Tag: sat Magura

  • Drumeție și observare a vieții sălbatice din Carpați

    Drumeție și observare a vieții sălbatice din Carpați

    Astăzi, vom face o incursiune în zone îndepărtate de
    poluare și de aglomerațiile urbane, unde vom vedea arbori seculari și animale
    precum ursul carpatin, lupul sau râsul, în mediul lor natural.



    Hermann Kurmens
    este profesor de biologie și tur operator, proprietar de pensiune în satul
    Măgura, comuna Moieciu, din județul Brașov. România are o biodiversitate
    impresionantă, care este prea puțin folosită ca atracție turistică, spune
    Hermann Kurmens:

    Nu e nevoie de o vizită în savanele Africii
    pentru observarea animalelor, asta se poate face în România, în zona montană,
    în păduri. Știm că România are cea mai mare densitate de urși, de lupi, de râși
    din Europa. O treime din populația acestor animale se află pe teritoriul
    României. Animalele sălbatice sunt răspândite în toți munții României. Se
    înregistrează anumite concentrații în zonele montane din județele Harghita,
    Covasna, Brașov. Noi am început cu un observator în anii 2000, în regiunea Făgărașului,
    Șercaia.


    Observarea vieții
    sălbatice din Carpați în mod organizat, ca formă de turism, nu se face de mult
    timp, continuă Hermann Kurmens, profesor de biologie și tur operator.

    În anii ’70 – ’80, se practica mai mult vânatul, după care se vindeau
    trofeele. Turiștii veneau din vestul Europei și, pentru o astfel de experiență,
    plăteau între 5.000 și 12.000 de dolari. Cu timpul, au înțeles și
    administrațiile ariilor protejate că, deși mult mai greu și cu mai multă muncă,
    se poate câștiga prin amenajarea unui observator de animale. Câștigul e
    asigurat pe termen lung. Un urs trăiește 30 de ani, iar dacă e împușcat la
    patru ani, nu mai valorifici nimic, deși putea fi observat 20 de ani. Ne-a fost
    destul de greu să convingem administrațiile în anii 2000, fiindcă era mult mai
    ușor să aduci un vânător din străinătate. Se făcea o pregătire de vânătoare de
    trei zile, turistul împușca animalul, iar administrațiile pădurilor încasau
    banii. Totuși, lucrurile s-au schimbat radical. În zona noastră, avem deja
    peste 15 observatoare și a devenit o atracție turistică tot mai mare. Oamenii
    vin din toată Europa ca să observe animalele.


    Însă cum se desfășoară un astfel de program turistic? În
    primul rând, observarea animalelor se face numai organizat.

    Hermann Kurmens: Turiștii sunt însoțiți de un ghid specializat și mai există un angajat
    al ocoalelor silvice sau al administrațiilor ariilor protejate, de obicei
    înarmat. Deplasarea se face cu un autoturism de teren, asigurat de operator. Se
    ajunge în apropierea observatorului, iar ultimii 100 de metri se parcurg pe
    jos. În acest sens, ghizii le fac turiștilor un instructaj înainte de plecare.
    De la coborârea din mașină, nu se mai vorbește, deplasarea are loc încet și în
    liniște. Nu avem voie să luăm mâncare cu noi, pentru a nu atrage urșii în
    observator. Îmbrăcămintea trebuie să fie adecvată, fără culori țipătoare.
    Trebuie să avem haine de ploaie și ghete adecvate drumeției. Indicat este să
    avem și un binoclu pentru o mai bună observare a animalelor. Iubitorii de
    fotografii își pot aduce aparatul foto.



    Observarea vieții
    sălbatice e, cu siguranță, o atracție turistică, însă e și o componentă. Ea
    este inclusă într-un program de șapte zile, în care se combină mai multe forme
    de turism. Hermann Kurmens, profesor de biologie și tur operator.

    În acest program avem o combinație între natură și cultură. Plecăm din
    satul Măgura, facem mai multe zile de drumeție în jurul masivului Piatra
    Craiului, cu diferite accente pe flora și pe fauna carpatină. Facem o drumeție
    la o cabană retrasă sau vizităm Peștera Liliecilor, unde chiar trăiesc trei
    specii diferite de lilieci. Mergem în vizită și Castelul Bran. Avem mereu și un
    punct cultural în acest program. De exemplu, vizităm și o biserică fortificată
    din comuna Vulcan, orașul vechi al Brașovului cu Biserica Neagră, cu zidurile
    medievale. Așa încheiem această combinație dintre natură și cultură.


    Turiștii străini vin
    din foarte multe țări din Europa și chiar din America sau din Canada sau
    Australia. Majoritatea ajung prin agenții de turism din Anglia.

    Hermann
    Kurmens: În general, occidentalii sunt cei mai interesați de natură. De
    exemplu, turiștii din Anglia sunt cei mai sensibilizați, fiindcă englezii au
    fost primii care și-au tăiat pădurile acum peste 200 de ani. Prin dispariția pădurilor,
    au dispărut și urșii, lupii sau râșii. Din acest motiv, ei apreciază cel mai
    mult natura. Sunt încântați să vadă ursul în libertate, dar se bucură când văd
    și o broască sau pasăre dispărute de la ei. Buhaiul de baltă, de exemplu. Se
    bucură și de plante rare ca Garofița Pietrei Craiului sau Campanula carpatică.
    La fel, se minunează la auzul pupezei sau a acvilei țipătoare.



    Iată, așadar, o
    ofertă de petrecere a timpului liber în natură, departe de aglomerațiile
    urbane. Cei care au ales astfel de pachete turistice spun că experiența inedită
    le-a încărcat bateriile pentru un an întreg.