Tag: scanare bagaje

  • Sprijin pentru lucrătorii extracomunitari şi securitate sporită pentru bagaje pe aeroporturi

    Sprijin pentru lucrătorii extracomunitari şi securitate sporită pentru bagaje pe aeroporturi

    Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul General
    pentru Imigrări (IGI) au semnat un protocol pentru consilierea lucrătorilor
    extracomunitari din România ale căror contracte de muncă au încetat înainte de
    termenul prevăzut inițial. Protocolul a fost semnat de ministrul român al Muncii
    și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.



    Ministrul a sesizat lipsa de coordonare dintre instituții, în sensul că
    Inspectoratul General pentru Imigrări înregistrează contractele care au încetat,
    dar nu oferă sprijin lucrătorilor extracomunitari pentru a-și găsi un nou loc
    de muncă. Potrivit noului protocol, Inspectoratul General pentru Imigrări va
    contacta Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru fiecare
    contract încetat, astfel încât persoanele rămase fără loc de muncă să dispună
    de tot sprijinul pentru a-și găsi un altul.


    IGI este prima instituție care înregistrează un contract încheiat înainte
    de termenul stabilit inițial. Această entitate se află sub jurisdicția
    Ministerului Afacerilor Interne și are un rol-cheie în a urmări dinamica pieței
    muncii, pe baza solicitărilor pe care le fac diferite agenții pentru plasarea
    forței de muncă. Inspectoratul General pentru Imigrări este structura care
    urmărește prezența forței de muncă în spațiul extracomunitar și este, prin
    aceasta, instituția cea mai informată pe
    această temă.


    Potrivit ministrului Muncii, agențiile de intermediere a forței de muncă,
    cele care aduc în România lucrători extracomunitari, nu sunt interesate să se
    implice în găsirea unui nou loc de muncă pentru un lucrător al cărui contract a
    încetat mai devreme de termenul stabilit, mai ales pentru că nu au nicio
    motivație. Violeta Alexandru mai crede că Inspectoratul General pentru Imigrări
    nu are o politică activă de reinserție pe piața muncii a acestor lucrători, prin
    urmare singura lor soluție ar fi fost întoarcerea în țara de origine, lucru pe
    care prea puțini dintre aceștia și-l doresc.


    În altă ordine de idei, aeroporturile și aerogările din România vor
    beneficia de echipamente de scanare a bagajelor în valoare de 11 milioane de
    euro. Unul dintre primele aeroporturi care vor beneficia de aceste
    echipamente este Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Aici,
    bagajele de mână și de cală vor fi scanate cu tehnologie de tip computer
    tomograf, cu radiații X și algoritmi de detecție automată a substanțelor explozive.


    Pe Aeroportul Internațional din Iași au fost deja puse în
    funcțiune echipamente de scanare a bagajelor de cală și de mână folosindu-se
    tehnologie de tip computer tomograf și algoritmi de detecție automată a
    substanțelor explozive lichide. În octombrie, tehnologia va fi accesibilă și pe
    Aeroportul din Suceava. Pe
    Aeroportul Internațional «Henri Coandă» din București tehnologia va deveni
    accesibilă la sfârșitul acestui an. Echipamente vor scana bagajele din două
    unghiuri de vizualizare și vor detecta urme de substanțe explozive. Tehnologia
    va fi accesibilă și pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, aflat în
    construcţie.