Tag: sanctiuni disciplinare

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    Federaţia Română de
    Fotbal a fost amendată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Internaţionale cu
    25.000 de franci elveţieni, iar Arena Naţională din Bucureşti a fost suspendată
    o partidă. Forul român a fost sancţionat pentru comportamentul suporterilor la
    jocul de acasă cu Armenia şi la cel cu Muntenegru, de la Podgorica, ambele
    disputate luna trecută, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

    Fotbalistul echipei
    naţionale a României, Bogdan Stancu, indisponibil din cauza unei accidentări, a
    fost înlocuit în lotul primei reprezentative cu atacantul formaţiei Viitorul,
    George Ţucudean. Potrivit Federaţiei Române de Fotbal, Stancu a suferit o
    contuzie puternică la şoldul drept. În urma unui examen medical amănunţit,
    staff-ul tehnic şi cel medical au discutat cu jucătorul şi au ajuns la
    concluzia că acesta nu va fi apt pentru partidele cu Kazahstan şi Danemarca, de
    joi şi duminică, din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, de anul
    viitor.

    Portarul român Ionuţ Rus
    se află pe o listă a celor mai talentaţi 60 de fotbalişti cu vârsta de cel mult
    17 ani, alcătuită de cotidianul britanic The Guardian. Născut pe 20 ianuarie
    2000, Ionuţ Rus, legitimat la clubul italian Lazio din Roma, evoluează pentru
    naţionala de juniori sub 17 ani a României. The Guardian menţionează că Rus se
    antrenează de câteva luni cu prima echipă a lui Lazio. Tânărul goalkeeper a
    mărturisit că a avut oferte de la echipe din Anglia, Italia şi Olanda, însă a
    ales-o pe Lazio fiindcă i‑a plăcut proiectul acestui club. Cel mai cunoscut dintre
    jucătorii de pe lista întocmită de The Guardian este brazilianul Vinicius Jr,
    atacantul lui Flamengo, care a semnat deja cu Real Madrid. Pe listă apare şi
    atacantul Timothy Weah, legitimat la Paris Saint-Germain, unde a jucat şi tatăl
    său, George Weah, primul african care a câştigat Balonul de Aur. The Guardian
    nu l-a uitat pe Jadon Sancho, una dintre speranţele fotbalului englez, care a
    semnat cu echipa germană Borussia Dortmund.