Dacă ajungeți în Constanța, în zona
orașului Cernavodă, nu ezitați să faceți o vizită la adăpostul pentru animale Urme
de bucurie, o oază de fericire, așa cum îl descrie Sara Turetta, cea care l-a
înființat în urmă cu mai bine de un deceniu. Sara locuiește în România de peste
20 de ani și vine din Milano, acolo unde a lucrat ca manager al unei agenții de
publicitate. A demisionat și a lăsat în urmă o viață de confort după ce a ajuns
în România în august 2001. Era prima călătorie pe care Sara Turetta o făcea la
București, iar pe atunci avea loc controversata campanie de sterilizare a
câinilor fără stăpân. A fost profund impresionată de această realitate tristă
și a decis să vină cu medicamente. Dorea să ajute acel pretins program de
sterilizare și de fapt, această decizie a făcut-o să-și schimbe viața radical
și să se mute în România.
A înființat o asociație, Save The Dogs and Other
Animals și un adăpost la Cernavodă, lângă Constanța, care se numește Urme de
bucurie. De-a lungul timpului, activitatea Sarei și a echipei pe care a reușit
să o formeze în jurul ei a fost apreciată cu numeroase premii naționale și
internaționale, iar în 2012 Sara Turetta a primit chiar titlul de Cavaler al
Ordinului Steaua Italiei de la
președintele italian. Urme de bucurie se numește și cartea pe care Sara a
lansat-o recent la editura Humanitas din București, o traducere din limba
italiană a cărții pe care a publicat-o deja cu mare succes în Italia. Cum a
decis să lase în urmă viața din Milano pentru a se muta la Cernavodă? Cei interesați pot să afle amănunte pe http://www.urmedebucurie.ro/
A fost o
alegere dificilă, povestesc în carte că mi-a luat trei zile cu o febră mare să
iau o decizie definitivă, dar am realizat că, pentru a începe un proiect de
sterilizare și salvare a animalelor în Cernavodă, din păcate, nu exista altă
variantă decât să mă mut acolo. Am crezut că o să stau un an, doi, trei și după
aceea o să plec, după ce voi fi înființat proiectul. Nu a mers așa, a devenit,
de fapt, o alegere de viață. A devenit o adevărată vocație. Eu nu am înțeles
din start că viața mea se va schimba într-un mod radical. A fost foarte greu să
mă adaptez la condițiile de viață de la Cernavodă. M-am mutat acolo în
octombrie 2002, erau momente în care nu exista încălzire în casă, pur și simplu
nu există apă în casă timp de două-trei zile, nimeni nu anunța…
Era un cu totul
altfel de nivel de trai decât cel cu care eram obișnuită la Milano, dar mi-am
dat seama că eram în stare să mă sacrific foarte mult pentru ceva în care
credeam. Pentru mine a fost o experiență care m-a maturizat și m-a întărit
foarte mult. Acum Urme de
bucurie, care a început de la zero, este un exemplu de excelență în România.
Este un centru în care se află în jur de 300 de animale, unde lucrează 50 de
oameni pe plan local și este un centru vizitat de oameni din toată lumea și din
toată România. Un exemplu adevărat.
În acest adăpost, de-a lungul
timpului, au fost sterilizate peste 41.000 de animale – nu doar câini, ci și măgari,
cai, pisici. Câinii sunt dați spre adopție după ce sunt dresați, pregătiți cu
traineri speciali, voluntari veniți din toată lumea. Animalele pleacă spre
adopție în Europa – în Suedia, în Italia, în Elveția și Germania. Sara Turetta
se bucură că poate salva aceste animale părăsite și aflate în suferință, dar deplânge
atitudinea pe care o au unii dintre noi față de ele și și-ar dori să poată
schimba ceva mai profund la nivel de societate.
Din păcate,
nu există încă în România o cultură a adopției și oamenii au tendința de a
cumpăra animale în loc să le adopte, ceea ce este păcat. Este singura alternativă
la eutanasiere, pentru că presiunea asupra adăposturilor – cum este adăpostul Save
the Dogs- este foarte mare. Oamenii abandonează. România are o mare problemă în
ceea ce privește abandonul, dar sunt din ce în ce mai mulți oameni pe plan
local care vin să ceară ajutor în ceea ce privește sterilizarea gratuită, dar
și primul ajutor pe care îl oferim în mod gratuit, mai ales oamenilor care nu
au posibilități economice.
Am construit o clinică socială, o clinică foarte
mare, 800 de metri pătrați, cu un mare efort financiar, care este un reper
pentru oamenii care au animale în zonă și care nu au posibilitatea să se ducă
la Constanța sau la o clinică particulară. Așa că avem o funcțiune socială importantă
– nu e vorba numai să ajutăm niște animale, e vorba să ajutăm comunitatea să
aibă grijă de animale, să fie animale sănătoase. Și există tot felul de studii
care demonstrează că, dacă animalele care stau lângă noi sunt sănătoase, și
oamenii sunt mai sănătoși, nu numai din punct de vedere fizic, dar și din punct
de vedere emoțional și psihic.
Viața Sarei s-a schimbat radical, într-un
mod benefic, dar uneori se simte copleșită de responsabilitatea imensă pe care
și-a asumat-o.
Au fost
momente în care m-am simțit copleșită. Au fost chiar momente în care am avut o
stare de epuizare fizică și psihică și am riscat să nu mă mai pun pe picioare.
Dar am lucrat cu mine, m-am și detașat un pic de activitatea de zi cu zi, care
este o activitate grea, pentru că ești în contact permanent cu suferința
animalelor și cu violența oamenilor asupra animalelor și am reușit să îmi
găsesc un echilibru. Nivelul meu de trai este mult mai scăzut decât dacă aș fi
rămas într-o agenție sau aș fi avut o activitate bazată pe profit. Dar nivelul
meu de fericire personală este mult mai ridicat. Eu sunt o persoană care și-a împlinit
vocația cea mai adâncă, cea mai profundă, o simt și nu regret absolut nimic. Ne
face plăcere să fie recunoscută treaba pe care o facem, chiar dacă sper să fie
recunoscută într-o zi și în România, nu numai în afară, pentru că ceea ce
facem, facem pentru România, pentru societatea românească – echipa noastră este
făcută 90 % din români.
Premiul cel mai mare este să văd o schimbare în
comunitatea locală unde lucrăm, să văd animalele care își regăsesc o viață și
demnitatea după ce au pierdut-o. Astea sunt satisfacțiile, faptul că am
construit ceva, un loc plin de frumusețe, plin de bucurie, care este o insulă
fericită și unde când mă duc, chiar mă simt împăcată. Acum aștept cu nerăbdare
să se nască un fenomen de voluntariat în România care începe în orașele mari,
dar anul viitor ne vom implica mai mult în școli, vom relua partea de educație
și ne vom concentra foarte mult pe zonele rurale, unde situația este dramatică
pentru oameni și pentru animale și vom desfășura niște proiecte de implicare a
comunității mult mai structurate și mult mai constante, în care eu îmi pun o
mare speranță.
Și pentru că ne aflăm la final de an,
am rugat-o pe Sara Turetta să facă o urare pentru anul care vine:
Să nu
cumpărați un cățel sau un animal, să-l adoptați și să împărtășiți viața cu un
animal de companie. Va fi un mare câștig în viața dumneavoastră, va fi un dar
care va face viața voastră mult mai frumoasă și mult mai bogată. Asta este
urarea mea.