Tag: Sarbatoarea Martisorului

  • Jurnal românesc – 01.03.2021

    Jurnal românesc – 01.03.2021

    Un
    prim transport cu 21.600 de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de AstraZeneca
    şi furnizate de România a ajuns în weekend la Chişinău, în Republica Moldova, a
    anunţat ministerul de Externe de la Bucureşti. Şeful diplomaţiei române, Bogdan
    Aurescu, a transmis că acesta este primul lot care ajunge în stânga Prutului
    din cele 200.000 de doze pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a promis cu
    ocazia vizitei pe care a efectuat-o în statul vecin, în decembrie 2020.
    Vaccinul împotriva COVID-19 a ajuns în Republica Moldova. (…) Mulţumim,
    România! Mulţumim, Uniunea Europeană!,
    a scris preşedintele moldovean,
    Maia Sandu, pe Facebook.

    Ea a precizat că lotul primit va fi utilizat pentru
    imunizarea tuturor medicilor, angajaţilor din sistemul medical şi
    lucrătorilor implicaţi în prima linie de luptă cu pandemia şi că
    procedura de vaccinare va începe în câteva zile. La mijlocul lunii februarie,
    România a trimis peste Prut 1,5 milioane de măşti chirurgicale, 100.000 de
    măşti de protecţie de tip FFP3, 100.000 de combinezoane complete şi 100.000 de
    mănuşi de unică folosinţă, în valoare de peste 11 milioane de lei. Anul acesta,
    Bucureştiul a mai oferit o tonă de medicamente şi echipamente, a căror valoare
    depăşeşte 650.000 de lei, iar în mai 2020, a trimis în Republica Moldova 20 de
    camioane cu echipamente sanitare a căror valoare a fost estimată la 16,5
    milioane de lei.




    Secretarul
    de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache, a avut
    la finele săptămânii trecute o întrevedere cu ministrul Cercetării, Inovării și
    Digitalizării, Ciprian Teleman, în cadrul căreia au discutat, printre altele,
    despre continuarea implicării DRP în proiectul DiasporaHUB. Platforma online
    DiasporaHUB a devenit operaţională la 15 aprilie 2020 şi este destinată
    românilor aflați în dificultate în afara granițelor din cauza pandemiei de
    COVID-19. Prin accesarea site-ului diasporahub.ro, conaţionalii pot solicita
    sprijin din partea autorităților, a ONG-urilor sau a grupurilor de acțiune
    formate peste hotare.

    În funcție de zona în care se află, solicitanții sunt
    direcționați către cele mai apropiate asociații românești, biserici românești
    sau către persoane fizice dispuse să ofere asistență. DiasporaHUB este
    rezultatul parteneriatului dintre Autoritatea pentru Digitalizarea României,
    Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și
    asociația neguvernamentală Code4Romania. Oana Ursache şi Ciprian Teleman au
    vorbit şi despre posibilitățile prin care românii de peste hotare ar putea
    beneficia de implementarea unor sisteme automatizate pentru diverse operațiuni
    birocratice, dar și despre elaborarea unor proiecte care să contribuie la
    consolidarea legăturilor cu aceştia prin intermediul tehnologiei.




    Sărbătoarea
    Mărţişorului este marcată în reţeaua reprezentanţelor Institutului Cultural
    Român din străinătate prin organizarea unor evenimente online. ICR Paris
    prezintă un desen al realizatorului de benzi desenate Mircea Arapu, în care
    personajele create de acesta aduc mesajul Mărţişorului purtând şnurul roşu-alb.
    Accademia di Romania la Roma organizează evenimentul Cuvinte alese şi
    oferite în dar de personalităţi ale culturii române, prin care prezintă o
    colecţie de 30 de cărţi poştale digitale semnate de poeta Ana Blandiana,
    mezzosoprana Ruxandra Donose, actriţa Maia Morgenstern şi mulţi alţii.

    ICR
    Bruxelles organizează un atelier de creaţie pentru copiii din cadrul
    comunităţii româneşti din Belgia, ICR Istanbul şi ICR Praga transmit
    prezentarea video Mărţişor – tradiţie şi simbol, realizată de
    academicianul Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie şi Folclor
    Constantin Brăiloiu al Academiei Române, iar ICR Lisabona difuzează
    un material video despre obiceiuri şi datini româneşti de 1 martie,
    semnificaţia Mărţişorului, precum şi o expoziţie virtuală cu cele mai reuşite
    mărţişoare realizate în anii trecuţi de copii participanţi la atelierele de
    creaţie.

    ICR Londra prezintă un video despre tradiţia Mărţişorului, realizat de
    Ministerul Afacerilor Externe, precum şi filmul Practici culturale
    asociate zilei de 1 martie în Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova şi
    România, produs de UNESCO. ICR New York difuzează un nou episod al seriei
    Geografiile tradiţiei, proiect care pune în oglindă sărbătorile
    tradiţionale româneşti cu cele americane şi desfăşurat în parteneriat cu Muzeul
    Naţional al Ţăranului Român şi muzeele de etnografie din Cluj, Sibiu şi
    Timişoara. ICR Stockholm transmite un documentar în care cercetătorul etnograf
    Doina Işfănoni şi meşterul popular Luminiţa Voica vorbesc despre tradiţiile din
    România legate de mărţişor.

    ICR Tel Aviv organizează evenimentul Cafenea
    de Mărţişor – celebrarea primăverii în tradiţia românească şi în cea
    iudaică, ICR Varşovia prezintă un material despre simbolistica
    Mărţişorului care are la bază un text semnat de etnologul Irina Nicolau şi pus
    la dispoziţie de Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, iar
    Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia preia
    postările legate de această sărbătoare de pe paginile unor muzee din România şi
    le traduce şi le difuzează pe reţelele de socializare din Italia. Practicile
    culturale asociate zilei de 1 Martie, care au loc în România, Republica
    Moldova, Bulgaria şi Macedonia de Nord, au fost incluse, în 2017, în
    Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.