Radio România Internațional

Tag: sat

  • „În căutarea paradisului pierdut”, de la oraș la sat

    „În căutarea paradisului pierdut”, de la oraș la sat

    Migraţia de la oraș la sat este un fenomen social în expansiune în România. Fenomenul este explorat în documentarul „În căutarea paradisului pierdut”, care a fost prezentat recent la Bucureşti, prin 3 proiecţii. Alături de film, fenomenul este adus în faţa publicului, printr-o cercetare şi un demers de etapă, şi printr-o expoziței foto-video.

     

    „În căutarea paradisului pierdut” și-a propus să spună o poveste contemporană despre oameni care au ales să-și reconfigureze viața, părăsind mediul urban pentru cel rural. Fenomenul a fost documentat în satele Șomartin (judeţul Sibiu) și Jurilovca (judeţul Tulcea), printr-un set de 16 interviuri și 8 filmări cu persoane care s-au stabilit în aceste sate în ultimii 5 ani. Procesul de cercetare a fost condus de către antropologii Bogdan Iancu și Alexandru Vârtej, de la SNSPA, care au colaborat cu echipa video a proiectului: regie şi imagine – Andrei Dudea, sunet – Dan Dobre, montaj – Maria Bălănean. Fotofrafiile sunt realizate de Cristiana Verbină, Alexandru Vârtej şi Andrei Dudea.

    Am discutat după una dintre proiecţiile de la Bucureşti cu Andrei Dudea, regizorul filmului.

     

    Profesorul Bogdan Iancu este unul dintre cei care au cercetat la faţa locului migraţia de la oraș la sat.

  • “Dansul Satului” la MNȚRplusC

    “Dansul Satului” la MNȚRplusC

    Scurtmetrajul “Dansul Satului”, al regizorului francez Frédéric Xavier Liver, a fost proiectat la MNȚRplusC, spaţiul de artă contemporană al Muzeul Naţional al Țăranului Român.

    Filmul prezintă viața câtorva dintre sătenii pe care artistul i-a cunoscut cu ocazia primei sale rezidențe în satul aflat la 20 de kilometri în amonte de Târgu-Jiu, oferind o imagine a alterității asupra comunității restrânse a satului Schela, în stadiul actual, la 30 de ani de la închiderea minei, singura și cea mai importantă sursă de venit constant pentru localnicii comunei Schela. Filmul prezentat în premieră parte din seria personală a artistului “It Could Have Been…. Gold”.

    Am stat de vorbă după proiecţie cu artista vizuală Ilina Schileru, coordonatoarea programului de evenimente de la MNȚRplusC.

  • Tinerii din Generația Z și relațiile de iubire

    Tinerii din Generația Z și relațiile de iubire

    Vorbim în ediția de astăzi despre tinerii din Generația Z și relațiile lor de iubire. Despre diferențele încă întâlnite, în România, între tinerii de la oraș și cei de la sat. Despre asumare și individualism, despre toleranță și rușine. Cum iubesc tinerii din Generația Z?



    La noi în România cred că e o diferență mare, încă, între ce se întâmplă la oraș și ce se întâmplă în comunitățile mici. La sate, cred că amprenta societății tradiționale, a învățăturilor pe care le primim din religie încă duce tinerii către a căuta căsătorie sau a căuta relații de lungă durată. În schimb, nu același lucru simt că se întâmplă la oraș”, spune psihologul Ioana Obreja.



  • Drumul de la oraş la sat

    Drumul de la oraş la sat

    Într-o dimineaţă obişnuită din cursul săptămânii, străzile
    principale care leagă centrul Bucureştiului de periferia lui sunt aglomerate -
    până la refuz, de multe ori – de automobilele şi microbuzele care intră în
    Capitală. Este un fenomen crescând în ultimii ani, căci multe persoane s-au
    mutat în localităţile limitrofe, dar continuă să vină zilnic la serviciu, în
    oraş. Acesta este doar unul dintre aspectele unui trend care, în România, a
    fost observat începând cu 1997: anual mai mulţi oameni se mută de la oraş la
    sat decât invers. Migraţia aceasta internă este firească şi a avut loc
    dintotdeauna, contează însă intensitatea şi sensul mutării, consideră Vladimir
    Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică. Iată
    care a fost situaţia în 2015.

    Vladimir Alexandrescu: De la
    sate către oraşe, au migrat circa 78.000 de persoane, iar în sens invers, de la
    oraş către sat, au fost 107.000 de persoane. Începând cu anul 2000, deci de 16
    ani, nişte concluzii încep să se contureze cu privire la sensul şi intensitatea
    fenomenului. De pildă, în anul 2000, de la sate către oraş migrau 47.000 de
    persoane, de la oraşe către sate 82.000. Diferenţa este evidentă. Acest trend
    s-a păstrat cu intensitate relativă egală pe toată perioadă de atunci până azi.
    Din 2000 încoace se constată acest fenomen. Dacă înainte de 1989, tendinţa era
    inversă: oamenii plecau de la sat şi se stabileau în oraşe pentru a-şi găsi
    acolo un loc de muncă. După 1989 şi cu intensitatea mai mare după 2000, s-a
    manifestat trendul invers.


    Privind numărul automobilelor, care rulează dinspre periferie către
    centru şi invers, sau aspectul elegant al unora dintre locuinţele nou clădite
    în spaţiul rural din jurul Bucureştiului, pare uşor de concluzionat cine se
    mută cu precădere. Însă lucrurile se complică în momentul când apar alte
    informaţii. Vladimir Alexandrescu: Fenomenul a avut
    intensitate maximă în perioada anilor 2008-2010, când a început să se manifeste
    binecunoscuta criză economică. În acest sens, vârful a fost atins în 2010 când,
    de la oraşe către sate, au migrat 133.000 de persoane. Din 2000 încoace,
    diferenţa a fost de circa 30.000-40.000 anual, cu o diferenţă maximă în 2010,
    când la 133.000 de persoane plecate de la oraş la sat au corespuns 96.000 de
    persoane plecate în sens invers.


    Mulţi
    dintre cei care se mută de la oraş şi se stabilesc la sat sunt însoţiţi de
    copii, migraţia fiind mai intensă în rândul populaţiei din grupa de vârstă
    cuprinsă între 20 şi 30 de ani, aflăm tot de la purtătorul de cuvânt al INS.
    Migraţia pensionarilor sau a persoanele aflate în pragul pensionării este, de
    asemenea, aproape la fel de intensă ca cea a tinerilor. Cei care aveau
    proprietăţi în zona rurală, s-au întors la ele, odată cu pensionare, căci viaţa
    la ţară are alte cheltuieli decât viaţa în mediul urban., comentează Vladimir
    Alexandrescu. Faptul că o locuinţă la ţară are şi un teren de jur împrejur care,
    pe lângă aerul mai puţin poluat, poate furniza şi alimente constituie, în unele
    cazuri, un motiv fundamental pentru mutare. Pentru Andra Matzal, jurnalistă şi
    traducătoare, a reprezentat un imbold de a face un pas mare, de circa 30 de
    kilometri, pentru a ieşi din Bucureşti.

    Andra Matzal: Am
    făcut alegerea asta după ce mulţi ani am locuit în Bucureşti, un oraş care mă
    obosise oarecum. În plus, fantasmasem într-un fel că aş putea să reînvăţ
    lucrurile foarte simple pe care traiul într-o metropolă te face să le uiţi. E
    vorba de lucruri precum să-ţi creşti singur hrana, să faci un tip de muncă
    fizică de pe urma căreia să ai mai multe beneficii decât acela de a face
    fitness involuntar. Să plăteşti lunar chirie în centrul Bucureştiului
    sau chiar în cartierele mai mărginaşe nu e un lucru uşor. În general, totul
    costă de la transport la ieşirile cu prietenii. De pildă, o cafea costă enorm.
    Ori, eu, de când am descoperit că aici pot să bei o cafea cu 3 lei, nu cu 8
    lei, nu-mi prea mai vine să dau mai mult. Şi asta e în regulă, căci preţul real
    al lucrurilor e un pic diferit de cel afişat pe rafturi.


    Cu toate
    acestea, Andra Matzal nu trăieşte ca un fermier sau ca un agricultor sadea, ci
    într-un fel de existenţă hibridă între urban şi rural, o struţo-cămilă cum o
    caracterizează chiar ea. Face naveta destul de des la Bucureşti – lucru
    obositor, dar şi interesant pentru un jurnalist – şi se întoarce la casa de la
    ţară unde îşi poate găsi echilibrul. Andra Matzal: În primul
    rând, cred că m-am schimbat destul de mult în aceşti patru ani. Am învăţat o
    grămadă de lucruri foarte practice de la micile munci ale câmpului pânâ la
    prepararea lucrurilor pe care le cultivi. Există şi implicaţii mai puţin
    concrete ale acestor munci. De pildă, relaţia cu natura este multe mai direct.
    Pe de altă parte, am devenit mult mai selectivă în activităţile mele sociale.
    Ca jurnalist eşti mereu tentat să fii acolo unde se întâmplă tot felul de
    lucruri. În acelaşi timp, am cunoscut foarte mulţi oameni pe care altminteri nu
    aş fi avut cum să-i cunosc. În mod normal, te înconjori cei asemenea ţie. Ori,
    venind de la oraş, când ajungi în locurile astea, nu cunoşti oameni asemenea
    ţie, însă descoperi oameni cu alte poveşte de viaţă, cu un alt fel de a fi, şi
    ai foarte multe de învăţat de la ei. Nu în ultimul rând, cred că sunt mai
    organizată şi mai pragmatică, într-un fel, şi poate mai curajoasă.



    Printre cei pe care Andra Matzal i-a cunoscut în
    ultima vreme, sunt şi alţi bucureşteni care ca ea au plecat din oraş şi s-au
    mutat la ţară. Unii experimentează, ca şi ea, aceeaşi existenţă hibridă, alţii
    au ales să se stabilească mai departe, mai aproape de munte, şi să ducă un trai
    cu adevărat rustic. Pentru toţi, mutarea a însemnat adaptare la nivel
    individual, adaptare care, însă, în timp va influenţa puternic şi societatea în
    întregul ei.

  • Veşnicia tot la sat se găseşte

    Veşnicia tot la sat se găseşte

    Veşnicia s-a născut la sat spunea Lucian Blaga (filozof,
    poet, dramaturg, născut la 9
    mai 1895 şi trecut în nefiinţă la 6 mai 1961). La sfârşit de februarie, s-a desfăşurat festivitatea de desemnare a
    satelor culturale ale României, la Muzeul satului Dimitrie Gusti, din
    Bucureşti. Reprezentanţii satelor care şi-au depus candidatura pentru obţinerea
    acestui titlu, s-au prezentat cu mult entuziasm, aducând cu ei mostre
    reprezentative pentru cultura şi specificul zonei lor.


    Fie că vorbim despre săteni care valorifică
    bogăţiile de floră spontană ale zonei lor, fie că vorbim de păstrători ai unor
    obiceiuri strămoşeşti, fie că ne referim la comune care încearcă să valorifice
    mai bine experienţa celor vârstnici, propunându-şi să creeze muzee vii de
    tradiţie populară românească în zona lor, toţi cei prezenţi sunt oameni mândri
    să joace un rol în comunitatea sătească din care fac parte.


    Reprezentanţi din 25 de comune şi-au susţinut, la Muzeul Naţional al
    Satului, candidatura. În faţa juriului, primarii comunelor au vorbit despre
    tradiţia culturală şi istorică a comunelor, despre investiţiile în
    infrastructură şi despre evenimentele organizate. Săteni de toate vârstele,
    îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, au fost prezenţi la eveniment, iar
    o parte dintre comune au pregătit şi standuri cu produse reprezentative.


    Comuna Drăguş din judeţul
    Braşov a obţinut cel mai mare punctaj în cadrul celei de a treia ediţii a
    competiţiei Satele Culturale ale României. Sper ca, în continuare, comuna
    Drăguş să fie păstrător de tradiţie şi păstrător de port, a declarat atunci
    Gheorghe Sucaciu, primarul din Drăguş. Următoarele localităţi clasate au fost
    Sângeorgiu de Mureş (Mureş) şi Ciocăneşti (Suceava), aceasta din urmă fiind şi
    câştigătoarea ediţiei din 2014.


    La standul comunei Ciocăneşti, ne-a întâmpinat zâmbitoare, Marilena
    Niculiţă, directorul Muzeului naţional al ouălor încondeiatedin Comuna
    muzeu Ciocăneşti, Bucovina: Suntem atât de bucuroşi că sunt
    apreciate toate evenimentele culturale care au loc la noi. Festivalul naţional
    al ouălor încondeiate va fi anul acesta la a 13-a ediţie şi Festivalul naţional
    al păstrăvului. În concurs ne-am prezentat cu 11 evenimente culturale: Măsura
    oilor, pe 29 mai, când se urcă vitele la munte, mai avem un festival
    Incursiune în rezervaţia de rododendroni, de pe muntele Suhard, mai avem
    hramul schitului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, după care va urma Săptămâna
    plutăritului. Este săptămâna dinaintea Festivalului păstrăvului, ţinând cont
    că la noi turiştii au posibilitatea de a face o plimbare cu plutele pe Bistriţa.


    Alte comune care au obţinut, în
    acest an, titlul de sat cultural sunt: Miroslava (Iaşi), Vorona (Botoşani),
    Siseşti (Mehedinţi), Şiria (Arad), Tulgheş (Harghita), Vadu Crişului (Bihor),
    Izvoarele (Prahova), Jidvei (Alba), Cândeşti (Dâmboviţa), Băcia (Hunedoara),
    Horia (Constanţa), Bonţida (Cluj), Ruginoasa (Iaşi), Dudeştii Noi (Timiş),
    Corneşti (Cluj), Costeşti (Vâlcea), Văcăreni (Tulcea), Prundeni (Vâlcea),
    Arcani (Gorj).


    De la Vorona, am vorbit cu Ştefan Aurel, profesor de română şi
    primar al comunei: Avem o comună cu tradiţii deosebit de
    frumoase, de variate şi bineînţeles că datoria noastră este să le păstrăm, să
    le valorificăm şi să le transmitem generaţiilor viitoare. De aceea noi avem
    implicaţi în manifestările culturale copiii, învăţătorii. Avem câteva
    evenimente deosebite, de mare amploare: ziua de hram a mănăstirii Vorona, pe 8
    septembrie, când după sărbătoare, se păstrează tradiţia horei populare,
    organizată în curtea mănăstirii. În timpul industrializării, când se pierdea
    tradiţia horei, un voronean a avut o idee, şi a preluat această tradiţie în
    Festivalul cântecului, dansului, portului popular Serbările pădurii. Este la a
    42-a ediţie. Noi i-am adăugat de-a lungul anilor şi o componentă de meşteşuguri
    populare şi vin meşteri din toată ţara.


    Şi comuna Costeşti, din judeţul Vâlcea are cu ce se mândri, ne-a
    spus Mihaela Sidea Măgureanu, bibliotecară la Biblioteca publică gen. Nicolae
    Ciobanu, de aici: Avem Muzeul Trovanţilor, avem Cheile
    Bistriţei şi ale Costeştiului, avem Parcul naţional Buila Vânturariţa. Există
    în Costeşti secţie de artă a Muzeului judeţean Vâlcea, secţia de artă Gheorghe
    D Anghel, unde sunt expuse lucrări donate de un fiu al satului, există
    mănăstirile, mănăstirea Bistriţa. Consider că avem cu ce ne mândri, pentru că
    în Costeşti se întâmplă lucruri foarte frumoase, avem multe evenimente şi de
    tradiţie şi noi pe care le facem. Întâlnirea la obârşie, La Izvoare, întâlnirea
    fiilor satului, sărbătoare la care de fiecare dată aniversăm un fiu al satului
    care a făcut ceva pentru comună. L-am sărbătorit în anii care au trecut pe Aurelian Sacerdoţeanu, care a fost istoric, arhivist şi
    director al Arhivelor Naţionale. Avem un actor, pe Vasile Niţulescu, care este
    cunoscut din filme în special în rolul lui boier Murguleţ, din Viaţa la ţară.
    Şi acum urmează să sărbătorim un alt fiu al satului, pe gen. Nicolae Ciobanu,
    care a donat bibliotecii noastre un număr de aproape 10 mii de volume, din
    colecţia personală. Avem un ansamblu de dansuri şi obiceiuri, Domniţele din
    Costeşti, care are o vechime de peste 30 de ani şi încă mai avem în componenţa
    ansamblului din vechile domniţe. Şi acum avem şi micuţele domniţe.



    Valorificând tradiţiile aceste sate
    dovedesc că şi astăzi veşnicia tot la sat poate fi atinsă.

  • Charlottenburg, satul rotund ca un măr

    Charlottenburg, satul rotund ca un măr

    Colonizarea Banatului în secolul 18 a fost o acţiune pe scară largă, sistematică şi plănuită în minime detalii de administraţia austriacă. Sate, oraşe şi străzi au fost desenate pe planşetă, într-o simetrie care reflecta cultura absolutismului în arhitectura şi urbanistica epocii.



    Situat la doar 50 de kilometri de Timişoara, Charlottenburg este singurul sat rotund din România. A fost înfiinţat pe la 1770, de 30 de familii de şvabi, veniţi în cadrul celui de-al doilea val de colonişti aduşi din regiunea Baden-Wurttenberg, din Lorena şi din Tirolul de Sud din Germania, în timpul Împărătesei Maria Terezia. Istoricii spun că aceste familii au venit cu planurile pentru satul rotund în bagaje. “… In mijlocul satului se găseşte o fântână acoperită, cu apă foarte bună. In jurul fânâinii se găseşte o plantaţie de duzi în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajdul şi şura. Apoi urmează grădina unde se găseşte plantată viţa-de-vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca alta, şi nici cu un picior mai distanţată una faţă de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel şi cele patru intrări în sat – au aceeaşi distanţă una faţă de alta.” Aşa era descris satul Charlottenburg, la 5 martie 1779, de către Johann Kaspar Steube, autorul volumului Scrisori din Banat”.



    Istoria satului nu diferă foarte mult de cea a întregului ţinut. În funcţie de ocupaţia Banatului, s-au schimbat şi proprietarii satului, unguri sau austrieci, până în 1921, când reforma agrară i-a împroprietărit pe ţărani. Chiar la începutul secolului 20, în apropierea satului Charlottenburg a fost înfiinţat un parc de vânătoare, populat cu cerbi lopătari aduşi din Serbia şi cerbi carpatini aduşi din Boemia. Au vânat aici la început fondatorul parcului, contele Siegfried von Wimpffen şi oaspeţii săi, mai târziu curtea regală românească, după război soldaţi ruşi cu mitraliere, apoi, nomenclatura comunistă şi în final vânătorii amatori din Europa. În parc şi împrejurimi s-au vânat şi se vânează şi mistreţi, căprioare, vulpi, lupi, iepuri, dropii şi prepeliţe.



    Comunitatea a rămas relativ închisă până după al doilea război mondial, când o parte din bărbaţi nu s-au mai întors din lupte iar, în 1945, 43 dintre ei au fost condamnaţi la muncă silnică şi deportaţi în URSS. Satul a trecut şi prin procesul de colectivizare. Pământurile oamenilor au fost naţionalizate şi toţi ţăranii obligaţi să lucreze în Cooperativele Agricole de Producţie. Erhard Berwanger, unul dintre fiii satului, a construit un site pe internet numit sarlota.de, unde evocă atmosfera din Charlottenburg din timpul anilor ’60: Ruga, ţinută la sfârşitul lunii octombrie mi-a rămas în amintire ca cea mai importantă sărbătoare a satului. Atunci se întâlneau toate rudele, se tăia cocoşul, se servea sos de hrean şi friptură. Grădinile caselor, avantajate de topografia satului, erau relativ mari şi permiteau în mare masura autoaprovizionarea. Nu a fost însă în nici un caz o viaţă idilică. Se depunea multă muncă grea, întreruptă numai de duminici şi de sărbătorile religioase. Prin expropierea pământurilor ţăranii au fost loviţi în nervul lor vital. Perioada cea mai frumoasă era cea când înfloreau salcâmii şi teii, când mirosul îmbătător din păduri acoperea satul. Sau vara pe timpul cositului fânului. La apusul soarelui se auzeau din parcul de vânătoare mugetele cerbilor. Mai târziu, în toamnă, grădinile erau invadate de mistreţi si trebuiau păzite culturile. Pentru aceasta se construiau “tunuri” cu carbid care făceau mult zgomot, se stătea la foc în faţa colibei de paie şi, câteodată, unchiul meu Philipp povestea despre cum era “pe vremuri”, despre deportarea în Rusia, despre peregrinarea lui de peste doi ani din Germania, înspre casă, la Charlottenburg.”



    Astăzi la Charlottenburg nu mai trăieşte decât un singur neamţ. Mircea Sârbu este secretarul comunei Bogda, de care aparţine astăzi Charlottenburg. L-am întrebat ce s-a întâmplat cu comunitatea şvabă din satul rotund: După 1990 numărul familiilor de etnie germană a fost redus la 5-6 din care a rămas un singur cetăţean de naţionalitate germană care şi astăzi trăieşte în acest sat. N-a vrut să plece în Germania, având o vârstă înaintată. Astăzi casele vândute de şvabi au fost cumpărate de persoane din Timişoara, de diferite profesii, intelectuali, artişti. Au reamenajat acele case şi locuiesc acolo vara şi în week-end. Nu există pensiune turistică în Charlottenburg, doar în Altringen, satul învecinat. Dar drumurile sunt asfaltate, se poate ajunge.”



    Charlottenburg este singurul sat construit în formă de cerc de pe actualul teritoriu al României. Din acest motiv, întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor, mi-a explicat Mircea Sârbu: Localitatea are un statut aparte conform legii. Orice activitate economică, orice construcţie, nu se poate realiza decât cu avizul Ministerului Culturii. Fiind unicat în România şi noi, autorităţile locale, am încercat să o protejăm, să nu-i stricăm aspectul. Tuturor celor ce ne-au cerut autorizaţii de construcţie le-am atras atenţia că se pot realiza doar cu aprobarea specialiştilor ca această localitate să nu îşi schimbe aspectul pe care l-a avut.”



    Astăzi, satul seamănă mai mult cu un măr. În mijloc sunt biserica şi şcoala, sâmburi simbolici ai unei comunităţi din care nu a rămas decât un cerc aproape perfect de case. 199 de locuitori permanenţi ai satului îl menţin viu în lipsa orăşenilor ce-l vizitează doar pentru odihnă. Există o haltă de tren la 2 kilometri de sat şi acces la telefonie mobilă. Nu e un sat turistic, dar se estimează că pentru a-ţi ridica o casă în Charlottenburg, 20 de mii de euro sunt suficienţi. Aveţi însă, grijă, să primiţi aprobarea primăriei…

  • Emanciparea femeilor din mediul rural

    Emanciparea femeilor din mediul rural


    Satul românesc, unde trăieşte în continuare aproape 45% din populaţia României, deţine încă multă forţă de muncă nevalorificată suficient, atât în beneficiul propriu, cât şi al economiei. Iar femeile de la ţară constituie, poate, categoria cea mai puţin pusă în evidenţă, deşi la sat trăiesc peste jumătate din femeile României: 56,6% din totalul populatiei feminine. Munca şi traiul lor sunt, adesea, neştiute în totalitate, căci se desfăşoară în intimitatea gospodăriei rurale familiale unde de altfel muncesc peste trei sferturi din oamenii de la ţară. 67% dintre femeile de la ţară nu au o slujbă şi muncesc în gospodărie, muncă neplătită evident decât prin satisfacţia de a oferi familiei hrană şi confort. Slujba lor — definită altfel decât cea a femeilor de la oraş — nu le aduce însă şi independenţă socială sau financiară. Cum ar fi, încă, dacă femeile ar transforma ocupaţiile lor obişnuite într-un activitate ce aduce profit, atât bănesc, cât şi sufletesc?




    Este ceea ce şi-a propus federaţia de sindicate din agricultură — Agrostar — prin proiectul E-Word, destinat emancipării femeilor din lumea rurală şi finanţat prin programul european POSDRU. Grupul-ţintă al proiectului a fost reprezentat de 2050 de femei din mediul rural, provenind din 6 regiuni de dezvoltare regională a României. Proiectul şi-a propus să ofere cursuri de pregătire şi consiliere pentru femeile de la ţară care doresc fie să se angajeze, fie să devină antreprenoare transformând activitatea lor curentă într-una remunerată. Ce s-a realizat efectiv în urma proiectului aflăm de la Oana Calenciuc — coordonatoarea tehnică a proiectului E-Word. Emanciparea femeilor pentru dezvoltare rurală”: “Avem patru centre de informare şi consiliere pentru femei în Argeş, Timiş, Dolj şi Galaţi. Beneficiarii sunt femeile din mediul rural. Sunt peste 800 de persoane care s-au adresat personalului din centre. Peste 48% dintre acestea au participat la un curs de formare profesională. În toate centrele şi localităţile de implementare a proiectului, s-au furnizat următoarele servicii: informare şi consiliere, consultanţă antreprenorială, servicii de formare profesională, sprijin în concilierea vieţii de familie cu cea profesională..”




    În funcţie de opţiunile femeilor din zonă au fost organizate cinci cursuri de formare profesională la care au participat 1200 de femei. Cursurile le-au pregătit pe beneficiare în meseriile de manichiuristă-pedichiuristă, îngrijitoare de copii, lucrătoare în comerţ, lucrătoare la fabricarea conservelor legume-fructe şi la patiserie. Dacă aceste cursuri au avut sau nu rezultatul scontat, aflăm tot de la Oana Calenciuc: “Cursurile cele mai căutate au fost cele de lucrător în comerţ, manichiurist-pedichiurist şi patiser. Cererea cea mai mică am avut-o pentru îngrijirea copilului. Toate femeile participante au fost ajutate să-şi găsească un loc de muncă. Până la finalul proiectului 130 de persoane şi-au găsit un loc de muncă sau au început o afacere pe cont propriu. Am organizat un curs de iniţiere în competenţe informatice pentru 5 grupe de femei din judeţul Olt şi Dâmboviţa, cu un număr total de 100 de femei. La finalul cursului, toate femeile participante au susţinut un examen de certificare a competenţelor.”




    În urma cursurilor şi consilierii profesionale, unele femei au prins curajul de a-şi deschide propria afacere sau de a accesa fonduri europene pentru a o finanţa pe care pe care deja o aveau. Elena Odagiu din judeţul Olt, mamă a doi băieţi, şi-a transformat pasiunea pentru flori într-o afacere: “Florile au fost o pasiune mai veche de-a mea şi apoi, am accesat unul dintre proiectele cu fonduri europene. E un proiect axat pe legume şi flori în spaţii protejate. E afacerea mea proprie, sunt stăpână pe viaţa mea şi pe timpul meu. Eu hotărăsc ce fac, când îmi iau concediu, când vreau să muncesc. Ăsta e unul dintre avantaje. Dar cel mai important e acela că petrec mult timp cu familia, că stau alături de copii, alături de soţ. Psihic vorbind, faptul că e afacerea mea şi că eu sunt proprietara mă face să mă simt mai bine.”




    Pentru Ecaterina Olteanu din judeţul Prahova, fondurile europene au însemnat, de asemenea, posibilitatea de a transforma o ocupaţie casnică într-una lucrativă: “Soţul meu a accesat un fond european pentru agricultură în urma căruia ne-am dezvoltat ferma. Şi după aceea, eu m-am înscris la cursurile de prelucrare legume şi fructe şi am început să conservăm legumele, să facem zacuscă după reţete tradiţionale şi murături.”




    Deschiderea afacerii a ajutat-o pe Ecaterina să se cunoască mai bine, să-şi valorifice mai bine timpul şi felul de a fi: “Pot să spun că am avut mai mult curaj. În momentul în care am învăţat mult mai mult decât ştiam, am avut curaj să plec la drum. Privilegiul că stau lângă familie şi tot timpul sunt în gospodăria mea şi ştiu ce am ce făcut… este foarte bine. Iar ceea ce fac este bine şi pentru mine şi pentru familie.”




    Mariana Feraru din Vâlcea are nouă copii, cel mai mare copil având 23 de ani, iar cel mai mic, 5 ani şi jumătate. Chiar în martie, va mai naşte încă unul. Pe ea, copiii chiar au stimulat-o în activitate. Mariana Feraru: “Am făcut cursurile de la Agrostar. Vreau să-mi deschid o firmă, mi-am făcut formele şi aşteptăm aprobarea. E o firmă de comerţ cu amănuntul şi de transport. Pe copii trebuie să-i îndrumăm spre o cale mai bună. Agricultura a fost pe primul plan în viaţa mea dintotdeauna. Şi aş vrea ca toţi părinţii să-şi îndrepte copii spre agricultură, că din asta trăim.”




    Pentru toate aceste femei, capital a fost faptul de a-şi fi găsit o activitate care le permite să stea în continuare alături de copii şi familie.