Radio România Internațional

Tag: schimbare

  • Mobilitate şi schimbare în comunităţile rome

    Mobilitate şi schimbare în comunităţile rome

    Având oficial 621.200 de membri – conform
    recensământului din 2011 -,minoritatea romă din România – mult mai numeroasă în realitate – nu a avut
    parte de cercetări sociologice extensive. Cel puţin aceasta este concluzia la
    care au ajuns autorii studiului Aspecte pozitive ale migraţiei. Femei rome ca
    agenţi ai schimbării. Cercetarea – realizată de fundaţia Eurocentrica prin
    intermediul finanţării oferite de EEA Grants – şi-a propus să identifice
    efectele pe care migraţia sezonieră în străinătate le are asupra femeilor rome
    şi asupra statutului acestora în comunităţile lor. În acelaşi timp, studiul a
    dorit să scoată la iveală o parte dintre relaţiile sociale din cadrul acestei
    minorităţi puţin cunoscută, dar privită de multe ori prin prisma unor clişee,
    după cum subliniază şi Gabriela Drăgan, directoarea Institutului European din
    România: Avem de-a face cu un grup care se simte discriminat.
    Şi nu este doar o percepţie fără bază reală. M-am uitat pe un Eurobarometru
    realizat de UE în iunie 2015, la care au participat 28.000 de cetăţeni
    europeni. Una dintre întrebări era: Consideraţi că discriminarea bazată pe originea
    etnică este răspândită? 64% au considerat că este extrem de răspândită.
    Întrebarea despre originea etnică se referea atât la populaţia romă, cât şi la
    alte etnii. O altă întrebare, însă, mi s-a părut chiar şi mai interesantă:
    Câţi dintre ei s-ar simţi total necomfortabil sau comfortabil în cazul în care
    copiii lor ar avea o legătură cu persoane de altă etnie? 34% dintre ei au
    declarat că s-ar simţi extrem de incomfortabil dacă ai lor copii ar avea o
    relaţie cu o persoană romă. Este cel mai ridicat procent exprimat în acest sens
    de cetăţenii europeni. Excepţie face rezerva faţă de transsexuali. Realitatea
    este că există o astfel de percepţie faţă de acest grup şi cu siguranţă,
    percepţia este motivată şi de anumite elemente reale.



    Căutând să scape de discriminare, dar şi de o
    situaţie economică mai mult decât precară, mulţi romi se deplasează în Europa,
    în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă. Unii dintre ei se duc în Norvegia,
    acolo unde i-au însoţit şi cei de la fundaţia Eurocentrica. Studiul lor s-a
    concentrat pe femeile rome provenind din trei comunităţi din Gorj. Cu ele au
    stat de vorbă atât în România, atât în Norvegia, unde au ajuns după alte
    peregrinări prin Europa, după cum aflăm de la unul din autorii studiului Liviu
    Iancu: În cadrul acestei cercetări am observat câteva aspecte
    foarte interesante referitoare la modul în care se modifică destinaţiile de
    migraţie ale romilor de la sud la nord, în funcţie de evoluţia socio-economică
    a Europei. Dacă în jurul anului 2000, ei lucrau, de pildă, ca lucrători
    agricoli în Portugalia, după declanşarea crizei economice, ei şi-au schimbat
    destinaţia şi au ajuns în ţările scandinave. Aici reglementările actuale îi
    exclud de pe piaţa muncii, fiind astfel obligaţi să recurgă la cerşit. Există şi
    excepţii, iar foarte mulţi dintre ei îşi doresc să muncească, dar barierele
    normative, necunoaşterea limbii şi alte obstacole de acest tip nu îi
    încurajează în acest sens.



    Pe lângă discriminare, sărăcie şi absenţa
    educaţiei, femeile rome se confruntă şi cu o serie de probleme specifice lor,
    după cum recunoaşte Cristina Tănase, membră a comunităţii rome şi manager de
    programe în cadrul Fundaţiei Salvaţi Copiii: Într-adevăr,
    femeia este inegală bărbatului, în general, dar în funcţie de neamul de romi
    din care face parte, inegalitatea este mai accentuată sau mai neaccentuată. De
    pildă, nu are voie să stea la masă împreună cu soţul, când se mănâncă, nu are
    voie să meargă lângă soţ, ci soţul merge înaintea soţiei.



    Migraţia pare să modifice puţin statutul femeilor,
    poate nu neapărat să-l îmbunătăţească, ci, mai degrabă, să-l completeze cu
    sarcini noi. Liviu Iancu: În ceea ce le priveşte pe femei,
    grupul-ţintă al acestui studiu, am observat că migraţia determină anumite
    schimbări ale statutului lor. Atmosfera familială e mai bună, având în vedere
    că resursele obţinute în urma imigrării sunt mai bune. De asemenea, imigrarea
    fiind o acţiune care implică riscuri, ele sunt consultate în familie mult mai
    des decât erau înainte. Atunci când bărbaţii nu mai pot îndeplini rolul lor
    tradiţional, acela de a asigura veniturile familiei – sunt bolnavi sau plecaţi
    cine ştie pe unde -, femeile sunt obligate să renunţe la restricţiile sociale
    specifice comunităţii lor şi să-şi ia soarta în mâini: să aducă venituri, să
    aibă grijă de rudele bolnave şi să se implice singure în procesul migraţiei.


    Rezultatele studiului pot fi, totuşi, interpretate
    şi în alt mod, după cum subliniază Gabriel Drăgan: S-au pus
    26 de întrebări, multe legate de statutul lor: ce făceau în Norvegia, cum îşi
    câştigau banii. Întrebările care au fi putut scoate în evidenţă o modificare
    sau nu a statutului femeii era următoarele: S-a schimbat ceva în familia
    dumneavoastră de când mergeţi în Norvegia? Ce s-a schimbat? Cine ia decizii în
    familia dumneavoastră? La prima întrebare, peste jumătate a răspuns da. În
    cazul ăsta, trebuie văzut ce anume s-a schimbat. Se schimbaseră veniturile care
    erau ceva mai mari. Asta ducea la altă atmosferă familială. La întrebarea dacă
    s-a schimbat ceva în modul de luare a deciziilor, 70% dintre respondenţi au
    spus nimic. Lucrurile se schimbă greu. Modelele culturale nu se schimbă
    într-un timp scurt, ci de-a lungul unor perioade lungi sau nu se schimbă deloc.
    Modelele culturale nu se schimbă cu uşurinţă, ci extrem de greu. Ipoteza
    studiului a fost foarte interesantă, dar din punctul meu de vedere, schimbările
    nu sunt vizibile.


    Pentru ca mentalităţile să se schimbe cu adevărat
    este nevoie ca experienţa migraţiei să fie completată de educaţie, consideră
    Cristina Tănase: Educaţia îşi spune cuvântul. Dacă în alte
    ţării, romii au luat contact cu populaţia majoritară de acolo, există
    posibilitatea ca aceştia să se auto-educe în funcţie de cultura în care se
    integrează. De exemplu, şi eu am preluat de la majoritari multe lucruri. De
    aceea şi asociaţia Salvaţi Copiii pune un mare accent pe educaţie şi
    dezvoltăm proiecte de pregătire pentru cadrele didactine rome şi nerome, astfel
    încât cultura şi tradiţia rome să fie cunoscute, dar şi pentru ca părinţii să
    fie integraţi în activităţile şcolare ale copiilor pentru ca unii să înveţe de
    la ceilalţi.



    Pe lângă realizarea cercetării sociologice,
    proiectul Aspecte pozitive ale migraţiei a inclus şi organizarea a două
    festivaluri cu meşteşugari romi în Norvegia.

  • Tragedie şi schimbare

    Tragedie şi schimbare

    La
    Bucureşti, disperarea, durerea şi groaza s-au transformat în furie. Iar furia
    antrenează schimbări pe care foarte mulţi şi le doreau, dar puţini îndrăzneau
    să le creadă posibile. După incendiul de vinerea trecută, din clubul de noapte,
    în care peste 30 de oameni au murit şi aproape 150 au fost răniţi, românii au
    respectat exemplar cele trei zile de doliu naţional.

    De marţi, însă, ţara a
    coborât în stradă, iar Puterea s-a cutremurat. Spontane, convocate pe reţelele
    de socializare, fără lideri consacraţi, fără să aştepte autorizaţii de la
    administraţie, marşurile de protest au adunat, seară de seară, zeci de mii de
    oameni, atât în Capitală, cât şi în marile oraşe din provincie. Tineri cei mai
    mulţi, manifestanţii au exprimat zgomotos, tăios, sarcastic, dar non-violent,
    revolta cetăţenilor faţă de o clasă politică pe care o percep cinică,
    incapabilă şi coruptă. Corupţia ucide! – acesta e leit-motivul scandărilor care
    pun sub acuzare, deopotrivă, administraţia centrală şi locală.

    Miercuri,
    premierul social-democrat Victor Ponta, urmărit penal, încă din vară, pentru
    fapte de corupţie, şi întregul său Cabinet tripartit şi-au depus mandatele. Tot
    miercuri, a demisionat şi edilul local Cristian Popescu-Piedone, a cărui
    primărie de sector a eliberat avizele de funcţionare pentru clubul groazei.

    De
    joi, reprezentanţii partidelor parlamentare se perindă la Preşedinţie, pentru
    consultări cu şeful statului, Klaus Iohannis, privind desemnarea unui nou
    prim-ministru. Descumpăniţi de vehemenţa străzii, politicienii n-au făcut,
    deocamdată, propuneri nominale, fiindcă şefia Guvernului e, în acest moment, un
    cartof fierbinte pentru oricare dintre ei. Interimatul şi l-a asumat ministrul
    Educaţiei, Sorin Câmpeanu, dar nimeni nu crede în longevitatea lui în funcţie.
    Numărul unu în coaliţia guvernamentală, PSD, pledează pentru menţinerea
    formulei tripartite, alături de UNPR şi ALDE, fiindcă, spun social-democraţii,
    e nevoie de instalarea cât mai rapidă a unui Executiv care să pregătească
    bugetul de stat pentru anul viitor şi să administreze ţara peste iarnă.

    Din
    opoziţie, PNL şi UDMR cer dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri
    anticipate, care să reseteze jocul politic şi să-i relegitimeze pe deputaţi şi
    senatori.

    Ideea anticipatelor e mai aproape de ce-şi doreşte strada. Ăsta e
    momentul/ Jos cu
    Parlamentul! sau Toate partidele/ Aceeaşi mizerie! – sunt doar două dintre
    scandările mulţimii, ale cărei exigenţe sporesc de la o zi la
    alta. Somaţii de demisie le-au fost adresate şi altor figuri publice: Avocatul
    Poporulului, Victor Ciorbea, Partriahul ortodox, Daniel, ori preşedintele
    Iohannis însuşi. Alţi protestatari diagnostichează în această criză însuşi
    falimentul Republicii şi cer restaurarea Monarhiei. Departe de a cânta pe o
    singură voce, strada exprimă, zilele acestea, mai toate tensiunile din
    societatea românească.

  • Alegerile prezidenţiale din România

    Alegerile prezidenţiale din România

    Poporul are întotdeauna dreptate, a declarat, resemnat, candidatul stângii, Victor Ponta, după finala prezidenţială de duminică. Fair-play, el l-a felicitat pe primarul sibian Klaus Iohannis pentru victorie: În primul rând vreau să le mulţumesc tuturor românilor care au venit la vot. Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară”.



    Poporul i-a interzis lui Victor Ponta să facă saltul carierei, din fotoliul de prim ministru în cel prezidenţial, loc rezervat acum lui Klaus Iohannis. Adică omului perceput ca outsider, ucenic modest în ale politicii, nu foarte convingător sprijinit de Alianţa Creştin Liberală care s-a aflat în spatele său, slab comunicator şi – potrivit unuia din susţinătorii lui Ponta în turul al doilea, nefrecventabilul lider naţionalist — populist Corneliu Vadim Tudor – străin de neam şi lege”, aluzie la etnia germană şi confesiunea lutherană ale viitorului preşedinte.



    În primul tur, liderul social-democrat pornea ca mare favorit, nu doar prin prisma celor peste 40 de procente adjudecate ci şi a sprijinului obţinut din partea unor aspiranţi ieşiţi în cursă.



    Duminică, 16 noiembrie, a fost, însă, un tsunami electoral care a măturat procentele din primul tur şi speranţele social-democraţilor de a da şi un alt preşedinte decât pe legendarul, deja, Ion Iliescu. Prezenţa masivă la vot a fost, cred comentatorii de la Bucureşti, reacţia organismului social la posibilitatea ca un partid aflat încă departe de a fi câştigat lupta cu propriii corupţi să-şi adjudece întreaga putere. Un catalizator al prezenţei masive la urne – 64%, neegalată în ultimii 18 ani – a fost solidaritatea cu românii din afara graniţelor, pe care organizarea cel puţin discutabilă a votului de către guvern i-a obligat să stea la cozi ce aminteau de umilinţa din vremea dictaturii comuniste.



    Tuturor celor care s-au mobilizat le este dator şi lor le-a adus un omagiu Klaus Iohannis: După 25 de ani de la Revoluţia română, oamenii au ieşit din casă pentru a lupta pentru dreptul la vot. Modul în care au fost organizate alegerile în diasporă îmi confirmă că este nevoie de schimbarea legislaţiei în materie. Guvernul va trebui să îşi asume această organizare”.



    Victoria lui Klaus Iohannis a fost sărbătorită în stradă, la Bucureşti şi alte mari oraşe. Cel care a promis normalitate, fapte şi nu vorbe şi s-a prezentat ca omul lucrului bine făcut este obligat să schimbe, aşa cum s-a angajat, modul în care se face politică. Fără tranzacţii compromiţătoare, cu respectarea statului de drept şi a independenţei justiţiei.