Ne-bun pentru această lume a fost tema celei de-a XIX-a ediţii a Galei
Tânărului Actor HOP, organizată de UNITER şi desfăşurată la început de
septembrie la Costineşti, locul naşterii acestui eveniment. După cum a declarat
şi actorul şi profesorul Miklos Bacs, actualul director artistic al galei,
intenţia a fost, încă de la prima ediţie, de a vorbi despre arta actorului.
Despre cât de bine stăpânesc tinerii absolvenţi această artă a vorbit actriţa
Dorina Chiriac, membră în juriul care a acordat premiile la finalul Galei: Remarc, în spectacolele în care joc eu în teatre, că există o lipsă de
pregătire pentru scenă. Şi nu mă refer la abilităţile lor pentru meseria asta,
care există, ba chiar sunt mai diverse decât cele care erau vizibile la noi,
când am terminat eu, în ’94 – ’95. Ce lipseşte e ceva la atitudinea faţă de
meserie. Şi aici sunt convinsă că e de vină şcoala. Cred că e un sindrom,
pentru că la oameni foarte buni citesc ceva care nu e nesiguranţă, ci o
neştiinţă apropo de ce înseamnă meseria asta. E ceva nepotrivit în felul în
care li se predă actoria. În primul rând că în şcoală sunt foarte mulţi
studenţi faţă de câţi profesori sunt. Ori, nu există timp pentru atâţia. S-a şi
redus numărul anilor de studiu. S-a abordat sistemul Bologna, care cred că e
nepotrivit pentru România în această fază, pentru că noi nu avem personalul pentru
asta. E nevoie de profesori pregătiţi pentru asta.
În viziunea premianţilor
Galei HOP 2016, să stăpâneşti arta actorului înseamnă să nu fi niciodată
mulţumit cu ce ai făcut, să vrei să fii mai bun, să îţi foloseşti imaginaţia.
Alexandru Voicu a absolvit UNATC în 2015 şi a câştigat la gală Marele Premiu şi
Premiul 1 din 10 pentru FILM la TIFF:
Mecanismul pe care îl folosesc eu cu
mine este că, indiferent de ce joc, voi încerca tot timpul să pornesc de la
zero, ca şi cum n-am mai făcut asta. Să încerc lucruri noi, chiar dacă le-am
mai făcut, dar să fie noi în acel moment. Tehnic, le deţin şi datele acelea
există, dar încerc să mă păcălesc ca să le nasc în acel moment. Cred că asta
ţine de joc şi joacă în acelaşi timp, şi de bucuria cu care faci ceea ce faci.
Alina Rotaru a absolvit tot UNATC, dar în
2012, şi este câştigătoarea Premiului pentru Cea mai bună actriţă: Am descoperit de curând, adică în ultimul an, ideea de joc. Tot ce
înseamnă acest cuvânt. Şi m-am gândit că, dacă mă joc pe scenă, indiferent pe
cine interpretez, s-ar putea să am şanse mult mai mari de reuşită, în sensul de
a fi adevărat şi până la capăt. Pentru mine, arta actorului ar putea însemna să
mă crezi, adică să fiu adevărată, şi să mă înţelegi. Cam atât! Mai mult decât
talentul şi farmecul, contează abordarea ta atunci când construieşti un rol.
Să spui adevărul pe
scenă… Acesta a fost şi principalul criteriu de jurizare pentru actriţa
Dorina Chiriac: Mă întorc întotdeauna la Grotowski, care
zice: indiferent de gen, indiferent de epocă, actorul de pe scenă trebuie să
spună adevărul. Acesta este singurul criteriu: că actorul de pe scenă trebuie
să spună adevărul, indiferent de formula, de genul teatral în care se duce. În
rest, la criterii de diferenţiere putem vorbi despre anvergura pe care o are,
de putere, de toate abilităţile dăruite, dar şi de cele dobândite. Dar toate
acestea slujesc aceluiaşi lucru: transmiterea adevărului. Da, unii sunt mai
spectaculoşi, alţii mai profunzi… Anul acesta au avut răspuns în noi, ca
juriu, nişte artişti pe care am citit foarte clar că au preocupări spirituale,
că au un univers mai profund, că pot aborda partituri importante, cu multe
substraturi, cu multe nuanţe, cu capacitate mare de a pătrunde nişte lucruri,
de a lăsa să existe misterul în acelaşi timp… Ei au câştigat anul acesta.
În contextul discuţiei
despre tinerii actori şi cât de pregătiţi sunt pentru a fi pe scenă, actriţa
Dorina Chiriac a amintit numărul mare de studenţi din fiecare an. Actorul şi
profesorul Miklos Bacs, directorul artistic al ediţiei din acest an a Galei Hop
şi al următoarelor două ediţii, spune că există mai multe soluţii: Cred că este momentul să se pornească nişte discuţii serioase între
şcoli: ce şi cum vedem învăţământul superior artistic în România? Ce înseamnă
acest număr mare de locuri într-o universitate de artă? Şi culmea este că nu
trebuie să fim împotriva numărului mărit. Cred că se pot găsi soluţii de
compromis. E bine să fie un număr mărit, dar nu e normal ca acest număr mărit
de locuri să ducă automat şi obligatoriu la diploma de actor care să joace
într-un teatru. Cred că aceasta ar trebui să fie o specializare a unei etape.
S-ar putea găsi variante şi direcţii nenumărate, de la psihodramă sau de la
psihopedagogie până la predare în licee…. Am putea să le asigurăm tinerilor
un loc de muncă. Sigur că toată lumea îşi doreşte să ajungă pe o scenă, e visul
fiecăruia. Dar eu cred în omul de teatru, care iubeşte teatrul şi care
realizează că poate sluji nu numai dintr-un singur punct, din cel al actorului.
Şi asta depinde deja de o strategie a universităţilor. Ce strategii îşi
construiesc pentru a le asigura viitorul acestor tineri… Să nu fie doar un
număr exacerbat de mărit, cu aşteptări exacerbate şi ireale. Pentru că este
imposibil ca o societate să poată înghiţi 200 – 300 de absolvenţi de arta
actorului într-un an.