În toamna anului trecut, Comisia Europeană a anunțat câștigătorii Premiilor
Europene pentru Patrimoniu, cunoscute și sub titulatura de Premiile Europa
Nostra. Printre cei patru laureați ai marilor premii s-a numărat și proiectul
de restaurare a Bisericii de lemn din satul Urși, proiect întreprins de
Fundația ProPatrimonio din România. De asemenea, restaurarea bisericuței a
câștigat și Premiul Publicului, în urma votării online la care au participat
numeroși cetățeni europeni. Începută în 2009 și terminată în 2020, grație
fondurilor obținute din donații și muncii de voluntariat a numeroși studenți,
arhitecți și pictori-restauratori, restaurarea bisericuței din județul Vâlcea a devenit nu doar un model de urmat în
domeniu, ci și posibilitatea de a afla mai bine cum se construia în epocă.
Despre biserica din lemn din Urși știm că are hramul Buna Vestire și
Arhanghelul Mihail și prima ei atestare documentară ne spune că a fost
construită între 1757-1784, după cum aflăm de la arhitecta Raluca Munteanu,
participant la lucrările de restaurare:
Este foarte posibil ca cea pe care o
vedem acum să nu fie cea din acea perioadă pentru că mai târziu este menționat
un incendiu devastator în 1838 în urma căruia biserica a fost grav afectată și
au fost începute lucrări de reparație și refacere. Abia la 1843 apare o
inscripție deasupra portalului de intrare unde e scris că, practic, ctitorul
Nicolae Milcoveanu a finanțat și s-a ocupat de lucrările de reparație. Tot din
acel an datează și picturile murale extrem de valoroase ale bisericii. Nicolae
Milcoveanu n-aș putea spune că a fost un boier, ci un localnic mai înstărit din
zonă. Așa cum se obișnuia foarte mult pe atunci, el donat din banii și timpul
lui pentru a face un lucru pentru comunitate. A reparat biserica și a redat-o
cultului.
Pe de altă parte, meșterii în lemn,
cei care au înălțat biserica, au rămas anonimi până azi. În schimb, au fost
menționați zugravii: Gheorghe, Nicolaie și Ioan cei care au pictat biserica.
Iar Gheorghe se pare că era chiar zugrav din satul Urși, consideră arhitecta
Raluca Munteanu:
Este foarte posibil să fie localnici care
s-au inspirat, așa cum se vede foarte bine în imaginile zugrăvite, din
picturile din zonă, în special cele de la Mănăstirea Hurezi, care au constituit
un reper pentru foarte multe alte obiective din zonă. După cum bine știm, în
general izvoarele scrise în partea de sud a României sunt foarte lacunare. Este
posibil ca numele meșterilor la momentul respectiv să fi fost foarte bine cunoscut
de oamenii din sat, dar, pentru că nu exista această practică a documentării
scrise, informația n-a mai ajuns până la noi. Faptul că apare numele acestor
zugravi este mai curând o raritate decât o chestie curentă. În cazul acestor
biserici de sat, și nu doar în cazul bisericilor de sat, ci chiar în cel al
clădirilor reprezentative și mânăstirilor puține nume de meșteri au ajuns până
la noi. Ei se și deplasau dintr-o zonă într-alta, având experiență, și erau
chemați și în alte localități învecinate.
Iar un specialist în pictură poate să identifice fie după o perioadă,
fie după tipul de desen în ce măsură stilul și influențele au migrat și s-au
transmit, poate, din generație în generație sau între meșterii care lucrau în
aceeași perioadă.
Dimensiunile lăcașului de cult sunt, de asemenea, semnificative pentru
mărimea comunității sătești, dar și pentru posibilitățile de exploatare a
lemnului din zonă. Bisericuța din Urși are circa 8 metri lungime şi o lățime
cam de 6 metri, fiind și foarte scundă. Până la streașină are poate 2,40 metri
și, cu tot cu acoperiș, s-ar putea să ajungă la o înălțime de 4,50 metri, aflăm
de la Raluca Munteanu care, de asemenea, ne spune că arhitectura bisericuței nu
poate fi încadrată într-un stil anume.
Arhitecta Raluca Munteanu: E o biserică vernaculară, construită cât se poate de pragmatic. E
simplă, făcută cu tehnica și materialele care se găseau la îndemână, de pildă
lemnul. Tipul ăsta de îmbinări în coadă de rândunică a bârnelor de lemn este
întâlnit în toată Europa din sud până în nord. Era cel mai simplu și cel mai
facil mod de a realiza o construcție din lemn în momentul în care lemnul era destul
de ieftin și ușor de găsit. Forma sa e strict funcțională și adaptată nevoilor
de cult. Nu are nimic special din punctul acesta de vedere comparativ cu
majoritatea bisericilor din lemn din zonă. Există doar câteva excepții. Este
evident o biserică de ortodoxă care respectă toate canoanele construirii ca
plan, compartimentare interioară și funcționalitate. Iar decorația, cum ziceam,
este influențată de pictura Mănăstirii Hurezi, iar icoanele și desenele care se
întâlnesc sunt organizate tot în modalitatea dictată de practica și de
ritualurilor ortodoxe. Ce este într-adevăr special, nu doar pentru zona
respectivă, ci pentru o arie mult mai largă, este faptul că meșterii au optat
să decoreze biserica cu frescă pe lemn. Nu nu sunt compatibile în general cele
două tehnici: fresca și pictura pe lemn. Aici peste bârnele de lemn s-a aplicat
o tencuială din var pe care s-a pictat din momentul când era încă umedă. De
obicei pictura era a secco, adică direct pe lemn, sau dacă într-adevăr se
aplica o tencuială de var, se mai aplica o cercuială, adică se mai puneau niște
nuiele de lemn care să susțină tencuiala, s-o facă să adere mult mai bine și să
fie mai rezistentă. În cazul nostru s-a optat strict pentru tehnica folosită la
bisericile realizate din zid: tencuială de var direct spre zidărie și pictată affresco.
În prezent, atât pictura murală atât de
sensibilă, cât și clădirea bisericii sunt complet restaurate, iar lăcașul de
cult a fost redat slujbelor în paralel cu noua biserică din zid ridicată în
sat, de curând.