Samizdatul Ellenpontok (Contrapuncte), scris de
câţiva intelectuali maghiari în anii 1970, Aktionsgruppe Banat, mişcare de
protest a scriitorilor de limbă germană apărută tot în anii 1970, şi Mişcarea
Goma au fost cele mai importante forme de protest civic ale societăţii
româneşti împotriva regimului comunist. Mişcarea Goma a primit acest nume de la
romancierul Paul Goma, cel care a iniţiat protestul.
Paul
Goma s-a născut în 1935 în Republica Moldova de azi într-o familie de
învăţători, care s-au refugiat în România după ocuparea Basarabiei de către
URSS în 1944. A publicat 30 de volume de ficţiune şi memorialistică şi a fost
deţinut politic. Cristina Petrescu, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice
a Universităţii Bucureşti, spune că există o diferenţă între iniţiatorul
protestului şi cei care l-au sprijinit. Deja există această sintagmă, Mişcarea Goma, care circulă în scrierile
istorice, şi care reprezintă modul în care fost canonizat acest protest
colectiv. De fapt, această nefericită sintagmă corespunde definiţiei
Securităţii dată acestui grup. În acest caz, liniile grupului sunt puţin mai
complicate tocmai pentru că este un grup mult mai mare decât Ellenpontok sau
Aktionsgruppe Banat. Eu voi încerca să fac o uşoară reinterpretare a acestei
mişcări. În primul rând, voi diferenţia între cine a fost Goma, ca oponent
cultural faţă de regimul comunist şi care are parte de o anumită canonizare, şi
mişcarea Goma, care are o cu totul şi cu totul altă canonizare.
Relaţia
lui Goma cu regimul a fost una sinuoasă, mergând de la opoziţie radicală la
susţinerea sa, mai ales în 1968, când noul lider de la Bucureşti Nicolae
Ceauşescu a exprimat deschis opinia împotriva centrului lagărului socialist de
la Moscova. Cristina Petrescu. Noi
ne uităm la oponenţii regimului mereu urmărind dinamica relaţiilor dintre
oponent şi regim. Iar Goma are privilegiul de a fi unul dintre oponenţii de cea
mai lungă durată, cel mai andurant dintre ei, este chiar o performanţă printre
toţi cei care sunt cunoscuţi ca iniţiatori ai unor mişcări împotriva regimului.
El a început prin participarea la revoltele studenţilor din Bucureşti care au
început în acelaşi timp cu cele de la Budapesta din 1956. A devenit deţinut
politic, ulterior a avut domiciliul obligatoriu, după care este reintegrat în
Universitate. Există o încercare de a fi racolat ca informator care însă
eşuează, pentru ca în 1968 să ajungă, de bună voie, în partidul comunist, şi să
susţină regimul Ceauşescu, după cum el însuşi
mărturiseşte.
Cu
toate acestea, Goma a rămas un interlocutor imprevizibil şi incomod pentru
autorităţi. Cristina Petrescu susţine că liderul mişcării române pentru
drepturile omului a continuat să şicaneze regimul. Goma s-a remarcat prin faptul că în anii 1970 a fost un
vârf al nonconformismului în rândurile scriitorilor români pentru că este
primul care reuşeşte să publice undeva în afara României două volume care îi
fuseseră refuzate de cenzură. Unul dintre ele este pronunţat împotriva
regimului, este un volum în care vorbeşte despre deţinuţi obsedaţi de
libertate. Au avut mare succes pentru că au venit în momentul lui Soljeniţîn i se
traducea Arhipelagul Gulag în limbi de circulaţie internaţională, motiv pentru
care Goma este denumit Soljeniţîn român.
Goma reintră în conflict deschis cu
autorităţile comuniste în 1977 când semnează o scrisoare colectivă de protest
adresată Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Belgrad din
acelaşi an şi difuzată la postul de radio Europa liberă. Scrisoarea era un
denunţ al încălcării drepturilor omului în România. Cristina Petrescu. Se ştie că Goma a fost
iniţiatorul mişcării pentru drepturile omului care a avut ca model Charta 77
din Cehoslovacia, după care Goma a încercat să fie cooptat de către regim, şi
parţial s-a reuşit aceasta, dacă ne uităm la articolele pe care el le publică
până este arestat. Aflat în închisoare, retractează foarte mult din poziţiile
exprimate, este în final eliberat datorită presiunii internaţionale pentru a
ajunge să fie expulzat şi deveni unul dintre membrii marcaţi ai exilului
democratic până în 1989. Rămâne un personaj controversat şi după 1989 mai ales
datorită poziţiilor pe care le-a luat în privinţa sovietizării Basarabiei. Am
să conchid şi am să spun că, în mare măsură, Paul Goma este un erou uitat al
istoriei noastre recente, tocmai că nu şi-a găsit un loc potrivit.
Aşa s-a
născut Mişcarea Goma, care a cuprins în total 430 de persoane care au avut
legături cu Bărbosul, numele de cod dat de Securitate lui Goma. Printre
numele cele mai importante care au susţinut demersul lui Goma au fost criticul
literar Ion Negoiţescu, medicul psihiatru Ion Vianu şi muncitorul Vasile
Paraschiv. Dintre aceştia, 186 au obţinut paşaport pentru emigrare după ce
mişcarea a fost reprimată. Cristina Petrescu. Mişcarea Goma este descrisă ca unul dintre momentele
culminante de mobilizare împotriva fostului regim comunist. O mişcare care a
atins aproape 200 de susţinători, ceea ce reprezintă un număr comparabil cu al
susţinătorilor Chartei 77. Dar cele două mişcări au urmat traiectorii complet
diferite. În timp ce mişcarea Goma a luat sfârşit odată cu arestarea lui,
Charta 77 a supravieţuit regimului comunist şi a dat Cehoslovaciei şi Cehiei un
preşedinte după căderea comunismului.
Pe 1 aprilie 1977 Paul Goma este arestat şi în
acelaşi an, pe 20 noiembrie 1977, lui, soţiei şi copilului le-a fost retrasă
cetăţenia română şi au fost expulzaţi din România. Au ajuns la Paris unde au
cerut azil politic, însă Goma nu a dorit să ceară cetăţenia franceză. Ca o
reparaţie, regimul de după 1989 i-a redat oponentului cetăţenia română.