În
drum spre oferta germană, refugiaţii din Asia şi Africa sunt nevoiţi să
traverseze mai multe ţări pe care nu şi le doresc şi care nu îi doreşte. Macedonia
şi Serbia sunt state care au făcut parte, până acum un sfert de secol, din
Iugoslavia. De atunci, cele două ţări se confruntă cu tot felul de situaţii
complicate, de-a dreptul de război sau de gestiune a situaţiei refugiaţilor
proveniţi din spaţiul fost iugoslav. Relaţiile cu statele Uniunii Europene sau
cu membrii NATO nu sunt deloc dintre cele mai bune. Nu au o perspectivă clară a
aderării la Uniunea Europeană iar, în ceea ce priveşte NATO, Serbia a suferit
bombardamentele coaliţiei, în 1999, din cauza secesiunii regiunii Kosovo iar
Macedoniei i-a fost respinsă aderarea, la propunerea Greciei. Dar toate aceste
istorii balcanice şi europene trec în uitare în faţa actualei situaţii.
Atât
Macedonia cât şi Serbia asistă de ceva timp la un dramatic flux de oameni
plecaţi din Siria, în special, dar şi din alte ţări din Asia sau chiar Africa,
spre Germania, ţara care exprima o generoasă acceptare, aproape în orice
condiţii, a unui număr însemnat de refugiaţi. Imaginea cu sute şi mii de oameni
mergând pe jos distanţe însemnate, trăind fără condiţiile elementare ale unui
trai civilizat, traversând graniţe altădată de nepătruns ale Europei, par luate
din alte vremuri şi din alte locuri. În acelaşi timp, imaginea cu gardul
inexpugnabil răsărit între Ungaria şi Serbia, luptele între tinerii refugiaţi
şi forţele ungare de apărare a noului gard de sârmă ghimpată, coloanele de
oameni, mulţi cu copii mici în braţe, rătăcind pe lângă frontiere blindate, par
şi ele a fi rodul unei ficţiuni unui film după care se vor scrie cărţile. Croaţia
este un alt stat din fosta Iugoslavie, mai aproape de Occident decât de
Orientul balcanic. Când a izbucnit faza acută a drumului refugiaţilor spre
Germania, Croaţia nu făcea parte din ecuaţie. A apărut însă pe traseu în
momentul în care Ungaria şi-a închis ermetic graniţa spre Serbia.
În urmă cu
câteva zile, fluxul de refugiaţi a intrat brusc în Croaţia, prelingându-se pe
graniţa fortificată, ca o flacără ce îmbrăţişează metalul. Graniţa de sârmă
ghimpată ridicată peste noapte de Ungaria, la frontiera cu Serbia, călcată de
refugiaţi, se va extinde şi ea, spre Croaţia şi spre România, pe acolo pe unde
s-ar putea prelinge flacăra refugiaţilor care vor să meargă în Germania şi nu
ştiu decât drumul prin Ungaria şi gările Budapestei. Prin aceste locuri a fost
amorsat primul război mondial, care a impus sârma ghimpată în istoria
sângeroasă a Europei. Nu departe, pe graniţa dintre Ungaria şi Austria, a
început căderea comunismului în 1989, când sârma ghimpată a Cortinei de fier
de atunci a fost înlăturată iar refugiaţii est-germani au ajuns, prin Ungaria,
în Austria şi, mai departe, în Germania vestică.
După 25 de ani, Croaţia şi-a
deschis frontiera pentru a primi noul drum al refugiaţilor veniţi din sud. Este
o ţară şi NATO şi membră a Uniunii Europene, aflată în linie dreaptă în drumul
spre Germania. Cei mai mulţi refugiaţi doar tranzitează Croaţia pentru a ajunge
în Austria şi de acolo mai departe, în Germania, occidentală întru totul. Din
cauza numărului excepţional al celor ce fac acest drum, este posibil ca şi
Croaţia să ia măsuri de protecţie, inclusiv să-şi închidă graniţa. Situaţia
este extrem de gravă, Europa este departe de a vorbi pe o singură voce în
această situaţie, se fac multe declaraţii aspectuoase dar se iau şi decizii
dure. Peste toate se înalţă teribilul gard de sârmă ghimpată al acestor zile.
El a apărut între Nordul şi Estul Europei, între Estul şi Vestul său, între
declaraţiile politice şi situaţia reală, între vorbe şi fapte, între principii
şi practică în Europa dezvoltată, civlizată şi democratică.