Joia Patimilor. Despre semnificaţia acestei importante zile vorbim cu preotul Cristofor Gabor, paroh al Capelei Mitropolitane Sfinţii Trei Ierarhi din Cimitirul vechi din Cernăuţi.
Joia Patimilor. Despre semnificaţia acestei importante zile vorbim cu preotul Cristofor Gabor, paroh al Capelei Mitropolitane Sfinţii Trei Ierarhi din Cimitirul vechi din Cernăuţi.
Cea mai mare şi mai veche sărbătoare a
creştinătăţii, Paştele – Învierea lui Iisus
Hristos, este marcată, în acest an, de ortodocşi şi catolici pe 16 aprilie.
La
câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim, de Florii, Iisus a fost judecat
de romani şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după
trei zile, a înviat din morţi. Această succesiune de evenimente a avut loc în
numai o săptămână, cea a Patimilor, care precede Învierea. În această perioadă,
în biserici, în fiecare seară sunt săvârşite slujbe
speciale, numite denii, cele mai importante fiind în Joia Mare şi în Vinerea
Mare. Prin intermediul lor, sunt retrăite cutremurătoarele momente de acum mai
bine de 2 mii de ani. Românii, în majoritate ortodocşi, participă la
slujbele ţinute în bisericile şi mânăstirile din ţară, dar şi în aşezămintele din
străinătate.
Anul acesta, în pastorala sa de Paşte, patriarhul Daniel al
Bisericii Ortodoxe Române le transmite credincioşilor că Iisus
nu a răspuns la violenţă cu violenţă şi cu răutate la răutate, ci S-a rugat
pentru iertarea ucigaşilor Săi. Patriarhul aminteşte că sufletul omului se
deschide spre rai doar atunci când se umple de pocăinţă smerită şi de iertare
sinceră, de pace şi de iubire milostivă.
În
Săptămâna Patimilor se fac şi ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare a
Învierii de dumincă. Mai precis, în Joia Mare,
gospodinele încep să pregătească masa de Paşte: se vopsesc ouă în roşu şi se
prepară pască şi cozonac – produse dulci, de patiserie. Drobul şi friptura de miel, precum şi vinul sunt,
de asemenea, nelipsite de pe mesele românilor în ziua de Paşte, sărbătoare
care reuneşte familiile, indiferent de locul de unde provin.
Cu această ocazie,
se organizează şi festivaluri speciale şi târguri. În
Piaţa Constituţiei din centrul Bucureştiului, de
exemplu, doritorii sunt aşteptaţi, până pe 17 aprilie,
la Târgul de Paşte. În cele 110 căsuţe cu produse autentice româneşti sunt
expuse obiecte din lemn, sticlă şi ceramică, instrumente muzicale, costume
populare, precum şi preparate culinare pentru toate gusturile. În Piaţă este şi
o zonă dedicată copiilor, cu trenuleţ, carusel şi ateliere unde artişti
plastici şi actori ajută copiii să îşi exprime creativitatea. Sunt şi români care
aleg să petreacă Paştele la munte, unde gradul de ocupare este ridicat. Alţii
vor pleca pe litoral sau chiar într-o
minivacanţă în străinătate. Nu puţini sunt cei care, însă, aflaţi peste hotare ca să
muncească, se întorc, acum acasă, pentru a fi alături de cei dragi.
Grav bolnav, dar în stare stabilă, Regele
Mihai I al României va rămâne la reşedinţa privată din Elveţia pe durata
Sărbătorilor pascale. În schimb, Principesa Margareta, custodele coroanei
regale, şi soţul acesteia, Principele Radu, vor lua parte la slujba de Înviere
la Catedrala Mitropolitană de la Cluj, din Transilvania.
Catolicii români, de fapt toţi creştinii, au primit cu mare bucurie, în Săptămâna patimilor din acest an a creştinilor de rit apusean, recunoaşterea de către Papa Francisc, printr-un decret, a martiriului monseniorului Vladimir Ghica. Decretul menţionează că “slujitorul lui Dumnezeu, Vladimir Ghika, preot diecezan”, a fost ucis din ură faţă de credinţă, la 16 mai 1954, în închisorile comuniste din România, sub control sovietic. Decretul Papei este practic ultimul pas înainte de beatificarea celui considerat un sfânt de români, care i-au cunoscut suferinţa şi strădania. Încă din 1991, Arhiepiscopul Ioan Robu, păstorul catolicilor din România, a adresat Vaticanului cererea de începere a procesului de beatificare şi canonizare a lui Vladimir Ghica. Bucuria acestei veşti este uriaşă pentru catolici şi toţi românii şi se speră că, în această toamnă, în momentul beatificării, Papa Francisc să vină la Bucureşti.
Trebuie să amintim momentele de mare satisfacţie spirituală din 1999, când regretatul Ioan Paul al ll-lea a venit in România, fiind primul Suveran Pontif care a vizitat o ţară majoritar ortodoxă de la separarea celor două biserici, acum aproape un mileniu. Posibila vizită la Bucureşti a noului papă şi beatificarea unui credincios al acestor pământuri ar fi un nou moment astral pentru istoria românilor şi a bisericii creştine. Privind viaţa şi activitatea lui Vladimir Ghica, am putea spune că noul Papă, Francisc, este o personalitate care poate aprecia dedicaţia Monseniorului. Vladimir Ghica era urmaşul unei familii vechi, care a dat românilor domnitori şi oameni politici. A avut înainte toate bogăţiile vieţii laice, dar a ales să fie un luminat slujitor al bisericii, om de ştiinţă şi diplomat, a înfiinţat primul spital gratuit din România. S-a dedicat sarmanilor si bolnavilor din tara noastra si, la 80 de ani, a fost arestat de autoritatile comuniste, bătut şi torturat in anchete. A murit ca un martir al regimului ateist comunist, în închisoare, în 1954, în teribila închisoare Jilava. Vladimir Ghica s-a născut într-o familie ortodoxă, ca fiu al ambasadorului României în Turcia. Primele clase le face în Franţa, în găzduirea şi îngrijirea unei familii protestante. Mai târziu, la Roma, decide să treacă la catolicism, pentru a fi un mai bun ortodox, după cum avea să mărturisească.
Apoi, la recomandarea lui Papei Pius al Xl-lea, devine un pionier al apostolatului laic. De altfel, acelasi Suveran Pontif avea sa-l numeasca “marele vagabond apostolic”. Revenit în România, înfiinţează primul spital gratuit şi primul serviciu de ambulanţă, Vladimir Ghica fiind considerat fondatorul operelor catolice de caritate din România. Este prezent, cu acţiuni umanitare, în războaiele începutului secolului XX, trecând de la diplomaţie la acţiuni medicale. În 1923, Vladimir Ghica a fost făcut preot catolic la Paris şi, la scurt timp, Vaticanul i-a acordat şi dreptul de a celebra şi în ritul bizantin, fiind primul preot român biritual. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a rămas în România şi a refuzat să o părăsească atunci când comuniştii au venit la putere. Şi-a acceptat martiriul şi a refuzat să se salveze, rămânând alături de cei care aveau nevoie de el, de credinţa sa. În 1952, când avea, deja, 79 de ani, a fost arestat de regimul comunist ateu. După doi ani de torturi, şi-a dat sufletul pe un pat de închisoare, devenind un martir al românilor şi al creştinilor. Născut prinţ în familia princiară Ghica, Monseniorul Vladimir Ghica a fost toată viaţa un “prinţ al săracilor” şi va deveni un prinţ al bisericii, după decretul semnat de Papa Francisc, în prima Săptămână a patimilor pe care o petrece în Scaunul Sfântului Petru.