Târgu Ocna hace mucho tiempo, alrededor del año 1967, pero el turismo tomó otro rumbo en el año 2005. Fue el año en el que se valoró la iglesia Sfânta Varvara (Santa Varvara), ha afirmado Ilie Ion, director de la salina Târgu Ocna:



    “Se había construido en el año 1992, según un proyecto de los empleados de la salina Târgu Ocna, en seis meses. En aquella época fue un monumento único, tanto en Europa como en Rumanía. Para verla, el turista desciende 240 metros bajo tierra, donde se desarrolla nuestro centro de turismo y ocio, en una superficie de 13 mil hectáreas. Ofrecemos las condiciones óptimas para la relajación, el ejercicio en los terrenos de minifútbol, baloncesto, tenis y tenis de mesa. Al mismo tiempo, se pueden tratar también las enfermedades respiratorias. El lago con agua salada que hay aquí y la catarata completan existosamente un paisaje fascinante. Para los niños hemos creado espacios de juego con cunas, toboganes y mecedoras. Además, para los pequeños visitantes hemos intentado adoptar una serie de juegos mecánicos o billar, asegurar espacios para mini bicicletas, y en el futuro aseguraremos también espacios para patinetas y patines sobre ruedas.”



    En el centro turístico se puede visitar a continuación el Museo de la Sal, según ha añadido Ilie Ion, director de la Salina Târgu Ocna:



    “En el museo se pueden ver datos sobre el inicio y la evolución de la explotación, y también sobre la elaboración de la sal. Podemos leer sobre sus virtudes terapéuticas y podemos admirar muestras interesantes, que recuerdan un pasado impresionante de las explotaciones de sal en Târgu Ocna, cuya tradición se remonta a 1380. A lo largo de los años hemos recibido visitantes de todos los continentes. Todo el mundo se queda profundamente impresionado. Pocos turistas extranjeros han tenido la oportunidad de visitar una salina. En Rumanía hay varias, por esto nos parecen muchas veces muy interesantes. Pero los turistas extranjeros comparten sus impresiones con mucha emoción tras una visita al subterráneo. Por ejemplo, he tenido la oportunidad de hablar con unos japoneses. Hablamos mediante un intérprete, y si éste no conseguía expresar totalmente la emoción que vivían aquellos visitantes de Japón, lo hacía la expresión de su cara y de sus miradas.”



    Nos dirigimos al norte de Rumanía, al distrito de Suceava, la localidad de Cacica. Ésta fue mencionada por primera vez en los documentos en el siglo XVIII. En Cacica, la administración austríaca abrió una explotación intensiva y eficiente de sal. La sal se explotaba bajo la forma de bloques, por corte manual, y la primera habitación para la explotación de la sal gema se creó a 27 metros de profundidad. Alrededor del año 1817 comenzó la explotación del yacimiento. He aquí lo que ha afirmado Ioana Croitoriu, guía en la salina Cacica:



    Cacica significa “pato” en polaco. Fue un terreno pantanoso con muchos patos salvajes y los polacos lo nombraron así. Los especialistas estiman que aquí tenemos reservas de sal para otros 500 años. La explotación comenzó en el año 1791. Tenemos aquí una capilla pequeña, ortodoxa, con algunas esculturas en sal. A 38 metros de profundidad tenemos un lago artificial. En su margen se forman cristales de sal. Allí hay también una pequeña barca en la que los mineros, en su tiempo libre, paseaban a sus niños, a sus nietos. A 41 metros de profundidad tenemos una sala de baile, donde los mineros organizaban bailes y fiestas. Se llama Agripa Popescu, quien fue el primer director general. Después se baja a 75 metros donde al principio estaba también el almacén de queso. Como hay una temperatura constante de 10 grados, el queso se conservaba muy bien en la mina. Ahora hay un terreno deportivo para aquellos que vienen al tratamiento, los enfermos de asma, con enfermedades del aparato respiratorio. Hay también espacios de juego para los niños.”



    Nuestro último descanso será en Transilvania. Considerando que los antiguos asentamientos de aquí datan del año 1100, Praid es un asentamiento relativamente “joven”, siendo mencionado por primera vez en los documentos en el año 1564. Pero es la mayor aldea del distrito Harghita. A pesar del lindo paisaje montañoso y el aspecto arcaico, Praid se conoce sobre todo por la salina, una verdadera ciudad subterránea. Según los últimos datos comunicados por la administración de la salina de Praid, el número de turistas aumentó este año en 35 mil, frente al mismo periodo del año pasado. Y el promedio de aquellos que bajan al subterráneo es de entre 3.000 y 4.000 personas al día. El paisaje subterráneo es impresionante, ha afirmado Seprodi Zoltan, director de la salina de Praid:



    “Se entra en autobús. La ruta de este autobús bajo tierra es de 1,2 kilómetros. Baja aproximadamente 100 metros desde la superficie. De allí, los turistas van por las escaleras. Hay 240 peldaños por los que van para llegar a una habitación más antigua. Esta tiene un sistema de galerías con una longitud de aproximadamente 600 metros, con 20 metros de ancho. La altura es de 14 metros. Estas dimensiones son impresionantes. Un 80% de los turistas extranjeros son de Hungría. Los demás son turistas de todos los países de Europa, incluso hemos tenido grupos de Asia y de América. Al entrar en contacto con ellos, nos enteramos de que están asombrados de lo que hay en el subterráneo. Quiero enviar un mensaje a todos sus oyentes. Son bienvenidos aquí y si desean quedarse boquiabiertos, visiten entonces Praid y la salina.”



    Esperamos haberles convencido de lo inédito de una estancia en las salinas de Rumanía y les esperamos la próxima vez con un nuevo destino.





  • Vâlcea turistică

    Vâlcea turistică

    În judeţul Vâlcea se pot practica agroturismul,
    turismul religios, de agrement, dar şi curativ. Pe lângă o salină
    impresionantă, veţi găsi staţiuni balneoclimaterice recunoscute, centre de echitaţie,
    şoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România, dar şi trasee pentru
    drumeţii pe munte.


    Monica Gheorghiu,
    coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică din judeţul Vâlcea,
    expune câteva dintre motivele pentru care nu ar trebui să ocolim această
    destinaţia atunci când ne planificăm vacanţa. Vâlcea ocupă
    locul întâi în topul destinaţiilor montane, în ceea ce priveşte arealul zonelor
    turistice montane. De asemenea, există staţiuni balneare de interes naţional şi
    internaţional, care au resurse ce le oferă autenticitate. Veţi beneficia de cea
    mai mare varietate de ape minerale, unele unice în lume. De asemenea, există
    parcurile naţionale Cozia, Buila Vânturariţa, cu o
    floră şi faună foarte diversă şi un număr mare de peşteri. Vâlcea ocupă locul
    doi în privinţa numărului de biserici, mănăstiri şi schituri. Putem menţiona Mănăstirea Hurezi, cu ceramica de Hurez, care este în
    patrimonial cultural mondial UNESCO. De asemenea, Centrul de ceramică Olari
    este cel mai important centru de ceramică smălţuită din România. Aş putea
    menţiona Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase şosele din ţară şi, nu
    în ultimul rând, pârtia de schi de la Obârşia Lotrului, de la Vidra. Vâlcea
    este o destinaţie pentru toate anotimpurile. În funcţie de preferinţe, se poate
    veni oricând.


    În Parcul Naţional Buila
    Vânturariţa se găsesc peste 500 de hectare de păduri virgine, cele mai
    valoroase din punctul de vedere al biodiversităţii: arbori seculari, luminişuri
    pline cu flori rare şi diverse specii de animale. Vă vor surprinde peisajele uimitoare
    ale pădurilor de mesteacăn, fag şi molid, străbătute de izvoare ce şi-au format
    mici cascade. Veţi vedea creste ascuţite, dar şi culmi domoale, cu pajişti
    înflorite şi stâne de oi. Pe de altă parte, în Parcul Naţional Cozia puteţi
    vedea capra neagră sau râsul. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 17.000 de
    hectare şi a mai fost denumit şi parcul florilor. Zonele dimprejurul
    parcurilor naţionale sunt perfecte pentru practicarea turismului rural. Monica
    Gheorghiu, coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea. Aş menţiona zona Vaideeni, care este un important centru etnografic, prin
    modul remarcabil de păstrare a vechilor tradiţii şi meşteşuguri. Reprezintă
    unul dintre cele mai frumoase obiective turistice ale regiunii Oltenia. În
    Vaideeni oieritul este ocupaţia de bază a localnicilor.


    Vaideeni poate fi punctul de
    plecare pentru numeroase trasee montane. Iar dacă nu vă plac drumeţiile, puteţi
    vizita mănăstirile din zonă. Una dintre acestea, la doar puţin peste 30 de km
    depărtare, este Govora. Pictura bisericii este lucrată in frescă, în renumitul
    stil brâncovenesc, fiind executată între anii 1711-1712. În curtea mănăstirii
    veţi remarca şi un vechi clopot de piatră, donat mănăstirii la 1770. Mănăstirea
    are şi o tiparniţă, primele tipărituri datând din anul 1636.


    Şi, tot în apropiere, se află
    şi staţiunile balneoclimaterice. Dintre acestea, Monica Gheorghiu,
    coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea, ne recomandă Călimăneşti Căciulata, Este o perlă a turismului balnear. Se prezintă foarte bine, cu oferte
    atractive pentru turişti. S-au dezvoltat bazele de tratament, piscinele. De
    asemenea, se dezvoltă un concept nou, turismul de wellness şi SPA. Am observat că
    majoritatea tinerilor merg şi-şi petrec timpul liber într-un mod foarte plăcut. Există obiective în zonă
    pentru toate vârstele. Avem patru mănăstiri de patrimoniu. N-aş putea să nu
    menţionez mănăstirile Cozia, Turnu, Ostrov şi Stânişoara.


    Claudiu Tulugea, directorul
    Muzeului Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu Vâlcea, ne recomandă o vizită şi la
    vechile conace boiereşti. Dintre cele 550 de obiective de
    patrimoniu din judeţul Vâlcea, conform listei monumentelor istorice în vigoare,
    în jur de 60 sunt vechi conace, construite de familiile boiereşti sau ale
    aşa-zisei aristrocraţii locale. Ele au fost construite în perioada de la
    sfârşitul secolului al XVII-lea, până aproape de începutul primului război
    mondial. De acestea se leagă dinastii de boieri sau familii de oameni politici
    care au avut un impact deosebit atât asupra istoriei naţionale cât şi asupra
    celei locale. De fapt, sunt nişte fortificaţii în care locuia boierul şi
    familia sa. Se baricadau în acest tip de construcţie şi, când erau înconjuraţi
    de cetele de turci, porniţi de la Dunăre către nordul Olteniei, se închidea
    parterul, se închideau obloanele şi se urca la etaj. Ele au o arhitectură
    brâncovenească, specifică zonei prin arcadă şi piatra traforată de la intrare.
    Restul conacelor au o arhitectură în stil neoromânesc, un amestec interesant de
    elemente bizantine şi motive etnografice şi arhitecturale locale. Pe scurt,
    sunt clădiri cu aspect masiv, cu arcade scurte , cu coloane mici şi groase.

    Ne
    întoarcem însă către reşedinţa de judeţ, Râmnicu Vâlcea, care în luna mai îşi
    sărbătoreşte atestarea documentară de peste şase secole, spune Monica
    Gheorghiu, coordonatorul Centrului de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea. La Râmnicu Vâlcea şi
    la Călimăneşti Căciulata se împlinesc 628 de ani de la atestarea documentară,
    iar fiecare oraş vine cu diverse activităţi culturale şi concerte la care ar trebui să participe cât mai multă
    lume. Aş vrea să menţionez că, în curând, la Horezu, va avea loc festivalul
    important şi traţional totodată, Cocoşul de Hurez, în
    perioada 3 – 5 iunie. Este târgul ceramicii populare româneşti. Dacă sunt
    iubitori de cultură şi tradiţii, i-aş invita la Muzeul Satului, un muzeu în aer
    liber, foarte frumos şi bine organizat. De asemenea, dacă le place în aer liber
    şi iubesc plimbările, i-aş invita să vadă piramidele din Valea Stâncioiului.
    Acestea sunt foarte frumoase şi sunt create de pârâul cu acelaşi nume la baza
    unui perete muntos înalt. Se aseamănă cu
    o orgă imensă creată de natură chiar în mijlocul naturii. Am participat la
    Târgul de Turism al Olteniei unde au venit turişti din multe colţuri ale lumii
    şi numeroşi colegi din turism. Au fost fascinaţi de potenţialul turistic al
    judeţului nostru.

    Iată
    aşadar o destinaţie pentru orice anotimp, pentru toate vârstele şi pentru toate
    buzunarele: Vâlcea turistică.

  • În Bucovina

    În Bucovina

    Bucovina îşi atrage turiştii prin peisaje mirifice, obiective culturale, tradiţii şi, de asemenea, prin posibilitatea de a practica sporturi de iarnă, în staţiuni precum Vatra Dornei, Gura Humorului, Cârlibaba şi Câmpulung Moldovenesc. Acestea sunt printre cele mai recunoscute puncte de atracţie din nordul României. Dar nu sunt singurele.



    Prima noastră oprire: Salina Cacica. Situată în partea central-vestică a judeţului Suceava, aceasta poate fi vizitată încă din secolul al XIX-lea. Intrăm acum în salină, însoţiţi de ghidul turistic Ioana Croitoriu: Toată mina a fost lucrată manual cu dalta şi ciocanul de specialiştii mineri din Polonia şi Ucraina, iar totul este din sare. Cacica înseamnă în limba polonă raţă”. A fost un teren mlăştinos, cu multe raţe sălbatice, de unde şi numele minei, dat de către polonezi. Specialiştii afirmă că avem aici rezervă de sare pentru încă 500 de ani, iar exploatarea a început în anul 1791. Avem o capelă mică, ortodoxă, cu câteva sculpturi în sare. La 38 de metri adâncime avem un lac artificial, pe marginea căruia se formează cristale de sare. Tot acolo se vede şi bărcuţa cu care minerii îşi plimbau înainte copiii, nepoţii. La 41 de metri adâncime se află sala de bal, unde se organizau petreceri. Poartă numele primului director general. La 70 de metri adâncime aveam şi un depozit de brânză datorită unei temperaturi constante de 10 grade. Acum este amenajat un teren de sport pentru cei care vin la tratament, cei bolnavi de astm sau cu afecţiuni ale aparatului respirator, însă avem şi spaţii de joacă pentru copii.”



    Vă puteţi programa vizita în orice zi a săptămânii, chiar şi duminica, între orele 9.00 – 17.00. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei pentru adulţi (2,5 euro). Copiii până la 14 ani şi elevii beneficiază de reducere 50%.



    Nordul României este recunoscut şi pentru mănăstiri. Bucovina, de altfel, este cunoscută şi sub denumirea Ţinutul Mănăstirilor. Vă propunem acum o vizită într-o mănăstire care a rezistat vremurilor aproape 500 de ani. Deşi e mai puţin vizitată decât celebrele Voroneţ, Putna, Moldoviţa, Suceviţa, mai retrasă, mănăstirea Probota nu trebuie să lipsească din itinerariul dv. în Bucovina. Una dntre măicuţele mănăstirii ne face un scurt istoric al frumosului nostru obiectiv turistic.



    Probota este prima mănăstire pictată la exterior. Mănăstirea a fost ridicată în anul 1530 şi este pictată între anii 1530 — 1532 de către o echipă de călugări. Din punct de vedere arhitectural respectă tiparul marelor necropole medievale şi îmbină cele trei elemente: goticul, care predomină, elementele renascentiste şi cele moldoveneşti. În secolul al XIX-lea biserica suferă modificări sub administrare greacă. S-a adoptat soluţia zugrăvirii la exterior, ferestrele pridvorului şi ale pronaosului au fost zidite şi a fost pictată din nou în interior. O dată cu secularizarea averilor mănăstireşti, la 1864, va fi desfiinţată ca mănăstire şi va funcţiona ca biserică a satului Probota până la revoluţia anticomunistă din 1989. După această dată devine mănăstire de maici , iar din 1993 este inclusă în lista patrimoniului mondial UNESCO pentru valoarea arhitecturii. După lucrările de restaurare, sub egida UNESCO, finanţate în mare parte de guvernele Japoniei şi României, se spală pictura interioară şi se descoperă pictura veche, originală, de la 1532, care dezvăluie un program iconografic unic, de excepţie, care i-a făcut pe specialişti să o declare în anul 2001 cea mai bine păstrată şi exactă din punct de vedere teologic. Ea corespunde cel mai bine standardelor liturgice şi stilului artistic al bisericii bizantine. Astfel, în 2001, primeşte premiul UNESCO pentru valoarea picturii interioare. Dacă podoaba exterioară nu se va mai admira niciodată aşa cum era odată, în ciuda lucrărilor de restaurare, pictura interioară este unică.”



    Claudiu Brădăţan, de la Centrul de informare turistică Suceava, ne invită la mişcare în Bucovina. L-am întrebat dacă există oferte pentru turismul de aventură.



    Noi îl numim turism activ. Nu implică neapărat sporturi extreme, dar este activ. În acest sens, Vatra Dornei e o destinaţie ideală. S-a dezvoltat aici o paletă de pachete turistice pentru acest gen de turism. Mă refer la turismul ecvestru, avem un parc naţional, Parcul Naţional Călimani, cu cea mai mare suprafaţă în judeţul Suceava. Aici se practică turismul ecvestru, turismul de drumeţie, climbing, river rafting şi plută pe râul Bistriţa. E ceva inedit pentru toată România. Vă îndemn iar cu căldură să mergeţi la Ciocăneşti, un sat viu, un sat turistic, cu arhitectură tradiţională, deosebită. Aici au loc două festivaluri naţionale de anvergură, respectiv Festivalul Ouălor Încondeiate, în primăvară, şi Festivalul Păstrăvului, vara.”



    Bucovina este o destinaţie turistică pentru toată lumea. Inclusiv pentru cei amatori de relaxare şi tratament. Aceştia sunt invitaţi în Vatra Dornei, spune şeful serviciului Salvamont, Petru Ariciuc.



    Vatra Dornei, ca staţiune balneoclimaterică, a apărut din anii 1880-1890, când s-au ridicat şi primele clădiri care constituie nucleul staţiunii: Poşta, stabilimentul băilor, Primăria. Apoi, în urma unor studii, s-a evidenţiat în jurul anului 1850 necesitatea şi apoi intenţia Imperiului austro-ungar de a înfiinţa aici o staţiune. În momentul de faţă beneficiem de trei baze de tratament, avem 2.500 de locuri de cazare şi Vatra Dornei, ca staţiune, este înconjurată de patru masive muntoase. Traseele sunt uşoare, de trei, de cinci sau de şase ore. De asemenea, se pot petrece şapte zile doar pe munte, în jurul staţiunii Vatra Dornei, al Bazinului Dornelor. Aici se pot tratata afecţiuni ale sistemului nervos periferic, ale sistemului locomotor, cardiovascular. Totodată, trebuie să sublinem că parcul balnear, în urma măsurătorilor, s-a dovedit a fi foarte ozonificat. Au fost amenajate chiar trei cure de teren. În funcţie de afecţiune, medicii curanţi recomandau câte un traseu.”



    Invitaţia a fost lansată. Vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.

  • Concursul „Prin salinele României”, la final

    Concursul „Prin salinele României”, la final


    Concursul cu premii, cu titlul “Prin salinele României”, dedicat uneia dintre principalele resurse minerale ale României, a ajuns la final. În rubrica de astăzi am strecurat răspunsurile tuturor întrebărilor de concurs, astfel încât să puteţi intra în tragerea la sorţi pentru câştigarea marelui premiu: un sejur de 10 zile în patru zone din România, cunoscute pentru exploatarea sării. Vă invităm într-un ultim periplu prin minele din care se extrage aurul alb şi în care sunt amenajate baze turistice ce oferă condiţii excelente pentru relaxare, mişcare şi pentru tratarea afecţiunilor respiratorii.




    Fără sare mâncarea n-ar mai avea gust, iar industria chimică n-ar mai fi ceea ce e azi. Zona de extracţie a sării din România este uriaşă. De altfel, România este unul dintre cei mai mari producători de sare din lume, iar exploatarea sării este o ocupaţie foarte veche. În prezent, specialiştii sunt de părere că România îşi poate asigura necesarul de sare din resurse interne timp de 1.000 de ani. Fie că vorbim despre salina Ocna Sibiului, Turda, Praid, Târgu Ocna, Slănic Moldova sau oricare altă salină turistică de pe teritoriul României, majoritatea pun la dispoziţia turiştilor excelente baze de tratament. Proprietăţile aerului salin au dus la apariţia speleoterapiei şi a climatoterapiei, tratamente în subteran, în peşteri şi în mine de sare. Tratamentul cuprinde, practic, inhalarea aerului din mină, fiind util în cazul bolilor căilor respiratorii (boli astmatice, bronşitice, alergice). În plus, salinele sunt, datorită acusticii deosebite, şi locuri ideale pentru concerte.




    Este şi cazul salinei Slănic Prahova, pe care o vizităm astăzi. Aici am vorbit cu Constantin Niculescu, şeful formaţiei de întreţinere-exploatare minieră, la mina turistică Unirea, care ne-a făcut un scurt istioric al obiectivului: Primele date scrise referitoare la ceea ce înseamnă o exploatare cât de cât demnă de luat în seamă, datează din anul 1685, graţie Spătarului Mihai Cantacuzino, care cumpără moşia, reprezentând o mare suprafaţă din teritoriul actual al localităţii, de la moşnenii slăniceni cu intenţia de a valorifica această bogăţie naturală pe care o reprezintă sarea. Astfel, în 1685, el reuşeşte să deschidă prima ocnă, care presupune din punct de vedere tehnic o deschidere de la suprafaţă cu patru puţuri verticale: două cu destinaţia extracţiei de material derocat, iar celelalte două, unul pentru aeraj şi celălalt pentru transportul personalului. În asemenea spaţiu, în mina turistică Unirea, temperatura e constantă de 12 grade indiferent de sezon. Presiunea atmosferică este mai ridicată cu 20 de milimetri coloană de mercur decât cea de la suprafaţă. Acest lucru a dezvoltat încă din 1970, de când exploatarea în sine a fost încheiată, latura turistică şi medicală, de tratament al maladiilor respiratorii, în special astmul bronşic, bronşitele, insuficienţele respiratorii, pentru care mulţi dintre cei ce vizitează spaţiul vin cu recomandare de la medic.”




    Slănic Prahova, locul în care este amplasată cea mai mare salină din Europa, este o staţiune balneoclimaterică şi un centru al sării unde veţi găsi Muntele de Sare, unic în lume. Veţi mai descoperi un oraş înconjurat de peisaje pitoreşti cu variate condiţii de cazare, tratament şi devertisment, practic, un loc ideal pentru petrecerea vacanţei. Am aflat de la Constantin Niculescu, şeful formaţiei de întreţinere-exploatare minieră, la mina turistică Unirea, Slănic Prahova, de ce revin turiştii: În primul rând, calitatea aerosolului, pe care îl oferă acest spaţiu subteran, dar şi măreţia spaţiului excavat în urma exploatării, fac mai mult decât atractiv acest obiectiv turistic. Obiectivul este mediatizat prin toate mijloacele posibile şi este cunoscut, dovadă că avem oaspeţi din mai toate părţile globului: America, Asia, Israel, Orientul Mijlociu şi ţările europene. Acum există curse de avioane ce realizează legătura între ţara noastră şi cele din Orientul Mijlociu şi vin aproape zilnic autocare cu vizitatori. Interesul pe care îl reprezintă din punct de vedere turistic acest obiectiv este mare şi există firme de turism care oferă şi variante de cazare, de agrement, atât pentru turismul de suprafaţă, lacurile antroposaline, cât şi pentru acest obiectiv din subteran cu funcţionare pe tot parcursul anului.”




    Oraşul Slănic se află în vecinătatea Munţilor Teleajanului, la care se poate ajunge pe mai multe trasee marcate, în intervale cuprinse între trei şi cinci ore, însă puteţi face şi plimbări de aproximativ 30 de minute la izvoarele cu ape sulfatate, calcice, cloro-sodice din apropierea oraşului: Fântâna Rece-Sub cetate, Fântâna lui Duşman, Fântâna Gogon. Apoi, la doar 39 de kilometri, în oraşul Ploieşti, se află un Muzeul Naţional al Petrolului. Aici, am vorbit cu Gabriela Tănăsescu, directorul instituţiei: Există oameni şi evenimente care ne fac să vorbim despre petrol ca despre ceva viu, care ne marchează de sute şi de mii de ani existenţa. În ierarhia ţărilor cu o veche tradiţie de exploatare şi prelucrare a petrolului, România şi-a înscris numele încă din 1857, an în care au avut loc trei premiere. România a fost prima ţară din lume cu producţie de ţiţei, înregistrată în statisticile internaţionale, la acea vreme 275 de tone. Lângă Ploieşti s-a construit prima rafinărie din lume la nivel industrial, iar Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant, la 1 aprilie 1857.”




    Iar după atâtea premiere, dacă tot veţi ajunge în Ploieşti, puteţi încerca şi o curiozitate. Aflăm despre ce e vorba de la Tatiana Ristea, conservator la Muzeul Ceasului Nicolae Simache”: Colecţia Muzeului Ceasului este structurată şi cronologic şi tipologic. În muzeul nostru veţi întâlni cele mai vechi tipuri de ceasuri, de la cadrane solare, ceasuri cu apă, ajungând până la ceasurile cu mecanisme, pe care le cunoaştem cu toţii. Dacă ne veţi călca pragul, veţi vedea ceasuri de şemineu, o colecţie impresionantă de ceasuri de buzunar şi o altă categorie, de automate muzicale, care fac parte tot din patrimoniul Muzeului Ceasului Nicolae Simache”.”




    Aici se încheie ultima rubircă de concurs “Prin salinele României”. Dacă aţi răspuns corect la întrebările noastre, puteţi câştiga Marele Premiu, un sejur de 10 zile, cu pensiune completă, pentru două persoane, în patru zone din România cunoscute pentru exploatarea sării: Slănic Prahova, Târgu Ocna, Praid şi Turda.