Tag: Scoala de vara MMB

  • Vacanța mare la Muzeul Municipiului București

    Vacanța mare la Muzeul Municipiului București

    În timpul verii, anotimp tradițional al distracției și călătoriilor, Muzeul
    Municipiului București (MMB) demonstrează că se poate petrece o vacanță
    palpitantă și în interiorul orașului unde domiciliezi. Iar Școala de vară MMB
    oferă posibilitatea de a te amuza descoperind atât patrimoniul, cât și istoria
    capitalei doar călătorind în imaginație. Organizată de mai mulți ani, Școala
    de vară MMB are anul acesta un specific aparte pe care ni-l împărtășește acum
    muzeografa și coordonatoarea Veronica Leca. Specificul școlii de
    vară de anul acesta este faptul că se adresează atât copiilor și adolescenților,
    cât și adulților. Aceasta ar fi noutatea pentru anul 2023, pentru că propunem o
    serie de activități de vacanță ce se vor desfășura în filialele Muzeului
    Municipiului București TNB pentru o categorie foarte largă de public, în
    majoritatea sediilor, atât în
    expozițiile permanente, cât și în cele temporare de la Palatul Suțu, de la
    Muzeul Theodor Aman, de la Muzeul Doctor Nicolae Minovici, Casa
    Filipescu-Cesianu și la Muzeul Storck.



    Cât despre programul verii, tot Veronica Leca ni-l detaliază. Oferta noastră este foarte generoasă. Propunem un atelier intitulat
    Ițe cu rost, un atelier în patru module, susținut de Alexandra Rusu,
    muzeograf MMB la Muzeul Nicolae Minovici, atelierul fiind dedicat tinerilor și
    adulților. Vom continua cu clubul de lectură al muzeului Întâlniri De Basm la
    muzeu cu scriitoarea pentru copii și adolescenți Laura Grunberg, un atelier
    inspirat de cartea Istorioare. Apoi urmează Mantia cu povești, un atelier
    de spus și desenat povești, susținut de Mona Silvia Timofte, un atelier
    intitulat Gânduri la comandă. De ce să știi ce înseamnă comunism, dictator,
    propagandă?, în expoziția de la Palatul Suțu intitulată Între Gheorghe Gheorghiu-Dej
    și Nicolae Ceaușescu, după care vom avea o serie de ateliere la Muzeul George
    Severeanu, susținute de ilustratoarea Daniela Olaru. Iar cu Clubul de lectură
    MMB, vom încheia luna iulie alături de Luminița Corneanu, un atelier de rime
    inspirat de cartea scrisă de ea Cameleonul Cami pleacă în Tibet. De asemenea,
    vom avea ateliere de benzi desenate susținute de Mihai Grăjdeanu, un atelier
    intitulat Ca sarea în bucate,
    organizat în expoziția Civilizația sării de la Palatul Suțu. Noutatea
    lunii august va fi atelierul Toate pânzele sus. Popper, un atelier în cadrul
    Clubului de lectură susținut de Anca Tudorancea, cercetătoare la Centrul pentru
    Studiul Evreilor. Și tot în luna august vom continua atelierele de benzi
    desenate și un alt grup de lectură, alături de scriitoarea Victoria Pătrașcu.



    Prin toată această ofertă bogată, muzeul îi invită pe
    bucureșteni – și doar pe ei – să-i descopere atât patrimoniul, cât și orașul în
    care trăiesc, cât și pe scriitorii contemporani care locuiesc și creează aici.