Radio România Internațional

Tag: saşi

  • Festivalul Săptămâna Haferland

    Festivalul Săptămâna Haferland

    Lângă Sighișoara se desfășoară zilele acestea a XI-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii săsești din Transilvania. Festivalul este sprijinit de Consiliul Județean Brașov și Ministerul Culturii.



    În cadrul Festivalului, 10 sate din Țara Ovăzului, Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri sunt animate de concerte, coruri, ateliere cu meșteșugari locali, expoziții, proiecții de filme în aer liber, dansuri tradiționale săsești și muzică de fanfară.



    Paticipanții la festival au avut șansa inedită a unei călătorii în timp pentru a redescoperi muzica de fanfară de altă dată, dansurile și cântecele tradiționale săsești, piese de teatru, expoziția de costume tradiționale săsești, concerte de orgă în bisericile fortificate, precum și meșteșuguri tradiționale din această regiune.



    Tema centrală a ediției, la care participă oficialități și personalități ale vieții publice din România și Germania, este sustenabilitatea în peisajul satelor săsești din Haferland.



    Săptămâna Haferland a luat naștere în 2012 prin inițiativa Fundației M&V Schmidt, în cooperare cu Fundația Peter Maffay, pentru promovarea culturii și a tradițiilor sașilor din Transilvania și pentru dezvoltarea sectorului turistic din zona respectivă.



    Programul a inclus, de asemenea, slujba în Biserica Fortificată de la Criț, susținută de dl. Dr. Daniel Zikeli, Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, o prelegere despre viața și tradițiile sașilor transilvăneni, o dezbatere publică despre rolul comunității în satele din Haferland, precum și lansări de carte. Fiecare zi de festival s-a încheiat cu dans și multă voie bună la balurile tradiționale săsești.



    “Astăzi a fost o zi magică în Haferland! La invitația dragilor noștri de la Fundația Michael & Veronica Schmidt, am avut oportunitatea să explorăm tradițiile și istoria din această regiune uimitoare. Am vizitat Curtea Bisericii Fortificate din Bunești unde am avut parte de o adevărată călătorie în timp. Haferland este un ținut fermecător în care pare că timpul s-a oprit în loc. Ne-am lăsat purtați de povești și tradiții autentice, am descoperit locuri pline de istorie și am savurat preparate tradiționale delicioase. Însă cel mai frumos lucru a fost întâlnirea cu oamenii săi extrem de primitori și calzi. Cu siguranță vom păstra amintiri de neuitat din Haferland.” — a mărturisit Tova Ben Nun-Cherbis, unul dintre participanții la Festival.

  • ‘Săptămâna Haferland’ şi contribuţia minorităţilor

    ‘Săptămâna Haferland’ şi contribuţia minorităţilor

    Deputatul PNL Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a reafirmat sprijinul deplin al Executivului pentru promovarea politicilor memoriei şi pentru ca evenimentele care recunosc şi promovează contribuţia minorităţilor noastre etnice sau religioase la devenirea noastră ca naţiune să fie cât mai bine susţinute şi mai vizibile.



    El a participat la Săptămâna Haferland, un prilej de rememorare nu doar a contribuţiei şi civilizaţiei pe care saşii au avut-o la istoria României, ci şi a destinului lor. Începând cu 2012, acest festival a devenit un reper internaţional care a adus şi aduce mii de oameni aproape unii de alţii punând în valoare patrimoniul, cultura, educaţia, credinţa, meşteşugurile, gastronomia, adică inestimabila moştenire pe care au creat-o şi lăsat-o aici saşii, a spus Muraru.



    Haferland ne aminteşte tuturor rolul şi destinul saşilor care au reuşit, în câteva sute de ani, să civilizeze o bună parte din Transilvania medievală, construind comunităţi, oraşe, şcoli, biserici. Prin ceea ce face, Haferland este o mărturie contemporană despre unitatea şi identitatea noastră, dar şi o lecţie despre cum România este mai demnă, mai europeană şi mai puternică cu cât vom adăuga mai multă valoare şi susţinere alterităţii şi minorităţilor noastre etnice sau religioase.



    Cu sute de mii de saşi aici, cu familiile şi visele lor împlinite lângă noi, România ar fi progresat altfel în ultimele decenii. Dar consecinţele dictaturilor şi tragediile secolului XX nu au ocolit minoritatea germană. De aceea, păstrarea vie a tradiţiilor şi moştenirii unei minorităţi de aproape 900 de ani pe aceste meleaguri trebuie să fie astăzi un proiect îmbrăţişat constant de stat şi instituţii, mai afirmă deputautl Alexandru Muraru.

  • În județul Sibiu

    În județul Sibiu

    Situat în partea
    centrală a României, în sudul regiuni istorice Transilvania, județul Sibiu
    atrage anual tot mai mulți turiști în căutarea unei vacanțe complete. Vă
    invităm să descoperim azi o zonă care va împăca toate gusturile, întrucât aici se pot practica aproape toate tipurile
    de turism.

    Aflăm de la Anca Nițoi, arheolog la Muzeul Național Brukenthal,
    specialistă în Ev Mediu și armament medieval, că Sibiul este menționat prima
    dată în secolul al XII-lea, în anul 1191, când Papa Celestin al II-lea acordă
    Sibiului titlul de prepozitură, recunoscând astfel autoritatea ecleziastică a
    acestui oraș asupra teritoriilor dimprejur.

    Însă, până ajungem la
    întemeierea Sibiului, aș vrea să precizez că colonizarea săsească realizată de
    regele maghiar Géza al II-lea, în secolul al XII-lea, s-a întins pe mai multe
    perioade și a cuprins tot sudul Transilvaniei. S-a întâmplat în această zonă
    fiindcă avea nevoie de o armată care să-i apere granițele. În acest context,
    apar două orașe foarte importante: Sibiul și Brașovul. Sibiul, fiindcă s-a
    dezvoltat economic mult mai repede decât Brașovul, a avut în perioada medievală
    și o importanță administrativă mult mai mare. Atunci, la Sibiu găsim
    Prepozitura Sibiului, un centru ecleziastic puternic în sudul Transilvaniei. La
    Sibiu, găsim cele mai importante bresle producătoare de diferite mărfuri. Așadar,
    mulți comercianți și mulți meșteri. La Sibiu, găsim în 1468, în secolul al
    XV-lea, Universitatea Săsească, forma supremă de organizare. Atunci, Sibiul
    este un pol pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea sudului Transilvaniei din
    perioada medievală până în zilele noastre.


    Ca dovadă, în
    2007, Sibiul a fost capitală culturală a Europei. Aceasta a fost, într-un fel,
    încununarea importanței pe care Sibiul o are din punct de vedere istoric,
    arhitectural, economic, dar și turistic.

    Anca Nițoi: Sibiul este un conglomerat de etnii și, din
    acest punct de vedere, putem vedea de la biserici catolice, la biserici evanghelice,
    catedrale ortodoxe,sinagogi. Pin punct de vedere ecleziastic, aproape tot ce
    înseamnă creștinism și iudaism se poate găsi la Sibiu. Dacă ar fi să mergem
    într-o plimbare, v-aș propune să vedeți mai întâi Piața Huet și Piața Mică.
    Veți vedea biserica evanghelică în toată splendoarea ei. Însă mergeți și la fortificațiile
    Sibiului. Sunt zidurile care au înconjurat orașul în perioada medievală. Astăzi
    sunt doar un obiectiv turistic, dar ele au avut un rol extraordinar în apărarea
    cetății începând din secolul al XIII-lea până în secolul al XVI-lea. Sibiul n-a
    fost cucerit niciodată. El și-a deschis porțile după un asediu, însă n-a fost
    cucerit. Orașul a fost construit din cărămidă și a fost acoperit cu țiglă. De
    aceea, era recunoscut ca Orașul Roșu. Nu putea arde așa de ușor precum
    celelalte orașe. Mergeți și în Piața Mare, unde sunt cele mai frumoase case,
    Palatul Brukenthal. Aceasta e o oprire ideală. Și vă puteți opri la o terasă,
    pentru a observa întreagă panoramă a caselor, majoritatea restaurate.



    Una dintre
    clădirile care se remarcă este Casa Hecht, care a fost a primarului Sibiului.
    Ulterior, în secolul al XVIII-lea, a ajuns sediul Universității Săsești. Anca
    Nițoi, arheolog, continuă prezentarea amintind și câteva dintre multele
    evenimente organizate în Sibiu: Puteți vedea Casa Haller. A aparținut
    unuia dintre primarii care au dezvoltat Sibiul în perioada secolului al
    XVI-lea, a Renașterii și a Reformei. Putem vedea Biserica Catolică ridicată în
    secolul al XVIII-lea, Palatul Brukenthal al faimosului guvernator al
    Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, un mecena al artelor în perioada
    respectivă, în Transilvania. Sunt multe obiective de al căror aspect și istorie
    vă puteți bucura savurând o cafea. Sibiul este capitala teatrului din estul
    Europei. Festivalul Internațional de Teatru e al doilea ca mărime din Europa
    după cel de la Edinburgh. Este un festivalcare aduce anual sute de mii de turiști, fiindcă este inovativ și
    experimentează teatrul în formula modernă. Pentru cei care vor să cunoască tradițiile
    românești avem Festivalul Cântecele Munților. Tot pentru ei avem muzeul din
    Dumbrava Sibiului, Muzeul Astra. Un turist care dorește să vină în Sibiu
    trebuie să știe că are câte un eveniment în fiecare weekend. Avem Târgul de
    Crăciun care este extraordinar, extrem de vizitat, unul dintre cele mai
    frumoase din România.



    În județul Sibiu,
    puteți alege circuite ce îmbină plimbarea pe bicicletă cu vizitarea de orașe
    istorice și sate tradiționale sau trasee care vă vor testa condiția fizică,
    parcurgând șoseaua Transfăgărășan. Veți găsi peste 250 km de trasee marcate,
    care leagă, peste dealuri, așezări pitorești din zona Colinelor Transilvaniei.
    Traseul principal urmează culmea de ape dintre Târnava Mare și Hârtibaci. Și,
    fie că mergeți cu bicicleta, cu mașina sau pe jos, îndemnul ghidului nostru de
    azi, arheologul Anca Nițoi, este să vă opriți în Mărginimea Sibiului.

    Mărginimea Sibiului, ca punct de comparație și de referință pentru
    istoria sudului Transilvaniei. Dacă în Sibiu găsim la fiecare pas frânturi din
    istoria sașilor, în Mărginime putem vedea istoria românilor din sudul
    Transilvaniei. În ultimii ani, a crescut foarte mult interesul pentru cultura
    tradițională. Recomand pensiunile din această zonă pentru implicarea lor în
    păstrarea tradițiilor. La Gura Râului,
    se desfășoară în fiecare Festivalul Bujorului de munte, cel care înflorește în
    luna iunie, și care aduce o mulțime de vizitatori. La Sibiel, de asemenea, sunt
    desfășurate evenimente despre viața satului românesc. Vă așteptăm în Sibiu, cu
    siguranță, nu veți regreta.



    Invitația a fost lansată! Vă așteptăm și data viitoare
    cu o nouă destinație.
    Material realizat cu sprijinul
    Departamentului pentru Relații Interetnice, din cadrul Guvernului României.

  • Sașii și România Mare

    Sașii și România Mare

    Pe 1
    decembrie 1918, românii din Transilvania proclamau unirea cu Regatul României. Situația
    neclară și fluidă din toamna anului 1918, la sfârșitul primului război mondial,
    a făcut ca intențiile și acțiunile indivizilor și comunităților să fie confuze
    și schimbătoare. Austro-Ungaria intrase în disoluție, iar națiunile ei doreau
    formarea de state naționale. Minoritățile Transilvaniei nu au fost atât de
    hotărâte în acea direcție, minoritatea germană sau săsească având de luptat cu
    propriile prejudecăți și cu nesiguranța viitorului. Însă rezoluția românilor de
    pe 1 decembrie 1918 a fost momentul care i-a determinat pe sași să-și formuleze
    un punct de vedere. Și el a fost exprimat în ziua de 8 ianuarie 1919 la Mediaș
    când Comitetul Central Săsesc, format din 138 de delegați, a recunoscut unirea
    Transilvaniei cu România. Istoricul Vasile Ciobanu de la Institutul de
    Cercetări Socio-Umane de la Sibiu ne-a spus povestea declarației săsești de la
    care au trecut 100 de ani. Sașii
    transilvăneni, care locuiau împreună în sate și orașe cu românii, au știut de
    pregătirea adunării de la Alba Iulia, au știut de transformările politice care
    se pregăteau. În octombrie 1918, când începe prăbușirea Imperiului
    austro-ungar, atitudinea reprezentanților lor a fost favorabilă păstrării
    integrității statului maghiar. Sunt declarații în parlamentul de la Budapesta,
    pe 23 octombrie 1918, ale deputatului Rudolph Brandsch, apoi o hotărâre a
    Consiliului Național Săsesc reunit la Sibiu în 29 octombrie 1918, în care
    această organizație se pronunță tot pentru păstrarea integrității statului
    maghiar. În noiembrie 1918, când evenimentele se precipită favorabil dorinței
    românilor, reprezentanții sașilor reuniți la Sibiu în Consiliul Național Săsesc
    dar și cei de la Budapesta, deputații sași în parlamentul maghiar, intră în legătură
    cu reprezentanții românilor. La Budapesta se constituie Consiliul Național
    Român Central care îl are ca reprezentant pe Ioan Erdei și care discută cu
    reprezentații sașilor de la Budapesta în privința atitudinii lor față de
    hotărârea pe care românii urma să o ia la Alba Iulia. De asemenea, Consiliul
    Național Săsesc a discutat cu Consiliul Național Român din Sibiu, condus de
    Andrei Bârseanu, și a aflat care era hotărârea românilor, de unire cu România.


    Decizia românilor de pe
    1 decembrie 1918 a fost, cu certitudine, momentul în care sașii au realizat că
    nu există decât o singură posibilitate, cea de acceptare a noului stat român.
    Vasile Ciobanu. Chiar dacă au mai
    continuat și unele discuții cu reprezentanții noului guvern maghiar Karolyi,
    sașii au decis să aibă o atitudine echidistantă față de români și de maghiari,
    de a constata mai întâi care urma să fie decizia românilor. Când au constatat
    că decizia majorității populației românești era clară, după 1 decembrie sașii
    au decis să se ralieze hotărârii de unire a Transilvaniei cu România. Hotărârea
    n-a fost luată ușor și este de înțeles acest lucru deoarece sașii, de 800 de
    ani de când fuseseră aduși în Transilvania la chemarea regilor maghiari,
    făcuseră parte din statul maghiar. În acele condiții era dificil pentru ei de
    bună voie să-și schimbe stăpânirea sub care trăiau. Pe de altă parte,
    existaseră până atunci relații destul de amiabile cu stăpânirea maghiară
    deoarece maghiarii au dorit apropierea sașilor pentru a constitui o forță
    politică mai importantă în Transilvania. Pe 1 decembrie 1918, reprezentanți ai
    sașilor la Alba Iulia nu au fost. A fost acolo doar un reprezentant al presei
    săsești, un avocat, care trimite o relatare destul de obiectivă, corectă, publicată
    în principalul cotidian săsesc Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt pe 3 decembrie 1918,
    reluată și în celelalte ziare săsești.


    L-am întrebat pe Vasile Ciobanu dacă
    în adunarea sașilor de la Mediaș nu au fost și alte puncte de vedere în afara
    celui de acceptare a Unirii Transilvaniei cu România. Inițial, s-a făcut propunerea, într-o rezoluție pregătită
    dinainte de un grup de reprezentanți ai sașilor, de acceptare a unirii
    Transilvaniei cu România. Dar a fost și o contrapropunere susținută de câteva
    glasuri. Există un proces-verbal al acelei adunări din 8 ianuarie 1919 din care
    aflăm de acea contrapropunere. Ea susținea așteptarea prevederilor conferinței
    de pace în ceea ce privea statutul Transilvaniei. Nu erau cele mai bune opinii
    despre situația din România și referirile concrete erau existența marilor moșii
    și existența unei țărănimi care se răsculase în 1907, în urmă cu 10-12 ani. Contrapropunerea
    cerea rămânerea la statutul de până atunci al Transilvaniei, ca ea să rămână
    parte a Ungariei dar ea a fost deturnată, susținătorii ei, vreo 4-5 dintr-un
    total de 138, au fost lămuriți că soluția lor nu putea fi admisă. De ce trebuia
    ca ei să fie lămuriți? Pentru că adunarea voia să voteze în unanimitate o
    rezoluție și rezoluția este cea pe care o știm, prin care se subscria la unirea
    Transilvaniei cu România, fără a se pune acolo alte condiții. În realitate,
    reprezentanții sașilor au încercat să obțină niște asigurări de la
    reprezentanții românilor că vor avea anumite drepturi în viitorul stat român. Ei
    se întemeieau, o și spun în textul declarației lor, pe precizările făcute în
    rezoluția adunării naționale românești de la Alba Iulia care, în punctul al
    3-lea, se referă expres la drepturile pe care le vor avea minoritățile
    naționale în viitorul stat român.


    Centenarul adunării sașilor de la
    Mediaș a însemnat că România beneficia de loialitatea unei minorități
    puternice. Era o loialitate care în acele vremuri nesigure însemna foarte mult.

  • Germanii din România după 1945

    Germanii din România după 1945

    Cel de-al doilea război mondial a lăsat în urmă o nouă configurație etnică, rezultat al bulversării fără precedent în istoria lumii de până atunci. Toate țările, învingătoare și învinse, au căutat să se refacă din punct de vedere demografic și economic după dezastrul de aproape 6 ani, cât a durat războiul. În afara evreilor, care au pierit în lagărele de concentrare naziste cu milioanele, cei mai loviți au fost germanii. Într-un fel, tragedia lor este acum de înțeles: considerați vinovați de toate ororile războiului, ei au plătit din toate punctele de vedere, economic, uman și social.



    Germanii din România, cunoscuți sub numele de sași și șvabi, asemenea celorlalte comunități germane din Europa Centrală și de Est, au suferit cumplit. În anii României comuniste, sașii și șvabii care nu au pierit pe front, cei care au scăpat de deportarea în URSS și puținii care s-au întors din URSS au ales să emigreze în Republica Federală Germania. În toți anii regimului comunist, din 1945 până în 1989, exodul germanilor a fost unul sistematic care a dus aproape la dispariția lor din România. Acel exod are o dublă explicație: politica RFG față de germanii din Europa Centrală și de Est și dorința statului comunist român de a câștiga bani din acea politică germană.



    Sociologul Remus Anghel studiază migrația la Institutul pentru Studierea Problemelor Naționale din Cluj-Napoca. El este coautor al unui volum privitor la istoria comunității germane din România începând cu anii 1930: “Asociațiile germanilor din România au avut un rol în a convinge guvernul german să inițieze programul de ajutorare a etnicilor germani din România în sensul de a oferi compensații financiare guvernului român. De fapt, a existat un antecedent în migrația evreilor în care au existat deal-uri între guvernul român și guvernul israelian, prin care a fost facilitată migrația evreilor. Noi, în România, avem tendința de a înțelege lucrurile care țin de contextul românesc prin prisma contextului românesc. Or, ele nu trebuie văzute așa. Istoria germanilor din România din secolul 20 se leagă de două momente esențiale, de două persoane esențiale: Hitler și Stalin. Ca toi germanii din estul și centrul Europei, ei cad la mijloc între expansiunea Germaniei naziste, război și urmările războiului.”



    După război, aproximativ 12 milioane de germani din Europa Centrală și de Est au fost nevoiți să se refugieze în Germania Federală, aproape 1 milion dintre ei au murit pe drum. Aceasta a fost o dramă colectivă în Germania Occidentală care a conștientizat culpa și a avut o politică de responsabilitate. Remus Anghel a spus că relocarea germanilor din România era cumva previzibilă încă din timpul războiului. Track: “Din timpul războiului și după aceea a existat o mișcare în sprijinul plecării germanilor din România. Trăind în comunism, noi nu eram conştienți de această mișcare, știam numai că existau niște comunități germane. Dar aproape 40% din șvabii bănățeni au plecat ori au murit în război. Practic, toți tinerii s-au înrolat în armata germană sau în SS ori au murit, ori au plecat direct în Germania. Populațiile germane din Dobrogea, Bucovina, Basarabia și Vechiul Regat au fost strămutate de către Germania în anii 1940 întâi în Polonia și apoi în Germania. A existat în intebelic o populație de 750.000 de germani în România și după război vorbim de 300-310.000.”



    După 1989, istoricii români au vorbit despre plecarea germanilor ca despre o “vânzare” a lor. Conform spuselor celor care au plecat, suma pe care un german o plătea era între 5 și 15.000 de mărci. Dramele au apărut în cazul celor fără bani care au trecut granița ilegal, mulți fiind uciși. Remus Anghel a vorbit despre plecarea germanilor din România ca despre un jaf la care oamenii au fost supuși:



    “Fenomenul de vânzare trebuie văzut din două perspective. Primul, cel german, era văzut ca o responsabilitate. Nu era vorba de aducerea germanilor din est strict ca forță de muncă pentru că puteau lua forță de muncă ieftină de oriunde și luau. Etnicii germani din România au suferit mai mult decât românii, maghiarii și alte națiuni în timpul comunismului, cam toate familiile au avut cel puțin un membru deportat, mai ales bărbații și femeile între 18-45 de ani. Asta a fost o dramă socială pe care noi, majoritarii, nu am perceput-o. Acea dramă pe ei i-a desțelenit, și-au pierdut încrederea și sentimentul de apartenență la această zonă. Pentru Germania, cumpărarea sașilor și șvabilor a fost un proces reparatoriu. Pentru România a fost o înțelegere incorectă. Ce ascundea înțelegerea formală era înțelegerea informală. După 1977 au fost foarte multe cereri de plecare, cotele erau stabilite la 10-15.000 de persoane, nu erau cote mari. Când o persoană își depunea actele de plecare începea o întreagă fricțiune, se declanșa un proces administrativ: își pierdeau serviciile, trebuia să-și vândă casele la un preț foarte mic. Era un proces dureros pe care un Hansi sau Jurgen prefera să-l plătească. Practic, a fost un fel de extorcare a nemților și a statului german pentru emigrare. Din punctul meu de vedere nu banii erau problema, ci felul în care au fost tratați oamenii.”



    Odată cu plecarea germanilor, România a pierdut în diversitate etnică. Însă celor ajunși acolo unde își doreau le-a fost mai bine. Și asta a fost ceea ce a contat cel mai mult pentru ei.

  • Cinci ani în Donbas

    Cinci ani în Donbas

    În ianuarie 1945, au fost trimişi în Uniunea Sovietică, la munca de reconstrucţie”, toţi locuitorii germani din România apţi de muncă. Erau saşi și șvabi din Ardeal, Banat şi Bucovina, dar şi din alte localităţi, precum Giurgiu. Un nou spectacol al Radio România regizat de Petru Hadârcă aduce în atenția ascultătorilor jurnalul lui Carol Aschembrener, a cărui identitate a fost înlocuită, în Donbas, cu un număr: 477.



  • Jurnal românesc – 26.07.2017

    Jurnal românesc – 26.07.2017

    Cea mai mare
    întâlnire a saşilor din România, după 1989, va reuni în perioada 4-6 august, la
    Sibiu, aproximativ 12.000 de etnici din Europa şi SUA, invitat special fiind
    preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit organizatorilor, se doreşte, printre
    altele, trezirea interesului tinerilor saşi din alte ţări pentru locurile din
    care au plecat părinţii şi bunicii lor. La eveniment sunt aşteptaţi 2.000 de
    saşi care trăiesc în România, iar restul celor prezenţi vor veni din
    străinătate, printre ei şi saşi care revin pentru prima dată în România, după
    zeci de ani. Timp de trei zile vor avea loc spectacole, expoziţii, precum şi
    degustări de produse cu specific săsesc, dar şi românesc. În România mai
    trăiesc circa 12.000 de saşi, cei mai mulţi în oraşe din Transilvania – Sibiu,
    Mediaş, Braşov şi Sighişoara.


    Pe 15 august, la
    Iaşi, va avea loc Conferinţa RePatriot, organizată în cadrul Sărbătoarea
    Diasporei – Iaşul este acasă, unde se vor întâlni români de diaspora, antreprenori şi demnitari locali, personalităţi
    ale Iaşiului şi invitaţi care susţin proiectul RePatriot. Aceştia vor discuta
    despre oportunităţile de afaceri din Iaşi, cum pot fi valorificate, dezvoltate,
    finanţate şi cum se pot lega parteneriate. Diaspora poate juca un rol major în
    dezvoltarea locală şi poate sprijini conectarea puternică a Iaşiului la
    oportunităţile din alte ţări. Merg la Iaşi pentru a încuraja administraţia
    locală pe drumul atragerii antreprenorilor şi talentelor care au migrat, cât
    mai aproape de ţară – spune Marius Bostan, iniţiatorul proiectului RePatriot.
    Potrivit lui, dezvoltarea României depinde de buna administrare, de investiţii
    şi de întreprinzători. Ţara are nevoie de oameni cu iniţiativă, buni meseriaşi
    care să aibă o atitudine occidentală faţă de muncă. Primii investitori la care
    ne gândim sunt românii care au plecat. Aceştia ar trebui sprijiniţi şi
    administraţia locală să fie alături de ei. Cei interesaţi se pot înscrie pe
    siteul repatriot.ro.


    Ministerul de Externe a repatriat , miercuri, trei femei cu cetăţenie
    românâ din Fâşia Gaza. Fetele, cu vârste
    între 20 şi 23 de ani, au plecat din România în urmă cu 17 ani, alături de mama
    lor, cetăţean român, şi tatăl lor, palestinian. În 2011, femeia a revenit în
    ţară pentru o vizită scurtă, dar nu s-a mai putut întoarce din cauza
    conflictului dintre Israel şi Palestina, fetele au rămas însă acolo, alături de
    tatăl lor. În tot acest timp, mama a încercat să-şi aducă fiicele în România,
    de teamă că acestea ar putea fi în pericol. Femeia spune că, deşi majore,
    fetele nu-şi puteau lua propriile decizii şi că tatăl lor hotăra abuziv pentru
    ele. Statul român a reuşit să le scoată din Fâşia Gaza după eforturi
    diplomatice intense şi după ce le-a cerut partenerilor din regiune să trateze
    cazul ca pe unul umanitar.


    Peste 500 de
    tineri din Republica Moldova şi Ucraina vor să devină studenţi la Universitatea
    Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. Ei candidează pe 250 de locuri la studiile de
    licenţă, în condiţiile în care, până anul trecut, universitatea beneficia de
    doar 30 de locuri care erau adresate acestei categorii de studenţi. În total,
    peste 2.500 de candidaţi s-au înscris la Universitatea din Iaşi cu o săptămână
    înainte de încheierea perioadei de admitere. În acest an, numărul candidaţilor
    a depăşit numărul locurilor bugetate, iar 8 din cele 11 facultăţi ale
    universităţii au locurile ocupate integral.

  • Haferland la Critz

    Haferland la Critz

    Haferland înseamnă, în traducere, Ţara Ovăzului pentru că, pe timpuri, în această zonă se făcea cel mai mult ovăz din Transilvania. Aici, are loc, în zilele noastre, întâlnirea anuală a saşilor originari din cateva localitati populate, cândva, masiv, de etnia germană.


    Fotografii și clip video: Valentin Ţigău