Tag: sate străvechi

  • Sibiu, o experienţă de neuitat

    Sibiu, o experienţă de neuitat

    La Sibiu veţi
    găsi muzee interesante, evenimente culturale de talie internaţională, piste noi
    de bicicletă între sate străvechi, meşteşugari şi o gastronomie rafinată. Iată
    aşadar câteva repere ale unei experienţe de neuitat. Vorbim în rubrica de azi
    despre oferta din 2018 a acestui judeţ din inima României. Alin Chipăilă,
    preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, spune că elementul principal
    al promovării de anul acesta îl reprezintă
    programul Sibiu, regiune gastronomică europeană, prin toate valenţele sale:
    economică, culturală şi, bineînţeles, turistică. Acest program va începe din
    2019 şi promovează judeţul ca o
    experienţă unică şi de calitate, prin prisma descoperirilor pe care turiştii le
    pot face aici. Îşi pot găsi rădăcini comune cu strămoşii
    lor, întrucât moştenirile săsească, ungurească, românească fac conexiunile
    acestei zone din sudul Transilvaniei cu toată lumea. În al doilea rând, pentru
    experienţa gastronomică. Mâncăruri alese, bucate cu gust de poveste, cum ne
    place nouă să spunem, se găsesc şi prin alte părţi, însă noi vă oferim şi
    povestea. Putem să vă spunem influenţa celor 11 bucătării asupra bucătăriei
    transilvănene, care este drumul pe care îl parcurge mâncarea de la produsul
    iniţial şi până la preparatul din farfurie. Nu în ultimul rând, pentru turismul
    activ şi de aventură, avem trasee de drumeţie, piste de bicicletă, pe care pot
    să descopere la pas, în tihnă, ceea ce are de oferit judeţul Sibiu. Cred că
    giuvaerul coroanei este oraşul Sibiu cu centrul său vechi, care atrage foarte
    mulţi turişti prin prisma arhitecturii şi, nu în ultimul rând, prin prisma
    evenimentelor culturale, care sunt organizate de către operatorii culturali, în
    parteneriat cu municipalitatea.


    Calendarul
    evenimentelor va fi la fel de atractiv şi de bogat în evenimente şi este dublat
    de calendarul evenimentelor gastronomice al anului 2018, spune Alin Chipăilă. Acesta acoperă tot teritoriul judeţului Sibiu cu evenimente dintre
    cele mai gustoase, unele organizate în premieră, altele, cu câteva ediţii bune
    în spate. Însă toate acestea au scopul de a atrage turiştii care să-şi încânte
    papilele gustative cu tot ce are mai bun de oferit judeţul Sibiu. Majoritatea
    regretă faptul că nu au reuşit să stea mai mult în judeţul nostru, lucru care
    ne bucură, şi au descoperit o destinaţie turistică în care sunt oferite
    servicii de calitate şi foarte atractive. În general, feedbackul din partea
    turiştilor este unul foarte bun. Bazinul geografic din care provin cei mai
    mulţi turişti este cel de origine germană: Germania-Austria. Un motiv ar fi
    proximitatea, altul ar fi rădăcinile comune. Apoi ne vin turişti din Ungaria.
    În general, oaspeţii noştri sunt din Europa. Avem şi statistici în acest sens.
    Anul trecut, judeţul Sibiu a atras aproape 600.000 de turişti, dintre care
    circa 200.000 au fost străini.


    Regiunea
    Mărginimea Sibiului este cunoscută pentru abundenţa pensiunilor sale, pentru
    brânzeturile specifice, pentru tradiţiile şi meşteşugurile care s-au păstrat
    vii în acest teritoriu. Dar mai puţine persoane cunosc patrimoniul natural de
    excepţie al acestei zone. Aproape întreaga regiune face parte din Sit Natura
    2000, care protejează habitate naturale valoroase. În sezonul cald, de exemplu,
    puteţi vizita Rezervaţia Iezerele Cindrelului, în apropierea Vârfului Cindrel,
    la peste 2.000 de metri altitudine, unde se află şi lacurile glaciare Iezerul
    Mare şi Iezerul Mic. Tot atunci înfloreşte Bujorul de Munte, care înnobilează
    întregul peisaj alpin. Şi, bineînţeles, în Sibiu veţi descoperi arta
    meşteşugului românesc. Alin Chipăilă, preşedintele Asociaţiei Judeţene de
    Turism Sibiu. În judeţul nostru, se află cel mai mare
    complex muzeal în aer liber: Muzeul Naţional Astra, care are în componenţa sa,
    prin activităţile desfăşurate, inclusiv această misiune de a susţine şi de a
    promova meşteşugurile tradiţionale. Acolo, turiştii pot găsi lucruri care sunt
    produse cu o foarte mare măiestrie de meşteşugarii artizanali şi pot chiar să
    participe la crearea acestor produse, beneficiind astfel de o experienţă unică.
    Sunt foarte multe informaţii de comunicat, dar recomandăm accesarea paginii
    noastre de internet,
    www.sibiu-turism.ro,
    şi cea a Primăriei Sibiu,
    www.sibiu.ro, unde
    există un calendar actualizat al evenimentelor care au loc în judeţul nostru.
    Aş dori să adresez invitaţia cea mai călduroasă către toţi turiştii să vină şi
    să descopere una dintre destinaţiile de calitate ale României, care oferă
    întotdeauna o experienţă de neuitat.


    Pentru ca experienţa turistică să fie completă, nu rataţi o vizită la Ocna
    Sibiului, la doar 17 km de oraşul Sibiu. Veţi găsi aici trei lacuri: Horia,
    Cloşca, Crişan. Acestea sunt folosite în scop terapeutic încă din 1846 şi sunt
    pe primul loc în Europa, alături de cele de la Sovata şi Ocnele Mari, în
    privinţa fenomenului de heliotermie. Despre acest fenomen, dar şi despre
    proprietăţile curative ale apelor, doctor Varodi Mariana Nicoleta, medic primar
    recuperare fizică şi balneologie, din cadrul complexului balnear Ocna Sibiului. Asta înseamnă că apa se încălzeşte de la soare, la temperaturi de
    22-24 de grade Celsius la suprafaţă şi 40-45 de grade Celsius la peste doi
    metri adâncime. Aici se găsesc cele mai concentrate ape cloruro-sodice şi
    nămoluri puternic mineralizate, un climat sedativ, ocrotit de pădurea şi de
    dealurile din împrejurimi, factori naturali deosebit de puternici pentru
    regenerarea forţelor psihice şi fizice. Complexul dispune de o bază de
    tratament, unde pacienţii din ţară şi din străinătate, care au venit până acum
    din Germania, Italia, Spania sau Egipt, au putut şi pot beneficia pe tot
    parcursul anului de tratament. Acesta este curativ profilactic şi de recuperare
    într-o gamă largă de afecţiuni ale aparatului locomotor, artroze cu diferite
    localizări, spondilită anchilozantă, afecţiuni posttraumatice, fracturi,
    entorse şi luxaţii, afecţiuni neurologice periferice, pareze de nerv, afecţiuni
    dermatologice, respiratorii, dar şi ginecologice. Apele sărate concentrat sunt
    utilizate în proceduri de hidrokinetoterapie, încălzite la temperaturi de 32-34
    de grade Celsius, în piscina interioară, iar nămolul sapropelic este bogat în
    vitamine, substanţe emoliente şi biostimulante.

    Invitaţia
    a fost lansată. Contactaţi-vă chiar acum agentul de turism pentru cele mai noi
    oferte şi un calendar actualizat al evenimentelor din judeţul Sibiu.