Tag: Salrom

  • Turist prin salinele României

    Turist prin salinele României

    Interesul turiștilor
    pentru saline este tot mai crescut, iar proprietățile aerului salin au dus la
    apariția speleoterapiei și a climatoterapiei, tratamente în subteran, în minele
    de sare. Există saline în care sunt amenajate adevărate parcuri de distracție
    pentru copii și adulți, spații de relaxare și muzee. Vom cunoaște câteva dintre
    cele mai frumoase saline din România alături de Daniela Pop, reprezentantă
    marketing la Compania Națională a Sării, SALROM. Dintre cele șapte
    exploatări pe care le avem în grijă, în cinci dintre ele se practică și
    turismul. Turiștii au acces la mine de sare foarte frumos amenajate, niște
    comori naționale. Noi ne ocupăm de Salina Praid din Harghita. Mai avem Slănic
    Prahova, cea mai apropiată de București. Avem Ocnele Mari la Vâlcea, și Târgu Ocna și Cacica în Moldova. Acoperim
    întreaga țară. Așadar, turiștii care pleacă vara sau iarna în vacanțe se pot
    opri în saline pe toată perioada anului, temperatura fiind constantă, e bine
    vara pentru răcoare, iar iarna e un pic mai cald decât afară.



    Majoritatea salinelor au
    amenajat diverse spații pentru petrecerea timpului liber în subteran într-un
    mod cât mai plăcut. Cu amănunte, Daniela Pop: Oricine care nu are
    contraindicații din partea doctorilor, fiindcă sunt anumite boli care nu permit
    accesul în minele de sare, poate să meargă acolo să stea acolo două, trei ore,
    să ia și copiii, de exemplu. La Praid, de exemplu, e amenajat foarte frumos un
    parc de aventură cu tiroliană, cu loc de joacă pentru copii, astfel încât să
    stăm cât mai mult acolo și să respirăm aer curat, care nu e supus poluării și
    care ne e benefic pentru sănătate. Cea mai vizitată dintre salinele noastre
    este Salina Praid, din Harghita. Este amenajat un parc pentru copii, cu locuri
    de joacă, un restaurant unde se poate lua masa, se mai organizează și concerte
    acolo, tot felul de evenimente. Este și o zonă pitorească partea aceea de țară.
    E minunat în Sovata-Praid. Facem cât mai multe îmbunătățiri. De exemplu, vrem să
    aducem cărți audio cu prezentări în mai multe limbi străine.


    România este recunoscută
    pentru salinele sale. De exemplu, conform celor mai recente studii, aici veți
    găsi locul cu cel mai pur aer de pe planetă. Se află în cea mai mare salină din
    Europa, aflată la 120 de km de București, Salina Prahova. Și, deși saline
    există și în alte părți ale Europei, salinele românești au o caracteristică,
    spune Daniela Pop, reprezentantă marketing la Compania Națională a Sării. Sunt locuri pe care nu le găsești în toate țările. Mai există saline
    și în alte țări, dar nu sunt atât de multe. În România, se pune foarte mult
    accent pe tradiție. Se păstrează viu și spiritul educației creștine. În fiecare
    salină din portofoliul nostru avem și un altar dedicat Sfintei Varvara, care
    este ocrotitoarea minerilor. Am încercat să păstrăm cât mai mult din tradițiile
    mineritului românesc. Există în fiecare salină broșuri cu istoria mineritului
    și încercăm să nu ne uităm istoria și s-o promovăm cât de mult, mai ales în
    rândul turiștilor străini. Ei vin foarte mult ca să afle despre istoria
    locului, despre ce s-a întâmplat acolo, cum s-a extras sarea. Vă invit pe
    această cale să intrați în saline când le aveți în apropierea unei destinații
    de vacanță sau chiar în drum, iar o oră, două, petrecute acolo vă fac foarte
    bine. Atenție la contraindicațiile din partea doctorilor, dacă există. Este un
    mod foarte plăcut de a petrece puțin timp liber în niște spații deosebite.


    Ascultăm îndemnul și ne
    îndreptăm către nordul-estul României, în regiunea istorică Bucovina, la
    Cacica. Comuna se află la 18 km de orașul Gura Humorului și la 40 de km de orașul
    Suceava, loc unde, în jurul anului 1780, au fost descoperite zăcăminte de sare.
    Salina Cacica poate fi vizitată încă din secolul al XIX-lea. Ioana Croitoriu,
    ghid turistic, ne face o scurtă prezentare. Toată mina a fost
    lucrată manual cu dalta și ciocanul de specialiștii mineri din Polonia și
    Ucraina, iar totul este din sare. Cacica înseamnă în limba polonă rață. A
    fost un teren mlăștinos, cu multe rațe sălbatice, de unde și numele minei, dat
    de către polonezi. Specialiștii afirmă că avem aici rezervă de sare pentru încă
    500 de ani, iar exploatarea a început în anul 1791. Avem o capelă mică,
    ortodoxă, cu câteva sculpturi în sare. La 38 de metri adâncime avem un lac
    artificial, pe marginea căruia se formează cristale de sare. Tot acolo se vede și
    bărcuța cu care minerii își plimbau înainte copiii, nepoții. La 41 de metri
    adâncime se află sala de bal, unde se organizau petreceri. Poartă numele
    primului director general, Agripa Popescu. Apoi, coborâm la 75 de metri
    adâncime, unde aveam și un depozit de brânză datorită unei temperaturi
    constante de 10 grade. Acum este amenajat un teren de sport pentru cei care vin
    la tratament, cei bolnavi de astm sau cu afecțiuni ale aparatului respirator,
    însă avem și spații de joacă pentru copii.



    Contactându-vă agentul de turism, cu siguranță vă veți
    putea alcătui un program astfel încât să vă bucurați de aerul curativ din
    subteran și de atracțiile turistice din împrejurimile salinelor.